La index
Și-a lăsat, nonșalant, cheile pe masă. Mâna de chei…pe care o știe pe de rost.
A deschis prima ușă. Mirosul greu, de țuică și ceapă, l-a făcut să o închidă. Așa sunt subalternii de sărbători: oribili! Nu își strâng resturile…crezând că șefii lor nu vin în control…
A doua, cu siguranță ușa lui, a biroului său, l-a dus la celălalt capăt al lumii, prin telefonul de pe masă…vorbind în chineză.
Când, unde, de ce, un român trebuie să învețe chineza ca să vorbească în chineză?
De ce nu există un telefon, care să îi traducă în chineză limba mea română, limbă poetică, muzicală, cu accente duhovnicești profunde?
Se așeză pe scaun ca și când…ar gândi.
Deși gândirea, pentru el, e un moft…
Un moft calchiat după un banc…în care cel cu clase multe, carevasăzică, pe care i l-ar fi spus Mișu, un alcoolic notoriu cu afaceri ilegale, nu știa ce să facă în pat cu o duduie…De unde el trăsese concluzia că dacă ai clase multe…nu ești bun în pat.
Un fel de scuză…pe care proștii fără școală încearcă să și-o imagineze în fața celor cu școală prea multă ca să nu învețe…
Însă pe el revoluția l-a făcut șacal…dacă pe alții i-a făcut Martiri.
Fusese șuț înainte, fura de prin trenuri…Când omul ațipea…sau se duce la veceu. Mână dibace…
S-a înhăitat cu un fost securist (dacă securiștii pot fi vreodată „foști”), au cumpărat pe nimic o ditamai hală…și au făcut astfel rost de spațiu de parcare pentru mașinile cu care au început să facă transport…
Tot felul de transporturi…Căci dacă ai ști ce se petrece într-un oraș și cât de instabilă e viața la oraș, mai ales în marile orașe…ți-ai lua copac în pădure.
Da, cărau oamenii lui și băieți cu glanda luată…
Noii securiști trebuiau să îi pună la zid pe vechii securiști…deși erau fiii cu părinții lor.
L-am văzut la un moment dat pe unul dintre ei, cu trei degete tăiate…și cu ochii scoși…pentru că nu a spus unde ține banii…și dacă are bani de ce nu îi varsă pe toți în valiza șacalului…
Așa că nu știi ce e după colț…cine e cel din fața ta…dacă fața lui e chiar a lui sau nu e decât o mască…
Cine ești? Cine e? Cine suntem? Nu mai ai timp de întrebări…
Șacalul impunea teroarea, un fel de habitat al terorii printre cei pe care îi avea la mână.
Oamenii stăteau iepurește în casă…
Inima li se spărgea în piept când știau că vine ziua să dea teancul de bani unui semidoct cu măcelari paraleli cu Poliția Română.
Și el, cu haine la dungă, mirosind a țigări fine…duhnea a prostie la tine la ușă.
Te mai rogi? Mai ai timp să acționezi? Stai în cumpănă sau te mânjești? Nimeni nu vede teroarea în care ne zbatem?
De fapt asta e dilema omului serios, care n-are de-a face cu mafia: ce face Statul român pentru cetățenii lui, dacă știe tot prin serviciile secrete pe care le are, dar nu acționează când suntem călcați în picioare de diverse brute ale democrației?
Căci democrația naște oameni liberi dar și monștri în stare de libertate.
Și când știi să profiți de legi pentru ca să faci fărădelegi, atunci cei care sunt călcați în picioare sunt cei care au respect…față de legi…
De unde, de multe ori, impulsul revanșard al maselor…de a zdrobi starea de fericire nesimțită a câtorva îmbogățiți de mafia lăsată zburdalnică în democrație.
Însă cine e mafia…și cine sunt serviciile secrete care ne apară?
Din cine sunt compuse cele două blocuri…dacă unii dintre ei sunt și una și alta?
…La ce s-ar fi putut gândi șacalul? Își scoase din portofel o fotografie veche…ruptă în două…
Am crezut că nu văd bine…
O femeie…mama lui…și îl văzui pe șacal plângând…pe el, care zdrobea degetele cu bocancul…
Cine vede însă spatele inimii celor care…ne torturează direct sau indirect?