Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lună: ianuarie 2013 Page 1 of 16

Atât de diferit

Arhiva revistei Timpul, de la Iași.

A fost publicat Istoricul Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1881-2013).

Timpul nu se măsoară neapărat în durate, el se măsoară în profunzimi”.

De la 1 februarie 2013 salariul minim în România va fi de 750 de lei.

Predică la Întâmpinarea Domnului [2 februarie 2013]

Intampinarea Domnului

Iubiții mei,

în anii anteriori am vorbit despre întâmpinare din perspectiva noastră, a oamenilor.

Despre modul cum trebuie să ne pregătim noi să Îl întâmpinăm pe Domnul și…între noi.

Și subliniam faptul că sunt puțini cei care se pregătesc să Îl primească pe El. Adică sunt puțini cei care se umplu de har ca să Îl întâmpine pe El mereu, să Îl sesizeze pe El în toate ale Lui…și, mai ales, în oameni.

Fiindcă nu mulți văd viața ortodoxă ca pe o creștere în sfințenie și în comunicare.

Ca pe o transfigurare a ontologiei noastre…

În predica de față însă vom vorbi despre cum ne întâmpină Dumnezeu pe noi. Cu ce vine El, în acest praznic, și întotdeauna, în viața noastră.

Adică despre marile binefaceri ale relației lui Dumnezeu cu noi, care ne reclădește interior cu totul.

Evanghelia zilei este Lc. 2, 22-40 și în ea Îl vedem pe Domnul ca Prunc adus la Templu.

O imagine cuceritoare, pentru că e vorba despre Făcătorul întregii creații și nu despre un prunc oarecare. E vorba despre Cel care S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Care S-a făcut Prunc tocmai pentru ca să ne învețe că Ortodoxia nu poate fi decât curăție dumnezeiască.

Și că, dacă încercăm să fim știutori și buni organizatori și tezaurari ai Ortodoxiei fără să fim simpli și curați la inimă nu o avem în noi…ci doar lângă noi, mereu lângă noi.

Ca pe o comoară fără cifru…ca pe o bucurie aflată din cărți dar care nu rezidă în noi.

Însă El vrea să vină la noi plin de curăție și de dor pentru noi și vrea să fim curați și plin de dor pentru El.

El vine pururea tânăr.

Vine cu toată frumusețea și fragilitatea curăției Sale…și așa dorește să ne facă pe noi: plini de frumusețe și de gingășie dumnezeiască.

Și Se lasă purtat…pentru că vrea să Îl purtăm în sufletele și în trupurile noastre ca pe iubirea vieții noastre.

Și vrea să ne întâlnim, întotdeauna, în mod desăvârșit, în Biserica Lui, unde să Îl primim în noi.

Pentru că Biserica este locul de întâlnire cu Dumnezeu, e locul unde Îi spunem Lui dragostea noastră și unde El ne vorbește și ne călăuzește

Și de unde nu ne lasă să plecăm fără El, pentru că plecăm cu El în noi ca iubire, ca înțelegere, ca frumusețe, ca mâncare și băutură dumnezeiască.

Pentru că Domnul vrea să Îl simțim ca pe Prietenul nostru cel mai bun.

Vrea să fie cu noi peste tot…și împreună cu El să înțelegem și să trăim toate lucrurile.

De aceea, în fiecare secol El are oamenii Lui, cei plini de har, care Îl propovăduiesc acurat în fața oamenilor și, datorită cărora, iubirea oamenilor pentru Dumnezeu se aprinde, e vie.

Și chiar dacă sunt numai doi într-o țară sau pe pământ, ca Sfinții Simeon și Ana, care atunci L-au sesizat pe El…aceștia sunt de fapt martorii Lui, propovăduitorii Lui printre oameni.

Pentru că cei care Îl văd pe El duhovnicește înțeleg, pe măsura lor, voia Lui cu oamenii.

Și observăm cum, în fiecare secol, oamenii duhovnicești sunt căutați și doriți de cei care se curățesc de patimile lor…tocmai pentru că ei văd ce trebuie făcut.

Așadar, cum ne întâmpină El?

Cu toată deschiderea și sinceritatea. Cu toată dorința de bine pentru noi.

Pentru că El vrea să reverse în noi toată iubirea și atenția Lui față de oameni…și vine la noi, dacă ne deschidem Lui, cu totul.

Și nimeni nu mai vine în viața noastră atât de direct și de covârșitor ca Domnul, și atât de bogat și de măreț, atâta timp cât El ne duce în întimitatea Treimii!

Iar dacă am conștientiza acest lucru, faptul că El vine la noi pentru ca să ne facă intimii Dumnezeului treimic…nimic nu ar fi mai nobil și mai înfricoșător pentru noi decât această demnitate la care El vrea să ne ridice.

De aceea, El ne întâmpină plin de daruri din prima clipă a vieții noastre și ne face oameni noi prin Botez și prin toată viața Bisericii…și ne ridică în comuniunea cu Treimea, dându-ne tot ceea ce ne-am fi putut dori.

Astfel privind lucrurile, întâmpinarea noastră e infinit mai mică decât întâmpinarea Lui.

Noi nu putem să Îi dăm decât totala noastră adeziune. Pe când El ni Se dă cu totul și ne face părtași la toate ale Sale într-un mod uluitor de frumos.

De aceea, oricât am fi noi de darnici cu alții…și de străvăzători ai vieții lor, Dumnezeu e însăși sursa noastră de viață, de iubire și de înțelepciune, Care ne dă să le vedem pe toate profund, corect, frumos, nepărtinitor.

Și așa înțelegem că nu există decât o singură bucurie reală și profund rațională, înțeleaptă: aceea de a ne deschide și de a ne da lui Dumnezeu cu totul.

Pentru că El e dispus, ca Cel mai bun Prieten al nostru, să ne îmbogățească cu toate ale Lui, să ne facă părtaș la toate ale Sale, tocmai pentru că Îl privim pe El cu ochi de copil duhovnicesc, adică curați la inimă.

Așadar, iubiții mei, Pruncul Cel vechi de zile, Care vine spre noi astăzi și ne întâmpină în Biserica Lui, vrea să ne facă frumoși și plini de simplitate dumnezeiască.

El vrea să ne îmbrățișeze deplin îmbrățișarea noastră deplină.

Căci El nu urmărește să ne subjuge ci să ne iubească și să împartă cu noi slava Sa dumnezeiască.

Pentru că El vrea să ne facă compatibili vieții Lui, acum și pentru veșnicie, pentru ca noi să ne simțim întâmpinați de El întotdeauna.

Și fie ca noi să ne lăsăm iubiți de El, pentru ca El să ne învețe toată fapta cea bună. Amin!

Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Istoria pe scurt [5]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

Sfântul Nichifor I Mărturisitorul,

Patriarhul Constantinopolului

(n. c. 758 și † 2 iunie 829 d. Hr. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe data de 2 iunie)

 *

 Istoria pe scurt,

de la Adam și până în timpul [împăraților] Mihail și Teofil

***

Prima parte, a douaa 3-a și a 4-a.

***

V. Numărul arhiereilor evrei

1. Aaron e al 7-lea de la Avraam [și] el a avut doi fii: pe Eleazaros/ Eleazar și Itamar/ Ithamar.

2. Eleazar, în timpul căruia a murit Moisis și s-a împărțit pământul pe neamuri de către Iisus [al lui Navi] iar Cortul mărturiei era ridicat în pustiu.

3. Finees, fiul lui Eleazar, care a judecat împreună cu toți bătrânii poporului.

Abiu, Behi, Ozi.

4. Ili, din Itamar.

5. Ahitof, sub Samuil.

6. Abiatar, pe timpul lui David.

7. Sadoc, din casa lui Eleazar.

8. Ahimaz, Azaria, Samarias.

9. Azarias, care a fost ucis din cauza zelului/ a râvnei pentru Dumnezeu.

10. Azarias, care l-a oprit pe Ozian să intre în Cele Sfinte.

11. Urias, cel care a stat în credința lui Isaia.

12. Somnas, cel care a fost rău și libidinos și a trăit sub domnia lui Ezechias.

13. Eliachim, Selum.

14. Helchias, sub domnia lui Iosios.

15. Sareas, în timpul robiei babilonice, care a fost ucis de Nabuhodonosor.

16. Iosedec, cel care s-a numit Iezechiil Saduc. Acesta a fost dus în robie, în Babilon.

17. Iisus, fiul acestuia, la întoarcere, care a rezidit templul în timpul lui Zorobabel.

18. Ioachim.

Eliasum

19. Iode, în timpul căruia s-a reclădit Iersalimul de către Neemia și s-au rezidit zidurile.

20. Ionan.

21. Iaddo, în timpul domniei lui Alexandros al macedonenilor.

22. Onias.

Simon cel iubitor de Dumnezeu.

23. Eleazar, sub care s-au tradus Sfintele Scripturi [în limba greacă, adică Septuaginta], în timpul lui Ptolemeos.

24. Manassis.

Onias

25. Simon, fiul acestuia, amintit de Iisus, fiul lui Sirah, în Înțelepciunea[1] sa.

26. Simon a avut 3 fii: pe Onias, pe Iason și pe Menelaos. Ei s-au luptat unul cu altul și astfel au pierit. Iar din această vreme, fiind ucis Menelaos, Antiohos a început să facă lucruri rele.

27. Alchimos, fiind străin, a fost pus de Antiohos în locul lui Menelaos.

28. Iudas Maccabeul și Ionatis și Simeon, frații lui.

29. Ioannis, fiul lui Simonos Maccabeul.

30. Aristobulos, fiul lui, care și diadema regală a primit, împreună cu mama lui.

31. Ioannis și Ianneos.

Și Ircanos.

Acesta și-a izgonit fratele. Iar Pompiios/ Pompeius, generalul romanilor, fugind acela, l-a pus în locul lui pe Ircanos/ Hyrcanum. Și de atunci iudeii au început să plătească tribut romanilor.

Iar Aristobulos a fost trimis la Roma de către Pompiios ca prizonier. Iar Ircanos a fost luat în robie de către parți.

Pe când Antigonos, fiul lui Aristobulos, cât și el, au fost uciși.

32. Ananilos, străin, a fost numit de către Irodis.

33. Aristobulos, fiul lui Ircanos, pe care l-a ucis Irodis, ginerele lui Ananilos.

34. Ananilos, ca al doilea pus de către Irodis.

35. Simon, fiul lui Boitos, socrul lui Irodis.

36. Mattias, fiul lui Teofilos.

37. Ioazar, fiul socrului lui Irodis, în timpul căruia S-a născut Hristos.

38. Eleazar.

Iisus.

39. Osie.

Ioazar.

40. Ananos, sub care Hristos S-a descoperit, predicând și făcând minuni.

Acestui Ananos i-a luat slujirea Gratos al romanilor și a pus în locul lui pe Ismailon.

41. Eleazar, fiul lui Ananos.

42. Simon.

Caiafas și Iosif, ginerii lui Ananos.

Numai un singur an puteau fi arhierei, lucru pe care l-au instituit romanii. Și de la ei primeau arhieria. Și era arhiereu Caiafas când s-a petrecut pătimirea lui Hristos. Și acesta a fost schimbat de către Vitellios, stratilatul/ magister militum/ generalul romanilor.

43. Ionatis, fiul lui Ananos.

44. Teofilos, fratele lui.

45. Simon.

46. Ionatis, un al doilea fiu al lui Ananos.

47. Ionatis Elioneon și Iosippos.

48. Ananias, care a fost dus prizonier la Roma de către Codratos/ Quadratus.

49. Ismailos.

50. Iosippos/ Josephus, numit sub Neronos/ Nero.

51. Ananias, sub care a fost ucis Iacovos, fratele Domnului. Despre care Paulos/ Pavel a spus: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit!” [F. Ap. 23, 3]. Și pe acesta, Agrippas l-a respins a doua oară. Și în timpul asediului asupra Ierusalimului conaționalii săi l-au ucis.

52. Iisus, fiul lui Damneos.

53. Iisus, fiul lui Gamaliil.

54. Mattias, sub care romanii au început războiul.

55. Finees, care a fost pus de romani când ei au ocupat Ierusalimul. Sub el, Titos/ Titus, a cucerit orașul și a dat foc Templului.

Așa că, în total, au fost 55 [de arhierei ai Legii].

***

VI. Patriarhii Ierusalimului

1. Iacovos, fratele Domnului: 26 ani.

2. Simeon Cleopas, fratele lui și Mucenic: 23 de ani.

3. Iustos: 6 ani.

4. Zaharias: 4 ani.

5. Tobias: 4 ani.

6. Beniamin: 2 ani.

7. Ioannis: 2 ani.

8. Matteos: 2 ani.

9. Filippos: un an.

10. Senecas: 4 ani.

11. Iustos: 4 ani.

12. Levis: 4 ani.

13. Efraim: 2 ani.

14. Iosif: 2 ani.

15. Iudas: 2 ani.

16. Marcos: 8 ani.

17. Cassianos: 8 ani.

18. Puplios: 5 ani.

19. Maximos: 4 ani.

20. Iulianos: 2 ani.

21. Gaianos: 3 ani.

22. Simmahos: 2 ani.

23. Gaios: 3 ani.

24. Iulianos: 4 ani.

25. Ilias: 2 ani.

26. Capiton: 4 ani.

27. Maximos: 4 ani.

28. Antoninos: 5 ani.

29. Valis/ Valens: 3 ani.

30. Dulihianos: 2 ani.

31. Narcissos: 4 ani.

32. Dios: 8 ani.

33. Ghermanion: 4 ani.

34. Gordias: 5 ani.

35. Narcissos II, Mucenic: 10 ani.

36. Alexandros, Mucenic: 15 ani.

37. Mazabanis: 21 de ani.

38. Imeneos: 23 de ani.

39. Zabras/ Zabdas: 10 ani.

40. Ermon: 9 ani.

Până acum toți aceștia [au păstorit] sub împărați elini și în timpul persecuțiilor.

De aici încolo încep episcopii [care au păstorit] sub împărați creștini.

41. Macarios, care a fost la Sinodul de la Niceea[2]: 20 ani.

42. Maximos: 6 ani.

43. Chirillos, care a fost îndepărtat de către arieni, și în locul căruia au fost aleși trei: Arsenios, Iraclios și Ilarios. Și care, sub Gratianos/ Gratiano a fost repus în scaun și a participat la Sinodul al II-lea, de la Constantinopol. Anii săi [de arhierie]: 62[3].

44. Ioannis: 16 ani.

45. Prailios: 20 de ani.

46. Iuvenalios, care a participat la două Sinoade [Ecumenice], de la Efes și Calcedon: 38 de ani.

47. Teodosios, pus de Marcianos, după care a revenit Iuvenalios.

48. Anastasios: 18 ani.

49. Martirios: 8 ani.

50. Salustios, care s-a despărțit de episcopul Romei din cauza edictului de unire/ enoticonului lui Zenon: 8 ani.

51. Ilias, îndepărtat de împăratul Anastasios: 23 de ani.

52. Ioannis: 11 ani.

53. Petros, sub împăratul Iustinianos: 20 de ani.

54. Macarios, îndepărtat: 2 ani.

55. Eustohios: 1 an.

56. Macarios, pentru a doua oară: 4 ani.

57. Ioannis: 22 de ani.

58. Amos: 8 ani.

59. Isachios: 8 ani.

60. Zaharias, înainte de robie: 22 de ani.

61. Modestos: 1 an.

62. Sofronios.


[1] În cartea lui numită așa.

[2] La Sinodul I Ecumenic.

[3] Cel mai lung patriarhat.

Dumnezeul Coranului [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte… și a doua.

***

II 238 cere starea în picioare în fața lui Allah cu smerenie[1] dar cel credincios se poate ruga Lui și „mergând pe jos sau călare”[2].

În II, 243 se subliniază faptul că „Allah este mărinimos cu oamenii, dar cei mai mulți oameni sunt nemulțumitori[3] față de El.

El „îi cunoaște bine pe cei nelegiuiți”[4] și are har nemărginit[5]. El este „cu cei statornici”[6] și „este darnic cu toate lumile”[7].

În II, 253, „Noi” i-a dat „lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi” și l-a întărit „prin duhul sfânt”[8]. Iar în n. 209, traducătorul român spune că semnele limpezi sunt „lecuirea bolnavilor și învierea morților”[9].

Allah face ceea ce voiește[10]. Și El e unic, viu și veșnic[11]. E înstărit îndeajuns și blând[12]. Și cere milostenie din „lucrurile bune” pe care le-am dobândit[13].

În II, 268, Șeitan/ Satana e pus în paralel cu Allah. Dacă el ne amenință „cu sărăcia” și cu „lucruri urâte”, Allah ne dă „iertare și har”[14].

Însă ce înseamnă har pentru un musulman?

II 272 vorbește despre „Fața lui Allah”[15]. Dar în n. 222 se spune că e vorba de „Mulțumirea Lui”[16]. Și ne-a băgat în ceață…

Allah a interzis camăta[17]. Și el cere să se depună mărturie[18]. Iar S II se termină cu versetul 286, care, în mare parte, e o rugăciune.

S III se numește Sura Familiei ʼImran și acest ʼImran este „tatăl Fecioarei Maria”[19]. Allah e Cel care ne „plămădește” în pântece[20] și religia „acceptată” de El e Islamul[21].

III 36 vorbește despre nașterea Mariei[22] iar III 37 despre încredințarea ei lui Zaharia[23]. Ea trăiește în templu și primește mâncare de la Allah[24]. Amănunte tradiționale ale Bisericii introduse în Coran.

Rugăciunea lui Zaharia e auzită[25]. Îngerii vorbesc cu Maria și îi spun: „O, Maria! Allah te-a ales și te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor![26]…O, Maria! Allah îți vestește Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa [Iisus], fiul Mariei, măreț în această lume ca și în lumea de Apoi și unul dintre cei mai apropiați [de Allah]”[27]. Și asta e varianta coranică a Buneivestiri.

III 47 atestă faptul că Maria era Fecioară[28] când i s-a binevestit.

Allah cere adorare[29] iar Apostolii lui Iisus, în III 52, se declară supuși/ musulmani ai lui Allah[30].

Din III 59 aflăm că „înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam”[31], pentru că El a fost creat de Allah în mod supranatural[32].

Evreii „spun minciuni împotriva lui Allah cu bună știință[33]. Iar Iadul musulman, ca și cel creștin, e veșnic[34].

III 96 vorbește despre „cea dintâi Casă [de închinare]” și anume cea de la Bakka[35]/ Mekka[36]. Și la Mekka e „locul unde a stat Avraam”[37].

În III 103, Coranul e numit Frânghia lui Allah[38] iar în III 110 musulmanii sunt periați de către Coran, pentru că sunt declarați „cea mai bună comunitate”[39] a pământenilor. De aceea ei poruncesc „ceea ce este drept[40], de unde avântul mondialist al islamului.

În III 113 se vorbește pentru prima dată despre  recitarea Coranului pe timpul nopții, alături de prosternări[41].

Focul Iadului e pentru necredincioși[42], pe când Raiul e văzut ca „Grădini [veșnice] pe sub care curg pâraie”[43].

III 140 pune problema martirilor lui Allah[44] iar Muhammed a fost doar „un trimis” al lui Allah ca și cei de dinaintea lui[45].

În III 169, martirii islamului sunt „vii la Domnul” și moștenesc Raiul[46]. Iar în III 195 se vorbește tot despre martiri și despre faptul că moștenesc grădinile Raiului[47].

A 4-a sură, Sura femeilor [Surat an-nisaʼ][48], în versetul 1 vorbește despre unitatea de ființă a neamului omenesc din Protopărinții Adam și Eva[49], lucru pe care îl propovăduim și noi.

„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept…vor arde în Iad”[50] iar chinurile Iadului sunt „înjositoare”[51] și „umilitoare”[52].

Allah consideră „o josnicie și un păcat cumplit” faptul de a te căsători cu mama ta ajunsă  văduvă[53]. Tot la fel sunt oprite căsătoriile cu fiicele, cu surorile, cu mătușile, cu nepoatele, cu doicile, cu soacrele tale[54].

Allah nu îngăduie nici căsătoria cu femei măritate[55] și El le păzește pe soțiile evlavioase[56].

În IV 36, Allah pledează pentru purtarea bună a musulmanilor față de părinți, rude, orfani, sărmani, vecinii apropiați, străini, tovarășul de aproape, călătorul de pe drum și față de robi, pentru că El nu îi iubește pe cei trufași și lăudăroși[57].

Rugăciunea nu se poate spune când ești beat sau când ești necurat[58]. Iar a fi necurat, pentru un musulman, înseamnă a fi făcut sex sau a fi avut poluție și nu a făcut baie generală[59].

Dacă nu au apă la îndemână se pot spăla cu „țărână măruntă curată…peste față și peste mâini”[60].

Allah i-a blestemat pe evrei pentru necredința lor[61]. Iar din IV 56 aflăm că în Iad se coc pieile celor necredincioși și că ele sunt schimbate de Allah pentru ca chinul lor să fie continuu[62].

În versetul următor, apar din nou Grădinile Raiului dar și amănuntele că cei credincioși vor avea acolo „soațe curățite” și vor fi conduși de Allah la „umbră deasă”[63].


[1] S II, 238, p. 101.

[2] S II, 239, p. 101.

[3] Idem, p. 102.

[4] S II, 246, p. 102.

[5] S II, 247, p. 102.

[6] S II, 249, p. 103.

[7] S II, 251, p. 103.

[8] Idem, p. 104.

[9] Ibidem.

[10] S II, 253, p. 104.

[11] S II, 255, p. 105.

[12] S II, 263, p. 106.

[13] S II, 267, p. 107.

[14] S II, 268, p. 107.

[15] Idem, p. 107.

[16] Ibidem.

[17] S II, 275, p. 108.

[18] S II, 283, p. 109.

[19] Idem, p. 111, n. 1.

[20] S III, 6, p. 112.

[21] S III, 19, p. 113; S III,  85, p. 122.

[22] Idem, p. 115.

[23] Idem, p. 116.

[24] S III, 37, p. 116.

[25] S III, 38-41, p. 116.

[26] S III, 42, p. 116.

[27] S III, 45, p. 117.

[28] Idem, p. 117.

[29] S III, 51, p. 117.

[30] Idem, p. 117.

[31] Idem, p. 118.

[32] S III, 59, p. 118.

[33] S III, 75, p. 120.

[34] S III, 88, p. 122.

[35] Idem, p. 123.

[36] Idem, p. 123, n. 55.

[37] S III, 97, p. 123.

[38] Idem, p. 124.

[39] Idem, p. 125.

[40] S III, 110, p. 125.

[41] Idem, p. 125.

[42] S III, 131, p. 127.

[43] S III, 136, p. 128.

[44] Idem, p. 128.

[45] S III, 144, p. 129.

[46] Idem, p. 132.

[47] Idem, p. 136.

[48] Idem, p. 138, n. 1.

[49] S IV, 1, p. 138.

[50] S IV, 10, p. 139.

[51] S IV, 14, p. 141.

[52] S IV, 37, p. 145.

[53] S IV, 22, p. 142.

[54] S IV, 23, p. 142.

[55] S IV, 24, p. 143.

[56] S IV, 34, p. 144.

[57] Idem, p. 145.

[58] S IV, 43, p. 146.

[59] Idem, p. 146, n. 40.

[60] S IV, 43, p. 146.

[61] S IV, 46-47, p. 146.

[62] S IV, 56, p. 148.

[63] S IV, 57, p. 148.

Dumnezeu în mitologia românească [9]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

În legenda rocmanilor, aceștia sunt „niște oameni foarte buni, blajini și evlavioși…și înaintea lui Dumnezeu [sunt] foarte buni și plăcuți[1]. Numai că ei nu există…Dar observăm de aici faptul, cu totul adevărat, că Dumnezeu cere evlavie de la noi și bunătate și nu lucruri fără sens.

Fărâmiturile de pâine căzute jos și vinul sau rachiul vărsat pe jos de „Paștile rocmanilor” sunt considerate drept „mâncarea și băutura” celor omorâți de hoți, a celor împușcați, a celor spânzurați și înecați[2].  Și „cu cât mai multe fărâmituri cad și cu cât mai multe picușuri [picături] se varsă, cu atâta e mai bine și mai plăcut la Dumnezeu”[3].

Însă Dumnezeu așteaptă de la noi să facem milostenii, să fim buni și milostivi și nu să aruncăm mâncarea sau băutura pe jos, în ideea fantezistă că astfel îi hrănim pe cei adormiți.

Într-o legendă din Năsăud, „apa Sâmbetei” duce în iad sufletele păcătoșilor și de aceea „e bine să faci cruce și să sufli peste apa din râuri”, pentru că sufletele păcătoșilor se adună pe fața apelor[4]. O altă fantezie, pentru că apa nu are nimic de-a face cu sufletele celor adormiți. Iar dacă sufletele „plutesc” pe apă e semn că cei care au conceput legenda considerau că sufletele sunt materiale.

Pentru a se înrădăcina legenda rocmanilor s-a creat și ideea de pedeapsă a lui Dumnezeu pentru cei care nu o respectă[5].

Mătcălăul e o altă ființă imaginară, jumătate om și jumătate înger, „un june frumos și nemuritor”[6]. Iar el „se roagă” lui Dumnezeu ca „să ne ferească de rău”[7]. În mod evident el e o înlocuire mitologică a Sfinților care se roagă pentru noi.

Într-o povestire, Sfântul Petru e prezentat ca portar al Raiului[8]. Într-alta, de ziua Sfântului Gheorghe, Dumnezeu „descuie” pământul până la Sfântul Dimitrie[9].

În descântecul de întors laptele la vaci, Maica Domnului o vede pe vacă „din poarta cerului”[10] și îi redă laptele[11].

Într-un descântec la luarea rodului grâului, vrăjitoarea vorbește despre „o întâlnire” a ei cu Maica Domnului, moment în care i „s-a spovedit”[12].

În ceea ce privește vederea și descoperirea comorilor  Dumnezeu dă acest „dar” celor care „sunt buni înaintea Lui”[13]. Numai că „focul” de pe comori e aparație demonică, pentru a te face să sapi ca nebunul prin pământ.

Dar, dacă vrei să ai „succes”, nu trebuie să îl pomenești pe necuratul când sapi după comori ci „să-ți faci cruce și altceva să nu vorbești decât tot de Dumnezeu”[14]. Adică o rugăciune utilitaristă și nu una care să vizeze viața duhovnicească.

*

În concluzie, raportarea la Dumnezeu în mitologia românească e una lipsită de reverență și plină de lucruri puerile. Utilitarismul primează și teologia e deficitară.

Avem de-a face cu un Dumnezeu autohtonizat, care are nevoie de ritualuri fanteziste și de o rescriere a unor fapte revelaționale, toate făcute pe măsura fricii demonice și a lipsei de cunoaștere teologică a românilor.

Căci predestinarea și norocul au o plajă vastă în mitologia românească dar lipsește conștiința păcatului cât și relația personală cu Dumnezeu.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 199.

[2] Idem, p. 202.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 205.

[5] Idem, p. 206-207.

[6] Idem, p. 217.

[7] Idem, p. 219.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 228.

[10] Idem, p. 245.

[11] Idem, p. 246.

[12] Idem, p. 259.

[13] Idem, p. 278.

[14] Idem, p. 286.

Predică la Sfinții trei Ierarhi [30 ianuarie 2013]

Sfintii trei Ierarhi

Iubiții mei,

astăzi, la pomenirea Sfinților profesori ai teologilor, Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Evanghelia zilei [Mt. 5, 14-19] ne vorbește despre lumină.

Despre faptul că trebuie să fim lumini ale lumii, după cum Sfinții Ierarhi astăzi pomeniți au fost.

Lumini duhovnicești.

Lumini aprinse din lumina Treimii, prin care să umplem lumea de har și de adevăr.

Pentru că adevărul, spus fără lumină, fără har, nu îndumnezeiește ci doar îngâmfă.

Și poți fi tobă de adevăruri cu care nu faci nimic…ci doar epatezi.

Nu te schimbi prin ele…datorită lor…

Însă când adevărurile sunt pline de har, când sunt spuse de cineva plin de har, când le primești pentru ca ele să îți schimbe viața…atunci devin adevăruri luminătoare ale întregii noastre persoane, adevăruri care ne transfigurează.

Și astfel, Evanghelia zilei ne amintește faptul că teologia nu e doar discurs adevărat despre Dumnezeu și despre cele ale Sale ci și putere de viață dumnezeiască imprimată în cuvintele pe care le scrii sau le rostești.

Însă pentru a avea lucruri legate în materie de teologie, pentru a fi în stare de discurs, e nevoie de studiu. De studiu sistematic. De studiu care parcurge o știință teologică de la cap la coadă pentru a cerceta și a cunoaște întreaga materie teologică.

Și numai asumându-ne toate științele teologice și printr-o profundă cunoaștere a altor științe, ca oameni plini de curăție și de sfințenie, devenim teologii lui Dumnezeu, vorbitorii lui Dumnezeu, cei în stare de a propovădui cu putere adevărurile lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea Sfinții trei Ierarhi astăzi pomeniți sunt paradigma/ exemplul teologilor: pentru că ei au făcut studii aprofundate, nu s-au pierdut din cauza acestora ci le-au folosit în curățirea și sfințirea vieții lor și a păstoriților lor.

Și au arătat prin aceasta, că teologia are nevoie de toate științele în folosul ei și că ea însăși este o parcurgere interioară cu Dumnezeu prin care ajungem să Îl purtăm pe Dumnzeu în noi, prin harul și adevărurile Sale.

Da, cetatea de pe munte și făclia din sfeșnic nu se pot ascunde!

Nu se pot ascunde de ochii celor care văd și înțeleg diferența dintre teologia lui Dumnezeu și vorbitorii despre teologie.

Pentru că cei care vorbesc despre teologie sunt mulți și e ușor să faci acest lucru…pentru că te referi la datele din cărți…și nu ai nevoie de Dumnezeu să spui una sau alta. Spui ce îți place…

Însă atunci când ești teologul lui Dumnezeu și scrii teologie împreună cu El, atunci El este Cel care te îndrumă să scrii, să afirmi, să cercetezi unul sau altul dintre subiecte…și atunci lucrurile nu mai au orgoliu autonomist ci marca evlaviei.

Dar în comparație cu ce considerăm noi astăzi că este „evlavie”, care am îngustat aria evlaviei doar la sfaturi și învățături morale…pentru Sfinții trei Ierarhi astăzi pomeniți evlavia însemna întreaga manifestare a vieții eclesiale ortodoxe.

Tocmai de aceea, pentru Sfântul Vasile cel Mare, evlavia însemna să scrie reguli monahale, canoane, să scrie scrisori teologice, să facă comentarii scripturale, să-i ajuți pe oameni în mod faptic…și nu doar să îi învețe câteva lucruri despre viața lor. Ea cuprindea deopotrivă teologia și viața ascetică, dar și comuniunea și modul viu, comunitar al vieții bisericești.

La fel pentru Sfântul Grigorie Teologul: a face teologie însemna a te ocupa de toate problemele teologice, a predica și a comenta Scriptura…pentru că toate acestea făceau parte din viața evlavioasă.

Viața evlavioasă nu era fără cunoașterea Scripturii, a dogmelor, a canoanelor, a slujbelor Bisericii ci toate acestea erau esența vieții ortodoxe.

Sfântul Ioan Gură de Aur, la fel: era omul predicii, al slujbei, al cunoașterii teologice extinse, cunoscător profund al Tradiției Bisericii dar și al problemelor sociale de tot felul.

Ei nu se fereau, după cum o facem noi, azi, să vorbească despre una sau alta din problemele timpului lor ci dezbăteau lucrurile într-un mod angajat, serios, documentat.

Pentru că aveau conștiința că sunt slujitorii reali ai lui Dumnezeu.

Și se bucurau și se împlineau prin toate pe care le făceau…pentru că vedeau că Dumnezeu lucrează prin ei.

Și cred că asta e marea problemă în toate secolele în Biserica Ortodoxă: cine se simt că sunt membrii ierarhiei Bisericii? Se simt slujitorii lui Dumnezeu în mod real, simt și știu voia lui Dumnezeu cu ei, au niște lucruri de împlinit de la Dumnezeu…sau sunt pe cont propriu, posesorii unor demnități mai mari decât ei, decât sunt în stare să fie ei?

Iar când știi voia lui Dumnezeu cu tine îți asumi multe riscuri…dar și bucuriile sunt pe măsură.

Pentru că te împlinești vorbind, slujind, trăind, comentând, scriind despre cele pe care Dumnezeu ți le luminează.

Și prin asta înțelegem că Sfinții trei Ierarhi nu încurajează numărul mare de absolvenți de studii teologice ci încurajează pe oamenii de vocație.

Îi încurajează și îi sprijină pe cei care vor să le calce pe urme în ceea ce privește cunoașterea, munca științifică în materie de teologie, asceza, frumusețea inimii.

Iar aceștia sunt rari, mă refer la teologii de vocație, pentru că și greutatea cunoașterii și a experienței e enormă.

Așadar, în termeni largi, Sfinții trei Ierarhi sunt profesorii de teologie ai tuturor teologilor, pentru că toți trebuie să învățăm de la ei.

Însă în sens restrâns și mult mai apropiat de adevăr, ei sunt profesorii intimi ai celor care, ca și ei, sunt chemați de Dumnezeu la greaua și preafrumoasa muncă de aprofundare și de propovăduire a teologiei Sale.

Pentru că teologia Bisericii e mereu nouă și se întrupează în cei care se nevoiesc pentru ea.

Iar cei care vor să se nevoiască pentru teologia lui Dumnezeu, din iubire față de El, nu se pot ascunde nicăieri, pentru că fac continuu și la vedere muncă teologică.

Așadar, iubiți-i pe cei care vă umplu de adevărurile și de lumina lui Dumnezeu!

Nu-i desconsiderați pe cei care, din luminarea lui Dumnzeu, vă poartă de grijă!

Pentru că astfel îi omorâți pe cei care vă dau viață veșnică

Și fie ca, prin rugăciunile Sfinților Săi Ierarhi, Dumnezeul nostru Cel atoteștiutor și preabun, să ne dea nouă, tuturor, să îi iubim pe cei care ne învață să trăim întru sfințenia Lui! Amin.

Istorie II. 21

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

Platforma Daco Romanica[1] a uploadat la nivel online, în ianuarie 2013, 6 volume din opera lui Lenin[2]. În română. E vorba de volumele 19-24.

Toate în copertă neagră, cu litere galbene pe copertă. Editate la Editura Politică din București.

Vol. 19 al Operelor complete e în ed. a II-a. București, 1963. Cuprinde scrierile dintre iunie 1909 și octombrie 1910 și are 659 p.

Vol. 20, tot în ed. a II-a, editat tot la București, în 1963: 600 de pagini.

Vol. 21, în același an, 693 de pagini.

Vol. 22, 637 p.

Vol. 23, 623 p.

Vol. 24, editat în 1964, 588 p.

Prefața vol. 24 e semnată de „Institutul de marxism-leninism de pe lângă C.C. al P. C.U.S.” (p. XXVII).

Și primul articol din vol. 24 se numește Marxism și reformism[3]. Unde Lenin spune că „marxiștii admit lupta pentru reforme” iar cei din lumea capitalistă sunt niște „sclavi salariați”[4].

*

Gazeta Săténului [Gazeta Săteanului] era o „revistă ilustrată pentru toți”, bilunară, ieșind pe data de 5 și pe data de 20 a fiecărei luni.

Am în față nr. 2 din 20 februarie 1893[5].

Editată la Râmnicu-Sărat, în tipografia proprie[6].

Informații diverse. O iarnă bună în acel an[7]. Busuiocul îndepărtează furnicile[8]. Despre cartofii franțuzești, care cântăresc aproape 1 kg[9]. Dovleacul balenă are între 40-60 kg și o lungime mai mare de un metru[10].

Poemul Mami mele, de Ana Ciupagia, e în strofe de 4 versuri[11].

În p. 22: varza și secara provin din Siberia, țelina din Germania, cartofii și floarea soarelui din Peru, ceapa și părul din Egipt, tutunul din America de Sud, orzul din America de Nord, meiul din India, pătrunjelul din Sardinia, gutuiul din Creta, hreanul din Europa Meridională, spanacul din Arabia.

Despre cum se face brânză din cartofi. Rețeta Speranței Furtună[12].

În 1892 Pasteur împlinea 70 de ani și a fost omagiat pe 15/27 decembrie în marele amfiteatru de la Sorbona, din Paris[13].

Despre pasărea paradisului în p. 32, unde găsim și 3 epitafuri ale lui George Coșbuc.

(fotografie text)

Abonamentul la revistă costa 10 lei pe an.

Despre Ion Nenițescu în p. 33-35.

Dem. Moldoveanu a tradus poemul Primăvara al lui Li-tai-Pe[14], editat în p. 35, și tot acolo două poeme ale lui Coșbuc.

În p. 36-37: moartea Mariei Rosetti. În seara de 13/25 februarie 1893. Care locuia pe str. Surorilor, nr. 20, din București și care fusese soția lui C. A. Rosetti[15].

Despre orhideea macrantha[16].

Și tot în p. 37 găsim un tabel cu numărul de locuitori din diverse țări ale Europei și cu datoria publică a acestor țări: (fotografie text).

Iar Coșbuc îi face o epigramă lui Guță[17]: (fotografie text).

Foarfecele pentru table groase aveau cuțitele din oțel[18]. Un poem de Badea Pletea în p. 41, intitulat Are friguri…

Despre macul lalea și macul de Islanda în p. 47-48.

Din articolul lui I. St. Furtună (p. 48-50), Întrebuințarea sărei în economia vitelor [Întrebuințarea sării în hrănirea animalelor], aflăm că sarea/ clorura de sodiu e formată din 39, 66 sodiu și 60, 34 clor, având formula chimică Na Cl[19].

Caii, măgarii și oile nu suportă sarea prea multă și de aceea „au colici mari și diaree”[20].

Căci sarea e un aliment și ea trebuie lăsată, sub formă de bulgări, la discreția animalelor, pentru ca ele să folosească din ea în funcție de cât au nevoie[21].

Despre fasolea neațoasă și despre sfecla roșie în p. 50. În p. 51: despre broaștele țestoase gigant din insulele Galapagos[22].

*

Teologia Sistematică a prezbiterianului Charles Hodge (1797-1878)[23] are 3 volume: vol. 1 editat în 1872[24], vol. 2 editat tot în 1872[25] și vol. 3 editat în 1873[26].

În vol. I, cap. 1 e despre metodă, cap. 2 despre teologie, cap. 3 despre raționalism, cap. 4 despre misticism, cap. 5 despre teologia romano-catolică referitoare la regula cedinței; cap. 6 despre teologia protestantă referitoare la regula credinței.

Și de la p. 191 începe Partea întâi, cu primul capitol, care tratează despre originea ideii de Dumnezeu.

Cap. 2: despre triteism, cap. 3 despre teoriile anti-teiste; cap. 4: despre cunoașterea lui Dumnezeu, cap. 5: natura și atributele lui Dumnezeu, cap. 6: Treimea, cap. 7: dumnezeirea lui Hristos, cap. 8: Sfântul Duh; cap. 9: decretele lui Dumnezeu, cap. 10: creația, cap. 11: providența, cap. 12: minunile, cap. 13: îngerii.

În al 2-lea volum, partea a doua, cap. 1: originea omului, cap. 2: natura omului; cap. 3: originea sufletului, cap. 4: unitatea rasei umane; cap. 5: starea originală a omului; cap. 6: legământul faptelor; cap. 7: căderea omului; cap. 8: păcatul; cap. 9: voința liberă.

Și începe partea a treia a cărții dedicat Soteriologiei: cap. 1: planul mântuirii; cap. 2: legământul harului; cap. 3: persoana lui Hristos, cap. 4: lucrarea mediatoare a lui Hristos; cap. 5: slujirea profetică; cap. 6: slujirea preoțească; cap. 7: satisfacția adusă de Hristos, cap. 8: de ce a murit Hristos; cap. 9: teoriile îndreptării; cap. 10: mijlocirea lui Hristos; cap. 11: slujirea împărătească a lui Hristos; cap. 12: umilința lui Hristos; cap. 13: Înălțarea lui Hristos (capitol ce conține atât Învierea, cât și Înălțarea, cât și șederea Sa de-a dreapta Tatălui); cap. 14: chemarea [la credință].

În al 3-lea volum se continuă partea a 3-a: cap. 15: renașterea; cap. 16: credința; cap. 17: justificarea/ îndreptarea; cap. 18: sanctificarea; cap. 19: Legea (cele 10 porunci), cap. 20: oamenii harului (care cuprinde discuția despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre Taine și se discută Botezul și Cina Domnului și despre rugăciune).

A 4-a parte cuprinde Eshatologia.  Cap. 1: starea sufletului după moarte; cap. 2: învierea morților; cap. 3: a doua Sa venire; cap. 4: lucrurile concomitente cu a doua Sa venire, unde sunt tratate învierea generală, Judecata finală, sfârșitul lumii, Împărăția cerurilor, teoriile premileniste și pedeapsa veșnică.

În vol. al 2-lea al Dogmaticii sale, Charles Hodge alocă doar 4 pagini și-un sfert Învierii Domnului. Paginile 626-630. Cu toate că este „adevărul fundamental al Evangheliei”[27].

Vorbește despre faptul că Domnul a avut un trup transfigurat după înviere[28] iar acum trupul Domnului e în cer și el este „preaslăvit, nestricăcios, nemuritor și duhovnicesc”[29].


[3] Lenin, Opere complete, vol. 24, ed. a II-a, Ed. Politică, București, 1964, p. 1.

[4] Ibidem.

[5] Gazeta Săténului (X), nr. 2 (194), 20 februarie 1893, 56 p.

[6] Idem, p. 56.

[7] Idem, p. 15.

[8] Idem, p. 16.

[9] Idem, p. 17.

[10] Idem, p. 18.

[11] Idem, p. 20.

[12] Idem, p. 22-23.

[13] Idem, p. 31.

[14] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Li_Po. Mai multe poeme ale sale în română, aici: http://www.cerculpoetilor.net/Li-Tai-Pe.html.

[15] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_A._Rosetti. Pentru că soțul ei murise pe 8 aprilie 1885.

[16] Gazeta Săténului, nr. cit., p. 37.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 40.

[19] Idem, p. 48.

[20] Idem, p. 49.

[21] Idem, p. 50.

[24] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. I, Ed. Charles Scribner and Company, New York, 1872, 648 p.

[25] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. II, Ed. Charles Scribner and Company, New York, 1872, 732 p.

[26] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. III, Ed. Scribner, Armstrong and Company, New York, 1873, 880 p. + un  Index de nume și termeni de 79 p. + un Index de texte scripturale comentate de două pagini (p. 80-81 finale).

[27] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. II, ed. cit., p. 626.

[28] Idem, p. 628.

[29] Idem, p. 629.

Page 1 of 16

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno