Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică. Cine ne încununează pe noi?

Iubiții mei,

astăzi, în a 3-a zi a praznicului Nașterii Domnului, l-am pomenit pe Primul Mucenic al Bisericii: pe Sfântul Arhidiacon Ștefan…al cărui nume, în greacă (stefanos), înseamnă cel încununat.

Și care și-a transformat numele…în realitate a vieții sale, pentru că Sfântul Ștefan a fost încununat de Dumnezeu cu slava Sa, l-a umplut de har [F. Ap. 7, 55] și i-a dat să moară mucenicește [F. Ap. 7, 59-60] pentru El.

Pentru că evreii nu au suportat două lucruri la Sfântul Ștefan: le-a spus adevărul dureros, acela că sunt ucigașii lui Mesia [F. Ap. 7, 52] dar, mai ales pentru faptul, că le-a arătat că el e un urmaș adevărat al Lui.

Și cum le-a arătat?

Vorbindu-le despre vedenia pe care tocmai o vedea [F. Ap. 7, 55-56], acolo, în mijlocul lor, al celor sălbăticiți de furie [F. Ap. 7, 54].

Asta pentru ca noi, cei de după 2.000 de ani, să nu mai strâmbăm din nas când vine vorba să le vorbim oamenilor despre Dumnezeu.

Căci dacă simți să vorbești, să predici despre El și să faci faptele Lui în viața altora…atunci trebuie să trecem la treabă!

Să Îl predicăm oriunde…și după cum suntem iluminați să o facem!

Pentru că predica trebuie să fie pe măsura minții omului din fața ta.

Dacă înțeleg mai puțin…le vorbești băbește.

Dacă sunt erudiți…le vorbești savant

Însă întotdeauna pe limba lor, la nivelul lor, în ritmul minții lor…

Sfântul Ștefan le-a vorbit despre cum îl încununa extatic Dumnezeu pentru curăția vieții lui.

Și le-a spus: „Iată, văd cerurile deschise [tus uranus diinigmenus] și pe Fiul omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” [F. Ap. 7, 56, cf. GNT].

Vorbind astfel despre slava lui Dumnezeu…dar și despre Fiul Tatălui, egal cu Tatăl și cu aceeași slavă ca a Tatălui, împărățind peste toată creația.

Și evreii care îl ascultau, considerând că a spus o blasfemie, și că Cel răstignit pe lemn…nu e de-a dreapta Tatălui și cu umanitatea Sa…au țipat cu glas mare, și-au acoperit urechile, ca să nu-l mai asculte și au sărit împreună peste el, peste Ștefan [F. Ap. 7, 57] și scoțând-l din cetate au început să-l bată cu pietre [F. Ap. 7, 58].

Așa arată fanatismul religios: de la discuția despre sfințenie ajunge imediat la a-ți da cu cataroaie în cap!

Și cine nu știe să asculte, cine nu știe să accepte poziția celuilalt, chiar dacă ea e o tâmpenie imensă…nu e atât de evlavios pe cât crede…și, cu atât mai mult, nu e atât de drept în fața lui Dumnezeu pe cât consideră el.

Iar dacă Dumnezeu încununează pe cineva cu putere de sus…dacă îl umple de har…cine poate să-I stea împotrivă?

Și care e rostul de a te lupta cu Dumnezeu?

Pentru că Dumnezeu încununează dumnezeiește pe cine se luptă după adevăr.

Pe cine se nevoiește cu lărgime de inimă…

Și El, Dumnezeul nostru, Care vede în ascunsul inimii, al vieții noastre…nu greșește niciodată când ne binecuvintează cu darurile Sale…și nici când ne mustră pentru păcatele noastre.

Și pe fiecare dintre noi, după măsura noastră, El ne umple cu slava Sa.

…Iar arhidiaconul Ștefan a slujit Bisericii!

Căci diaconia e slujire, slujire sfântă…

A slujit cu fapta, cu cuvântul, cu sângele lui…

I-a slujit lui Dumnezeu spre minunarea celor credincioși și spre mustrarea celor fărădelege.

Și viața noastră trebuie să fie, deopotrivă, o mângâiere dar și o mustrare pentru cei care ne cunosc.

Trebuie să mângâiem prin înțelegerea și bunătatea noastră…dar trebuie să și mustrăm, prin simpla noastră prezență și activitate, pe cei care dormitează, care s-au lăsat pe tânjală

Pentru că scopul celor încununați de Dumnezeu e tocmai acela de a purta mărturia prezenței lui Dumnezeu în societatea de azi.

Și când cei doi miri se căsătoresc și li se pun cununile/ cununiile…ei mărturisesc faptul că Dumnezeu e podoaba lor.

Iar monahii și monahiile, prin culionul lor…și ierarhii prin mitrele lor…vorbesc despre același lucru dumnezeiesc/ tainic: că Dumnezeu e Cel care i-a împodobit…Care i-a rânduit în slujirea lor.

Pentru că Cel ce te încununează rege, ierarh, mire, monah, fecioară e Dumnezeu, Cel care ne dă tuturor puterea de a lupta lupta cea bună, duhovnicească, a împlinirii poruncilor Lui.

Astfel, Sfântul Ștefan, ne amintește că nu ne putem încununa de unii singuri…ci Dumnezeu e Cel care ne dă harul de a ne împlini vocația.

Însă, totodată, că pentru a ne simți împliniți…trebuie să fim mereu ardere interioară, mereu vâlvătaie, mereu candoare în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.

în taina inimii noastre și la vedere, trebuie să fim oameni ai rugăciunii, ai faptei bune, ai eleganței duhovnicești…care nu dă cu pietre…ci înalță rugăciuni de mulțumire…sau de iertare…

Iar Apostolul zilei ne amintește și de Saul [F. Ap. 7, 58; 8, 1]…adică de viitorul Pavel, Apostolul…care a consimțit la uciderea lui Ștefan.

Și verbul e acesta: sinefdocon [F. Ap. 8, 1, cf. GNT].

Sin + efdochen, care, literal, înseamnă: cu bună părere sau: bine i s-a părut.

I s-a părut ca e un lucru bun să fie omorât Ștefan.

Dar după ce și lui i s-a arătat Domnul întru slava Sa…va mărturisi: „nu sunt vrednic [icanos] să fiu numit Apostol, fiindcă am persecutat/ prigonit [edioxa] Biserica lui Dumnezeu [tin Ecclisian tu Teu] [I Cor. 15, 9, cf. GNT].

Pentru că Domnul nu bagă gunoiul Sfinților sub preș ci ni-l prezintă tocmai pentru ca să le urmăm pocăința.

Nu păcatele…ci pocăința!

Iar când Sfinții își reliefează păcatele…când vorbesc despre ele în culori vii…arată cât de mult detestă ei păcatele…

Pentru că trebuie să fii încununat de Dumnezeu, umplut de slava Lui…ca să îți bați joc de păcatele tale…să ți le mărturisești cu smerenie…

Și fie ca și noi să ne plângem și să ne spovedim păcatele cu multă părere de rău…pentru toată viața…

Nu doar până la spovedit…ci pentru toată viața!

Căci cel ce iubește pe Dumnezeu întotdeauna se vede pătat/ păcătos…chiar dacă păcatele lui i-au fost iertate.

Pentru că iubirea nu uită niciodată

Dumnezeu să ne încununeze pe toți, acum și la sfârșitul vieții noastre, cu mila iertării Sale de oameni, pentru ca să mergem întru ale Sale, întru bucuria vieții veșnice! Amin.

Did you like this? Share it:

Previous

Scrisoarea pastorală a PS Visarion Bălțat la Nașterea Domnului [2012]

Next

Nicio ceață nu e prea densă pentru dragoste

2 Comments

  1. Camelia

    Sarut mana, Parinte!

    Acum, cand am reusit sa refac legatura, pot sa spun ca va doresc Sarbatori cu multa bucurie si pace in suflet! – chiar daca, intre timp, am comunicat doar telefonic.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Camelia!

      Domnul să vă întărească, să vă sprijine și să vă bucure întotdeauna, alături de familia dumneavoastră, acum și pururea și în vecii vecilor!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén