Predică despre femeile care îmi plac

Iubiții mei,

De la grădiniță și până când te însori…ești întrebat ce femeie îți place.

Sub diverse forme…ți se pune această întrebare.

Ca și când dorința ta de a găsi un anume fel de femeie…ar însemna, totodată, și să găsești acea femeie…

Însă problema e falsă…și creează idoli.

Creează idoli feminini

Pentru că nu ce îți place cauți…ci cauți femei (înțelegi asta după ce întâlnești femei dispuse să îți vorbească sincer despre ele și suratele lor) care să te învețe…cum sunt femeile.

Căci dacă îți cauți propriile tale dorințe…sau dacă vrei ca femeile să se transforme după dorințele tale…nu vrei, de fapt, să cunoști femeile.

Însă dacă o femeie te învață cum e ea și cum sunt și alte femei…atunci înțelegi ce îți place la cea care ți-a deschis ochii despre femeie.

Pentru că e nevoie să iubești și să înțelegi femeia, să o respecți și să o admiri pentru ca să o poți cunoaște.

Dacă vrei ca ea să fie…după cum vrei tu…nu vei vedea cum e ea de fapt.

Și vei trăi în minciună…

Și de aceea, acum, fiind iubit și apreciat de femei, înțeles de câteva…știu ceea ce îmi place la ele.

Iar aici nu vorbesc doar de femeile ortodoxe…ci de toate, în general…

Așa că îmi plac femeile care sunt demne, care au bun simț, care știu să te primească în viața lor și să îți vorbească cu propriul lor glas.

Și sunt condiții foarte dure pentru tinerele domnișoare…sau care nu mai sunt domnișoare…dar nici nu se simt doamne

Pentru că a ajunge o doamnă înseamnă să ai o istorie personală cu care nu ți-e rușine, experiențe de maturizare prin care ai trecut, lucruri pe care le-ai făcut, pe care ți le-ai asumat…

Și doamnele…adică femeile care îmi plac mie…sunt rare

Dar aceste femei rare sunt femeile de la care mă bucur să învăț, pe care mă bucur să le admir, cu care vreau să fiu în momente de destindere înaltă, non-superficială.

Da, știu, mulți dintre dumneavoastră ați venit ca să vedeți care…„e genul meu”.

Sau dacă nu cumva mă voi deda la picanterii

Însă dacă ați dori un răspuns sincer de la dumneavoastră, la întrebarea referitoare la femei, nu cred că ați confunda excitația cu…valoarea femeii.

Sau dacă ați privi în viața dumneavoastră, la femeile care v-au impresionat, cu siguranță că mi-ați mărturisi că vă plac acelea…și că în preajma lor ați vrea să fiți.

Pentru că femeile care ne plac sunt cele pe care le-am cunoscut în adâncul lor…și nu periferic.

Iar o femeie e frumoasă…nu pentru că are ochii negri, păr bogat, un corp impresionant și anumite calități sociale ci pentru că e reală, e veridică, e pe sufletul tău.

Pentru că te împlinește pe tine…

Și te împlinește dacă te înțelege, te apreciază, te ajută să crești în vocația ta.

Iar pe măsură ce crești în inima ei…și ea crește în ochii tăi

Și se face tot mai frumoasă, indispensabilă, de neînlocuit pentru tine pe măsură ce tu îți regăsești aspirațiile și crezurile în ea ca într-un partener de dialog și de creație.

De aceea…„ce femeie îmi place”, întrebare pusă în copilărie sau în adolescență este falsă/ irelevantă: pentru că femeia se cunoaște în dialog cu ea, alături de ea…și nu de la distanță!

Însă pentru a o afla trebuie să îți dorești acest lucru la modul foarte serios și să întâlnești o femeie care să fie foarte serioasă cu fericirea ei.

Care să își dorească să fie fericită și împlinită și nu, în primul rând, scăldată în bijuterii și îngrășată la inimă cu cardul.

Așadar, îmi plac femeile de un bun simț direct și natural, care prețuiesc adevărul și detestă eufemismul și care au creat ceva proeminent în viața lor.

Care s-au construit de copile…și care vor să moară împlinite, muncind pentru scopul lor până în ultima clipă

Și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru femeile pe care le-am cunoscut și care m-au învățat lucruri enorm de frumoase în viața mea…și nădăjduiesc, pe viitor, să învăț plusurile alterității de la femei care știu să fie exemple…nu doar pietre de sminteală. Amin!

Răsăritul cel de sus [concert de colinde; 17 decembrie 2012]

concert de colinde

În transmisia live a Radio Trinitas. De la ora 18. 17 minute…

Filele au fost incluse în arhiva TPA 3.

Prima filă, 57. 2 mb, 1. 02. 31 minute.

A doua filă, 55. 7 mb, 1. 00. 56 minute.

În ultima parte a filei a doua: Cuvântul de învățătură al PFP Daniel Ciobotea despre semnificația colindelor ortodoxe și despre nevoia stringentă de comuniune și întrajutorare în aceste zile grele pentru neamul românesc.

Date despre eveniment.

*

Transcrierea Cuvântului de învățătură al Patriarhului României:

Biserica a instituit un post de şase săptămâni, în care ne aflăm acum, ca pregătire pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunului, pentru a avea în sufletele noastre spaţiu şi timp pentru primirea Celui care este mai presus de spaţiu şi timp, Iisus Hristos Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni.

Slujbele liturgice şi textele biblice care se citesc în această perioadă vorbesc despre pregătirea omenirii, prin strămoşii, profeţii şi drepţii Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om”, cum se spune în Crezul Bisericii noastre ortodoxe.

Bogăţia teologică şi spirituală a textelor liturgice din Postul Crăciunului şi din ziua Sărbătorii Crăciunului vine din Sfintele Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii care au meditat îndelung şi profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine, ca să ne înalţe pe noi la viaţa şi slava veşnică.

Inspirate din această bogăţie a cântărilor liturgice bisericeşti, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare a românului creştin ortodox. Ele sunt un memorial şi o prelungire a Liturghiei şi a slujbelor de Crăciun auzite în biserică.

Ele sunt ecou şi rodire a slujbei şi sfinţeniei Bisericii în sate şi oraşe, în casele creştinilor, întrucât inimile credincioşilor au devenit biserică, peşteră din Betleem transformată în sălaş primitor pentru cer, casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magi înţelepţi!

Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Naşterea Mântuitorului Hristos în Betleem: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Colindele se cântă în cor, în comuniune, şi pentru că ele reprezintă credinţa Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.

Dar colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci şi în cor cu strămoşii, cu generaţiile trecute.

Astăzi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun,
Tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun
”.

Cu alte cuvinte, colindele sunt deodată eveniment contemporan, nou, dar şi tradiţie veche.

Colindele sunt statornicie şi prospeţime. Ele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu Cel veşnic Care S-a făcut Om.

În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu – Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel înfăşăţel în scutec de bumbăcel”. Apropierea maximă a lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Fiului veşnic, îi face pe aceştia să se apropie de Dumnezeu.

În colinde se cântă taina lui Dumnezeu Care coboară din ceruri şi vine pe pământ, Se naşte din Fecioară într-o peşteră, pentru că Dumnezeu doreşte să sfinţească şi să mântuiască lumea (umanitatea şi natura) din interiorul ei, cu acordul libertăţii ei. Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului, Se sălăşluieşte între oameni. El vine la noi, pe pământ, în casa şi sufletul nostru, pentru ca noi să putem intra în casa cea cu multe locaşuri a Tatălui din ceruri, aşa după cum ne spune Mântuitorul când zice „în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt(Ioan 14, 2).

Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conştiinţa misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt şi faptă este o vocaţie a tuturor creştinilor.

Ca şi odinioară, Hristos vine astăzi la noi în multe forme, ca un colindător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi.

De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să aducem, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.

În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, deşi, mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist.

Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moș Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin nașterea Fiului Său Celui veșnic, Mântuitorul lumii. „Moş Crăciun e Tatăl vostru şi e Dumnezeul nostru”, ne spune un vechi colind din tradiţia străbună românească (colindul Sfântului Andrei).

Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată – de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde e transcendenţă şi mister, inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor.

Însă Moş Crăciun străbate întunericul şi frigul într-un mod minunat şi aduce lumină şi căldură interioară în suflete, prin iubirea sa milostivă, smerită şi darnică.

Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii.

Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu – Tatăl Cel Bun, „Părintele luminilor”, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul”(cf. Iacov 1, 17), Cel Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).

Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de copii, dar  şi faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.

Felicităm pe organizatorii concertului de colinde al Patriarhiei Române, intitulat Răsăritul cel de Sus, pe toţi colindătorii şi participanţii la acest eveniment devenit deja tradiţie, dorindu-le tuturor Sărbători fericite cu sănătate şi bucurie!

Pastorala ÎPS Teofan al Moldovei și Bucovinei la Nașterea Domnului [2012]

Iubiților preoți din parohii,
cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri
și dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iașilor:

har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în
Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”

(Galateni 2, 20)

Iubiți frați preoți,
Dreptmăritori creștini,

Cu mila Domnului și sub a Sa ocrotire, trăim în aceste zile bucuria Nașterii lui Hristos, a noului An și a Bobotezei. Co­lindătorii ne trec pragul casei, suntem din nou împreună cu cei dragi ai noștri în atmosfera caldă a familiei, iar greutatea unui an cu multe probleme nu se mai resimte atât de dureros.

O clipă de tihnă, așadar.

Acum, în biserici, prin sfintele slujbe, preaslăvim Nașterea lui Hristos, chemați fiind să ne apropiem mai mult de marea taină a Întrupării Fiului lui Dum­nezeu. „Mare este taina dreptei credințe”, exclamăm în aceste zile împreună cu Sfântul Apostol Pavel, „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a pro­povăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” [1].

De ce s-a întâmplat aceasta? Care este rostul pogorârii lui Dumnezeu pe pământ? Care este semnificația acestei negrăite și cutremurătoare taine?

Dumnezeiasca Scriptură, Sfinții Părinți și conștiința litur­gică a Bisericii mărturisesc într-un gând marele adevăr al În­trupării Fiului lui Dumnezeu și urmarea acestui act pentru viața lumii. Dumnezeu S-a întrupat pentru a „mântui poporul Său de păcatele lor”[2].

„Din Sfânta Fecioară întrupându-Se”, spune Marele Vasile, Dumnezeu „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale.”[3] „Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos”, cântă Biserica în ajunul zilei de Crăciun, „Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit”[4].

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

În urmă cu două milenii, „la plinirea vremii”[5], cum spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a coborât printre noi, oa­menii. Prin adumbrirea Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, a viețuit printre noi, oamenii, ne-a mărturisit adevărul, a suferit moartea pe cruce, a înviat a treia zi și S-a înălțat la ceruri.

Nașterea, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului Hristos sunt evenimente care s-au petrecut într-un anumit moment al istoriei umane, într-un spațiu anume, cu persoane concrete, care au dat mărturie despre aceasta.

Au, oare, aceste evenimente o însemnătate pur istorică sau sunt văzute și prin prisma urmărilor pe care le-au avut și le au asupra existenței umane și a universului în general? Răspunsul este unul: totul s-a săvârșit „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, cum rostim în Simbolul credinței, ca revărsare neîn­cetată a iubirii lui Dumnezeu pentru făptura Sa. „Căci Dum­­ne­zeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veș­nică”[6], a spus Însuși Hristos.

Binecuvântat cu asemenea dar dumnezeiesc, omul este che­mat să se deschidă împlinirii tainei mântuirii în însăși ființa sa. Dacă Dumnezeu S-a coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer. Dacă Dumnezeu a luat trup și S-a făcut om, omul este chemat să primească Duhul Sfânt și să se în­dum­ne­zeiască. Dacă Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Fecioarei, omul este chemat să prelungească în sine taina Întrupării, taina Nașterii lui Hristos.

Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,

Împărăția cerurilor este dăruită încă din această lume pen­tru cel care devine „templu al Duhului Sfânt”[7] și mărtu­ri­sește împreună cu Dumnezeiescul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hris­tos trăiește în mine”[8].

Aceasta este împlinirea a ceea ce Dom­nul Hristos mărturisea în rugăciunea dinaintea Pătimirii Sale: „Aceștia”, adică oamenii următori ai lui Hristos, „în Noi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine; (…) Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime”[9].

Întreaga viață a Bisericii este centrată pe împlinirea în ființa oamenilor a acestei rugăciuni: Hristos, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt să fie în noi, iar noi, în sufletul și trupul nostru, să fim în Dum­nezeu. Omul, mărturisește Sfântul Simeon Noul Teolog, este chemat „să devină familiar lui Dumnezeu și casă, și sălaș al Treimii dumnezeiești, văzând limpede pe Făcătorul și Dum­nezeul său și vorbind cu El în fiecare zi”[10].

În pofida păcatelor, a slăbiciunilor de tot felul și a multelor răni cauzate de acestea pe sufletul său, omul este chemat să nu înceteze a se ruga pentru a deveni casă a lui Dumnezeu.

„Doamne, Dumnezeul nostru, (…) precum din înălțime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântătoarelor, așa bine­voiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup”[11], rostim în rugăciunea de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii.

Prezența lui Dumnezeu în inimă, în cuget, în suflet con­stituie comoara cea mai de preț a omului. Este „comoara”, descoperită în țarină, care merită orice sacrificiu pentru a fi dobândită[12]; este „mărgăritarul cel de mult preț” pentru obți­nerea căruia nici un efort nu este prea mare[13].

Fără prezența lui Dumnezeu în om, acesta nu are rugă­ciu­nea adevărată[14], nu cunoaște dulceața smereniei, nu înțelege bucuria iertării dușmanilor, nu percepe rostul celor ce se în­tâmplă cu sine, în jurul său, în lume.

Aceasta deoarece numai „degetul lui Dumnezeu lovește corzile minții și le îmboldește la grăire adevărată”[15], cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Aceasta deoarece numai „Dumnezeu Cel ce sălășluiește în om îl învață pe un asemenea om despre cele viitoare și cele pre­zente, nu prin cuvânt, ci prin însuși lucrul, prin experiență și realitate”[16].

Aceasta deoarece viața creștină nu se sprijină pe „cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „ci în adeverirea Duhului și a puterii, (…) în înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu”[17].

Iubiți credincioși,

Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Ace­luiași Hristos în inima, în mintea, în ființa omului. „Sufletul omu­­lui este destinat să fie fecioară și mamă”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sufletul omului este chemat să fie curat sau curățit, smerit și lipsit de răutate, asemenea sufletului și trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos.

Prin viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi. În acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.

Greu este drumul acesta! Cine poate să-l parcurgă? Răs­punsul este dat de Hristos Domnul: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”[18].

Îndrăznim a nă­dăjdui că prin credință nezdruncinată în Hristos, Mântuitorul lumii, prin nădejde tare în mila Sa nesfârșită, prin iubire fierbinte față de Dumnezeu și aproapele – fie el prieten sau dușman –, omul se apropie de ceea ce Sfinții Părinți au numit „viață în Hristos”, „dobândirea Duhului Sfânt” sau „îmbră­ți­șarea iubitoare și iertătoare a lui Dumnezeu-Tatăl”.

Smerenia, singura care înalță, iertarea, singura care aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, ru­găciunea, singura care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Li­turghie, singura care-L aduce pe Hristos în Trupul și Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este dăruit în ființa sa cu Însuși Hristos și-L naște pe Acesta în inima semenilor.

Strădania continuă de a se dezbrăca de „preadulcea otravă” a părerii de sine, adică de mândrie, considerată „esența adâncă a păcatului și a iadului”[19], eliberează omul de obstacolul cel mai mare aflat în fața sălășluirii lui Dumnezeu în ființa sa.

Creștinii din mănăstiri și creștinii din lume, cu toții formăm poporul chemat să-L aibă pe Dumnezeu drept „Cale, Adevăr și Viață”[20]. Sărbătoarea Nașterii Domnului este un imbold puter­nic pentru conștientizarea acestei chemări precum și a ne­ce­sității unui răspuns față de această chemare.

Rog pe Hristos Domnul să ne aibă pe toți în ocrotirea milei Sale.

Să ne ierte tot ce am greșit împotriva iubirii Sale și îm­potriv­a oamenilor în anul care tocmai se încheie.

Să fie Dom­nul cu noi, în familia fiecăruia, în mănăstirea sau parohia din care facem parte, în Moldova, în țara noastră și în lume pentru anul care vine și de-a lungul întregii vieți.

Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă pentru fiecare bu­curie sfântă, pâine și vin pe masă și, mai presus de toate, pace și bunăvoire între oameni!

La mulți și frumoși ani!

Al vostru către Dumnezeu smerit rugător,

† Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

*

Note bibliografice

[1] 1 Timotei 3, 16.

[2] Matei 1, 21.

[3] Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei.

[4] Stihira a doua, glasul 1, La Litie, în Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 434.

[5] Galateni 4, 4.

[6] Ioan 3, 16.

[7] 1 Corinteni 6, 19.

[8] Galateni 2, 20.

[9] Cf. Ioan 17, 21.23.

[10] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, traducere de Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 150.

[11] Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Canonul Sfintei Împărtășiri.

[12] Matei 13, 44.

[13] Matei 13, 46.

[14] Romani 8, 26; Galateni 4, 6.

[15] Sfântul Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 139.

[16] Ibidem, p. 181.

[17] 1 Corinteni 2, 4.7.

[18] Luca 18, 27.

[19] Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. I, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, passim.

[20] Cf. Ioan 14, 6.

Ce nimeni nu-ți poate lua

  • Bazarul cu lucruri gratis…sau rămâne cât te-ai dăruit altora.
  • La sugestia vizitatorilor paginii noastre, reluăm această imagine a dezastrului de la Geamăna - un exemplu din care trebuie să învăţăm ceva!<br /> <p>http://www.rosiamontana.net/activare-voluntari/
  • Dorin Tudoran despre panicardul futurolog băsist Vladimir Tismăneanu. „După ce dl Traian Băsescu câștiga primul mandat prezidențial (2004), futurologul nostru ne prevenea că sub conducerea dlui Băsescu, România risca să devină o variantă europeană a Venezuelei sub autoritarul Hugo Chavez. Dl Băsescu a găsit repede antidotul împotriva șușanelei de popularizare a futurologiei. Un gest, două de gingășie și futurologul nostru a fost îmblânzit. Cam de prin luna mai, 2005, futurologul ne vorbește despre statura de neegalat a democratului Traian Băsescu. Astăzi, putem constata că futurologul nostru l-a sanctificat deja pe cel care ar fi constituit la sfârșitul lui 2004 pericolul aruncării României într-o dictatură – un adevărat miracol al democratizării pe cale orală”.
  • Varujan Vosganian: „Pe mine, ca român, mă înteresează faptul ca demnitatea naţiunii române a fost ştirbită de acest servilism de neimaginat. Ce-am fi gândit noi dacă în locul preşedintelui României, preşedintele Poloniei, al Austriei sau al Italiei ar fi alergat cu scrisorele la ceilalţi conducători de state şi la liderii Uniunii Europene? Oare chiar atât de rău să fi ajuns biata Polonie sau Austrie, ne-am fi spus, dacă trebuie să ceară altor ţări voie sau protecţie? Oare chiar atât de rău să fi ajuns România încât, pentru a fi respectată propria Constituţie, e nevoie de intermedierea altora? Ce preşedinte e acela care are nevoie de garanţia lui Martin Schulz sau Jose Manuel Baroso, că îl vor apăra de propriul popor?!?”.
  • „”Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume” este titlul volumului redactat în doar 5 ore şi 35 de minute de 53 de scriitori, sâmbătă [15 decembrie 2012], la Universitatea din Bucureşti, premiera mondială fiind înscrisă pentru validare ca record în Guinness Book of Records”.
  • „Zăpada și viscolul din ultimele 24 de ore, au izolat peste 400.000 de persoane, în nordul Moldovei. Sute de mii de oameni au rămas izolați în case, după numai 24 de ore de ninsori abundente și viscol. Cinci oraşe şi 27 de comune din județul Botoșani au rămas izolate după ce tone de zăpadă de pe câmp au fost aduse pe şosea. Pe 80% din drumurile din judeţ,  stratul de zăpadă depăşea un metru înălţime şi, din cauza viscolului, autorităţile nu puteau interveni”.
  • Dan Mircea Cipariu: „După căutări aprofundate, am găsit, totuşi, câteva modele culturale de calitate şi de succes legate de doi oameni unici: academicianul Eugen Simion şi actorul şi managerul cultural Constantin Chiriac. Prima personalitate a împlinit visul lui Constantin Noica de a publica toate manuscrisele lui Eminescu şi a creat versiunea românească a ediţiilor de tip Pléiade, în care va fi lansat, curând, titlul cu numărul 150, o ediţie specială a poeziilor lui Eminescu. A doua personalitate a făcut din Sibiu Capitală Europeană a Culturii şi a iniţiat unul dintre cele mai importante şi mai puternice festivaluri de teatru din lume. Ei au reuşit să facă aceste performanţe, în primul rând, cu bani obţinuţi de la sponsori ori cu bani europeni. Instituţiile culturale ale statului român nu i-au susţinut aşa cum se cuvenea, mai mult decât atât, în cazul publicării Caietelor Eminescu, Eugen Simion a fost reclamat şi apoi cercetat de către DNA!”.
  • Blogul lui Cornel Dărvășan: pastor adventist. De unde a rezultat faptul că adventiștii și baptiștii botează la fel, printr-o singură afundare pe spate. Însă de ce au nevoie pastorii adventiști și baptiști din România de reverendă ortodoxă la Botez…dacă ei fac slujbe la cravată?
  • „La 22 decembrie 1989, Bucureştiul fierbea. Încă din zorii zilei, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Capitalei au luat cu asalt zona centrală. „M-am dus la Comitetul Central. L-am văzut pe Ceauşescu care a ieşit pe balcon şi a vrut să spună ceva la un megafon. Eram acolo cu Maia Morgenstern şi cu Claudiu Istodor“, a mai spus regizorul timişorean. Pe 24 decembrie, Ştefan Iordănescu a revenit la Timişoara. Nu a cerut niciodată certificat de revoluţionar, considerând că „cine are picioare, mâini şi cap trebuie să plătească impozite“”.
  • „După discuţiile care au avut loc astăzi [17 decembrie 2012] la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care îl numeşte pe Victor Ponta în funcţia de premier. Decizia survine după consultările din această dimineată de la Palatul Cotroceni la care au participat liderii principalelor partide”.
  • „Președintele băncii [BCR], Tomas Spurny a anunțat că va da afară 1.600 de angajați”.
  • Cristian Tudor Popescu: „UDMR este un partid comunistoid, pentru că la fel ca Partidul Comunist Român, de mai bine de 20 de ani, UDMR nu plăteşte pentru greşelile, trădările, corupţia, hoţiile pe care le practică, le-a practicat, aidoma celorlalte partide din România”.
  • Crin Antonescu: „Partidul Național Liberal a obținut la aceste alegeri parlamentare un număr de 150 de parlamentari – 101 mandate de deputat, 49 mandate de senator. Asta înseamnă circa 25% din mandatele Camerei, circa 28% din mandatele Senatului. Este cel mai mare rezultat obținut de Partidul Național Liberal în niște alegeri după 1990, după 1937. Este un rezultat care consacră definitiv sper PNL ca un partid mare în sens sociologic”.
  • Florin Vieru, le Gavroche de Roumanie
  • @[128665513824176:274:Gandul] bun de la ora 9.00

  • „Nouă ore, cinci minute și opt secunde. Atât a durat conceperea romanului, de la gândirea și scrierea textului, la tippărirea primului exemplar. Cei 53 de autori ai romanului Moș Crăciun & Co, publicat la Editura ART, ca proiect al Asociației Aedificio, sunt: Leonard Ancuţa,  Diana Bădică,  Lavinia Bălulescu,  Lavinia Branişte, Anca Bucur,  Marius Chivu,  Laurenţiu Constantin,  Bogdan Coşa, Andrei Crăciun,  Augustin Cupşa,  Silviu Dancu,  Gabriel H. Decuble, Adrian Diniş,  Luca Dinulescu,  Cosmin Dragomir,  Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu,  M. Duţescu,  Mihail Gălăţanu,  Adrian Georgescu,  Silviu Gherman,  Silvia Grădinaru,  Adela Greceanu, Mugur Grosu,  Ioan Groşan,  Florin Iaru,  Marieva Ionescu,  Cristina Ispas,  Cosmin Manolache,  Maria Manolescu,  Eusebiu Matei,  Marin Mălaicu-Hondrari,  Mitoş Micleuşanu,  Iulia Militaru,  Dmitri Miticov, Oana-Cătălina Ninu,  Radu Niţescu,  Veronica Plăcintescu,  Dan Pleşa,  Matei Pleşu,  Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu,  Bogdan-Alexandru Stănescu,  Alexandru Al. Şahighian,  Livia Ştefan,  Cecilia Ştefănescu,  Simona Tache,  Iulian Tănase,  Alex Tocilescu,  Răzvan Ţupa,  Luiza Vasiliu,  Anca Vieru”.
  • „USL a decis, dupa o scurta sedinta, ca UDMR sa nu fie primit la guvernare. La aceasta ora e in desfasurare o sedinta in care liderii UDMR vor fi informati asupra deciziei USL si li se va propune o colaborare parlamentara”.
  • Radu Herjeu: „În schimb, adulatorii lui TB n-au nimic de spus. N-au nimic a-i reproşa. Mă aşteptam să-i văd ieşind în stradă şi cerându-i demisia celui care le-a înşelat încrederea, pentru care s-au legat de catarge ca să poată boicota democratic referendumul şi care, acum, dă ţărişoara pe mâinile comuniştilor, cedând laş în faţa prostimii care a votat după cum i-au spus televiziunile lui Felix. Cu alte cuvinte, a trădat misiunea divină cu care românii l-au împovărat acum 8 ani. A deschis uşa antieuropenilor, care vor decreta mâine mutarea ţării, cu tot cu aurul de la Roşia şi cu gazele de şist, direct între Uzbekistan şi Kazahstan. Unde e Macovei legată cu lanţuri de gardul Cotrocenilor, pentru a împiedica justiţia să fie violată în grup şi individual de plagiatori şi somnambuli? Unde sunt cohortele de “naivi” care repetau în cor mesajele propagandei despre apocalipsa care va să vină, acum când idolul lor i-a semnat firmanul cu mânuţa lui tremurândă? De ce nu se dezic marii intelectuali ai patriei de acest lider slab, fără coloană vertebrală, care a abdicat de la valorile milenare ale spiritualităţii româneşti? De ce nu-l înfierează cu mânie proletară oficinele prezidenţiale şi slujitorii lor devotaţi că i-a sedus şi acum abandonat noului regim politic în care va domni cenzura bolşevică?”.
  • Noul Patriarh al Antiohiei: Youhanna al X-lea.