Iubiții mei,

Evanghelia zilei [Mt. 1, 1-25], prin genealogia Mântuitorului (v. 1-17), ne arată că mântuirea noastră se face în istorie, pentru că are de-a face cu viața în trup, dar totodată, că mântuirea e inițiativa Dumnezeului treimic, că ea coboară din cer în viața noastră și înseamnă comuniunea cu Prea Sfânta Treime (v. 18-25).

Adică mântuirea e un dar dumnezeiesc pentru oameni și ea vizează omul în integralitatea sa.

Căci dacă trupul ar fi fost doar un locaș indiferent pentru suflet și sensul său nu ar fi fost transfigurarea, Domnul nu S-ar fi întrupat…pentru că nu era nevoie.

Dacă omul e doar…suflet…Domnul îl putea mântui de la distanță, doar spiritual.

Însă Domnul a coborât la noi și S-a întrupat din Pururea Fecioară Maria, nedespărțindu-Se nicidecum de Tatăl și de Duhul, pentru ca să facă din trupul Lui un univers duhovnicesc în care sufletul Său să strălucească tuturor.

Și ceea ce a făcut în umanitatea Lui…să facă în noi, în fiecare dintre noi, în cadrul mântuirii noastre.

De aceea, Evanghelia de acum ne spune că trupul nu e un rău necesar ci o biserică a sufletului, în care sufletul își arată harismele dumnezeiești.

Și prin asta Domnul valorizează soteriologic creația și istoria, pentru că mântuirea se face în trup și în timp și spațiu.

Vă rog să observați lista genealogică!

Începe cu Sfântul Avraam, cu Părintele celor credincioși [Rom. 4, 16].

La fel și Biserica începe cu Cincizecimea…și listele patriarhilor ortodocși țin până la noi, pentru că Biserica lui Hristos nu s-a pierdut prin istorie…ci dăinuie până astăzi.

Vrem să știm Patriarhii Ierusalimului, ai Alexandriei, ai Antiohiei, ai Constantinopolului până azi…și ai Romei până la 1054? Ai Bisericii Ortodoxe de astăzi? Ei sunt, ca și strămoșii Domnului, reperabili.

Pentru că Biserica Ortodoxă e divino-umană, ca și persoana Domnului…și nu doar spirituală.

Iar cei care vorbesc de o Biserică spirituală, nevăzută sau care se va dezvălui numai în veșnicie…vor să ne fure, de fapt, mântuirea.

Pentru că mântuirea începe în trup, începe acum, prin Botez și prin toate Tainele și Slujbele Bisericii și prin efortul continuu de curățire de patimi, care are drept scop umplerea noastră de har și transfigurarea persoanei noastre.

Căci dacă scopul Cincizecimii a fost doar propovăduirea/ evanghelizarea și nu și transfigurarea umanității noastre atunci Biserica nu este decât o instituție care vorbește…dar nu îl transfigurează pe om.

Și acolo unde doar se vorbește populist…și unde nu se sfințesc oamenii, nu se transfigurează, nu se umplu de har ci doar de multă părere de sine…se jefuiesc oamenii de mântuirea lor.

Pentru că mântuirea se face în trup, se începe aici și acum…și nu se mai termină niciodată.

Pentru că mântuirea este umplerea noastră de slava lui Dumnezeu, prin care ne facem proprii de comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic.

Și am văzut, adesea, că se face eroarea puerilă, din neștiință teologică, de a se afirma că Fiul este „a doua persoană” a Treimii.

Nu!

Fiul e Unul din Treime…pentru că persoanele treimice sunt fără început și egale.

Nu e nimeni primul, al doilea sau al treilea în Treime chiar dacă Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt.

Pentru că nu există anterioritate și posterioritate între persoanele Treimii.

Ci Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Fecioarei, unind în persoana Sa dumnezeirea cu umanitatea, pentru ca să arate că umanitatea are sens unic și foarte fericit: comuniunea veșnică cu Dumnezeul treimic.

A nu accepta mântuirea în Hristos, adică a nu accepta frumusețea veșnică, prin transfigurarea ta, în Biserică, prin slava lui Dumnezeu, înseamnă a cădea din fericire.

Iar noi, în praznicul Nașterii Domnului, tocmai pentru aceasta Îi mulțumim Domnului: pentru fericirea de a ne fi mântuit de păcatele noastre (v. 21) și de a ne fi umplut de slava Lui.

Evanghelia zilei însă accentuează umanitatea lui Hristos.

În v. 18 apare Mama Lui, Maria. Iar Sfântul Iosif este logodnicul ei.

Și nașterea suprafirească a Fiului lui Dumnezeu din Fecioară e subliniată prin expresiile: „s-a aflat având în pântece [en gastri ehusa] de la Duhul Sfânt” (v. 18) și „ce s-a zămislit în ea [en afti ghenniten] este de la Duhul Sfânt” (v. 20).

Însă nu doar Duhul Sfânt a lucrat întruparea Fiului din Fecioară ci întreaga Treime a lucrat-o.

Pentru că niciodată Fiul sau Duhul nu fac ceva de Unii singuri ci numai în conlucrare cu celelalte Două persoane.

În v. 21 avem prorocit numele Fiului lui Dumnezeu întrupat: Iisus.

Și Iisus e Cel prorocit de Sfântul Isaia la Is. 7, 14, numit acolo Emmanuil (v. 23).

Pentru că toate profețiile vechitestamentare vorbesc despre El, despre Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care este Iisus…și Care Se numește și Hristos/ Mesia, după cum au spus aceleași profeții vechitestamentare.

Și în MGK, Mt. 1, 25  ne spune despre Iisus că este ton prototocon-ul/ unul-născut al ei, al Fecioarei. În GNT nu apare sintagma.

Însă Unul-Născut al Fecioarei este Unul-Născut al Tatălui.

Pentru că Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, Se naște, în zilele cele din urmă, din Fecioară, făcându-Se ceea ce nu era, adică om și rămânând ceea ce era, Dumnezeu, fiind Dumnezeu și om, pentru ca să mă mântuiască pe mine, omul cel pierdut…

Și vestindu-ne aceste lucruri prea-înveselitoare Evanghelia de astăzi, ne face să ne gândim viața creștină ca dar al iubirii Sale de oameni.

Tocmai de aceea din darul nostru trebuie să dăm și altora viață și mântuire.

Și viața și mântuirea noastră e cunoașterea și comuniunea cu Dumnezeul Cel în Treime slăvit, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că viața cu El e mântuirea noastră.

Vă doresc numai bine, multă sănătate, liniște și fericire în viața dumneavoastră, de la Dumnezeul nostru treimic, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: