Zi: 26 decembrie 2012

Istorie II. 7

16 comments

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

Emil Brunner [23 decembrie 1889-6 aprilie 1966]: teolog reformat/ calvin din Elveția[1].

La Zürich, în 1946, acesta își semna prefața primului volum al Dogmaticii sale[2]. Titlul în germană al volumului: Die christliche Lehre von Gott. Dogmatik Band 1[3].

Prolegomena primului volum (p. 3-113). Partea 1: Natura lui Dumnezeu și atributele Sale (p. 117-302) și a doua: Voia lui Dumnezeu (303-353).

Al doilea volum al Dogmaticii sale e semnat: „Zürich, august 1949”[4].

Și el cuprinde următoarele teme: cap. 1: Creatorul și creația Sa; cap. 2: Omul și creația; cap. 3: Omul ca păcătos, cap. 4: Consecințele păcatului; cap. 5: Îngeri, duhuri și demoni; cap. 6: Providența, prezervarea și conducerea lumii de către Dumnezeu; cap. 7: Istoria și istoria mântuirii, cap. 8: Legea; cap. 9: Plinirea vremii; cap. 10: Întemeierea credinței creștine; cap. 11: Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu în Iisus Hristos[5]; cap. 12: Persoana lui Iisus Hristos.

Al 3-lea volum al Dogmaticii sale, în engleză, poartă numele: Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation[6]. A fost tradus în engleză de David Cairns și T.H.L. Parker, în 1962[7]. Și a fost editat în germană, de autor, în 1960[8].

Și conține următoarele capitole, conform traducerii din 1962: cap. 1: Biserica și Duhul Sfânt; cap. 2: Fundamentul și natura Ecclesiei; cap. 3: Ecclesia creștină primară și ideea paulină de Ecclesia; cap. 4: Dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică; cap. 5: Factorii care au încetinit dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică și încercările de restaurare ale Ecclesiei; cap. 6: Biserica, ca instrument și înveliș al Ecclesiei; cap. 7: Criza Bisericii în Europa; cap. 8: Căutarea unei noi forme a Bisericii; cap. 9: Atributele esențiale ale Bisericii conform mărturiei creștine apostolice[9]; cap. 10: Ecclesia ca implicare a credinței; cap. 11: Credință și necredință; cap. 12: Credința conform mărturiei Scripturii; cap. 13: Neînțelegerea credinței; cap. 14: Desăvârșirea din credință: justificarea celui păcătos numai prin credință; cap. 15: Îndreptarea credinței în Hristos și Crezul Bisericii; cap. 16: Doctrina credinței și credința în Biblie ca vehicul al lui pistis; cap. 17: Credință și cunoaștere; cap. 18: Certitudinea credinței și îndoiala; cap. 19: Renașterea ca act special al îndreptării; cap. 20: Convertirea; cap. 21: Sfințirea/ Sanctificarea; cap. 22: Porunca iubirii și Legea; cap. 23: Creștinul în lume; cap. 24: Teologia rugăciunii; cap. 25 și odată cu partea a 4-a, intitulată: Desăvârșirea în veșnicie ca și comunicare de Sine a Dumnezeirii, autorul începe o altă numărare a capitolelor: cap. 1: Credința ca nădejde; cap. 2: Obiecțiile necredinței vizavi de nădejdea creștină; cap. 3: Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică; cap. 4: Împărăția lui Dumnezeu ca sens și împlinire a istoriei; cap. 5: Înțelegerea creștină a veșniciei; cap. 6: Taina morții; cap. 7: A muri și a fi cu Hristos; cap. 8: Venirea Domnului în slavă: Parusia; cap. 9: Învierea; cap. 10: Universalismul și Judecata lumii; cap. 11: Desăvârșirea[10].

Și din Prefața volumului ultim, aflăm că al doilea volum al Dogmaticii, în germană, se numește Die christliche Lehre von Schöpfung und Erlösung iar al 3-lea: Die christliche Lehre von der Kirche, vom Glauben, und von der Vollendung[11].

Aceeași doamnă Olive Wyon[12] i-a tradus lui Emil Brunner Der Mittler. Zur Besinnung über den Christusglauben (1927)[13] sub titlul The Mediator. A Study of the Central Doctrine of the Christian Faith[14].

Cartea îi este dedicată lui Friedrich Zündel (1827-1891), nașul său de Botez [Godfather] și cuprinde 3 cărți: cartea 1: Considerații preliminare; cartea a 2-a: Persoana Mediatorului/ Mijlocitorului și cartea a 3-a: Lucrarea Mijlocitorului.

Unser Glaube. Eine christliche Unterweisung [Credința noastră. O educație creștină] a lui Brunner, editată în 1935[15], a fost tradusă pentru prima dată în engleză în 1936. Cu titlu prescurtat: Our Faith[16].

Și din Cuvântul înainte al lui Brunner, semnat „Zürich, august 1936”[17], aflăm că înainte de a fi tradusă, simultan, în engleză și japoneză, Credința noastră a fost tradusă în franceză, olandeză, daneză, ungară și se pregătea și o ediție în cehă[18].

E o Dogmatică pe scurt, în 35 de secțiuni. În care vorbește, printre altele, de taina lui Dumnezeu, alegerea veșnică, Lege, Iisus Hristos, convertire, rugăciune, Biserică, Botez, Cina Domnului, Judecata finală și viața veșnică.

*

În ediția 1983 a Sfintei Evanghelii liturgice[19], Pascalia e redată pentru anii 1961-2118[20].

Astfel Paștiul a căzut…sau va cădea în următoarele zile potrivit calculelor de aici: 1961 (9 aprilie); 1970 (26 aprilie), 1985 (14 aprilie), 1996 (14 aprilie), 2000 (30 aprilie), 2008 (27 aprilie), 2013 (5 mai), 2021 (2 mai), 2033 (24 aprilie), 2040 (6 mai), 2064 (13 aprilie), 2080 (14 aprilie), 2089 (1 mai), 2101 (23 aprilie), 2110 (12 aprilie), 2118 (16 aprilie)[21].

Iar din Evanghelistarul cuprins între p. 369-421 aflăm date despre numele duminicilor în cursul unui an, care sunt Evangheliile duminicale, despre cum sunt situate posturile peste an și despre cum sunt anii: bisecți sau nebisecți.

Astfel, 2010 și 2105 sunt ani nebisecți[22]. 2048 va fi an bisect[23], după cum a fost și 1980[24].

Bunavestire, în 1980, a fost prăznuită într-o zi de marți, pe când Nașterea Domnului într-o zi de joi[25].

1991, 2075 și 2086 sunt ani nebisecți[26]. La fel sunt și anii 2007, 2018, 2029, 2091, 2102, 2113[27].

În 2094, an nebisect, Bunavestire va fi într-o zi de joi, Paștiul va fi pe 11 aprilie, Înălțarea Domnului va fi într-o zi de joi, pe 20 mai, Înălțarea Sfintei Cruci într-o zi de marți, Nașterea Domnului într-o zi de sâmbătă[28].

În 2101, Nașterea Domnului va fi într-o zi de luni[29]. În 2044 într-o zi de duminică[30]. Iar în 2116 va fi într-o zi de sâmbătă[31].

Evanghelia a fost bună de tipar pe data de 1 august 1983 și a fost tehnoredactată de Diac. Valentin Bogdan[32].

*

În cadrul departamentului online Documente[33] al saitului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului am găsit două cereri aparte.

Prima: Cerere pentru trecerea la Ortodoxie. A doua: Cerere pentru divorț religios.

Prima este adresată preotului de parohie și are următorul conținut:

           „Preacucernice Părinte,

Subsemnatul(a)…………………………………………………………….., fiul lui ……………..…………..……… şi al ……………..………..…..….., născut la data de ………..…………. în localitatea …………………….…………………. domiciliat(ă) în ……………………………………………………….…………….., judeţul …………….., posesorul BI/CI seria ………, nr. …………….., eliberat(ă) de ………………………………. la data de ……………………., cod numeric personal ……………………………………., vrând a mă împărtăşi de Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, vă rog să binevoiţi a-mi aproba trecerea din religia/ confesiunea ………………………. în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Menţionez că iau această hotărâre de bunăvoie şi nesilit de nimeni, mărturisesc dreapta credinţă ortodoxă şi făgăduiesc să respect canoanele Bisericii Ortodoxe şi hotărârile Sfântului Sinod al B.O.R.

Data,

Semnătura,

Martori*

……………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………

* Semnătura martorilor prezenţi (la fiecare în parte se indică domiciliul şi actul de identitate)”[34].

Adică e o cerere, în urma unei convertiri personale, pentru a fi botezat ortodox.

A doua e o cerere a unei persoane, care vrea să se recăsătorească și care a trecut printr-un divorț civil și e despărțită de fostul soț în mod legal.

E adresată episcopului și are următorul conținut:

„Preasfinţite Stăpâne,

Subsemnatul(a)………………………………………………………….., domiciliat(ă) în localitatea……………………………….…………….., Str. …………………………………….., nr….., bloc….. scara…. apart……, cu fiască supunere vă rog să binevoiţi a-mi acorda dispensa arhierească pentru a mi se oficia cununia religioasă cu numitul (N.)……………………………………………..

Vă aduc la cunoştinţă că în data de ……………… judecătoria …………… a pronunţat divorţul civil de ……………………………………………., cu care am fost căsătorit(ă) vreme de …………………

Data,

Al Preasfinţiei Voastre

fiu duhovnicesc,

semnătură.

Preasfinţiei Sale,

Preasfinţitului

Ioachim Băcăuanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului”[35].

Adică două cereri bisericești pragmatice. Cea pentru Botez: pentru ca să se dovedească faptul că Botezul a fost cerut în cunoștință de cauză…iar cea pentru recăsătorire, pe baza divorțului legal, pentru a se oficia a doua sau a treia Nuntă.

*

Revista Moftul român[36], al cărei director era Ion Luca Caragiale[37], avea ca prim-redactor pe A.[nton] Bacalbașa[38]. Cel care a devenit celebru prin cartea sa Moș Teacă (1893)[39].

Moftul român era scoasă de două ori pe săptămână și era ilustrată[40].

Și în numărul de față aflăm că redacția revistei a suferit daune din cauza inundației[41]. Se revărsase Dâmbovița…

„Spanachidi”[42], la nr. 78, pe Sălcianu, s-a instalat o proaspătă văduvă cu o veselie isterică[43], „o digitală (?) mîntuitoare mă va trimite la antreprenorul pompelor funebre”[44] și vorbește despre poetul Es…, care făcea parte din clasa „plîngătorilor”[45].

Și iată-l, la masă, pe poetul Es…!

(fotografie)

Fragmentul citat e tot din p. 3. Și articolul despre poezie își termină umorul în mod democratic: „Comedia ca și tragedia e pentru toțĭ”[46].

După care vorbește despre cuvintele folosite de Eminescu în poemele sale, pe care le-au compromis cei de după el[47].

Iar ceea ce la el se constituia în „farmecul” poeziilor sale[48] la cei care îl imită în mod jalnic sunt „un fel de spaimă pentru cititor”[49].

Final apoteotic[50]: (fotografie).

 Moș Teacă apare și el în p. 4. La inundații…Sau despre prostul care se dorește înaintat în grad.

Cincinat Pavelescu[51] publică poemul Castelul solitar și i-l dedică lui Georges Schina[52].

În Conflict apare Popini[53]: o paradigmă a veleitarului, a șarlatanului.

Ploua de o săptămână în toată țara[54]…

În p. 6, regele Ferninand[55], pentru Spanachidi, era „prințul Ferdțnand”.

Tirajul revistei Moftul român era de 5.000 de exemplare[56]. Abonamentul, în țară, era de 12 lei pe an și de 7 lei pe 6 luni. În străinătate era de 16 lei pe an și de 9 lei pe 6 luni[57].

Administrația revistei era pe strada Caragheorghevici, nr. 14 și exemplarul de față a costat 15 bani la cumpărare[58].

Pagina a 8-a era pentru reclamă. Și Caragiale a publicitat în numărul de față

1. mașinile de cusut Singer,

2. velocipedele „sport”,

3. băcănia La 3 cocoși a lui I. R. Ocheseanu, situată pe strada Doamnei, nr. 6, de unde se puteau cumpăra icre negre, vinuri vechi (cele mai bune fiind cele de Orevița și Drăgășani), țuică veche naturală, pelin de Drăgășani, mezeluri și brânzeturi proaspete…toate „la prețuri moderate” și cu „serviciŭ prompt”/ servire promptă[59].

O mașină de cusut Singer[60]: (fotografie)

Velocipedul publicitat de Caragiale în p. 8: (fotografie)

[2] Emil Brunner, The Christian Doctrine of God, Dogmatics, vol. I, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1949, p. vii. Volumul are 361 p. Se poate downloada de aici:

http://archive.org/details/dogmatics01brun.

[4] Emil Brunner, The Christian Doctrine of Creation and Redemption, Dogmatics, vol. II, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1952, p. vi.  Volumul are 386 p. Poate fi downloadat de aici: http://archive.org/details/dogmatics02brun.

[5] Ca și când Hristos ar fi fost o unealtă a lui Dumnezeu și nu Dumnezeu întrupat.

[7] Ibidem.

[9] Cele patru atribute ale Bisericii din Crezul niceo-constantinopolitan.

[11] Emil Bruner, Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation, Dogmatics, vol. III, Ed by James Clarke & Co, Cambridge, 2003, p. x.

[14] Emil Bruner, The Mediator. A Study of the Central Doctrine of the Christian Faith, Translated by Olive Wyon, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1947, 624 p. Ea poate fi downloadată de aici:

http://archive.org/details/mediatorstudyofc00brun.

[16] Emil Brunner, Our Faith, Translated by John W. Rilling, Ed. Charles Scribner’s Sons, New York, 1936, 153 p. A fost dedicată fiilor lui. O puteți downloada de aici: http://archive.org/details/MN40294ucmf_3.

[17] Idem, p. viii.

[18] Ibidem.

[19] Sfînta și Dumnezeiasca Evanghelie, tipărită cu aprobarea Sfîntului Sinod și cu binecuvîntarea PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1983, 421 p.

[20] Idem, p. 368.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 369.

[23] Idem, p. 370.

[24] Idem, p. 371.

[25] Idem, p. 372.

[26] Idem, p. 373.

[27] Idem, p. 374.

[28] Idem, p. 379-380.

[29] Idem, p. 397-398.

[30] Idem, p. 398-399.

[31] Idem, p. 411-412.

[32] Pe pagina finală.

[36] Am în față: Moftul român, anul I, nr. 26, 29 aprilie 1893, București, 8 p.

[40] Moftul român, nr. cit., p. 1.

[41] Idem, p. 2.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 3.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 3-4.

[48] Idem, p. 3.

[49] Idem, p. 4.

[50] Ibidem.

[52] Moftul român, nr. cit., p. 4-5.

[53] Idem, p. 5.

[54] Ibidem.

[56] Moftul român, nr. cit., p. 7.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 8.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [14]

Leave a comment

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Dosoftei a avut, în mod indubitabil, simț muzical, și a făcut eforturi pentru ca versurile sale să aibă ritm și melodicitate.

Înaintea lui Eminescu, el a dat dovadă de atenție față de melodia poeziei, în timp ce versurile sale sunt o rugăciune dezvoltată sau un imn dezvoltat, plecând de la versiunea originală, pe care a prelucrat-o, cum spuneam și altădată, prin apelul la spiritualitatea creștin-ortodoxă și prin trăirea și sensibilitatea proprie:

Înălța-Te-voi, Doamne, cu multă plecare,
Că-m[i] trimiț[i] sprejineală, de n-am lunicare.
/…/
Tu m-ai scos de la iadul ce n-are lumină,
M-ai luat de la ceia ce pogoară-n tină.
/…/
Cine va vărsa lacrămi ș-a-nsera cu jele,
[Î]L-va dezlega [Domnul] la zuă [ziuă] den toate greșele.
/…/
Și Tu, Dumnezău Svinte, mi-ai datu-mi putere,
De mi-au stătut frâmsețea fără de scădere.
/…/
Domnul spre bucurie mi-au întorsu-mi plânsul,
Zăblăul [sacul] ce-mbrăcasăm, m-au schimbat dintr-însul.

Și-m[i] face veselie cu veșmânt de slavă,
Slava mea să Te cânte fără de zăbavă.
(Ps. 29)

Multe din expresiile de mai sus, care, pentru secolul al XVII-lea, ne impresionează, nu cred că țin de expresivitatea involuntară.

Pentru că sunt metafore sau imagini plastice gândite, care reproduc o stare interioară care are nevoie de traducere la nivelul tensiunii lingvistico-poetice.

Astfel, „iadul ce n-are lumină”, deși pare o expresie pleonastică, subliniază frica, oroarea de infern (subliniere care îi aparține lui Dosoftei).

La fel și „pogorârea-n tină” simbolizează coborârea în țărâna/ pământul morții sufletești și al păcatului și arată aceeași oroare, același dezgust față de rămânerea în păcat și în iad, în murdăria și întunericul lui.

„Cine va vărsa lacrămi ș-a-nsera cu jele” [Cine va plânge și își va însera cu jale], pentru păcatele sale, aceluia i se vor ierta până dimineața.

Versurile subliniază mila lui Dumnezeu: cel ce înserează cu jale, îl va lumina dimineața nu numai lumina soarelui, ci și a iertării lui Dumnezeu.

Pentru că ceea ce contează este sinceritatea inimii și nu lungimea timpului.

Însă expresivitatea deosebită i se datorează din nou lui Dosoftei, pentru că textul psalmului spune: „Seara se va sălășlui plângerea, iar dimineața bucuria” (Ps. 29, 5, Biblia, ed. sinodală 1988).

Întristarea pocăinței se transformă în „veselie cu veșmânt de slavă”, în veselia vederii slavei lui Dumnezeu, care devine veșmânt pentru om. Un veșmânt interior.

Și această slavă iradiază acum de la om spre Dumnezeu: este slava lui Dumnezeu cu care omul Îl slăvește pe Dumnezeu.

Când omul rămâne în bucuria și în slava dumnezeiască, atunci frumusețea lui este „fără de scădere”.

Când se îndepărtează de Dumnezeu, atunci simte opacitatea și mizeria pe care nu le suportă, care sunt respingătoare pentru sufletul său.

Pentru a scăpa de ele, trebuie să însereze cu jale, trebuie să cunoască, altfel spus, apusul pocăinței, adică asfințirea orgoliului, a luciferismului său, pentru a vedea răsăritul renașterii sale duhovnicești, ziua mântuirii, a restaurării lui întru slava pe care a avut-o de la Dumnezeu, ca ființă rațională și spirituală.

Nu de puține ori, Psaltirea rostește metaforic-lapidar o întreagă teologie morală, ascetică și dogmatică.

Cei care o citesc ori cunosc aceste descifrări, ori le învață prin experiență și prin alte lecturi duhovnicești.

În sensul acestei teologii, care formează o literatură vastă în tradiția ortodoxă, își extinde Dosoftei versurile sale, intensificând, prin contribuții personale, puterea semnificațiilor.

Curgerea melodică a versurilor se datorează ritmului interior al rugăciunii, continuității și organicității sale. Ceea ce demonstrează că Dosoftei era un rugător fervent.

Intensitatea rugăciunii este cea care topește asperitățile între idei sau versuri și care face ca înlănțuirea lor să fie de bună calitate.

Tradiția noastră poetică era cea a imnografiei bizantine, în care s-a afirmat și un creator român, Filotei, autorul Pripealelor (cu care Mircea Scarlat începe antologia sa de Poezie veche românească, Ed. Minerva, București, 1985).

Dosoftei introduce însă în cultul Bisericii Ortodoxe Române nu numai Liturghia și celelalte slujbe pe care le oficiază preotul, în limba vernaculară (traducând în românește Liturghierul și Molitfelnicul), dar și Psalmii sub formă de poezie nouă (după tiparul occidental, cu prozodia specifică, adică).

Pentru că a anticipat sensul istoriei…

Și mai ales a înțeles că nu forma/ veșmântul poeziei contează și că nu prezervarea lui este esențială atunci când e vorba de ființa neamului și de substanțialitatea culturii și a spiritualității sale.

Scrisoarea pastorală a PS Corneliu Onilă la Nașterea Domnului [2012]

Leave a comment

 

† C O R N E L I U
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

EPISCOP AL STRĂVECHII EPISCOPII
A HUŞILOR,

Iubitorului de Hristos cler,
monahilor şi monahiilor care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu
şi la toţi dreptmăritorii creştini:

Har, milă, pace şi iertare de păcate
de la Cel născut pentru noi şi pentru mântuirea (salvarea) noastră,
iar de la noi bucurie şi binecuvântare!

Fericita zi a Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne-a adunat pe cei iubitori de Dumnezeu şi conştienţi de sensul vieţii noastre, să-L întâmpinăm prin credinţă, invitându-L să intre în sufletele şi viaţa noastră.

Astăzi, cele de Dumnezeu promise, de veacuri aşteptate şi cu mult dor de prooroci, drepţi şi sfinţi dorite, se împlinesc. Cel nevăzut şi veşnic ia chip omenesc prin naşterea din Fecioară în timp şi din dragoste nesfârşită pentru noi, oamenii, acceptă starea de umilinţă pentru a înnoi şi schimba firea noastră. „Cerul şi pământul astăzi după prooroci să se veselească; îngerii cu oamenii duhovniceşti să prăznuiască; Dumnezeu în trup S-a arătat celor ce stăteau în întuneric şi umbră, născându-se din Fecioara Maica; peştera şi ieslea L-au primit, păstorii Betleemului vestesc minunea; magii de la Răsărit aduc daruri, iar noi să-i aducem împreună cu îngerii; slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, că a venit şi ne-a mântuit pe noi din robia vrăjmaşului“ (Stihiră la Litie din Mineiul lunii decembrie).

Această strofă plină de teologie şi adâncă învăţătură ne explică taina sfintei şi marii sărbători a Naşterii Mântuitorului nostru, evocând treptat participarea întregii creaţii la acest moment unic al istoriei omenirii, întruparea lui Dumnezeu şi venirea Lui pe acest pământ.

Această venire a Lui printre noi a fost pregătită secole întregi prin cercetarea neamului omenesc treptat, etapizat şi cu îndelungă răbdare, aşa cum a rezumat marele Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe chipuri şi feluri a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, prin Care a făcut veacurile, Care fiind strălucirea ipostasului Său ţine toate cu Cuvântul puterii Sale“ (Evrei 1, 1-2).

Secolele omenirii în aşteptarea venirii Mântuitorului au fost secole marcate de lupte pentru subzistenţă, de năvăliri şi războaie, de asupriri şi nedreptate, de aceea văzând Bunul şi iubitorul de oameni Dumnezeu cum se chinuia omenirea, L-a trimis pe Iisus Hristos Mântuitorul în lume, taina venirii Lui începând în oraşul Nazaret, iar astăzi desăvârşindu-se în vechiul oraş Betleem, care primeşte într-o peşteră pe Cel ce a zidit şi poartă de grijă întregii creaţii.

Astăzi să mărturisim împreună cu Sfântul prooroc Isaia: „Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie“ (Isaia 9, 5).

Născându-se Cel veşnic, Mântuitorul lumii, neamul omenesc la ceruri se înalţă, steaua străluceşte în noaptea rătăcirii şi întunericului, păstorii primesc taina credinţei, magii îi aduc daruri, iar îngerii cu oamenii vestesc bucuria cea mare că „poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare, iar celor ce erau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a strălucit“ (Isaia 9, 1).

Îngerul Domnului descoperă taina de puţini ştiută, dar de Dumnezeu pregătită şi omenirii astăzi în Betleem arătată: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul“ (Luca 2, 9-11).

Deci cele întâmplate atunci, le trăim în fiecare an, pentru că ele, cele împlinite pentru noi, sunt momente de schimbare şi înnoire a propriei vieţi.

În secolul al IV-lea după Naşterea Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte apropierea lui Dumnezeu către noi arătând prin cuvinte dumnezeieşti sensul celor ce astăzi în Betleem s-au împlinit astfel: „Dumnezeu a venit la noi, Când S-a arătat pe pământ pogorându-se din ceruri, Şi-a asumat toată îndreptarea neamului omenesc, îndreptând şi înnoind firea noastră, unindu-o cu Sine. Căci atunci când Dumnezeu este împreună cu oamenii, ei nu trebuie să se mai teamă pentru că cele vechi s-au risipit, raiul cel dorit se deschide, îngerii coboară pe pământ, noi la ceruri ne înălţăm, cetele sfinţilor se înmulţesc, iar bucuria ia locul jalnicei întristări“ (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tradus din limba greacă de pr. prof. D. Fecioru, Bucureşti, 2002).

Mântuitorul Iisus Hristos vine la noi pentru a ridica neamul nostru omenesc din tragedia înstrăinării de Dumnezeu, pe cel ce era în stricăciune, pe cel lipsit de viaţa dumnezeiască îl înnoieşte, pentru a deveni făptură nouă prin taina naşterii celei de a doua şi prin primirea Duhului Celui Sfânt.

Iubiţii mei fraţi şi surori în Mântuitorul Hristos,

Aşa cum rezumă un alt mare Părinte al Bisericii lui Hristos, contemporanul Sfântului Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin: „Naşterea lui Hristos se împlineşte în ziua în care Adevărul a răsărit fiind purtat în braţe de Fecioara Maria. Spre binele cui a venit El în lume într-o atât de mare smerenie? El S-a arătat pentru tine pe pământ, S-a înfăşat în scutece, a fost aşezat în iesle, El, Care conduce lumea, nu a găsit un loc între oameni pentru a se naşte. S-a născut din Tatăl mai-nainte de veci, fără mamă şi din mamă astăzi, fără tată. De ce te minunezi? Nu poţi să înţelegi? Ridică-ţi gândirea la Dumnezeu şi piere cauza minunării. Crede ceea ce S-a făcut! Nu te ruşina că Dumnezeu S-a smerit, ci de acum El va sta deasupra noastră, conducând căile noastre, nu vom mai rătăci; mergând prin El, către El, să ne bucurăm înnoind firea şi ridicându-o astfel să ne înălţăm“ (Fericitul Augustin, La ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, J.P. Migne Patrologiae cursus completus, series Latina, tomus XXXVIII, col. 995-1021).

Sensul marii sărbători pentru noi este să înnoim firea noastră marcată de multe slăbiciuni şi triste stări nefireşti. Trăim la peste 2000 de ani de la cele petrecute atunci şi fiecare zi devine pentru mulţi dintre noi, zi de tristeţe şi grea încercare.

Credinţa şi roadele ei sunt doar forme uşoare şi ieftine de părelnică religiozitate. Nerecunoştinţa, răutatea, ipocrizia, minciuna, calomnia sunt promovate şi propagate cu neruşinare şi iresponsabilitate.

Mulţime mare de oameni bătrâni şi neputincioşi, din nefericire, acum culeg roadele unei totale indiferenţe şi neimplicări în educarea creştină a propriilor copii, în trecut, care se manifestă acum lipsiţi de orice sentiment uman, trădând şi fireasca lege a recunoştinţei faţă de cei ce i-au născut şi crescut, părăsindu-i şi uitându-i definitiv.

Durerile acestui popor se vor amplifica atâta timp cât el, se va depărta de Dumnezeu, de sărbătorile noastre sfinte, de colindul sfânt, de recunoştinţă şi de viaţă izvorâtă din credinţă, care disciplinează şi responsabilizează omul.

Anul care peste câteva zile se încheie a fost un an greu cu încercări mari, de la criza economică la cea materială şi morală, care este cauza tuturor crizelor.

Un an cu secetă prelungită, cu roade puţine, cu scăderea numărului naşterilor de prunci, cu plecarea multor semeni ai noştri din această lume, un an care cere să ne revenim din starea de indiferenţă, necredinţă, păgânătate şi nepăsare.

Atâta timp cât nu alegem calea vieţii, calea Bisericii, care este binecuvântare, mângâiere, încurajare, totul va fi fără sens.

Atâta timp cât satele noastre vor fi biciuite de patima beţiei, din cauza căreia sărăcia, lipsa de educaţie, lenea, nepăsarea, uşurătatea sunt mereu prezente, să nu ne aşteptăm la timpuri mai bune.

Iisus Mântuitorul ne vorbeşte mereu în Biserica Lui, în privirea sfinţilor, a copiilor nevinovaţi, a lacrimilor celor bătrâni şi lipsiţi de ajutor, chemându-ne la împlinirea faptei celei bune care ne mântuieşte şi ne aşează în veşnica lui împărăţie.

Acum, este timpul întoarcerii la Dumnezeu. Înţelepţiţi-vă, curăţaţi-vă, apropiaţi-vă de Dumnezeu prin schimbarea propriei vieţi, bateţi la uşa Bisericii Lui şi vi se va deschide! Naşteţi şi creşteţi copii în frica lui Dumnezeu. Bucuraţi-vă de glasul primului vestitor al Naşterii Celui veşnic!

După perioada de aşteptare prin postul şi disciplinarea propriei vieţi timp de 40 de zile, astăzi să ne bucurăm de sărbătoare! Să nu uităm pe cel singur şi trist, bolnav şi părăsit, străin şi flămând, ci sărbătoarea de astăzi să o prefacem în zi pentru sufletul nostru care trebuie mântuit!

Anul 2013 îl aşezăm sub purtatea de grijă a lui Dumnezeu, iar noi să arătăm că suntem creştini dreptmăritori prin faptă şi cuvânt!

Vă doresc tuturor sărbători binecuvântate, pacea Mântuitorului să vă însoţească, bucuria Naşterii Lui să vă umple viaţa, lumina stelei să vă strălucească adâncul fiinţei, darurile magilor aduse Lui, să vă fie dar de viaţă nouă spre binecuvântare şi milă, de la izvorul milei, întru înnoirea vieţii!

Către Hristos Mântuitorul Cel Născut în Betleem mereu rugător pentru fiecare dintre voi,

† CORNELIU
EPISCOPUL HUŞILOR

Scrisoarea pastorală a ÎPS Hrisostomos al II-lea al Ciprului la Nașterea Domnului [2012]

Leave a comment

† ΧΡΥΣΟΣΤΟΜΟΣ

ἐλέῳ Θεοῦ, Ἀρχιεπίσκοπος
Νέας Ἰουστινιανῆς καί πάσης Κύπρου,

Παντί τῷ Χριστεπωνύμῳ Πληρώματι
τῆς Ἁγιωτάτης Ἀποστολικῆς Ἐκκλησίας τῆς Κύπρου,

Χάρις ὑμῖν καί εἰρήνη ἀπό τοῦ ἐν Βηθλεέμ τεχθέντος Σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ.

Τέκνα ἐν Κυρίῳ ἀγαπητά,

«Ὅτε ἦλθε τό πλήρωμα τοῦ χρόνου ἐξαπέστειλεν

ὁ Θεός τόν Υἱόν Αὐτοῦ…» (Γαλ. 4,4).

Ὅταν ὁ Ἰουδαϊσμός εἶχε ἐκπέσει σέ τυπολατρία καί ὁ Ἑλληνισμός ἀδυνατοῦσε νά ἱκανοποιήσει τίς ἀνησυχίες τῶν ἐρευνητικῶν πνευμάτων, ὅταν ὁ κόσμος τῶν Καισάρων βυθιζόταν στήν ἀνηθικότητα καί ἡ ἀνθρώπινη ζωή εἶχε ἐντελῶς ἐξευτελιστεῖ, ἦλθε ὁ Ἀναμενόμενος.

Ἐκεῖνος πού θά ἀνύψωνε τό πλάσμα του «ἐκ τῶν ζοφερῶν κευθμώνων τοῦ Ἅδου καί τοῦ θανάτου», Ἐκεῖνος πού θά ἀνακαίνιζε «τήν παλαιωθεῖσαν ὑπό τῆς ἁμαρτίας φύσιν τῶν ἀνθρώπων» καί θά τήν ὁδηγοῦσε πάλιν στόν οὐρανό.

Μεγάλο, πράγματι, τό μυστήριο τῆς φιλανθρωπίας τοῦ Θεοῦ τό ὁποῖον πάντοτε, ἀλλ’ ἰδιαίτερα κατά τή σημερινή ἡμέρα, βιώνει ἡ Ἐκκλησία. Ὁ Θεός ἀποκαλύπτεται ὄχι πλέον «ἐν σκιαῖς καί αἰνίγμασιν», οὔτε  «ἐν τύποις καί συμβόλοις», ἀλλ’ ἐν Αὐτῷ τῷ Υἱῷ Του.

Χωρίς τυμπανοκρουσίες καί μακριά ἀπό τά φῶτα τῆς δημοσιότητας, μακριά ἀπό τούς ἰσχυρούς Ἡρῶδες καί τούς ἐξουσιαστές αὐτοκράτορες,  «λαθών τίκτεται ὑπό τό σπήλαιον» ὁ Υἱός καί Λόγος τοῦ Θεοῦ, τό δεύτερο πρόσωπο τῆς Ἁγίας Τριάδος.

Ὁ ἄχρονος καί ὑπερούσιος λαμβάνει ἀρχή, βγαίνει ἀπό τά ὅριά του καί εἰσέρχεται στόν χρόνο σέ μίαν κορύφωση τῆς ἀγάπης Του πού εἶχε φανερωθεῖ ἑκατομμύρια χρόνια πρίν, μέ τή δημιουργία τοῦ κόσμου.

Χωρίς, νά μποροῦμε νά ἐγκλωβίσουμε τό ἀνεξιχνίαστο αὐτό μυστήριο σέ λεκτικά σύνολα ἀνθρώπινης λογικῆς, ἀκολουθώντας τό Εὐαγγέλιο, μποροῦμε νά λάβουμε πεῖρα τοῦ σκοποῦ τῆς Θείας Ἐνανθρώπησης καί τῆς ἔλευσης στή γῆ τοῦ Ἐμμανουήλ:

Ἦλθε «κηρῦξαι αἰχμαλώτοις ἄφεσιν καί τυφλοῖς ἀνάβλεψιν» (Λουκ. 4,18). Ἦλθε γιά νά λυτρώσει τούς ἀνθρώπους ἀπό τήν αἰχμαλωσία τῆς ἁμαρτίας καί νά ἀνοίξει τά μάτια τους πρός τή θεογνωσία.

 Ἦλθε νά ὑπενθυμίσει σέ ὅλους τή μεγάλη ἀλήθεια ὅτι  «ἐποίησεν ἐξ ἑνός αἵματος πᾶν ἔθνος ἐπί τῆς γῆς» (Πράξ. 17,26) καί ἑπομένως, νά συνειδητοποιήσουμε ὅτι  «οὐκ ἔνι Ἰουδαῖος οὐδέ Ἕλλην, οὐκ ἔνι δοῦλος οὐδέ ἐλεύθερος, οὐκ ἔνι ἄρσεν καί θῆλυ» (Γαλ. 3,28). Εἴμαστε ὅλοι ἴσοι, ὅλοι ἀδελφοί, ἀνεξαρτήτως φύλου, φυλῆς, γλώσσας καί καταγωγῆς.

Ἦλθε γενόμενος «νέος Ἀδάμ», γιά νά μᾶς δώσει τή δυνατότητα  «καθώς ἐφορέσαμε τήν εἰκόνα τοῦ χοϊκοῦ», νά «φορέσωμε καί τήν εἰκόνα τοῦ ἐπουρανίου» (Α΄ Κορ. 15,49). Ὅπως ἡ ὑμνολογία μας διακηρύσσει: «Ἄνθρωπος γίνεται Θεός, ἵνα Θεόν τόν Ἀδάμ ἀπεργάσηται».

Ὑψηλά καί σωστικά, ἑπομένως, τά μηνύματα τῆς ἑορτῆς.  Μποροῦν καί πρέπει νά γίνονται αἰτία χαρᾶς καί ψυχικῆς ἀνάτασης γιά τούς Χριστιανούς.

Τέκνα ἐν Κυρίῳ ἀγαπητά,

Τή δύναμη τῆς ἄνωσης πού προσδίδει στίς ψυχές μας ἡ Θεία Ἐνανθρώπηση ἀντιστρατεύεται, σήμερα, τό βάρος τῶν προβλημάτων τά ὁποῖα ὡς Κυπριακός Ἑλληνισμός ἀντιμετωπίζουμε. Μέγιστο, ἀσφαλῶς, πρόβλημα παραμένει ἡ κατοχή τῆς πατρίδας μας, ἡ ὁποία ἐντείνεται γιά 38 καί πλέον ἔτη.

Ἡ ἀναλγησία τῆς Τουρκίας καί τά ἐπεκτατικά της σχέδια σέ βάρος τῆς πατρίδας μας, πέραν ἀπό τή στήριξη τῶν ἰσχυρῶν της γῆς, πού ἀποβλέπουν στή γεωγραφική θέση καί τό μέγεθός της, εὐοδοῦνται, αὐτήν τή περίοδο, καί ἀπό τήν οἰκονομική κρίση στήν ὁποία περιήλθαμε καί τή μετάθεση τῶν προτεραιοτήτων μας στήν οἰκονομική ἀνόρθωση τοῦ τόπου μας.

Παρά τό γεγονός ὅτι ἔγκαιρα εἴχαμε προειδοποιήσει γιά τούς κινδύνους πού διέτρεχε ἡ Οἰκονομία μας καί παρόλο πού καί ἄλλοι πολλοί ζητοῦσαν τή λήψη μέτρων γιά πρόληψη δυσάρεστων ἐξελίξεων, ἀφεθήκαμε, δυστυχῶς, νά φτάσουμε στή σημερινή θλιβερή κατάσταση.

Ἡ ἀτμόσφαιρα εἶναι παντοῦ καταθλιπτική. Πολλοί ὑποφέρουν ἀπό τή μείωση τῶν εἰσοδημάτων τους, ἄλλοι πένονται ἀπό τήν ἀπώλεια τῶν ἐργασιῶν τους καί μερικοί στεροῦνται ἀκόμα κι αὐτῶν τῶν ἀναγκαίων γιά τήν ἐπιβίωση.

Ἡ ἀβεβαιότητα πλανᾶται παντοῦ καί τό ἄγνωστο τῆς ἐπιούσης δρᾶ ὡς ἐφιάλτης στήν πλειονότητα τοῦ λαοῦ. Καί τό χειρότερο: Κυριαρχικά μας δικαιώματα ὑποθηκεύονται στούς διεθνεῖς δανειστές μας καί σέ ἀντάλλαγμα τῆς οἰκονομικῆς βοήθειας, ἐπιδιώκεται ἡ ἐπιβολή φιμώτρου στή διεκδίκηση τῶν δικαίων μας.

Στή δύσκολη αὐτή στιγμή, ἀνεξαρτήτως τοῦ ποιός εὐθύνεται, ὀφείλουμε ὅλοι νά ἀναλάβουμε τίς εὐθύνες μας.  Ἡ Ἐκκλησία κάμνει ὅ,τι μπορεῖ γιά νά μή μείνει οὔτε καί ἕνας ἄνθρωπος χωρίς τά ἐλάχιστα ἀπαραίτητα γιά τή ζωή του.

Καλεῖ, ταυτόχρονα, ὅλους ὅπως στραφοῦν μέ ἐλεήμονα διάθεση πρός τόν στερούμενο συνάνθρωπο. Μέσω τοῦ Ἀποστόλου Παύλου συστήνει στούς πλουσίους  «μή ὑψηλοφρονεῖν … ἀλλά ἀγαθοεργεῖν» (Α΄ Τιμ. 6,17).

Ὑπενθυμίζει σ’ ὅποιον, ἐνῶ ἔχει τή δυνατότητα, ἀποφεύγει νά βοηθήσει τόν συνάνθρωπο, ὅτι «τοῦ πεινῶντος ἐστίν ὁ ἄρτος ὅν κατέχει ἐν ἀποθήκαις• τοῦ γυμνητεύοντος τό ἱμάτιον• καί τοσούτους ἀδικεῖ ὅσοις παρέχειν ἠδύνατο».

Πέραν, ὅμως, αὐτῆς τῆς βασικῆς ὑποχρεώσεώς μας ὡς Χριστιανῶν, ἡ ὁποία ἀνταποκρίνεται στό μήνυμα τῆς σημερινῆς ἡμέρας, ἀφοῦ ὁ Χριστός διά τῆς ἐνανθρωπήσεώς του «ἐπτώχευσεν … ἵνα ἡμεῖς πλουτήσωμεν» (πρβλ. Β΄ Κορ. 8, 9) ἔχουμε καί, ὡς Ἕλληνες, σημαντικότερον καθῆκον: Δέν θά πρέπει οὔτε γιά μιά στιγμή νά χαλαρώσουμε τίς προσπάθειές μας γιά ἀπελευθέρωση τῆς πατρίδας μας, οὔτε καί νά μᾶς διαφεύγει ὁ ἀμετάθετος στόχος τῆς Τουρκίας πού εἶναι ἡ πλήρης κατάληψη καί τουρκοποίηση τῆς Κύπρου.

Θά πρέπει, ἀκόμα καί μέ τό ὑστέρημά μας, νά διατηρήσουμε τήν ἀμυντική θωράκισή μας σέ ἐπίπεδα πού νά ἀποτρέπουν κάθε ἐχθρική ἐπιβουλή καί νά ἐξασκοῦμε, μέ τή δυναμική παρουσία μας, τά κυριαρχικά δικαιώματά μας.

Πρό πάντων θά πρέπει νά διατηρήσουμε ὑψηλό τό φρόνημα καί ἰσχυρή τή θέληση γιά ἀγῶνα μέχρι τήν κατίσχυση τοῦ δικαίου, τήν ἀπελευθέρωση τοῦ τόπου μας καί τήν ἐπιστροφή στίς πατρογονικές ἑστίες μας. Ὅσο κι ἄν τά δεδομένα σήμερα εὐνοοῦν τήν κατοχική δύναμη, ἡ Ἱστορία διδάσκει πώς, στό τέλος, λαοί πού ἀγωνίζονται δικαιώνονται.

Ὡς Προκαθήμενος τῆς Ἐκκλησίας, μακράν ἀπό κάθε σκοπιμότητα, καί μέ γνώμονα μόνο το ἐθνικό συμφέρον, καλοῦμε πρῶτα τήν Κυβέρνηση καί τήν πολιτική ἡγεσία νά ἐντείνουν τίς προσπάθειές τους γιά ἐξασφάλιση τῶν δικαιωμάτων τοῦ λαοῦ μας. Ἀνήκουμε στή μεγάλη οἰκογένεια τῶν Εὐρωπαϊκῶν λαῶν. Θά πρέπει ἀνυποχώρητα νά διεκδικήσουμε καί γιά μᾶς ὅ,τι δικαιοῦνται οἱ ὑπόλοιποι Εὐρωπαῖοι.

Καλοῦμε ἀκολούθως ὅλους ἐκείνους οἱ ὁποῖοι ἐξακολουθοῦν μέ διάφορους τρόπους νά ἐπισκέπτονται τήν κατεχόμενη γῆ μας καί νά ἐνισχύουν τήν κατοχή μέ πράξεις καί ἐνέργειές τους, νά συναισθανθοῦν τή ζημιά πού προκαλοῦν στήν πατρίδα τους καί νά ἀλλάξουν τακτική. Ἡ οἰκονομική ἐνίσχυση τῆς κατοχῆς, ἰδιαίτερα στίς δύσκολες αὐτές συγκυρίες, ἰσοδυναμεῖ μέ προδοσία.

 Καλοῦμε, τέλος, ὅλους, ὅπως μέ ὑπομονή ἀντιμετωπίσουν τίς ὅποιες δυσκολίες τῶν σημερινῶν χαλεπῶν καιρῶν, πιστεύοντας ὅτι ὁ «Μεγάλης Βουλῆς ἄγγελος, ὁ ἄρχων τῆς Εἰρήνης καί πατήρ τοῦ μέλλοντος αἰῶνος», ὁ ὁποῖος «κλίνας οὐρανούς» σήμερον «κατέβη ἐπί τῆς γῆς», σύντομα θά μᾶς ἐξαγάγει ἀπό τήν κρίση.

Μέ αὐτές τίς σκέψεις, ἀποστέλλουμε τόν ἑόρτιο χαιρετισμό μας σέ ὅλους. Ἰδιαίτερα ἐπευλογοῦμε πατρικά τους ἐμπερίστατους,  τους πρόσφυγες, τούς συγγενεῖς των ἀγνοουμένων καί τούς ἐγκλωβισμένους μας καί εὐχόμαστε, ὅπως κατά τό νέον ἔτος 2013, στό ὁποῖο εἰσερχόμαστε σέ λίγες μέρες, ἡ πατρίδα μας εὕρει τή δικαίωσή της καί ὁ λαός μας τή λύτρωση ἀπό τά δεινά του. 


Μετ’ εὐχῶν διαπύρων ἐν Χριστῷ τεχθέντι,

† Ο ΚΥΠΡΟΥ ΧΡΥΣΟΣΤΟΜΟΣ

Ἱερά Ἀρχιεπισκοπή Κύπρου,
Χριστούγεννα 2012.

*

În română.

1 2