Iubiții mei,

anul 2013 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române libertății.

Libertății religioase…

Pentru că prin Edictul de la Milan, din 313 d. Hr., Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat libertate de manifestare Bisericii…care până la această dată fusese persecutată de către statul roman.

Căci creștinii erau urmăriți și omorâți în chinuri grele…și până acum fuseseră martirizați milioane de Sfinți.

Pentru că credința ortodoxă era ilicită/ interzisă prin lege.

Și astfel putem să facem comparație între Biserica de sub persecuție…și Biserica lăsată liber, care se poate manifesta în voie…

Iar noi, ortodocșii români, după perioada comunistă…când unii dintre noi au suferit chinuri grele în temnițele comuniste…putem să înțelegem ceva din ce însemna, înainte de 313…a fi nepermis.

A fi omorât numai pentru că erai creștin…și nu închinător la idoli.

…Și acum, bucurându-ne de toate binefacerile libertății sociale, democratice și ale statutului de legalitate pe care îl are Biserica…putem sluji în mijlocul societății și îi putem ajuta și sfinți pe oameni.

Însă pe noi, recent, Dumnezeu, prin Revoluția Română din decembrie 1989…ne-a făcut liberi!

Biserica a devenit liberă prin martiriul lor, al celor care au murit în decembrie…

Și astfel înțelegem că libertatea are un preț scump…și că față de ea trebuie să fim responsabili.

Pentru că libertatea și demnitatea noastră națională, și acum, și în vechime, s-au obținut cu preț de sânge…cu multe dureri…cu multe pierderi de vieți omenești…

De aceea Biserica se roagă și îi cinstește pe Eroii nației, pe Martirii și pe Sfinții ei pentru că aceștia sunt cei care ne-au adus și ne întăresc libertatea socială dar, mai ales, pe cea duhovnicească.

Pentru că nu suntem liberi cu adevărat numai dacă avem libertatea de a vota, de a locui, de a munci și învăța oriunde pe planetă…ci, în primul rând, suntem liberi dacă suntem renăscuți de Dumnezeu prin Botez și prin credința în El și dacă suntem plini de slava Lui.

Adică libertatea reală e lăuntrică…și nimeni nu ți-o poate încarcera…decât dacă te pierzi într-o viață păcătoasă.

Căci libertatea duhovnicească e darul lui Dumnezeu pentru noi…și noi renunțăm la acest dar dacă trăim lipsiți de harul Lui.

…Astăzi l-am pomenit pe Sfântul Vasile cel Mare, cel plin de libertate duhovnicească. Care gândea și acționa potrivit luminării lui Dumnezeu.

…Mâine, pe 2 ianuarie 2013, îl pomenim pe Sfântul Papă Silvestru I al Romei, care, în mod providențial, are legătură profundă cu tema noastră și cu anul 2013.

Pentru că el l-a botezat pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și l-a izbăvit de boala de care suferea și tot el a botezat-o pe Sfânta Elena, mama sa, și a călătorit împreună cu ea la Ierusalim ca să caute Sfânta Cruce  a Domnului.

Și astfel a dat din libertatea lui duhovnicească și celor doi împărați, fiu și mamă, pomeniți de noi în acest an, ei înmulțind în mod covârșitor atât libertatea socială cât și pe cea duhovnicească.

Asta ca să nu minimalizăm niciodată aportul nostru, al fiecăruia, la educarea și luminarea celor de lângă noi.

Fie că e copil, fie că e matur, fie că e umil sau în funcție importantă de conducere…toți au nevoie să cunoască și să trăiască în ritmul adevărurilor iluminatoare și mântuitoare ale credinței ortodoxe.

Tot mâine îl pomenim și pe Sfântul Serafim din Sarov, o altă mângâiere dumnezeiască a Bisericii, care punea un mare preț pe libertatea duhovnicească.

Căci, spunea Sfântul Serafim, că dacă ne agonisim pacea, pacea duhovnicească, adică libertatea duhovnicească, curățirea noastră de patimi…mii de oameni se vor mântui în jurul nostru.

Pentru că le vom da din pacea, frumusețea, din curăția noastră și lor…prin povățuire, rugăciune și exemplul bun de urmat.

Așa că libertatea nu e doar un câștig al democrației…ci un pas serios, fundamental…spre câștigarea păcii interioare.

Și numai aceasta, pacea care covârșește mintea, care o excede prin sfințenia și curăția ei…e pacea pe care Dumnezeul nostru o dă în Biserică și prin Biserica Sa întregii lumi.

Însă libertatea, așa cum ne-a spus Domnul, ține de adevăr [tin alitian] [In. 8, 32, cf. GNT].

Ține de tot adevărul Bisericii…

Pentru că numai în măsura în care ne asumăm și credem și trăim în ritmul tuturor adevărurilor, slujbelor și practicilor Bisericii…pe atât libertatea duhovnicească/ a duhului nostru…se lățește în noi.

Căci libertatea interioară nu e statică ci dinamică…și ea crește mereu în noi…pe măsura la cât adevăr dumnezeiesc e în noi și la câtă iubire și la câtă milostivire.

Fiindcă Dumnezeu Cel iubitor, bun și milostiv, atoateiertător și atoateînțelegător ne vrea plini de simțirile Lui…de o înțelegere vie, reală a adevărurilor Lui…care să ne ducă la o simțire duhovnicească, vie, a semenilor și a întregii creații.

Căci nu niște creștini ortodocși cu simțuri boante și rigoriști vrea Dumnezeu, ci niște fii ai Lui întotdeauna atenți, delicați, care se schimbă cu schimbare bună, atentă, duioasă, față de cei pe care îi întâlnesc, pentru care se roagă…pe care-i îmbrățișează.

Suntem liberi cu adevărat?

Putem fi liberi fără slava lui Dumnezeu în noi?

Putem fi liberi în afara Bisericii Lui, adică în afara relației cu El?

Putem fi vreodată liberi sau doar ne amăgim?

Și la aceste întrebări vom avea un răspuns concret, trăit de noi, dacă în Biserica Lui vom trăi libertatea Lui ca despătimire. Ca urmare a curățirii de patimi…

Pentru că putem fi liberi numai în Biserica Lui, în relație cu Dumnezeu și libertatea duhovnicească e o stare de împlinire dumnezeiască, trăită încă de acum, de pe pământ, pe care nicio lege sau filosofie umană nu ne-o poate nega.

Pentru că e pacea Lui [In. 14, 27], pace durabilă, pace plină de înțelegeri sfinte și de bucurie dumnezeiască…și din acestea dăruim și altora.

Iar Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl Său Cel Preasfânt și cu Duhul Său Cel Prea Sfânt și împreună veșnici și fără de început, să ne dăruiască nouă, tuturor, pacea cea fără de sfârșit, pacea care întrece orice înțelegere și orice simțire umană, pentru că aceasta e pacea Împărăției Sale celei veșnice. Amin!

Did you like this? Share it: