Iubiții mei,

nu mai pot să uit ochii vii ai Prea Curatei Stăpâne, plini de seriozitate, de maternitate sfântă, riguroasă…dintr-o Icoană mare…veche…ce m-au străpuns de la distanța de 10 metri,  aproape de intrarea în naos.

Eram student…și intrasem în acea Biserică pentru prima oară…fără să știu ce mă așteaptă

Însă n-am mai putut să fac nimic…să mă uit în altă parte…pentru că ochii ei, ai Maicii lui Dumnezeu, m-au oprit pe loc, m-au înfricoșat bucuros…m-au umplut de o înfricoșare sfântă…când i-am văzut ca vii…deși erau pictați, erau ai unei Icoane…

Dar atunci, în acea clipă, întreaga Icoană era vie și atât de impunătoare și de sfântă…încât au rămas ca ochii cei mai vii pe care i-am văzut.

Însă altă dată, cu alte Sfinte Icoane, am trăit lucruri asemănătoare…numai că aici, din cauza tinereții…au fost ochii seriozității pentru mine.

Și cineva trebuie să te umple de seriozitate, de respect pentru viață și pentru toate darurile lui Dumnezeu din viața ta…

Fiindcă altfel consideri că totul e vidat de importanță, că totul e pentru satisfacția ta egoistă

Însă viața și sănătatea și bunurile din jurul nostru sunt pentru ca să ne deschidă ochii inimii spre Dumnezeu și spre oameni.

Și cine se apropie, în mod cutremurător de frumos, de Dumnezeu, vede și în oameni…măreția harului Său și a ceea ce fac oamenii împreună cu Dumnezeu.

Care sunt ochii frumoși pentru dumneavoastră…așadar?

Ochii care vă îmbie la sex și la uitare de sine…sau ochii care vă fac să vă simțiți iubiți, apreciați, încurajați?

Pentru mine ochii frumoși sunt ochii care te văd și te înțeleg și te apreciază la modul profund.

Sunt ochii care văd în tine o persoană și nu un lucru.

Și ei care văd în tine o persoană…te îmbrățișează și te ajută cu toată responsabilitatea. Te asumă și te fac să crești. Să crești în bine…

Dar cei care te văd pervers, te văd îngust, te văd edulcorat…te văd după inima lor

Pentru că așa e inima lor: perversă, necurată.

Și nu pot să vadă…decât cum sunt

Adesea, la Spovedanie, oamenii evlavioși își pun problema privirii…celuilalt. Ce să fac ca să văd bine, să văd non-egoist, non-pătimaș pe celălalt? Ce să fac ca oamenii să mă simtă un om bun?

Și problema binelui e problema curățirii de patimi.

Pentru că vezi frumos…nu dacă vrei să vezi frumos…ci dacă te curățești, în mod real, de patimi.

Dacă devii simplu, nevinovat la inimă, copil la inimă…devii un matur veritabil.

Și pentru maturi veritabili și pentru copii veritabili sunt colindele, postul, zăpada, tăiatul porcului, șoriciul proaspăt copt, Nașterea Domnului, împărtășirea cu Domnul, fericirea simplă…

Iar dacă te simplifici…te curățești, te luminezi, te umpli de bucurie în vedere…

În ochii tăi…

Ieri, sâmbătă, făcând pomenirea bunicii Floarea, ne-am simțit acasă, la țară…plini de pacea pe care o aveam împreună cu ea, atunci când ne rugam, când munceam, când citeam, când vorbeam, când ne spovedeam și ne împărtășeam împreună.

Am simțit-o cu noi, la pomenirea ei de 40 de zile…și tot mai adânc în noi

Și a revenit în noi și în lacrimile noastre dulci…ochii ei blânzi și severi în același timp, bunătatea ei infinită, delicatețea ei, gingășia ei, curăția ei, modul ei copilăresc și ascultător de a se nevoi și de a-I sluji Domnului și oricui îi ieșea în cale…încât am înțeles, din plin, ce înseamnă să fii o icoană vie, peste timp, pentru alții…

Pentru că nu idealizând pe un om…ai parte de un exemplu/ o persoană paradigmatică…ci dacă ai cunoscut o persoană paradigmatică…și te-a iubit enorm…ai o icoană vie în inima ta…

Ochii ei, ai bunicului meu Marin, ai Fericitului Ilie…ai multora din viața mea…sunt ochi frumoși.

Ochi care mă învață, care mă educă, care mă sprijină, care îmi dau aripi, care mă mustră spre îndreptare, care mă cenzurează la modul binefăcător.

Și dacă nu i-aș fi văzut…aș fi mult prea sărac

Ochii frumoși: ochii experienței.

Ochii care au trecut prin viață la modul biruitor…și s-au învins pe ei înșiși continuu.

Și până nu postim cu ochii, până nu postim cu intențiile și cu sentimentele noastre…nu putem să încălzim inimile altora.

Iar acum, iubiții mei frați și surori, trebuie să încălzim inimile…pentru că gerul sărăciei, al indiferenței și al ideologiei e mare și greu!

E mare și greu și gerul ca atare, gerul…care îți îngheață sângele în vene…

Și pentru ambele geruri trebuie să facem ceva!

Da, nu se rezolvă totul numai cu bani…ci și cu multă inimă și dăruire.

De aceea, să aducem un gând bun, un mesaj de încredere, o portocală, o pereche de ghete, un brad, o pâine, un glob, o ciocolată, un surâs…până în brațele oamenilor!

Și vă vor îmbrățișa cu toate mâinile…cât și cu cele pe care nu le au…dar ar dori să le aibă…pentru dumneavoastră…

Oamenii vă vor uimi frumos când îi veți îmbrățișa, când îi veți înțelege, când îi veți ierta, când îi veți iubi.

Vă vor uimi…și vă vor mulțumi…

Și nu veți avea niciodată tristeți…mai mari decât bucuriile harice, dumnezeiești, pe care oamenii vi le fac…dacă le arătați că inima dumneavoastră e plină de slava lui Dumnezeu, de bucuria prezenței Lui.

Hristos Se naște…primiți-L!

Hristos Se naște…iubiți-L!

Hristos Se naște…pentru ca să ne umple de curăție dumnezeiască!

Se naște pentru ca să ne naștem…să ne renaștem mereu…prin rugăciune, iertare și facere de bine.

Și fie ca Domnul păcii să privească cu ochi frumoși spre noi, acum și la Judecata Sa cea prea-serioasă…și să ne dea după comoara inimii noastre. Amin!

Did you like this? Share it: