Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

*

(vol. 2)

*

Textul de față reprezintă începutul capitolului al 9-lea al cărții noastre.

  *

Apărută în limba rusă[1], în 1963[2], Teologia Dogmatică Ortodoxă a Protoiereului Mihail Pomazansky se dorește o fugă de romano-catolicism, însă, paradoxal, folosind o rețetă romano-catolică.

Pentru că stilul și compartimentarea teologică a cărții e tributară teologiei romano-catolice iar conținutul teologic, rigorist și exclusivist, deși ortodox în general, se autolimitează foarte mult.

Fapt pentru care Dogmatica sa are doar 272 de pagini în ediția românească[3] a cărții dar are aerul că a răspuns la toate problemele.

Din Prefața autorului aflăm că avem de-a face cu „o expunere a dogmelor creștine”[4].

Introducerea începe la p. 19 și în ea se dezbat izvoarele învățăturii creștine, despre cărțile simbolice și sistemele dogmatice și despre ce înseamnă Teologie Dogmatică. Până la p. 36.

Partea întâi e despre cunoașterea lui Dumnezeu și dogma triadologică (p. 39-80).

Partea a doua începe la p. 83 și tratează despre creație, providență, rău și păcat, mântuirea oamenilor, Biserica lui Hristos, Sfintele Taine, rugăciune și eshatologie. Are 10 capitole partea a doua și se încheie la p. 288. După care urmează 3 anexe și 3 pagini de bibliografie.

Pe scurt, Dogmatica sa, în 12 capitole, e centrată pe Dumnezeu, cele două părți ale ei fiind despre „Dumnezeu în Sine” și despre „Dumnezeu arătat/ descoperit în lume”[5].

Credința adevărată „a fost întotdeauna păstrată cu grijă în istoria Bisericii”[6]. Iar dogmele sunt „forme precise” [7] în care se exprimă adevărurile de credință[8]. Și „conștiința catolică” a Bisericii „este călăuzită de către Duhul Sfânt”[9].

Nu s-a început cu Treimea, ci, în a treia pagină a cărții, e amintit numai Duhul Sfânt. La fel, Sfânta Scriptură e scrisă „sub înrâurirea Duhului Sfânt[10] și nu a Treimii.

În n. 1, p. 23, Părintele Mihail acceptă paternitatea canoanelor apostolice chiar dacă „nu…toate canoanele sau culegerea lor au fost alcătuite de către Apostolii înșiși”. Însă asta înseamnă o minimalizare a lor, dacă admiți că unele nu au conținut apostolic.

Citările patristice ale autorului sunt cele clasice, care apar mai în toate Dogmaticile, ceea ce denotă puțină muncă de cercetare.

Fapt pentru care noi, ortodocșii, care avem un cult atât de mare și Sfinți fără de număr, îi cităm în Dogmatici pe aceiași Părinți, deși am putea să cităm enorm de multe nume și surse teologice.

Pentru Sfânta Tradiție îl citează doar pe Sfântul Chiril al Ierusalimului[11] și pe Sfântul Vasile cel Mare[12]. Sursele Tradiției sunt amintite, la nivel general, în p. 27.

Despre „dogme și canoane”: 6 rânduri în p. 30. Despre „părerile particulare” în p. 31. Iar slujbele dumnezeiești au conținut apostolic și patristic[13].

Tot o pagină și despre Cărțile simbolice[14], punând la un loc, într-un mod mirabil, Sfintele canoane, Mărturisirea Patriarhului Dositei, Enciclica Patriarhilor răsăriteni, Mărturisirea Sfântului Petru Movilă și Catehismul Sfântului Filaret al Moscovei[15]. Totodată subliniază excesiv de mult teologia rusă în detrimentul teologiilor celorlalte națiuni ortodoxe.

De aceea, când vorbește, într-o jumătate de pagină, despre sistemele dogmatice[16], după ce amintește de Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, pe care o consideră un rezumat al întregii cugetări teologice a Bisericii până în secolul al 8-lea[17], autorul se cantonează, în mod nepermis, în teologia rusă, amintind doar Dogmaticile următorilor autori: Macarie al Moscovei, Filaret al Cernigovului, Silvestru de Canev, Protoiereul Malinovsky și Protoiereul Svietlov[18].

În subcapitolul intitulat Teologia Dogmatică autorul neagă orice noutate personală, adică „noi aspecte ale dogmelor” sau „o nouă înțelegere a lor”[19], considerând acest lucru ca fiind o acțiune „în întregime deplasată[20] și susține faptul că „țelul teologiei dogmatice ca ramură de învățământ este de a face cunoscută, cu o fundamentare și argumentare temeinică, învățătura de credință creștină care ne-a fost transmisă[21].

Adică Teologia Dogmatică trebuie doar „să repete” ce s-a spus până acum, să rămână la stadiul de Catehism, și nu să fie o reflecție creativă pe baza dogmelor ecumenice.

Lucru care ne-ar duce la cea mai mare înfundătură în materie de prezentare a teologiei noastre, pentru că am arăta, de fapt, că noi nu suntem în stare gândim teologic ci doar repetăm, fals tradiționalist, teologia Bisericii.

Dar, spre finalul secțiunii, autorul o întoarce ca la Ploiești și afirmă contrariul: că există noutate teologică personală în cadrul Dogmaticii.

Fragmentul e acesta: „Aceasta nu înseamnă că expunerea teologică a dogmelor trebuie să ia o formă neschimbătoare. Fiecare epocă își face cunoscute propriile vederi, moduri de înțelegere, problematizări, eresuri și obiecții împotriva adevărului creștin sau le repetă pe unele vechi care au fost uitate. În chip firesc, teologia ia în considerare cercetările fiecărei epoci, le răspunde și prezintă adevărurile dogmatice potrivit acestora[22].

În secțiunea următoare, numită Dogmatică și credință[23], autorul consideră că cititorul Teologiei Dogmatice (se subînțelege: Ortodoxe) e doar „creștinul care crede”[24].

Însă Teologia Dogmatică Ortodoxă e pentru oricine dorește să-i cunoască biblioteca și nu doar pentru ortodocși. Înțelegerea ei însă, adevărat, nu e pentru oricine, ci pentru ortodoxul care trăiește și gândește în perimetrul teologiei și al vieții Bisericii Ortodoxe.

Ultima secțiune introductivă e dedicată raportului teologiei cu știința și filosofia[25].

Teologia, subliniază autorul, e bazată pe credință, pe când știința „pe observație și experiment[26]. Filosofia „este ridicată pe temelii pur raționale și pe deducțiile științelor experimentale”[27], pe când „teologia este întemeiată pe Revelația Dumnezeiască”[28]. Însă autorul nu ne îmbie deloc la o cunoaștere interdisciplinară între teologie, filosofie și științe.

Partea I, cu titlul Dumnezeu în Sine[29], merge pe filieră romano-catolică, dezbătând ființa și atributele înainte de dogma Treimii.

Credința e văzută ca „o descoperire duhovnicească în sufletul omenesc”[30]. De aceea, fiind văzută ca o realitate eminamente mistică, nu e dezbătută deloc în realitatea ei internă.

Despre ființa lui Dumnezeu vorbește într-o pagină și jumătate[31]…totul reducându-se la câteva citate patristice fără trimitere textuală și la câteva citate scripturale.

Despre atributele dumnezeiești între p. 46-58. Și după ce îl citează pe Sfântul Ioan Damaschin cu Dogmatica sa în p. 46, în p. 47-48 e citat Catehismul lui Filaret, autorul punând text lângă text fără să facă conexiuni între ele și fără să le comenteze.


[1] Vom cita și analiza ediția: Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, trad. din lb. engl. de Florin Caragiu, Ed. Sofia & Cartea Ortodoxă, București și Alexandria, 2009, 333 p.

Care a rezultat din traducerea ediției: Protopresbyter Michael Pomazansky, Orthodox Dogmatic Theology. A Concise Exposition, St. Herman of Alaska Broterhood, third edition, 2005.

A fost tradusă în limba engleză de Fericitul Serafim Rose și publicată prima dată în engleză în 1984, cf. Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ed. cit., p. 8.

[2] Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ed. cit., p. 5.

[3] Idem, p. 17-288.

[4] Idem, p. 17.

[5] Idem, p. 331.

[6] Idem, p. 19.

[7] Idem, p. 20.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 21.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 25.

[12] Idem, p. 26.

[13] Idem, p. 31.

[14] Idem, p. 32.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 33.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 34.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 34-35.

[24] Idem, p. 34.

[25] Idem, p. 35-36.

[26] Idem, p. 35.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 37.

[30] Idem, p. 39.

[31] Idem, p. 45-46.

Did you like this? Share it: