Nevestele sunt „disperate”, pe când anatomia lui G. e cu pasiuni.
Însă nevestele sunt disperate din cauza bărbaților…sau din cauza lor însele? Ce le-ar putea face disperate pe niște femei, care se gândesc tot timpul la cele mai diabolice acțiuni și nu pare să le lipsească nimic? Le disperă…excogitațiile nereușite?
Și de ce atâtea pasiuni la spital?…Și cum să mai faci cu ele chirurgie? Sau cum ai ajuns chirurg „așa de bun”, dacă studiile tale sunt pline de tăvăleli?
Însă ideea de a sexualiza spitalul, barul, cimitirul, morga, întreaga galaxie e un demers ideologic. Pentru că postmodernul consideră că astfel ar face din univers un spațiu „mai respirabil” dacă îl face bun pentru sex.
Însă când sexualizezi totul te pierzi în ejaculări și nu mai ai timp de gândire asupra existenței tale. Și sexul nu te scapă de frica de moarte, de conștiința plină de păcate, de urât, de boală, de neputință, de neîmplinire, de o moarte cumplită…
Sexul vicios te apropie de moarte cu pași repezi…pentru că face din tine o tavernă.
*
Cele mai stringente adevăruri sunt cele personalizate.
Iei la modul serios sfințenia dacă o vezi în oameni.
Iei la modul serios performanța…dacă o vezi cum evoluează, cum arată…
Iei boala ca atare…dacă e vecină cu tine. Sau dacă e în tine…
Tocmai de aceea discursurile plate, măcinătoare de nervi apar atunci când ies din minți nesituate lângă adevăruri.
Când stai bot în bot cu adevărul…atunci știi să vorbești.
Când inventezi adevăruri care nu s-au intersectat cu tine ești un mambleagă/ un prost…care nu știe că adevărurile nu se pot inventa…ci doar trăi.
*
Sinuciderea, incinerarea și homosexualitatea sunt trei realități discutate în ultimii ani la nivel public prin care s-a dorit remanierea învățăturii ortodoxe.
Neînțelegându-se faptul că Ortodoxia pledează, prin toate ale ei, pentru omul sfânt…și nu pentru o caricatură de om.
Și dacă prin cazul Mădălina Manole s-a cerut o excepție de la regulă, în cazul sinuciderii, prin cazul Sergiu Nicolaescu s-a cerut o excepție de la regulă în cazul incinerării.
Și excepțiile s-au cerut pe baza notorietății persoanei în cauză.
Însă Biserica nu are credincioși de primă mână și de rang inferior în materie de păcate, ci păcatul/ anormalitatea e un rău tot timpul.
Cu atât mai mult răul e rău…când ești o persoană publică…și când prezența ta deformează viața altora.
Iar acrivia/ purtarea drastică a Bisericii cu păcatele ce pot deveni molimă/ epidemie au rol pedagogic și sanitar, pentru că altfel nu am mai ști ce e bine și ce nu e bine să facem.
*
Ce înseamnă „etos gay” în afară de sex anal?
Și dacă faci sex anal…devii genial?
Și ce te face prostituată/ prostituat: faptul că faci sex sau că te valorizezi obiectual și nu ca persoană?
Pentru că a putea face sex e ceva normal. Însă anormalitatea prostituției constă în faptul de a te vinde pentru bani. De a te reduce la stadiul de…veceu pentru alții.
Pentru că iubirea presupune să fii în stare să te dăruiești și să îl primești pe celălalt ca dar, ca cel ce se dăruie ție.
Iar a considera că iubire = sex…e ca și cum ai considera că orice se poate băga în gură = mâncare delicioasă.
*
Jurnalismul e capacitatea de a simți starea de spirit a momentului. Să intuiești ce se întâmplă…și spre ce se îndreaptă lucrurile.
Dacă te uiți numai online sau în prompter…și aștepți de la alții să îți explice ce se petrece…nu faci purici prea mulți în această meserie.
*
Plecând din București spre orașe de provincie…ai senzația de părăsire.
Fie că e la munte sau la câmpie…ritmul e mai domol, poți avea ce îți trebuie…dar simți că ești periferic realității.
Pentru că toți privesc spre centrul României, chiar dacă el e plasat în sud, ca spre locul unde se întâmplă lucruri…și de la care se așteaptă lucruri.
Numai că la București nu se petrec toate lucrurile bune…iar sentimentul periferizării nu e bun deloc pentru că omoară orice perspectivă de viitor pentru micile și marile orașe.
Trebuie schimbată mentalitatea celor din micile și marile orașe ale României.
Trebuie puși în fața faptului de a se autogospodări.
Să își vadă de ritmul lor și să nu mai suspine după ritmuri străine de ei…pentru că altfel ajung în colaps.
Iar Bucureștiul e plin de țărani și de orășeni cu mentalitate de periferie, care nu se simt bine aici, pentru că nu înțeleg ce se petrece cu ei. Nu pot să țină ritmul…
*
Îmi displac oamenii care consideră că a fi grețoși e o calitate socială.
Îmi displace parvenitismul care omoară instituția de dragul scaunului propriu.
Am oroare față de oamenii care își închipuie că sunt în stare de lucruri importante. Pentru că fac cele mai mari orori în inconștiența lor…
*
Ideologia stă cu tine la masă. Îți pune euri în mâncare. Îți dă diversitate artificială pe pâine. Te face să crezi în nori de țigară. Te bagă în conuri de umbră de unde ți se pare că te vede toată lumea.
*
Perversitatea tabloidului constă în aceea de a te pune în prim-plan cu lucruri minore…dar din care tu câștigi avere majoră.
Ba apari mai goală, ba cu chilotul la vedere, ba îți înșeli nevasta, amanta și pe mama amantei, ba mai furi, ba mai cazi în cap, mai faci nu știu ce năstrușnicii…și toate se transformă în capital.
Capital de imagine care înseamnă capital financiar cel mai adesea.
Tabloidul profită de patimile societății pe măsură ce le face explozive.
Nu-l interesează faptul că degradează moral societatea dacă tot publicitează lucruri ușurele, frivole, demente…ci își bazează discursul degradant tocmai pe faptul că societatea cere așa ceva.
Da, cere, pentru că nu e educată…pentru că nu e învățată normalitatea.
Copilul cere numai bomboane de prost…pentru că nu știe cum e fără dantură…sau cum e să i se facă insulină zilnic.
Dar a profita de o societate pentru a o îmbolnăvi sufletește și mai mult…e tot una cu a lăsa drogurile la îndemână. Sau armele…Sau accesul la bomba atomică…
*
Am stat și am tot judecat mobilul interior al extremismului religios, politic, cultural, etnic…
Și am ajuns la concluzia că ceea ce declanșează toate actele acestea agitate e o frică demonică considerată propria ta grijă/ rațiune de a fi. Sau rațiunea care te împinge spre a te apăra de pericole.
Vrei să îți aperi credința…și pentru că nu știi să o faci cu har, fiind plin de har…o faci cu o fervoare panicardă de tot râsul.
L-am auzit pe cineva spunând că dacă nu ia cardul de sănătate, adică „cipul”…ajută la stoparea „apariției” Antihristului. Adică dorea ca el „să nu vină”…și nu să vină.
Însă un ortodox strigă altceva în inima lui: Vino, Doamne Iisuse!
Și asta presupune și venirea lui Antihrist…și nu nevenirea lui.
Însă cum ar putea să oprească Ionel sau Maricica, cu toți ai lor…lucruri profețite/ anunțate de Domnul cu mii de ani în urmă?
Și de ce ar dori un ortodox ca lumea de față „să rămână așa cum este”…dacă el mărturisește învierea morților și viața veacului ce va să vină?
La fel, pe premisa că îmi apăr limba, nația, obiceiurile, identitatea…iau tot felul de poziții negativiste…când ar trebui să iau unele pozitive: de prezentare a lor în mod angajat, frumos.
Dacă nu se mai poartă ie și chimir și fotă…și acum ele sunt muzeale…a le readuce în societate înseamnă un non-sens. A face un lucru bun înseamnă a le muzeifica în mod pozitiv, adică de a ști să le prezinți ca lucruri identitare.
Însă dacă vrei să fii actual…trebuie să faci haine, obiecte, lucruri, mașini de bun gust, proprii decenței noastre, care pot îmbia și pe alții la normalitatea pe care noi o propunem.
Căci dacă ortodocșii nu promovează un mod de viață actual…și pun semnul de egalitate între Ortodoxie și ruralitate…nu facem decât să ne ghetoizăm prostește…când trebuie să fim oriunde: și la sat și la oraș, peste tot, dar în parametrii momentului.
De unde extremism? Mai pe scurt: din neîmplinirea interioară.
Falșii revoluționari sunt cei care au fobii…și nu realitatea care îi împlinește.
