Pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în decembrie 1989 este în acelaşi timp, un act de cult şi de cultură a sufletului românesc.

O privire teologică a istoriei umanităţii arată că dacă slăbeşte credinţa oamenilor în Dumnezeu – Creatorul cerului şi al pământului, cultura lor se umple de idoli sau de dumnezei falşi.

În acest sens, istoria recentă a poporului român ne-a arătat că în perioada dictaturii comuniste, când regimul opresiv persecuta credinţa în Dumnezeu şi libertatea oamenilor, când se dărâmau locaşuri de cult, iar Biserica era redusă la un ghetou liturgic, vidul spiritual creat a fost umplut de o „religie politică atee”, totalitară, fără nici o referire la Dumnezeu.

Locul Sfintelor icoane din şcoli şi instituţii publice a fost luat de portretele dictatorilor, Sfânta Cruce a fost înlocuită de secera şi ciocanul, iar odele închinate partidului comunist îl înzestrau pe acesta cu atribute divine ca de pildă: „Partidul e-n toate, în cele ce sunt …,/ E-n holda întreagă şi bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt”. Cultul religios a fost înlocuit cu unul ideologic, încât se putea spune în poezie: „Slavă ţie, partid al celor ce muncesc!”.

În decembrie 1989, cei care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român au fost mai ales tineri.

Aceşti tineri au arătat nu numai curaj, ci şi foarte multă credinţă, moştenită de la părinţi.

Mulţi dintre ei îngenuncheau şi rosteau rugăciunea Tatăl nostru, deşi în şcoala românească nu s-a mai permis predarea religiei odată cu venirea regimului comunist.

Ei au simţit prezenţa lui Dumnezeu şi s-au jertfit pentru eliberarea poporului din absurditatea „religiei politice atee”, a „idolilor” şi „falşilor dumnezei” ai comunismului ateu şi opresiv. De aceea, în mod spontan, au strigat în multe locuri din ţară: „Dumnezeu este cu noi!” sau „Murim şi apoi vom fi liberi!”.

Aceşti minunaţi tineri eroi, care s-au jertfit precum martirii, pentru credinţa, libertatea şi demnitatea poporului român, sunt pomeniţi în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Ei ne cheamă azi să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei şi al demnităţii vieţii.

Asemenea martirilor credinţei, tinerii eroi care s-au jertfit pentru libertatea noastră sunt “biruitori” (învingători) chiar dacă au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul necredinţei, al violenţei şi al răutăţii, devenind iubitori de dreptate şi adevăr, apărători ai demnităţii umane umilite sau desfigurate de regimul comunist opresiv.

Mulţimea eroilor români martiri ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de lăcomie şi nedreptate, de egoism şi indiferenţă, de multe alte forme ale morţii fizice şi spirituale.

Pomenirea eroilor români în stare de rugăciune sau comuniune spirituală este expresia cea mai reală şi profundă a cultivării legăturii noastre de iubire fraternă cu ei, iubire mai tare decât moartea trupului şi opacitatea mormântului. Însă dacă noi nu-i pomenim, îi îngropăm în uitarea noastră şi stingem lumina recunoştinţei şi a demnităţii noastre!

Aşadar, pomenirea eroilor în nădejdea Învierii este şi semnul recunoaşterii demnităţii lor şi al împlinirii dreptăţii pentru ei.

Totodată, cultivarea şi folosirea darului sfânt al libertăţii dobândite prin jertfa eroilor martiri necesită o maturizare spirituală permanentă a conştiinţelor şi a inimilor, având în vedere că pentru noi, creştinii, îndată după dobândirea libertăţii urmează întrebarea: ce am făcut sau ce facem cu libertatea noastră?

Valoarea reală a libertăţii noastre se măsoară potrivit cu mulţimea faptelor noastre bune săvârşite în mod liber şi responsabil, pentru a creşte spiritual în bunătate şi generozitate.

Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieţii umane individuale şi colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertăţii omului îi avertizează pe creştini: „Nu folosiţi libertatea ca pe un acoperământ al răutăţii!” (1 Petru 2, 16).

Libertatea ca „acoperământ al răutăţii” se vede astăzi mai ales în răul pe care şi-l face omul însuşi prin degradarea sănătăţii sale, prin slăbirea comuniunii din familie, prin diminuarea solidarităţii sociale şi a unităţii naţionale.

O eliberare a unei ţări de o dictatură politică nu devine automat pentru cetăţenii ei şi o eliberare de tirania patimilor egoiste ale lăcomiei după profit material, care îmbogăţeşte pe unii şi sărăceşte pe alţii, sau o eliberare de tirania goanei după putere de stăpânire, care înalţă pe unii şi umileşte pe alţii.

De aceea, sfinţii Bisericii ne învaţă că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie şi eliberare spirituală de patimile egoiste (lăcomie, orgoliu, invidie, lenevire ş.a.).

Prin urmare, lupta pentru dobândirea şi cultivarea libertăţii sociale (libertate de conştiinţă şi religioasă, de exprimare, de asociere şi circulaţie ş.a.) trebuie completată cu libertatea spirituală de-a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, libertatea de a fi harnic şi darnic, libertatea de a fi drept şi cinstit, libertatea de a fi omenos şi generos, sincer şi milostiv; pe scurt: libertatea omului de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt şi bun.

Din păcate, multe din aceste componente ale libertăţii interioare sau spirituale nu mai sunt astăzi un ideal al societăţii secularizate, care din cauza deficitului ei de credinţă în Dumnezeu îşi face idoli sau falşi dumnezei din patimi egoiste de avere, de putere şi de plăcere.

Iată de ce avem mare nevoie de credinţă puternică, multă speranţă şi iubire curată, care se nasc din rugăciune şi se arată în fapte bune.

Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, prosperitatea şi demnitatea poporului român.

Veşnică pomenire eroilor români din decembrie 1989!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

22 decembrie 2012

Did you like this? Share it: