Predică la Nașterea Domnului [2012]

Iubiții mei,

ce a adus în noi…postul de 40 de zile?

Ne-a făcut proprii simțirii lui Hristos, care Se naște astăzi…cu delicatețe infinită față de oameni…sau ne-a făcut indiferenți față de oameni?

Ne-a adus frumusețe…sau o bună părere despre noi înșine?

Pentru că postul e o hrană vie pentru cel care flămânzește pentru Dumnezeu, e o haină de nuntă pentru cel care se curățește de patimi…dar este și un prilej de infatuare, pentru cine consideră că postul, în sine, e de ajuns…

Nu, nu e de ajuns!…

Postul ne duce, ca și Arhanghelul Gavriil, care s-a arătat ca stea minunată magilor…către Domnul.

El e o punte către Domnul Hristos, Unul din Treime, împreună-slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Pentru că și rugăciunea, și milostenia, și citirea de cărți teologice și orice nevoință ortodoxă…nu se face pentru sine…ci pentru ca să ne facă proprii cunoașterii lui Dumnezeu și comuniunii cu Sine.

Postul e pregătirea…și nu împlinirea!

Împlinirea constă în aceea dacă Domnul ne bucură unindu-Se cu noi duhovnicește, în rugăciune, în curăție, în milostenie sau sacramental, în Sfânta Euharistie.

Dar dacă nu ne bucură…am postit degeaba…după cum tot degeaba e sărbătoare…

Căci ce să faci de sărbătoare, dacă ești trist?

Ce sărbătoare e aia, dacă suntem triști, singuri în noi înșine…fără zâmbetul harului Său în noi?

Căci harul Lui e bunătate, e curăție, e frumusețe, e dor de muncă, de nevoință, de bucurie, de împărtășire și altora din darurile lui Dumnezeu date nouă.

Harul Lui e sărbătoarea!

Magii I-au adus Domnului aur, tămâie și smirnă, după ce s-au închinat în fața Lui până la pământ [Mt. 2, 11].

Mai întâi I s-au închinat, adică ne-am nevoit 40 de zile pentru a fi cu El…și apoi I-au adus daruri din cele aduse pe drumul lor lung până la Vitleem.

Căci în post strângem daruri duhovnicești și trupești pentru semenii noștri.

Și cine dăruiește teologie, alături de o milostenie trupească, dăruiește hrană pentru suflet și pentru trup.

Căci trebuie să ajungem și prin păstori [Lc. 2, 15-17] și prin magi [Mt. 2, 9-11] la Domnul.

Adică să luăm învățătură și de la cei simpli și de la cei educați când vine vorba de cunoașterea lui Dumnezeu.

Pentru că teologia și experiența duhovnicească nu sunt deloc ușoare și avem nevoie de ajutorul multora.

De o experiență conjugată, agonisită de la mulți…

Căci scopul nostru e de a ajunge la Hristos Dumnezeu și prin Hristos, întru Duhul, la Tatăl, adică în comuniune veșnică cu Prea Sfânta Treime.

Căci Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să ne facă pe noi, oamenii, fiii Lui duhovnicești, prin harul Său. Pentru ca să ne facă oameni duhovnicești.

Și a fi duhovnicesc, a fi plin de har, înseamnă a fi plin de încredințări asupra faptului că Dumnezeu e cu noi și că El, prin toate pe care le trăim, ne conduce la Sine.

De aceea noi am fost conduși, prin post, rugăciune, milostenie, iertare și gânduri sfinte…către El.

Și dacă magii au plecat de la Vitleem/ Betleem „di’ allis odu” [pe altă cale, cf. Mt. 2, 12, GNT] după ce L-au văzut pe Domnul înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să fim alții acum…în zi de praznic/ de bucurie.

Căci la bucurie ne-a chemat și slujba de aseară și cea de azi.

Însă la bucuria duhovnicească, la cea „întru Domnul” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 376]. La cea în care ești inundat/ îmbătat/ veselit dumnezeiește de bucuria lui Dumnezeu.

Pentru că avem un motiv colosal pentru a ne bucura: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei, adică Confratele nostru, pentru ca să ne umple de slava Lui și să ne îndumnezeiască.

Iar azi e începutul luminării lumii [Ibidem], a mântuirii noastre, pentru că e începutul înnoirii lumii prin har [Idem, p. 384].

Naștere fără lehuzie a fost nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru!

Căci Tu Te-ai născut din cea care nu știa de nuntă și nu ai stricat pecețile fecioriei ei ci ai păstrat-o nestricată.

Căci naștere mai presus de fire a fost nașterea Ta, Tu, Fiul lui Dumnezeu, luându-Ți din Maica Ta trup, Făcătorul sufletelor și al trupurilor, pentru ca să unești umanitatea cu dumnezeirea Ta în unica Ta persoană veșnică.

Și astfel ai „vindecat durerile Evei, cele cu întristare” [Idem, p. 384], ai împlinit prorociile pe care Tu le-ai făcut prin Profeții Tăi, ai arătat slava Ta celor care nu Te cunoșteau și marea Ta milostivire s-a făcut făcătoare de daruri pentru toți.

Tocmai de aceea și noi, Doamne, facem daruri și ne rugăm să umpli de darurile Tale pe toți.

Căci numai Tu poți să ne înveți să fim dăruitori, să dăruim cele ale noastre și unii pe alții să ne îmbrățișăm cu bucurie.

Numai Tu poți să ne înveți bucuria, bucuria cea veșnică, care nu are sfârșit și care e unirea veșnică cu Tine.

De aceea, Doamne, Dumnezeul meu, îmbrățișează-ne pe toți cu iubirea Ta de oameni ca să Te lăudăm acum și întru toți vecii, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin!