Istorie II. 7

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

Emil Brunner [23 decembrie 1889-6 aprilie 1966]: teolog reformat/ calvin din Elveția[1].

La Zürich, în 1946, acesta își semna prefața primului volum al Dogmaticii sale[2]. Titlul în germană al volumului: Die christliche Lehre von Gott. Dogmatik Band 1[3].

Prolegomena primului volum (p. 3-113). Partea 1: Natura lui Dumnezeu și atributele Sale (p. 117-302) și a doua: Voia lui Dumnezeu (303-353).

Al doilea volum al Dogmaticii sale e semnat: „Zürich, august 1949”[4].

Și el cuprinde următoarele teme: cap. 1: Creatorul și creația Sa; cap. 2: Omul și creația; cap. 3: Omul ca păcătos, cap. 4: Consecințele păcatului; cap. 5: Îngeri, duhuri și demoni; cap. 6: Providența, prezervarea și conducerea lumii de către Dumnezeu; cap. 7: Istoria și istoria mântuirii, cap. 8: Legea; cap. 9: Plinirea vremii; cap. 10: Întemeierea credinței creștine; cap. 11: Lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu în Iisus Hristos[5]; cap. 12: Persoana lui Iisus Hristos.

Al 3-lea volum al Dogmaticii sale, în engleză, poartă numele: Christian Doctrine of the Church, Faith and the Consummation[6]. A fost tradus în engleză de David Cairns și T.H.L. Parker, în 1962[7]. Și a fost editat în germană, de autor, în 1960[8].

Și conține următoarele capitole, conform traducerii din 1962: cap. 1: Biserica și Duhul Sfânt; cap. 2: Fundamentul și natura Ecclesiei; cap. 3: Ecclesia creștină primară și ideea paulină de Ecclesia; cap. 4: Dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică; cap. 5: Factorii care au încetinit dezvoltarea Ecclesiei întru Biserică și încercările de restaurare ale Ecclesiei; cap. 6: Biserica, ca instrument și înveliș al Ecclesiei; cap. 7: Criza Bisericii în Europa; cap. 8: Căutarea unei noi forme a Bisericii; cap. 9: Atributele esențiale ale Bisericii conform mărturiei creștine apostolice[9]; cap. 10: Ecclesia ca implicare a credinței; cap. 11: Credință și necredință; cap. 12: Credința conform mărturiei Scripturii; cap. 13: Neînțelegerea credinței; cap. 14: Desăvârșirea din credință: justificarea celui păcătos numai prin credință; cap. 15: Îndreptarea credinței în Hristos și Crezul Bisericii; cap. 16: Doctrina credinței și credința în Biblie ca vehicul al lui pistis; cap. 17: Credință și cunoaștere; cap. 18: Certitudinea credinței și îndoiala; cap. 19: Renașterea ca act special al îndreptării; cap. 20: Convertirea; cap. 21: Sfințirea/ Sanctificarea; cap. 22: Porunca iubirii și Legea; cap. 23: Creștinul în lume; cap. 24: Teologia rugăciunii; cap. 25 și odată cu partea a 4-a, intitulată: Desăvârșirea în veșnicie ca și comunicare de Sine a Dumnezeirii, autorul începe o altă numărare a capitolelor: cap. 1: Credința ca nădejde; cap. 2: Obiecțiile necredinței vizavi de nădejdea creștină; cap. 3: Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică; cap. 4: Împărăția lui Dumnezeu ca sens și împlinire a istoriei; cap. 5: Înțelegerea creștină a veșniciei; cap. 6: Taina morții; cap. 7: A muri și a fi cu Hristos; cap. 8: Venirea Domnului în slavă: Parusia; cap. 9: Învierea; cap. 10: Universalismul și Judecata lumii; cap. 11: Desăvârșirea[10].

Și din Prefața volumului ultim, aflăm că al doilea volum al Dogmaticii, în germană, se numește Die christliche Lehre von Schöpfung und Erlösung iar al 3-lea: Die christliche Lehre von der Kirche, vom Glauben, und von der Vollendung[11].

Aceeași doamnă Olive Wyon[12] i-a tradus lui Emil Brunner Der Mittler. Zur Besinnung über den Christusglauben (1927)[13] sub titlul The Mediator. A Study of the Central Doctrine of the Christian Faith[14].

Cartea îi este dedicată lui Friedrich Zündel (1827-1891), nașul său de Botez [Godfather] și cuprinde 3 cărți: cartea 1: Considerații preliminare; cartea a 2-a: Persoana Mediatorului/ Mijlocitorului și cartea a 3-a: Lucrarea Mijlocitorului.

Unser Glaube. Eine christliche Unterweisung [Credința noastră. O educație creștină] a lui Brunner, editată în 1935[15], a fost tradusă pentru prima dată în engleză în 1936. Cu titlu prescurtat: Our Faith[16].

Și din Cuvântul înainte al lui Brunner, semnat „Zürich, august 1936”[17], aflăm că înainte de a fi tradusă, simultan, în engleză și japoneză, Credința noastră a fost tradusă în franceză, olandeză, daneză, ungară și se pregătea și o ediție în cehă[18].

E o Dogmatică pe scurt, în 35 de secțiuni. În care vorbește, printre altele, de taina lui Dumnezeu, alegerea veșnică, Lege, Iisus Hristos, convertire, rugăciune, Biserică, Botez, Cina Domnului, Judecata finală și viața veșnică.

*

În ediția 1983 a Sfintei Evanghelii liturgice[19], Pascalia e redată pentru anii 1961-2118[20].

Astfel Paștiul a căzut…sau va cădea în următoarele zile potrivit calculelor de aici: 1961 (9 aprilie); 1970 (26 aprilie), 1985 (14 aprilie), 1996 (14 aprilie), 2000 (30 aprilie), 2008 (27 aprilie), 2013 (5 mai), 2021 (2 mai), 2033 (24 aprilie), 2040 (6 mai), 2064 (13 aprilie), 2080 (14 aprilie), 2089 (1 mai), 2101 (23 aprilie), 2110 (12 aprilie), 2118 (16 aprilie)[21].

Iar din Evanghelistarul cuprins între p. 369-421 aflăm date despre numele duminicilor în cursul unui an, care sunt Evangheliile duminicale, despre cum sunt situate posturile peste an și despre cum sunt anii: bisecți sau nebisecți.

Astfel, 2010 și 2105 sunt ani nebisecți[22]. 2048 va fi an bisect[23], după cum a fost și 1980[24].

Bunavestire, în 1980, a fost prăznuită într-o zi de marți, pe când Nașterea Domnului într-o zi de joi[25].

1991, 2075 și 2086 sunt ani nebisecți[26]. La fel sunt și anii 2007, 2018, 2029, 2091, 2102, 2113[27].

În 2094, an nebisect, Bunavestire va fi într-o zi de joi, Paștiul va fi pe 11 aprilie, Înălțarea Domnului va fi într-o zi de joi, pe 20 mai, Înălțarea Sfintei Cruci într-o zi de marți, Nașterea Domnului într-o zi de sâmbătă[28].

În 2101, Nașterea Domnului va fi într-o zi de luni[29]. În 2044 într-o zi de duminică[30]. Iar în 2116 va fi într-o zi de sâmbătă[31].

Evanghelia a fost bună de tipar pe data de 1 august 1983 și a fost tehnoredactată de Diac. Valentin Bogdan[32].

*

În cadrul departamentului online Documente[33] al saitului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului am găsit două cereri aparte.

Prima: Cerere pentru trecerea la Ortodoxie. A doua: Cerere pentru divorț religios.

Prima este adresată preotului de parohie și are următorul conținut:

           „Preacucernice Părinte,

Subsemnatul(a)…………………………………………………………….., fiul lui ……………..…………..……… şi al ……………..………..…..….., născut la data de ………..…………. în localitatea …………………….…………………. domiciliat(ă) în ……………………………………………………….…………….., judeţul …………….., posesorul BI/CI seria ………, nr. …………….., eliberat(ă) de ………………………………. la data de ……………………., cod numeric personal ……………………………………., vrând a mă împărtăşi de Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, vă rog să binevoiţi a-mi aproba trecerea din religia/ confesiunea ………………………. în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Menţionez că iau această hotărâre de bunăvoie şi nesilit de nimeni, mărturisesc dreapta credinţă ortodoxă şi făgăduiesc să respect canoanele Bisericii Ortodoxe şi hotărârile Sfântului Sinod al B.O.R.

Data,

Semnătura,

Martori*

……………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………

* Semnătura martorilor prezenţi (la fiecare în parte se indică domiciliul şi actul de identitate)”[34].

Adică e o cerere, în urma unei convertiri personale, pentru a fi botezat ortodox.

A doua e o cerere a unei persoane, care vrea să se recăsătorească și care a trecut printr-un divorț civil și e despărțită de fostul soț în mod legal.

E adresată episcopului și are următorul conținut:

„Preasfinţite Stăpâne,

Subsemnatul(a)………………………………………………………….., domiciliat(ă) în localitatea……………………………….…………….., Str. …………………………………….., nr….., bloc….. scara…. apart……, cu fiască supunere vă rog să binevoiţi a-mi acorda dispensa arhierească pentru a mi se oficia cununia religioasă cu numitul (N.)……………………………………………..

Vă aduc la cunoştinţă că în data de ……………… judecătoria …………… a pronunţat divorţul civil de ……………………………………………., cu care am fost căsătorit(ă) vreme de …………………

Data,

Al Preasfinţiei Voastre

fiu duhovnicesc,

semnătură.

Preasfinţiei Sale,

Preasfinţitului

Ioachim Băcăuanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului”[35].

Adică două cereri bisericești pragmatice. Cea pentru Botez: pentru ca să se dovedească faptul că Botezul a fost cerut în cunoștință de cauză…iar cea pentru recăsătorire, pe baza divorțului legal, pentru a se oficia a doua sau a treia Nuntă.

*

Revista Moftul român[36], al cărei director era Ion Luca Caragiale[37], avea ca prim-redactor pe A.[nton] Bacalbașa[38]. Cel care a devenit celebru prin cartea sa Moș Teacă (1893)[39].

Moftul român era scoasă de două ori pe săptămână și era ilustrată[40].

Și în numărul de față aflăm că redacția revistei a suferit daune din cauza inundației[41]. Se revărsase Dâmbovița…

„Spanachidi”[42], la nr. 78, pe Sălcianu, s-a instalat o proaspătă văduvă cu o veselie isterică[43], „o digitală (?) mîntuitoare mă va trimite la antreprenorul pompelor funebre”[44] și vorbește despre poetul Es…, care făcea parte din clasa „plîngătorilor”[45].

Și iată-l, la masă, pe poetul Es…!

(fotografie)

Fragmentul citat e tot din p. 3. Și articolul despre poezie își termină umorul în mod democratic: „Comedia ca și tragedia e pentru toțĭ”[46].

După care vorbește despre cuvintele folosite de Eminescu în poemele sale, pe care le-au compromis cei de după el[47].

Iar ceea ce la el se constituia în „farmecul” poeziilor sale[48] la cei care îl imită în mod jalnic sunt „un fel de spaimă pentru cititor”[49].

Final apoteotic[50]: (fotografie).

 Moș Teacă apare și el în p. 4. La inundații…Sau despre prostul care se dorește înaintat în grad.

Cincinat Pavelescu[51] publică poemul Castelul solitar și i-l dedică lui Georges Schina[52].

În Conflict apare Popini[53]: o paradigmă a veleitarului, a șarlatanului.

Ploua de o săptămână în toată țara[54]…

În p. 6, regele Ferninand[55], pentru Spanachidi, era „prințul Ferdțnand”.

Tirajul revistei Moftul român era de 5.000 de exemplare[56]. Abonamentul, în țară, era de 12 lei pe an și de 7 lei pe 6 luni. În străinătate era de 16 lei pe an și de 9 lei pe 6 luni[57].

Administrația revistei era pe strada Caragheorghevici, nr. 14 și exemplarul de față a costat 15 bani la cumpărare[58].

Pagina a 8-a era pentru reclamă. Și Caragiale a publicitat în numărul de față

1. mașinile de cusut Singer,

2. velocipedele „sport”,

3. băcănia La 3 cocoși a lui I. R. Ocheseanu, situată pe strada Doamnei, nr. 6, de unde se puteau cumpăra icre negre, vinuri vechi (cele mai bune fiind cele de Orevița și Drăgășani), țuică veche naturală, pelin de Drăgășani, mezeluri și brânzeturi proaspete…toate „la prețuri moderate” și cu „serviciŭ prompt”/ servire promptă[59].

O mașină de cusut Singer[60]: (fotografie)

Velocipedul publicitat de Caragiale în p. 8: (fotografie)