Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

*

(vol. 2)

*

Prima parte…

*

Primul atribut discutat: spiritualitatea lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu e Duh[1]. Apoi faptul că El e veșnic[2], atotbun[3], atotștiutor[4], preadrept[5], atotputernic[6], atotprezent[7], neschimbător[8], suficient Sieși și atotfericit[9] și că e unul[10].

Părintele Mihail accentuează în mod corect faptul că „preștiința lui Dumnezeu nu încalcă voința liberă a făpturilor”[11], cât și atunci când afirmă că țelul lumii e „desăvârșirea și transfigurarea întru slava lui Dumnezeu”[12].

Dogma Sfintei Treimi e tratată în formă evolutivă, adică pe măsura revelării și a dogmatizării ei.

Însă, de-a dreptul scandalos pentru noi, autorul susține că „dogma Treimii este a doua dogmă fundamentală a creștinismului”[13].

Prima ar fi dogma credinței, în opinia sa (apelând la literalitatea Crezului: Cred…)…pe ideea că te convertești și apoi afli cine e Dumnezeul tău (întru unul Dumnezeu…). Însă Cel care ne luminează spre credința în El e Dumnezeu și dogma fundamentală a Bisericii e dogma Treimii.

Numai că în aceeași pagină 59 autorul afirmă că dogma Sfintei Treimi e „cea mai însemnată dintre toate dogmele creștine”…

Triadologia în Vechiul Testament a fost exprimată „într-un chip învăluit”[14], pe când în Noul Testament „a fost descoperită…la venirea Fiului lui Dumnezeu și la trimiterea Duhului Sfânt”[15].

Autorul citează din Scriptură, din Părinți și din cult însă citările sale sunt expozitive și nu argumentative. El nu dorește să te învețe să gândești dogmatic ci apelează, în mod continuu, la o prezentare apologetică incipientă.

Pentru că Dogmatica sa e de fapt un Catehism și nu o pledoarie teologică personală, reieșită în urma unei munci de cercetare de proporții.

În p. 66-67 autorul vorbește despre atributele personale ale persoanelor dumnezeiești. În p. 67-68 despre numele Fiului iar în p. 69-72 despre purcederea Sfântului Duh.

Bineînțeles că începe polemica cu Filioque…

Însă afirmă: „ideea că Duhul Sfânt purcede din Tatăl și din Fiul vine din anumite expresii ale Fericitului Augustin”[16], fără să ne indice unde spune Sfântul Augustin acest lucru.

Tratează superficial necesitatea argumentării acuzelor la adresa altora. Vorbește despre ele ca și când toți le-ar cunoaște, adică total neacademic. Și, mai ales, folosește surse secundare în probleme teologice fundamentale.

Spre exemplu, a amintit de Adam Zermikav (sec. 18), a citat din Dr. A. Sanda (care a editat o Dogmatică în 1916)…de care nu am auzit, care nu aveau ce căuta în prim-planul scurtelor sale capitole, apoi citează din Fericitul Teodoret de Cir…și cu asta termină discuția despre Filioque. Așa ceva este inacceptabil!

Însă autorul nostru atinge problema de fond a lui Filioque când afirmă că în falsa „dogmă” romano-catolică se confundă dogma deoființimii cu cea a nașterii și a purcederii[17]. Dar nu o dezbate temeinic.

La fel, în p. 72, afirmă: „teologii romani [romano-catolici n.n.] au transferat conceptul relațiilor proniatoare la însăși existența Dumnezeirii, la relațiile în Sine dintre Persoanele Preasfintei Treimi” fără să aprofundeze acest lucru.

Într-o pagină (p. 72-73), fugitiv, ca și când ar fi iarăși probleme minore, discută și tema tripartită: Deoființ[ime]a, egalitatea de Dumnezeire și egalitatea de cinste a Persoanelor Sfintei Treimi.

Dacă din problematizarea lui Filioque lipsește cu desăvârșire Sfântul Fotie cel Mare, în problema deoființimii nu apare citat niciun Sfânt Părinte. Însă se problematizează conceptul filosofic de Dumnezeu absolut[18].

În p. 73-77: despre deoființimea și egalitatea Fiului cu Tatăl. În p. 78-79 despre deoființimea și egalitatea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul.

Și pregătind începutul celei de a doua părți, autorul spune că „scopul final al Teologiei Dogmatice…stă în recunoașterea înțelepciunii și a bunătății lui Dumnezeu…[adică] a ceea ce este necesar omului să primească mântuirea și să se apropie de Dumnezeu”[19].

„Dumnezeu arătat în lume”[20], titlul celei de a doua părți, ar fi trebuit să fie, mai degrabă: Dumnezeu Care Se revelează pe Sine creației Sale. Pentru că El inițiază revelarea Sa creației Sale. Fapt pentru care al 3-lea capitol se numește: Dumnezeu și creația[21].


[1] Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, trad. din lb. engl. de Florin Caragiu, Ed. Sofia & Cartea Ortodoxă, București și Alexandria, 2009, p. 48-50.

[2] Idem, p. 50-51.

[3] Idem, p. 51.

[4] Idem, p. 51-52.

[5] Idem, p. 52-53.

[6] Idem, p. 53-54.

[7] Idem, p. 54.

[8] Idem, p. 54-55.

[9] Idem, p. 55-56.

[10] Idem, p. 56-58.

[11] Idem, p. 52.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 59.

[14] Idem, p. 61.

[15] Idem, p. 62.

[16] Idem, p. 69.

[17] Idem, p. 71.

[18] Idem, p. 72.

[19] Idem, p. 80.

[20] Idem, p. 81.

[21] Idem, p. 83-112.

Did you like this? Share it: