Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica după Nașterea Domnului [2012]

Iubiții mei,

iată-ne ajunși la ultima predică duminicală din 2012…și în care trebuie să vorbim despre fugă.

Fuga în Egipt…spune calendarul nostru…

Însă Evanghelia zilei [Mt. 2, 13-23] vorbește despre „retragerea întru Egipt” [anehorisen is Eghipton] [v. 14, cf. GNT] a Familiei sfinte…de la verbul anahoreo [a te retrage/ a pleca] având noi pe anahoret.

Anahoretul/ monahul/ isihastul/ misticul…e cel care se scoate pe sine din lume…se extrage din lume cu toate simțurile…și cu trupul lui…pentru ca să și le înalțe spre Dumnezeu.

Căci și sufletul și trupul nostru trebuie înălțate spre Dumnezeu…așteptând venirea Domnului…a Celui care vine pe norii slavei Sale sau plin de slavă…ca să judece lumea.

Însă, fără doar și poate, din contextul evanghelic de față înțelegem că e vorba despre o fugă…despre o plecare nedorită…o auto-exilare a Familiei sfinte…despre o plecare cauzată de fanatism politic.

Pentru că Irodis/ Irod dorea să Îl omoare pe „Regele iudeilor [Vasilefs ton Iudeon] [Mt. 2, 2], așa cum îi profețiseră magii.

Iar ieri, pe 29 decembrie 2012, i-am sărbătorit pe cei 14.000 de Sfinți Prunci, martirizați de Irod, în speranța să Îl omoare pe Mesia [Mt. 2, 16-18].

Cum i-au omorât?

„Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pămînt şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. [Iar] mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgîndu-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile”…împlinindu-se astfel profeția Sfântului Ieremia, de la Ier. 31, 15: „Glas în Rama s-a auzit, plângere [claftmos] și jale multă [odirmos polus]! Rahil își plânge copiii ei și nu vrea mângâiere [paraclitine], căci nu [mai] sunt” [Mt. 2, 18, cf. GNT].

În LXX nu avem acest text la Ier. 31, 15.

Numai în MGK. Iar în MGK (de unde a apărut în edițiile sinodale românești) e puțin altfel: „Glas se aude în Rama, bocet [trinos], plângere, jale! Rahil, își plânge copiii ei, dar nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, pentru că nu mai sunt”.

Și nu au mai fost copii în Israel, „de doi ani și mai în jos/ mai mici” [Mt. 2, 16]…din cauza unui singur Copil: a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Pentru că El a devenit o problemă politică pentru Irod…o problemă falsă…când, de fapt, El era Așteptarea profundă a lumii, Mântuitorul lumii, Cel care ne va scoate din moarte, din păcate și de sub tirania demonilor.

Și Irod, din nefericire, a făcut cu Domnul…ce fac astăzi mulți creștini cu „sfârșitul lumii”: a vrut să se salveze de unul singur

El a vrut să se pună la adăpost…a vrut să își salveze regalitatea…dar nu și-a dorit stăpânirea asupra lui: asupra sufletului și a trupului său.

Pentru că atunci și acum problema nu e „să te salvezi”, la modul utopic, de cataclisme și de moarte…fiind panicat din cauza fricii de moarte…ci cum să te mântuiești, cu adevărat, de păcat, de moarte și de Iad.

Cum să te scoți…să te anahorizezi/ însingurezi pentru păcat, în mijlocul lumii, ca să slujești lui Dumnezeu.

…Și Arhanghelul Gavriil i s-a arătat în vedenia somnului Sfântului Iosif și l-a mandatat să conducă Sfânta Familie în Egipt [Mt. 2, 13].

Și fuga lor în Egipt, a celor 3 (Domnul, Prea Curata Stăpână și Sfântul Iosif), a fost noaptea [nictos] [Mt. 2, 14].

A fost o plecare pe furiș

Pentru că și porunca lui Irodis a fost una criminală, antiumană, plină de perversitate…

Și Domnul a plecat noaptea din Israel…pentru ca să ne arate că cu noaptea păcatului trebuie să luptăm în orice ceas…pentru că demonii nu ne așteaptă pe noi ca să fim noi sănătoși, lucizi și frumoși la suflet ca să ne luptăm cu ei…ci ei ne atacă tocmai când suntem vulnerabili, suferinzi, schilodiți sufletește, căzuți, îndurerați, torpilați de tot felul de greutăți și răutăți…

Însă Domnul ne mai spune ceva tot la fel de important aici: că nu trebuie să murim înainte de vreme…înainte de a ne fi împlinit interior.

Înainte de a ne fi împlinit vocația/ misiunea pe pământ.

Să nu ne cauzăm boli, suferințe și moarte în mod prematur…pentru că nu e lucru deloc folositor pentru noi și pentru alții…ci să ne dozăm munca și nevoința pe măsura împlinii noastre personale.

Căci dacă încercăm să facem toată nevoința într-o jumătate de an…sau să citim biblioteci întregi fără să le punem în lucrare și fără să le mărunțim pentru noi și pentru alții…ajungem niște epave.

Iar epavele umane nu pot să ajungă la împlinirea de mulți ani în nevoință și lucrare duhovnicească…pentru că deja și-au distrus trupurile și creierul.

De aceea, de câte ori facem abuzuri vizavi de sănătatea noastră trupească și mintală…trebuie să ne spovedim acest păcat. Cu titlul: m-am obosit foarte mult.

Pentru că am luptat împotriva sănătății noastre trupești și mentale.

…Domnul nu S-a lăsat omorât din pruncie…nici atunci când doreau să Îl arunce în prăpastie…ci atunci când s-a împlinit ceasul.

După ce a făcut tot ce trebuia să facă pentru noi…

Iar dacă ne păstrăm echilibrul mereu…dacă luptăm să fim echilibrați și în asceză și în rugăciune și în slujire și în citire și în scris și în mâncare și în modul în care ne îmbrăcăm, vorbim, muncim…atunci am înțeles cât de importantă e împlinirea în toate și prin toate câte facem…și nu unilateralitatea.

…Au plecat și s-au întors [Mt. 2, 20-21] potrivit voii Domnului.

Motiv pentru care și noi trebuie să așteptăm să înțelegem dacă e bine să facem un lucru sau altul…

Și Dumnezeu ne luminează în mod direct, prin oameni, prin Îngerii și Sfinții Lui, prin cărți, prin natură…prin ceva anume…dacă vrem, în mod curat, să știm care e voia Lui vizavi de o problemă din viața noastră…

Și Sfântul Iosif a condus-o pe Maica Domnului și pe Domnul, după întoarcerea din Egipt, potrivit poruncii dumnezeiești dată lui în timpul visului [Mt. 2, 22] și astfel au locuit în Nazaret [Mt. 2, 23].

Împlinind profeția de la Jud. 13, 15 [Mt. 2, 23], după cum fuga în Egipt împlinise profeția de la Os. 11, 1 [Mt. 2, 15].

Însă Jud. 13, 15, potrivit MGK, unde găsim textul: „căci pruncul vrea să fie Nazireos întru Dumnezeu din pântecele maicii lui”. Și tot în MGK, la Os 11, 1, textul este identic cu cel de la Mt. 2, 15: „din Egipt [ex Eghiptu] l-am chemat pe fiul meu [ecalesa ton ion mu]”.

…Și îmi aduc aminte…cele câteva oscioare albe, curate ale Sfinților Prunci uciși de Irod…pe care le-am sărutat cu câțiva ani în urma…în casa unui bărbat credincios.

…Care mi-a spus că acolo unde sunt depozitate și de unde a primit și el câteva fărâme, într-o peșteră care le poartă numele, la Betleem…Sfintele Moaște ale celor 14.000 de Prunci uciși de Irod…strălucesc…fiind o bucurie duhovnicească imensă.

Și, iată!, că la Biserica Rusă (a studenților) din București, la Pitești, la Alba Iulia, la Mănăstirea Sihla, la Mănăstirea Pângărați, în Suceava, la Mănăstirea Libertatea din jud. Călărași, la Timișoara, la Mănăstirea Jercălăi din Prahova, la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din Giurgiu…avem din Sfintele Moaște ale Sfinților Prunci uciși din porunca lui Irod.

Și avem o lecție deschisă de sfințenie…pe care a provocat-o o panică de putere.

Căci atunci când crezi că ești stăpânul altora…cu drept de viață și de moarte asupra lor…nu ai de fapt nicio putere.

Ți-e frică de ei, ți-e frică de toți…pentru că te simți singur

Și dacă 2012 se termină cu singurătatea păcatului în noi…cu păcatele care ne dezunesc, ne îndepărtează de oameni…atunci e semn că n-am fugit la Domnul după comuniune…ci ne-am ascuns în propria noastră frică.

Însă, iubiții mei, vă îndemn să nu aveți frică!

Să nu vă temeți de păcat, de eșec, de durere, de nefericire, de sărăcie, de singurătate…ci de neiubire!

Să vă temeți doar de acest lucru: ca nu cumva, datorită păcatelor voastre, să se stingă iubirea de Dumnezeu și de oameni în inima dumneavoastră!

Pentru că fără ea suntem goi de umanitate, fără bucurie, fără nădejde la ceva mai bun

Iar noul an 2013 e tocmai…pentru nădejde.

Pentru nădejdea de mai bine

În primul rând de la noi înșine.

Căci atunci când vorbim de bucurie vorbim de împlinire personală și comunitară.

De aceea vă urez să nu se stingă în dumneavoastră dragostea de Dumnezeu, de semeni și pentru tot lucrul bun! Să nu se stingă nădejdea, dorința de mai mult și de mai bine și voioșia sufletului.

Întru mulți ani…și Domnul să ne binecuvinteze pe noi, pe toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Scurt istoric despre Mănăstirea Dealu

Next

Dante, Divina Comedie [6]

1 Comment

  1. Camelia

    Trinitas TV tocmai a terminat reluarea interviului cu scriitorul Sorin Lavric – „Nestiuta suferinta a omului contemporan”, din cadrul emisiunii Biserica Azi.

    Un interviu pe care mi-ar placea sa-l pot revedea, pentru ca aceasta realitate imaginara in care traim mare majoritate dintre noi, confortabila ce-i drept, materializeaza una dintre cele mai mari reusite ale diavolului: gandul ca el nu exista.

    Aceeasi singuratate a pacatului care dezuneste, care izoleaza si mai apoi distruge tot ceea ce omul a primit in dar de la Creatorul sau. 

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén