Predică. Dreptatea lui Dumnezeu este altfel
Iubiții mei,
standardele noastre de dreptate sunt partizane!
În dreptatea noastră numai noi ieșim bine și nu ne pasă de faptul cum ies alții.
Vrem ca nouă să nu ne fie încălcate drepturile, vrem ca noi să nu fim jigniți, să ni se dea banii la timp, să avem statutul nostru bine precizat, să nu ne calce nimeni pe…coadă…Pe coada orgoliului…
Și coada orgoliului e foarte lungă…
Satanic de lungă…
Însă Dumnezeu ne cere o dreptate care să ne împace pe toți…nu numai pe noi.
De aceea auzim din preasfântă gura Lui, a Celui care dă fiecăruia după dreptate…„iubiți pe vrăjmașii voștri [agapate tus ehtrus imon] și rugați-vă pentru cei care vă prigonesc/ vă persecută pe voi [che prosefheste iper ton dioconton imas]” [Mt. 5, 44, cf. GNT].
Dar când citim romane sau vedem filme…vrem ca cel bun/ cel plăcut de noi să distrugă bestia/ criminalul/ ființa negativă…și nu să se mântuiască și eroul pozitiv cât și cel negativ.
Vrem ca cel bun să triumfe…dar nu să-l convertim pe cel rău.
Însă Dumnezeu vrea ca binele să fie în toți…în toți care sunt acum buni sau răi…în toți care sunt acum aproape sau departe de Biserica Lui…de El…
Căci poți să fii departe de Dumnezeu și de oameni…și în Biserică…
Poți să fii extrem de departe de dreptatea milostivă, cu perspectivă profundă a Domnului.
Căci porunca Lui, care vizează convertirea aproapelui…se bazează pe dorința Sa ca toți să aibă posibilitatea de a scoate cele bune din sine.
Dumnezeu ne vrea roditori pe toți…și de aceea iubirea noastră trebuie să înglobeze/ să adune la ea și pe cei care nu ne vor, ne detestă, ni se împotrivesc în mod fățiș.
Mai pe scurt: nu e dreaptă, nu e dumnezeiesc de dreaptă viața care nu iartă.
Iertarea e testul dragostei.
E drumul mai departe de „mi-ai făcut, ți-am făcut”…sau „nu te vreau, nu te suport, pentru că nu mă vrei, nu mă înțelegeți, nu mă accepți”…
Și dragostea pe care ne-o cere Dumnezeu față de toți trebuie să nască în noi grija față de universalitatea mântuirii.
Tocmai pentru că Dumnezeu, deși eram cel mai păcătos, m-a chemat la Sine…tocmai pentru că eu nu eram drept pentru Sine și El m-a umplut de mila Lui…tocmai de aceea e drept, e foarte drept, ca toți să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului Său.
Da, perspectiva altora asupra noastră poate fi foarte defectuoasă.
Ne pot urî, disprețui, batjocori. Ne pot face rău…
Dar numai pentru că nu ne cunosc…și nici nu cunosc cât rău își fac.
Însă dacă și noi și ei, vrăjmașii noștri, ar vedea mai profund lucrurile…am ajunge la dreptatea lui Dumnezeu, unde iubirea e milostivă și unde dreptatea vrea binele tuturor și nu numai al unora.
De aici înțelegem cât de păgubos e naționalismul revanșard, când, din iubire pentru neamul tău…calci în picioare neamul lui, al celui de lângă tine.
Te gândești doar la fiica ta…dar nu și la fiica ungurului.
Te gândești doar la slujba ta…dar nu și la slujba turcului care stă lângă tine.
Sau te gândești la turc ca la un caz clasat…ca la unul care merge în Iad…fără să îl plasezi și pe el în perspectiva convertirii și a mântuirii.
Însă pentru Dumnezeu nimeni nu e ortodox sau mahomedan asigurat!
Adică nimeni nu e deja…mântuit!
Poți să cazi, în mod jalnic, din credința ortodoxă…după cum te poți converti la Ortodoxie din păgânătatea musulmană.
Pentru că totul se joacă…atâta timp cât mai suntem în viață.
Mântuirea e în lucru toată viață…și nu e o posesie asigurată.
De aceea, Dumnezeu ne îndeamnă să nu condamnăm pe oameni. Să nu îi clasăm.
Ci să-i găsim pe toți buni de iubit, de respectat, de apreciat…chiar dacă viața lor lasă de dorit.
Adică să mizăm pe binele din ei, pe ceea ce pot face în sfera binelui, fapt pentru care să nu excludem pe niciunul din rugăciunea noastră, din dorința noastră de bine.
Căci așa face și Dumnezeu: nu discriminează pe nimeni când vine vorba să îl ierte, să îl ajute, să îl mântuiască.
Domnul să ne ajute și nouă ca să fim plini de iubire dreaptă, adică de iubire față de toți.
Pentru că așa cum Dumnezeu nu defavorizează pe nimeni…nici noi să nu excludem pe cineva din atenția noastră. Amin!