Predică despre luminarea omului

Iubiții mei,

Troparul Nașterii Domnului vorbește despre lumina cunoștinței/ cunoașterii pe care a adus-o Domnul.

Și pentru ca să Îl cunoaștem pe Domnul și pentru ca să ne închinăm Lui cu adevărat, ortodox, avem nevoie de harul Său. De slava Lui. Care să ne inunde

Pentru că la noi, în Biserica lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu vine din iradierea slavei Lui în noi.

Vine din simțirea și conlucrarea cu harul Lui.

Căci de aici: lumina cunoștinței/ a cunoașterii.

Lumina care dă cunoaștere…dumnezeiască

Asta în comparație cu filosofiile umane, care cred că a fi cultivat la suflet sau a fi intelectual, prin cunoaștere din ce în ce mai specializată…înseamnă suprema cunoaștere pe care o poate atinge omul.

Mai pe scurt: Școala crede că cunoașterea e doar rezultatul studiului personal, al predării de experiență, al observării și al experimentului științific.

Biserica Ortodoxă însă crede că cunoașterea adevărată coboară de la Dumnezeu prin iluminare și vedere dumnezeiască și că aceasta e cea mai înaltă cunoaștere a lumii.

Cunoaștere care nu se opune primei, celei naturale…ci o desăvârșește cu adevărat…pentru că ea e de la Dumnezeu…și nu de la om.

Iar cine cercetează în mod onest creația lui Dumnezeu nu poate să ajungă decât la El. Pentru că El e Creatorul a tot ce există.

Însă orgoliul uman, care e o iradiere de la demoni în viața noastră, nu vrea să învețe de la Dumnezeu.

Și dacă nu înveți de la El…și, mai mult decât atât, dacă nu te umpli de El, de slava Lui și de prezența Lui liturgică, sacramentală, nu poți fi un om luminat.

Poți fi un om cu știință de carte, un om cu studii…dar, în același timp, un mare mitocan, un mare fariseu, un adevărat dezastru pentru umanitate…dacă nu ești luminat de Dumnezeu.

Dacă nu locuiește Dumnezeu, prin slava Sa, în tine…

Însă când ești și una și alta, adică și munte de carte dar și un imens om al lui Dumnezeu, un Sfânt al Lui, atunci Dumnezeu Se arată întru tine în toată splendoarea Lui.

Pentru că nu e de ajuns să știi…ci trebuie să devii ceea ce știi.

Și în Dumnezeiasca Icoană a praznicului în care suntem…o vedem pe Maica lui Dumnezeu plină de lumină.

Îl vedem pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, plin de lumină.

Îi vedem pe magi, pe păstori și pe Puterile cerești pline de lumină…

De lumină dumnezeiască…

Pentru că luminarea omului e consecința umplerii noastre de slava Lui prin Dumnezeiescul Botez și prin toată viața Bisericii.

Viața Bisericii e plină de lumină, de lumina Treimii, Care e din veci și pentru veci.

Pentru că de aceea sunt pline Icoanele noastre de galben, de un imens galben: pentru că acest galben exprimă viața/ slava/ frumusețea lui Dumnezeu. Necuprinsa frumusețe a lui Dumnezeu…

Și dacă El te umple de frumusețea Lui…atunci ești frumos. Ești plin de lumină!

Și așa cum dragostea stă la baza familiei și a nașterii copiilor și a creșterii și educării lor cu înțelepciune…la baza dragostei e slava Lui.

Pentru că dragostea e un dar imens al slavei lui Dumnezeu.

Și numai când El ne umple de dragostea Lui ne luminăm spre cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu și de viața cea cuvioasă, bine-plăcută Domnului.

Pentru că în Biserica lui Dumnezeu nu intelectualul e omul de excelență ci înduhovnicitul/ luminatul/ îndumnezeitul.

Cel pe care Dumnezeu îl schimbă continuu…care se umple continuu de cunoașterea Lui și de cunoașterea lumii e paradigma umană/ exemplul în Biserică.

Și putem înțelege cu toții asta dacă privim Sinaxarul Bisericii sau, mai scurtul nostru Calendar bisericesc, care sunt cărțile de vizită ale Bisericii.

Pentru că acolo vom găsi Sfinți, mulți Sfinți, mii de Sfinți…care sunt Sfinți nu pentru că erau foarte școliți sau neșcoliți, nici pentru că erau de la oraș sau de la sat, nici pentru că erau bărbați sau femei…ci pentru că toții sunt plini de același har și de aceeași credință.

Iar cei care ridiculizează credința noastră ne întreabă în mod franc/direct: dar de unde știți că credința ortodoxă e adevărata credință? De ce nu sunt toate credințele bune?

Și eu ca preot, pentru un om care nu e prea dus la Biserică sau nu e de-al nostru, nu e ortodox…îi dau un răspuns…palpabil.

Sunt preot de 7 ani și am și acum din prima Sfânta Aghiasmă pe care am slujit-o…

Și când mă apropii ca să beau din ea…mă umplu de cutremurare sfântă…

Pentru că oricine știe că o mâncare lăsată afară din congelator se strică în 2-3 zile…și apa devine bolercă/ de nebăut în câteva zile…

Însă cum e apa…apa aceasta sfântă…în care a coborât slava lui Dumnezeu la rugăciunea mea, a păcătosului…de e ca atunci când am sfințit-o?

Cum de s-a împlinit teologia slujbei…în apa aceasta?

Că am spus să se sfințească apa…și nu numai că am spus…ci Dumnezeu așa a făcut-o!

Dacă Biserica Ortodoxă nu e a lui Dumnezeu și dacă teologia ortodoxă nu coincide cu viața ortodoxă…cum să facă Dumnezeu astfel de minuni cu noi?

Dar El le face cu noi, din marea Sa milostivire față de noi…pentru că noi suntem slujitorii adevăratei lui Biserici.

Și aici nu e vorba de fanatism (că fanatismul vine din neștiință, din lipsă de experiență) ci de pragmatism eclesial, liturgic, teologic.

Pentru că slujba dă rezultatele pe care le spune teologia slujbei.

Însă eu, ca preot, știu și simt și văd slava lui Dumnezeu când slujesc Dumnezeiasca Liturghie, când sfințesc apa, când spovedesc, când mă rog pentru cei adormiți, când citesc, când contemplu, când văd ce organică, ce fără fisură e teologia Bisericii, de la Sfântul Adam și până azi…

Îl văd pe Același Dumnezeu lucrând aceleași minuni în cei care se încred în El cu totul

De aceea mă bucur întru slava Lui…care mă luminează să înțeleg ceea ce citesc, ceea ce cânt la strană, ceea ce văd în Biserică.

Îmi dă ochi ca să văd slava Lui…așa cum le-a dat tuturor Sfinților Lui, cărora El li S-a făcut cunoscut.

Căci El ni Se revelează/ ni Se descoperă în același fel tuturor: prin slava/ harul Său!

Și fără harul Prea Sfintei Treimi nu putem vedea nimic coerent și nici nu putem să ne curățim de patimi…pentru că adevărata cunoaștere și adevărata vedere de sine e darul, e mila Lui, e iradierea Lui, e bunătatea Lui.

Motiv pentru care primim lumină dumnezeiască/ necreată de la Răsăritul cel de sus și de la Soarele dreptății…prin ambele sintagme fotofore vorbindu-se tainic despre Dumnezeul Care ne umple de slava Lui.

Pentru că răsăritul nostru duhovnicesc e atingerea Lui de sufletul și de trupul nostru.

Și răsăritul acesta se numește convertire…sau început al luminării duhovnicești.

Și ca să vezi teologic…trebuie să vezi de sus.

Să vezi cu ochii lui Dumnezeu…

Și ca să-L vezi pe El trebuie să nu mai vezi lumea…și să nu-ți mai placă nimic din lume mai presus de El.

Căci atunci când privești în soare…orbești…

Și când ești umplut de slava Lui…nu-L mai vezi decât pe El…pentru că El a înlocuit întreaga lumea pentru tine

Și de aceea El, Dumnezeul nostru, e Soarele cel necreat…e Lumina noastră cea adevărată și veșnică…dar o lumină care ne duce la toată dreptatea Lui, adică la toată porunca Lui.

Căci lumina Lui/ harul Lui nu te poate învăța răul, extremismul, lipsa de măsură, impostura…ci cum să te faci deschis, larg pentru tot binele, pentru tot ce e drept…și să te faci învățător pentru cei care caută dreptatea Lui, frumusețea Lui, foamea și setea Lui.

Iar cei schimbați de El și umpluți de slava Lui s-au făcut propovăduitorii vieții duhovnicești, ai vieții cu Dumnezeu pentru întreaga umanitate.

De aceea, când spunem Apostol, spunem om schimbat/ transfigurat de Dumnezeu…și nu un ageamiu neoprotestant, care, odată rău-botezat, printr-un botez fals…se crede Sfântul Pavel.

Și trebuie să ai mult tupeu…să te crezi Pavel

Mult orgoliu nesimțit

Așadar praznicul Nașterii Domnului ne spune că viața ortodoxă e naștere din nou, de sus…că e viață sfântă…și că trebuie să trecem prin toate stadiile vieții duhovnicești pentru ca să ne facem adevărați Bărbați/ Apostoli ai Lui.

Și dacă vreți să îi cunoașteți pe Apostolii Lui…și pe cei întocmai cu Apostolii Lui…îi puteți studia cu mărime de inimă…pentru că 2013 e dedicat la doi Sfinți ai Lui întocmai ca Apostolii Domnului pentru întreaga Biserică: Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena.

Adică sunt lucruri prea serioase ca să le tratăm într-o doară…prozaic…

Astfel stând lucrurile cu luminarea dumnezeiască…vă îndemn să vă reconsiderați lucrurile în ceea ce-i privește pe oameni.

Și în fruntea listei trebuie să-i punem pe Sfinții Lui, apoi pe învățații Bisericii în diverse științe, și numai în al treilea rând accesăm cunoașterea celorlalți oameni din Biserică sau din afara ei…când vrem să avem certitudini teologice și ascetice.

Adică despre viața sfântă învățăm de la Sfinți și de la învățații, erudiții Bisericii și nu de la politicieni, ziariști, scriitori, actori sau impostori.

Căci altfel nu ne luminăm…ci ne întunecăm

Iar dacă luminarea are consecințe reale…tot la fel de dramatic de reale are și întunecarea minții/ demonizarea

Așadar, fie ca Dumnezeu să ne bucure întru cunoașterea Lui și să ne facă locașuri ale Sale acum și pentru toți vecii. Amin!

Scrisoarea pastorală a ÎPS Teodosie Petrescu la Nașterea Domnului [2012]

† TEODOSIE,
prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar de la Noi, părintească binecuvântare.

Motto: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
Că vi s-a născut azi Mântuitor,
Care este Hristos Domnul,
în cetatea lui David.”
 (Luca 2, 10-11)

Iubiţi fii sufleteşti,

Cuvintele de mai sus au fost rostite de către Îngerul Domnului care s-a arătat păstorilor de pe câmpurile de lângă Betleem, în noaptea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s-au înfricoșat cu frică mare” (Luca 2, 8).

Aceste cuvinte ne întăresc şi ne luminează sărbătoarea de astăzi cu razele luminoase ale dragostei lui Dumnezeu, revărsate peste întreaga umanitate prin Naşterea Fiului Său din Preasfânta Fecioară Maria, pe care o şi numim întru adevăr, Născătoare de Dumnezeu.

De aceea, să ne bucurăm întru această zi cu veselie mare, alături de cetele îngereşti care, lăudând măreţia nespusă a slavei lui Dumnezeu, au fost auzite în aceeaşi noapte de păstori, şi prin ei, de întreaga umanitate, îndemnând ca noi să ne umplem de bunăvoirea dragostei mântuitoare a Domnului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Iubiţi credincioşi,

Înainte de Întruparea şi Naşterea Sa, Dumnezeu a fost alături de oameni prin lucrarea săvârşită pe întreaga perioadă a Vechiului Testament. Prin prooroci, prin îngeri şi prin drepţii acelor timpuri, Dumnezeu nu a părăsit pe om, deoarece acesta poartă chipul Său şi a fost creat cu nespusă iubire ci, a descoperit prin intermediul acestora „Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Efeseni 3, 9).

Numai dacă ne uităm la referatul biblic al Creaţiei, vom vedea că omul nu apare pe pământ asemenea celorlalte făpturi, adică la porunca lui Dumnezeu: „Să fie” ci, asemenea unui Părinte iubitor, Dumnezeu ţine sfat în Sine şi Se apleacă asupra materiei, din care plămădeşte trupul omului, dar, totodată, săvârşeşte o lucrare nemaivăzută nicăieri în creaţie: înzestrează pe om cu suflet, dar nu orice fel de suflet, ci un suflet care are chipul lui Dumnezeu: „și l-a făcut pe om după chipul Său” (Facere 1, 27).

Prin aceasta, Dumnezeu ne arată dragostea sa infinită, deoarece aşa cum ne învaţă Sf.  Grigorie de Nazianz, omul poartă în sine „o părticică dumnezeiască”.

Astfel, după cum spune şi Părintele Dumitru Stăniloae, prin faptul că omul a fost înzestrat cu chipul lui Dumnezeu, între noi şi El apare o relaţie specială, o legătură vie, care să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.

În acest fel, noi înţelegem că nu suntem persoane singuratice, apărute de nicăieri pe acest pământ, ci suntem rodul iubirii nesfârşite a Sfintei Treimi, în care a fost sădită tendinţa de asemănarea cu Dumnezeu, adică spre o iubire absolută şi veşnică, prin îndumnezeirea noastră după har.

Căderea în păcat a protopărinţilor neamului omenesc a adus peste întreaga umanitate umbra morţii. Sf.  Ioan Gură de Aur ne mărturiseşte că: „Dintre toate relele omeneşti, singurul păcatul este adevăratul rău”, ceea ce însemnă că, prin păcat, între noi şi Dumnezeu a apărut o despărţire, o vrajbă, care a adus întuneric mare asupra omului şi universului întreg.

Cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să iubească pe om şi făgăduieşte că va trimite pe Cineva, care să pună capăt aceste vrajbe. Scriptura ne arată că atunci când Dumnezeu ceartă pe diavolul care luase chipul şarpelui, rosteşte următoarele cuvinte: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15).

Numită şi Proto-evanghelie, această cuvântare a lui Dumnezeu ne arată că, deşi noi am greşit înaintea Lui, El ne făgăduieşte un Răscumpărător, un Mântuitor care să vină şi să pună capăt robiei păcatului asupra umanităţii. Astfel, „sămânţa femeii” de care vorbeşte Scriptura nu era nimic altceva decât Hristos, aşa cum ne arată mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii.

De aceea, timp de secole, omenirea aştepta pe Hristos, numit şi Mesia, care se tâlcuieşte „Unsul Domnului”, adică cel ce era trimisul Domnului pentru a arăta din nou umanităţii care este calea cea dreaptă.

Această venire a lui Mesia s-a petrecut însă în chip preaminunat, la plinirea vremii, prin Nașterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria, într-o iesle din oraşul Betleem: „L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Luca 2, 7).

Biserica întreagă mărturiseşte că nu era decât o singură cale prin care omul să reintre în comuniune cu Dumnezeu, adică Dumnezeu să coboare la om, deoarece omul nu mai putea să se ridice la Dumnezeu. Sfântul Irineu de Lyon ne arată că: „Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne facă ceea ce este El Însuşi, potrivit nemăsuratei lui iubiri, s-a făcut ceea ce suntem noi”, adică om.

Astfel, Dumnezeu alege să Se întrupeze, luând fire umană din Preasfânta Fecioară, şi, păstrând rânduiala firii omeneşti, Se naşte Prunc, pentru ca noi să devenim frați ai lui Hristos și fii ai Părintelui Ceresc.

Și, despre dumnezeirea Fiului Întrupat care ne aduce Cuvânt de la Dumnezeu, El însuși fiind Cuvântul, găsim nenumărate mărturii.

Mai întâi, Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria la Buna-Vestire „Acesta va fi mare și Fiul Celui Prea Înalt se va chema” (Luca 1, 32). Și bătrânului Iosif i se arată un înger care-i spune că Maria va naște fiu de la Duhul Sfânt, iar numele lui va fi Iisus, El va mântui poporul său de păcatele lor (Matei 1, 21).

O altă mărturie este cea de la Botezul Domnului când Dumnezeu spune în auzul mulțimilor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” (Matei 3, 17) ca, apoi, la Schimbarea la Față, înaintea apostolilor să spună: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit. Pe Acesta să-l ascultați” (Matei 17, 5). Ascultarea aceasta înseamnă ascultarea învățăturii Mântuitorului ca adevăruri dumnezeiești, nu umane.

Dar, despre dumnezeirea Fiului Întrupat mărturisește chiar El Însuși, Iisus descoperindu-se pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30) sau „Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl” (Ioan 10, 38).

Și, în sfârșit, ucenicii Îl mărturisesc și ei ca Fiul al lui Dumnezeu: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

Toate aceste recunoașteri ale dumnezeirii Celui a cărui Naștere o sărbătorim trebuie să le completăm și cu adeveririle pe care Sfântul Ioan Botezătorul le aduce, mulțimile care văd minunile Lui, natura (vânturile și marea) care ascultă de El (Matei 8, 27). Toți L-au recunoscut ca făcător de fapte dumnezeiești. Până și cei care L-au răstignit, văzând minunile care s-au petrecut atunci au spus: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Marcu 15, 39).

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Naşterea Pruncului Iisus este un prilej de a reflecta mai îndelung asupra dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Hristos se naşte într-o iesle, smerit şi fragil, asemenea tuturor pruncilor, pentru a ne arăta că drumul nostru de întoarcere către Dumnezeu trebuie să înceapă cu smerenia. De altfel, cum bine ştim, prima Fericire pe care Mântuitorul o rosteşte în Predica Sa de pe Muntele Fericirilor este: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3).

De aceea, se cuvine să înţelegem că smerenia este începutul împăcării dintre oameni şi Dumnezeu, dar totodată, este şi începutul împăcării dintre noi oamenii. Căci datoria noastră este să vieţuim în comuniunea dragostei creştine, aşa cum ne învaţă Însuşi Hristos când zice: „…să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

În Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu ia trup omenesc, astfel că omul este vindecat pe deplin de rănile păcatului, după cum spune Leonţiu de Bizanţ: „Prin iconomie, singurul Doctor înţelept al sufletelor noastre, primind în Sine pătimirile noastre, a vindecat boala tuturor”.

În acest fel, firea umană se îndumnezeieşte, iar noi avem posibilitatea de a deveni fiii lui Dumnezeu, după har, cum mărturiseşte Sf.  Ap.  Pavel.

Și Părintele Dumitru Stăniloae susține că „Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioară este începutul și condiția primă a ridicării omului din întunericul păcatului și al înălțării lui la lumina lui Dumnezeu prin jertfă și înviere. De aceea s-a născut Iisus din Fecioară, pentru a ridica pe om din această stare”.

Vedem, așadar, că nașterea este un act de bunăvoință și iubire prin care puterea lui Dumnezeu lucrează ridicarea omenirii din întunericul păcatului la lumina vieții veșnice.

La această minunată lucrare a lui Dumnezeu participă întreaga creaţie. Astfel, steaua se arată pe cer ca o noutate, îngerii înconjoară peștera cântând laudă lui Dumnezeu, iar magii aduc daruri Pruncului Iisus: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 9).

De la aceste daruri creștinătatea a statornicit frumoasa tradiţie ca noi, de Crăciun, să oferim daruri, mai ales pruncilor, dar şi celor care sunt asemenea pruncilor, lipsiţi de apărare şi neajutoraţi, pentru ca prin cele materiale să punem în valoare bogăţia spirituală a iubirii dumnezeieşti.

Se cuvine, așadar, să luăm aminte și la mulțimile de îngeri care laudă pe Dumnezeu în cântările lor. Aceste cântări sunt, practic, primele colinde pe care oamenii le aud, de aceea, noi păstrăm şi astăzi tradiţia colindatului, adică a vestirii Naşterii Domnului.

Văzând cu ochii noştri sufleteşti şi trupeşti această preaminunată lucrare a lui Dumnezeu, să ne cutremurăm de măreţia iubirii Domnului către noi, care vine în scutece şi în iesle, pentru a ne curăţa sufletele de robia păcatului.

De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur, ne arată cum trebuie să petrecem această sărbătoare: „Să nu ne punem ghirlande la intrările caselor; să nu împodobim străzi, să nu dăm desfătare ochiului; să nu ne desfrânăm gustul, să nu dăm plăcere pipăitului, nu cu străluciri şi pietre scumpe; nu cu licăriri de aur; nu cu amăgiri de farduri, nu cu ospeţe şi cu beţii, care duc la paturi de desfrâu şi de nelegiuiri. Noi însă, care ne închinăm la Cuvântul, chiar dacă ne vom desfăta şi noi în o măsură oarecare, să ne desfătăm în vorbiri duhovniceşti şi în legea dumnezeiască. Iar cei care aveţi plăcere de asemenea lucruri, să vă curăţiţi şi la minte şi la cuget”.

Iubiţi fii duhovnicești de pe pământul apostolic al Tomisului,

Naşterea Domnului ne prilejuieşte nouă, românilor dobrogeni, o dublă sărbătoare. Căci, aici, în Arhiepiscopia Tomisului, Dumnezeu ne-a rânduit o vieţuire cu totul aparte faţă de ceilalți români. Noi purtăm asupra noastră, prin lucrarea misionară a Sf. Ap. Andrei, pecetea duhovnicească a unui popor apostolic, iar paşii noştri calcă pe un pământ binecuvântat de paşii celui dintâi chemat la Apostolie.

Această demnitate înaltă în care ne-a aşezat Dumnezeu ne şi cheamă la o vieţuire aleasă, aceea de a fi ucenici ai Domnului chiar prin Sf. Andrei. Dacă în ieslea Betleemului, Hristos se naşte ca lumină a lumii întregi, aici, la Peştera Sf. Ap. Andrei, Hristos ne-a adus, prin lucrarea celui dintâi Ucenic al Său, lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

De aceea, să preţuim cum se cuvine această dragoste a lui Dumnezeu arătată către noi şi să ne împăcăm unii cu alţii, să facem părtaşi la masa noastră şi pe cel sărac şi lipsit, pe cel bătrân şi singur, pe cel orfan şi pe cea văduvă. Că de vom face acestea, ne vom arăta a fi asemenea lui Hristos, care a venit la noi, cei care eram lipsiţi de Lumina dumnezeirii, sărăciţi de vederea harului, goliţi de faptele cele bune şi înstrăinaţi de Dumnezeu.

Vă îmbrățișez cu dragoste părintească, rugând pe Pruncul Cel Născut în iesle să vă dăruiască tuturor pacea, bucuria și dragostea Sa dumnezeiască, spre desăvârșirea vieții noastre.

Al vostru Arhipăstor, de tot binele doritor şi către Hristos rugător,

† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului.

Scrisoarea pastorală a PS Petroniu Florea la Nașterea Domnului [2012]

 
† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi credincioşi,

Cu purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu ne bucurăm din nou de marele praznic al Crăciunului, la care sărbătorim venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu.

O frumoasă colindă ne prezintă foarte pe scurt ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine de două mii de ani în Betleem: „Cerul şi pământul / În cântec răsună, / Îngeri şi oameni / Cântă împreună. / Hristos se naşte, / Domnul coboară, / Îngerii cântă, / Magii Îl adoră, / Păstori aleargă, / Ieslea o-nconjoară, / Mari minuni se întâmplară”.

Întrucât mesagerii naşterii Pruncului Iisus în peştera de lângă Betleemul Iudeii au fost îngerii, în cuvântul nostru de astăzi vom prezenta, prin mărturii ale Sfintei Scripturi, rolul pe care aceştia l-au avut la întruparea Fiului lui Dumnezeu, precum şi în timpul activităţii Lui pe pământ, deci în realizarea operei de mântuire a lumii.

Îngerii sunt fiinţe spirituale care au fost aduse în existenţă de Dumnezeu în prima zi a creării lumii. Ei Îl preamăresc în permanenţă pe Dumnezeu. Sfântul Prooroc Isaia mărturiseşte în acest sens: „L-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi măreţ; şi casa Lui era plină de slavă.

Serafimi şedeau împrejurul Său; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Şi strigau unul către altul şi ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotţiitorul, plin este tot pământul de slava Sa!»” (Isaia 6,1-3).

În relaţia dintre Dumnezeu şi oameni îngerii sunt soli sau mesageri, care le fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu, invitându-i să conlucreze în realizarea planului lui Dumnezeu cu lumea.

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a binevestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sfântul evanghelist Luca relatează întâlnirea dintre cei doi:

„În a şasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!».

Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta: «Ce fel de închinare poate fi aceasta?». Şi îngerul i-a zis: «Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei zămisli în pântecele tău şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui-Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit». Şi a zis Maria către înger: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?».

Şi răspunzând îngerul, i-a zis: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă». Iar Maria a zis: «Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!». Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1,26-38).

Când dreptul Iosif a observat că Sfânta Fecioară Maria, logodnica sa, avea în pântece, fără ca ei să fi fost împreună, a vrut să o părăsească, însă un înger i-a apărut în vis şi i-a spus că Fecioara Maria a zămislit de la Duhul Sfânt, împlinindu-se prin aceasta profeţia făcută de proorocul Isaia (7,14). Sfântul evanghelist Matei ne prezintă discuţia dintre cei doi:

„Maria fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, ea s-a aflat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s-o dea el în vileag, a vrut s-o lase pe ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: «Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor». Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu. Şi trezindu-se Iosif din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe femeia sa” (Matei 1,18-24).

Un înger trimis de Dumnezeu le-a vestit păstorilor de lângă Betleem că Mesia cel aşteptat S-a născut într-o peşteră din apropiere. Sfântul evanghelist Luca relatează în acest sens că: „În ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle».

Şi, deodată, împreună cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!». Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: «Să mergem dar până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut». Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii” (Luca 2,8-18).

După ce magii s-au închinat Pruncului Iisus în Betleem şi i-au oferit daruri de aur, smirnă şi tămâie, regele Irod îi aştepta în Ierusalim, pentru a afla unde se găsea micul Iisus. Cunoscând gândul ascuns al lui Irod de a lua viaţa Pruncului, Dumnezeu a trimis un înger la cei trei magi, iar aceştia „luând înştiinţare prin vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2,12).

„După plecarea magilor, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare». Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt” (Matei 2,13-14).

„După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului». Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s-a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2,19-23).

La începutul activităţii Sale publice, Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustiul Carantaniei. După ce a respins cele trei ispite ale vrăjmaşului, „îngerii s-au apropiat de El şi Îi slujeau” (Matei 4,11).

În timp ce Mântuitorul se ruga după cina cea de taină în grădina Ghetsimani, cunoscând prea bine suferinţa pe care o va avea de îndurat a doua zi, „un înger din cer I s-a arătat şi-L întărea” (Luca 22,43).

După ce Domnul Hristos a murit pe cruce în vinerea patimilor, iar trupul I-a fost înfăşurat în giulgiu şi aşezat în mormânt de către Iosif din Arimateea şi Nicodim, sâmbătă noaptea „s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de pe uşa mormântului şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi” (Matei 28,2-4).

Duminică, dis de dimineaţă, femeile mironosiţe s-au dus la mormântul Mântuitorului pentru a-I unge trupul cu miresme, după cum era obiceiul la evrei. Intrând în mormânt, nu au găsit trupul Domnului Hristos, dar au văzut un înger, care le-a zis: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea” (Matei 28,5-7).

La patruzeci de zile de la învierea Sa din morţi, Domnul Hristos s-a dus împreună cu Sfinţii Apostoli „până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, în timp ce El mergea la cer, iată că lângă ei au stat doi bărbaţi în haine albe, care au şi zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va şi veni, cum L-aţi văzut voi mergând la cer»” (Luca 24,50-51 şi Faptele Apostolilor 1,9-11).

Prin aceste cuvinte cei doi îngeri anunţă deja a doua venire în lume a Fiului lui Dumnezeu, de această dată în calitate de Judecător al acesteia, când va veni „întru slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri şi va şedea pe tronul slavei Sale” (Matei 25,31).

La sfârşitul lumii îngerii vor organiza judecata de apoi, pentru că Dumnezeu îi „va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini şi vor culege şi pe cei ce fac fărădelegea” (Matei 24,31 şi 13,41).

Iar „la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului şi în trâmbiţa lui Dumnezeu, Însuşi Domnul Se va pogorî din cer” (I Tesaloniceni 4,16). Atunci „vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi şi-i vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, iar cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13,43 şi 49-50).

Iubiţi fii sufleteşti,

Când au fost creaţi de Dumnezeu şi îngerii au fost înzestraţi cu voie liberă, asemenea oamenilor, de aceea o parte dintre ei, sub conducerea lui Lucifer, s-au putut răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Ceilalţi îngeri însă, în frunte cu Sfântul Arhanghel Mihail, au luptat cu îngerii căzuţi şi i-au alungat din împărăţia cerurilor.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că oamenii cu viaţă sfântă vor ocupa în împărăţia lui Dumnezeu locurile din care au căzut îngerii care s-au pervertit lăuntric şi s-au transformat în diavoli, fiind îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu.

Când numărul sfinţilor va fi acelaşi cu cel al îngerilor căzuţi va veni sfârşitul lumii, de aceea demonii îi ispitesc atât de mult pe oameni, pentru a nu-i lăsa să le ocupe locurile din care ei au fost alungaţi, dar şi pentru a amâna cât mai mult cu putinţă sfârşitul lumii, când ei vor fi judecaţi pentru faptele lor şi vor fi aruncaţi în „iezerul cel de foc” (Apocalipsă 20,14). Din acest motiv Dumnezeu a rânduit fiecărui om câte un înger păzitor, pentru a-l feri de rău şi a-l călăuzi pe calea binelui.

Dacă sfinţii ajung în împărăţia lui Dumnezeu în locul îngerilor căzuţi, Maica Domnului este mai presus decât cetele îngereşti, ea fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Drept aceea, să ne rugăm Sfintei Fecioare Maria şi sfinţilor să ne fie mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, dar să îi avem şi modele, urmându-le pilda vieţii, prin împlinirea voii lui Dumnezeu exprimată în porunci, pentru că numai aşa vom putea ajunge alături de ei în împărăţia cerurilor.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Scrisoarea pastorală a PS Timotei Lauran la Nașterea Domnului [2012]

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2012

Hristos – Stăpânul Cel Bun

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Noi, în seara de Crăciun/

Lăudăm pe Cel Preabun/

Bun eşti, Doamne, bun;

Colindăm colind duios,/

Domnului Iisus Hristos/

Bun eşti, Doamne, bun”.

(Bucuria Crăciunului. Carte de colinde româneşti,

Ed. Agapis, Bucureşti, 2006, p. 51).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Am început scrisoarea mea pastorală cu versurile colindului străbun Noi în seara de Crăciun, pentru că ele ne descoperă un atribut al lui Dumnezeu – bunătatea, iar pe de altă parte pentru că ele exprimă cu atâta duioşie sentimentele noastre profunde de recunoştinţă faţă de bunătatea lui Dumnezeu, arătată omului prin întruparea Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos.

„Bun eşti, Doamne, bun” mărturiseşte colindul şi de aceea noi, cei ce colindăm, Îl „Lăudăm pe Cel Preabun”, pentru că ce altceva decât laudă şi mulţumire I se cuvine unui astfel de Dumnezeu! Sfântul Prooroc Ieremia avea să o spună şi el: „Slăviţi pe Domnul Savaot, că bun este Domnul, că în veac este mila Lui” (Ieremia 33, 11).

Acest adevăr ne este descoperit nouă de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos din dialogul pe care L-a avut cu dregătorul bogat care, dornic fiind de Împărăția lui Dumnezeu, îl întreabă pe Mântuitorul: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18).

Mântuitorul Își începe răspunsul cu o întrebare și o mărturisire: „Pentru ce mă numeşti bun?” respectiv „Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu” (Luca 18, 19).

Observăm că Hristos nu-i spune dregătorului că: Dumnezeu are bunătate, ci îl învaţă că: Dumnezeu este Bun, singurul Bun, aşadar este singurul izvor al bunătăţii. Așa cum Dumnezeu este Iubire, la fel El este Bunătate, pentru că originea bunătăţii se află în permanenţă numai în Dumnezeu.

Dragii mei,

Adevărații învăţători pe care îi cunoaşte lumea de astăzi, sau cei pe care i-a cunoscut omenirea de altădată, sunt sau au fost buni doar în parte, în funcţie de cât de mult învățătura lor a fost întemeiată pe credința în Dumnezeu.

Unul este Învăţătorul[1] nostru şi doar singur Lui i se poate atribui acest calificativ de bun în mod absolut, prin urmare, dacă bun este Învăţătorul, bună este şi învăţătura Lui şi orice creştin care doreşte să fie bun, va deveni bun doar dacă se va împărtăși din bunătatea lui Dumnezeu, împlinid învăţătura și poruncile date de Cel Bun.

Sfântul Apostol Pavel dă şi el mărturie scriindu-i ucenicului său, Sfântului Apostol Timotei, în prima sa epistolă: „vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat” (1 Timotei 4, 6) şi îl încredinţează mai apoi că: „Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea” (1 Timotei 4, 9).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Am văzut că izvorul bunătăţii este Dumnezeu. De unde dar este răutatea? Pentru că nu este firească, răutatea nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol. Răutatea dispare de acolo unde se iveşte bunătatea lui Dumnezeu, la fel cum piere întunericul în prezența luminii.

Aşadar, avem nevoie de bunătate pentru a învinge răul. Dar pentru a o dobândi, trebuie mai înainte să ştim că ea, bunătatea, este firescul lui Dumnezeu, firescul iubirii, deci trebuie să fie şi firescul omului care este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Bunătatea este pentru om deopotrivă un dar al lui Dumnezeu şi virtute pe care omul trebuie să o dobândească prin nevoinţă duhovnicească.

Harului Sfântului Duh, Cel care „pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, împărtășit nouă în urma nevoinței duhovnicești, face ca bunătatea să se manifeste în noi în chip firesc atunci când există conlucrare între om și Dumnezeu. A crede că suntem buni fără harul lui Dumnezeu şi a ne lăuda cu aceasta – sau chiar a aștepta să fim lăudaţi – este o mare înşelare.

Dragi credincioși,

Toate bunătăţile cereşti şi pământeşti de care ne împărtăşim la acest slăvit şi luminat praznic sunt o chezăşie a bunătăţilor celor veşnice la care sunt chemaţi toţi oamenii, din toate timpurile şi din toate locurile. Şi pentru că vorbim de darurile care ne vin de la Dumnezeul cel Bun, v-aş mai aminti de unul, pe care suntem invitaţi cu toţii să-l conştientizăm şi să-l punem în valoare, anume darul bunăvoirii.

Să ne amintim de urarea pe care au făcut-o păstorilor, îngerii binevestitori ai Naşterii pruncului Iisus în ieslea din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Vedem că îngerii ne urează ca între noi oamenii să fie bunăvoire şi desigur că aceasta este şi voinţa lui Dumnezeu, pentru că îngerii nu fac altceva decât să ne transmită cu credincioşie voinţa Domnului. Fără îndoială că Dumnezeu, voind ca noi să înmulţim bunăvoirea între noi, ne dă şi harul împlinirii ei mai cu seamă la acest praznic al Naşterii Fiului Său.

Să ne bucurăm așadar şi să primim cu inima curată şi deschisă acest har şi dar, pe care să-l înmulţim între noi oamenii, ca astfel să creştem în dragostea Lui Dumnezeu „Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată bunecuvântarea duhovnicească” (Efeseni 1, 3), iar această sărbătoare a bucuriei, a Naşterii Mântuitorului nostru cel Bun, să ne facă şi pe noi buni, asemenea chipului Său cel blând şi bun, să ne bucure sufletele mereu, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Vă urez din toată inima să petreceţi Sfintele Sărbători în pace, sănătate şi spor duhovnicesc. La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

 Madrid, Naşterea Domnului 2012

La mulți ani! Domnul să ne bucure întru nașterea Sa

  • Crin Antonescu (pe Facebook): „Minunatele nopți ale Crăciunului, ale colindelor si ale datinilor strămoșești să vă găsească la ceas de bucurie alături de oaspeții cei dragi. Vă doresc tot binele din lume, gândurile bune și curate să vă însoțească pretutindeni, fericirea și succesul să va fie mereu alături! Lumina Sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet multă căldură și liniște sufletească. Sărbători de vis alături de cei dragi!”.
  • Ierom. Petru Pruteanu (prin email): „Vă doresc tuturor SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI! Bunul Dumnezeu să ne ajute să fim mai buni…”.
  • Berney Arseny Foley (prin email): „My Dearest Father Dorin, Christ Is Born!!! May the Light of our Lord Jesus Christ keep you safe & warm today, tomorrow &  through all Eternity! Blessed & Merry Christmas my Child! All my love, berney & Family”.
  • Marieta Mihai (prim email): „Purtând în inimi şi în cugete bucuria sfintei sărbători a Nașterii Domnului vă dorim să petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii, potrivit datinilor străbune alături de cei dragi. La mulți ani!”.
  • Prof. Gheorghe Anghelescu (prim email): „Cele mai frumoase urări de fericire la aceste minunate sărbători ale umanității din zilele care urmează”.
  • Pr. Ionică Saghin: „La mulți ani! Cu Domnul împreună, Padre Dorin Octavian Picioruș!”.
  • Dorin Tudoran: „Crăciun fericit și un 2013 cu pace, sănătate și belșug!”.
  • Varujan Vosganian: „să ne bucurăm de sărbătoarea Naşterii Domnului, care arată că lumea, a oricare frontieră s-ar afla, are puterea de a ajuta binele şi lumina să învingă răul şi întunericul”.
  • Înregistrare de Monica Tripon:


  • Tablourile pictorului Bogdan Ene…și fotografiile soției sale: Ileana Ene Giusca. Splendide!
  • Titus Corlățean: „Sărbătorile de iarnă îmi oferă prilejul să le urez tuturor românilor, deopotrivă celor care trăiesc în ţară, ca şi celor de peste hotare, sănătate, fericire, belşug şi viaţă îndelungată! În ciuda greutăţilor prin care am trecut, am convingerea, privind cu încredere spre ziua de mâine, că împreună putem depăşi dificultăţile crizei din ultima vreme. Sunt convins că avem, ca naţiune, înţelepciunea de a fi uniţi în jurul unui proiect de interes naţional: o Românie puternică, demnă, de care să fim mândri în lume şi care să fie pentru aliaţii noştri europeni şi euro-atlantici, un partener de încredere. Fie ca spiritul sărbătorilor ce se apropie să vă lumineze gândul şi să vă găsească încrezători în pragul Noului An! Crăciun Fericit şi La mulţi ani!”.
  • Adrian Năstase: „Dragi prieteni, sper să petreceţi Crăciunul în linişte, împreună cu familia, gândind, cu speranţă, la timpul care vine. Vă doresc să fiţi curajoşi în ceea ce vă propuneţi să faceţi şi vă reamintesc un proverb chinezesc: „Cel ce gândeşte mult înainte de a face un pas îşi va petrece viaţa într-un singur picior”. Şi vă rog să mai ştiţi că în grupul de colindători ce vă vor vizita, mă voi afla şi eu, undeva, acolo, nevăzut…La mulţi ani!”.