Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [8]

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincea, a șasea, a șaptea.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Theofrast din Eresos, discipol al lui Aristotel, a fost foarte iubit de atenieni și a scris foarte mult, ca și profesorul lui/ p. 177 ș. u.

Înainte de a muri a spus: „foarte multe din plăcerile cu care se împăunează viața sunt amăgitoare, căci tocmai când începem să trăim sosește moartea. Nu există deci un lucru de mai puțin folos decât dorința de glorie. […] Viața prezintă mai mult dezamăgire decât folos” / p. 178 (seamănă cu sentințele Ecclesiastului).

În testament, între altele, s-a îngrijit de templul muzelor, în care să se pună și statuia lui Aristotel și ofrande. Sclavii erau împărțiți/ lăsați moștenire altora sau vânduți/ p. 182.

Filosofia, oricât de complexă sau de înaltă, nu avea reverberații în perspectiva asupra ontologiei umane sau asupra vieții sociale.

După Theofrast, școala din Atena a fost condusă de Straton, care i-a fost profesor lui Ptolemeu Filadelful [cel care a inițiat traducerea Septuagintei, din ebraică în greacă] / p. 184.

Demetrios din Phaleron, discipol al lui Theofrast, „a fost onorat prin 360 de statui de bronz, cele mai multe înfățișându-l fie călare, fie conducând un car și o pereche de cai”/ p. 188.

Trimișii care se întorceau de la oracol și ale căror spuse nu se împlineau, erau lapidați/ p. 192.

Anistene din Atena era trac după mamă. Spunea: „Aș prefera să fiu mai curând nebun decât supus plăcerilor”/ p. 194.

Despre „misterele orfice” și promisiunea că inițiații „se vor bucura în Hades de mari bunuri”/ Ibidem.

Din cuvântul Hades provine Iad în limba română.

Anistene spunea că filosofia i-a adus posibilitatea de a se frecventa pe sine însuși/ I-a sfătuit pe atenieni să-i declare pe măgari a fi cai, pentru că tot la fel au făcut generali din oameni fără pregătire/ Îl acuza pe Platon că e îngâmfat/ p. 195.

Tot Anistene susținea că oamenii „sunt nobili din naștere și virtuoși”/ p. 196. Deci Rousseau n-a descoperit ceva nou…

Înțeleptul trebuie să asculte nu de legi, ci de „legile virtuții”, și să se căsătorească cu „femei bine făcute” pentru a face copii/ Omul bun merită iubit/ p. 196.

A lăsat 10 volume de scrieri/ p. 197.

Minunea e o binecuvântare a lui Dumnezeu

  • În vizită la Mănăstirea Diveevo, pe urmele Sfântului Serafim din Sarov.
  • Din transmisiunea live a Radio Trinitas, de azi, 2 ianuarie 2013. Filă inclusă în arhiva TPA 3. 56. 8 mb. 1. 02. 08 minute.
  • Sf. Împărat Constantin [cel Mare] a dat legi şi decrete imperiale prin care a modificat legislaţia romană păgână. Astfel a interzis răstignirea, zdrobirea picioarelor şi arderea trupului cu fierul roşu. Deci, a interzis tortura care se practica foarte des în timpul împăraţilor păgâni. A pedepsit adulterul, a interzis avortul, deci o mulţime din legile creştine de mai târziu au temelie în legislaţia din timpul Sfinţilor Împăraţi. De asemenea, au încurajat ajutorarea săracilor, a văduvelor, a bătrânilor, a bolnavilor”.
  • Ilie Tudor: „Eu aveam 20 de ani, iar nevastă-mea – 19. Ea – fată săracă. Făcuse ucenicie la un vecin, la maşină de tricotaj. Făcea pulovere. Taică-său îi spune: „La Podari e o casă unde e o femeie văduvă. Du-te acolo, roag-o să te primească şi acolo poţi să faci treabă!“. A venit, ţâştoacă, frumoasă, a-nceput lumea să vorbească de ea prin sat. Când am aflat, m-am dus şi eu la mama, să-i cer un kilogram de lână toarsă, să-mi fac pulover la ea. E, când m-a luat în braţe să-mi ia măsurătorile, m-am cutremurat! M-a condus până la poartă, dar era iarnă, era zăpadă, iar ea a ieşit desculţă. Când am văzut, am urcat-o pe bocancii mei, am luat-o în braţe şi am pupat-o. Aşa s-a întâmplat. Eu eram la Şcoala de Cântăreţi de la Craiova şi, de fiecare dată când veneam acasă, treceam mai întâi pe la ea. Era femeie gospodară, era cu munca. Avea păsări, gâşte, 4 capre, oi la cioban şi ea se ocupa de toate. Eu scriam poezie, eram cu concursurile literare. Şi de aici am poveşti „cu cântec“”.
  • Artificiile din noaptea de revelion la București, Piatra Neamț, Galați, Iași, Craiova, Suceava, Brașov, Timișoara, Târgu Jiu, Târgu Mureș

La index

Și-a lăsat, nonșalant, cheile pe masă. Mâna de chei…pe care o știe pe de rost.

A deschis prima ușă. Mirosul greu, de țuică și ceapă, l-a făcut să o închidă. Așa sunt subalternii de sărbători: oribili! Nu își strâng resturile…crezând că șefii lor nu vin în control

A doua, cu siguranță ușa lui, a biroului său, l-a dus la celălalt capăt al lumii, prin telefonul de pe masă…vorbind în chineză.

Când, unde, de ce, un român trebuie să învețe chineza ca să vorbească în chineză?

De ce nu există un telefon, care să îi traducă în chineză limba mea română, limbă poetică, muzicală, cu accente duhovnicești profunde?

Se așeză pe scaun ca și când…ar gândi.

Deși gândirea, pentru el, e un moft

Un moft calchiat după un banc…în care cel cu clase multe, carevasăzică, pe care i l-ar fi spus Mișu, un alcoolic notoriu cu afaceri ilegale, nu știa ce să facă în pat cu o duduie…De unde el trăsese concluzia că dacă ai clase multe…nu ești bun în pat.

Un fel de scuză…pe care proștii fără școală încearcă să și-o imagineze în fața celor cu școală prea multă ca să nu învețe…

Însă pe el revoluția l-a făcut șacal…dacă pe alții i-a făcut Martiri.

Fusese șuț înainte, fura de prin trenuri…Când omul ațipea…sau se duce la veceu. Mână dibace

S-a înhăitat cu un fost securist (dacă securiștii pot fi vreodată „foști”), au cumpărat pe nimic o ditamai hală…și au făcut astfel rost de spațiu de parcare pentru mașinile cu care au început să facă transport…

Tot felul de transporturi…Căci dacă ai ști ce se petrece într-un oraș și cât de instabilă e viața la oraș, mai ales în marile orașe…ți-ai lua copac în pădure.

Da, cărau oamenii lui și băieți cu glanda luată

Noii securiști trebuiau să îi pună la zid pe vechii securiști…deși erau fiii cu părinții lor.

L-am văzut la un moment dat pe unul dintre ei, cu trei degete tăiate…și cu ochii scoși…pentru că nu a spus unde ține banii…și dacă are bani de ce nu îi varsă pe toți în valiza șacalului…

Așa că nu știi ce e după colț…cine e cel din fața ta…dacă fața lui e chiar a lui sau nu e decât o mască

Cine ești? Cine e? Cine suntem? Nu mai ai timp de întrebări…

Șacalul impunea teroarea, un fel de habitat al terorii printre cei pe care îi avea la mână.

Oamenii stăteau iepurește în casă…

Inima li se spărgea în piept când știau că vine ziua să dea teancul de bani unui semidoct cu măcelari paraleli cu Poliția Română.

Și el, cu haine la dungă, mirosind a țigări fine…duhnea a prostie la tine la ușă.

Te mai rogi? Mai ai timp să acționezi? Stai în cumpănă sau te mânjești? Nimeni nu vede teroarea în care ne zbatem?

De fapt asta e dilema omului serios, care n-are de-a face cu mafia: ce face Statul român pentru cetățenii lui, dacă știe tot prin serviciile secrete pe care le are, dar nu acționează când suntem călcați în picioare de diverse brute ale democrației?

Căci democrația naște oameni liberi dar și monștri în stare de libertate.

Și când știi să profiți de legi pentru ca să faci fărădelegi, atunci cei care sunt călcați în picioare sunt cei care au respect…față de legi…

De unde, de multe ori, impulsul revanșard al maselor…de a zdrobi starea de fericire nesimțită a câtorva îmbogățiți de mafia lăsată zburdalnică în democrație.

Însă cine e mafia…și cine sunt serviciile secrete care ne apară?

Din cine sunt compuse cele două blocuri…dacă unii dintre ei sunt și una și alta?

…La ce s-ar fi putut gândi șacalul? Își scoase din portofel o fotografie veche…ruptă în două…

Am crezut că nu văd bine

O femeie…mama lui…și îl văzui pe șacal plângând…pe el, care zdrobea degetele cu bocancul…

Cine vede însă spatele inimii celor care…ne torturează direct sau indirect?