Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

Arhitectul Foișorului de foc[1] a fost George Mandrea (1855-1916)[2], care era arhitectul-șef al Bucureștiului la acea dată[3].

La 1910 exista o pompă mare de apă pe strada Antim[4].

La 1918, în București, tramvaiele erau trase de cai[5].

Incendiul izbucnit pe 27 februarie 1939 la Mănăstirea Sfântul Sava, datorită vântului puternic, s-a extins în mahalaua Colței și de aici în mahalaua Scaunelor Vechi[6]. Astfel au luat foc „16 case mari, 49 mijlocii, 72 mici, 5 chilii de Biserici, 40 de scaune de măcelari și 9 prăvălii”[7].

Alișveriș = vânzare, negoț, afaceri reușite[8]. Un cuvânt turcesc.

Calpuzanii = falsificatorii de bani[9].

Aga Constantin Bălăceanu, paharnicul Staicu Merișanu[10], domnitorul Carol își notează în vol. al 3-lea al Memoriilor sale cum a vizitat pentru prima oară Târgul Moșilor la 13 iunie 1867[11], limonadă ieftină[12] și „cuvântul răzmeriță este de origine slavă și are înțeles[ul] generic de război[13].

Radu Cocora, Tudor din Bogdănești[14], pacea de la Șiștov a avut loc la 4 august 1791[15], Maria Bălăceanu, Petre Șufarul, Spiru Gazoti[16], în 1704 a ars Hanul Șerban Vodă[17], în toamna lui 1766 incendiul se întinde de la Târgul Cucului până la Sărăria domnească[18].

Domnul Scarlat Ghica se îmbolnăvește din cauza vântului rece și a fost înmormântat în Biserica Sfântul Spiridon Nou, ctitoria Ghiculeștilor[19].

În 1787 au ars chiliile și hambarele Mănăstirii Cotroceni și casele domnești din jurul ei[20].

Pe 13 septembrie 1804 arde centrul Bucureștiului și hanurile Sfântul Gheorghe și Șerban Vodă[21]. Era o zi de duminică…și focul a început la ora 8 dimineața. Incendiul a izbucnit de la spițeria [farmacia] din Șelari și a ținut până la 9 seara, când a început să plouă în mod minunat…[22].

În 1812 arde Curtea domnească zidită de Alexandru Ipsilant[i][23] „în jurul Bisericii Mihai Vodă”[24].

În 1813 ard toate prăvăliile de pe strada Cavafi[25].

În primăvara lui 1823, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a ars hanul Mănăstirii Mărcuța[26].

În 1844 se propune înființarea serviciului de pompieri din București[27] și în 1847 acesta devine realitate[28]. Cei care au contribuit la înființarea lui au fost marele agă (șeful poliției capitalei) Ioan Manu și subcomisarul de agie Ilie Aribolu[29].

„Cel mai groaznic” incendiu care a cuprins Bucureștiul a fost cel din martie 1847. Vestea a făcut ocolul Europei[30].

A izbucnit în ziua de Paști, pe 23 martie 1847, de la fiul cluceresei Drugăneasca. Acesta a tras cu pușca, fiind „amețit de băutură”, și i-a luat casa foc.  La ora 13[31]

În mai puțin de o oră, din cauza vântului, a ars partea de răsărit a orașului[32].

Multe femei au înnebunit de groază pentru că nu și-au putut scăpa copiii din foc…

A ars mahalaua Sfântul Dimitrie, ulița Franțuzească (strada 30 Decembrie), ulița Nemțească (strada Smârdan), ulița Șelarilor, Pușcăria, Lipscaniul, Hanul lui Zamfir, ulița Bărăția, Biserica zarzavagiilor, Hanul lui Papazoglu, Sfântul Gheorghe Vechi, Sfântul Gheorghe Nou, Târgul Cucului, strada Cavafi, mahalaua Stelea, mahalaua Udricani, Sfânta Vineri, mahalaua Lucaci, Biserica Sfântul Ștefan[33]…adică centrul Bucureștiului de astăzi.

Focul a durat câteva săptămâni[34]

Date cutremurătoare în p. 185: (imagine text).

S-au strâns și s-au împărțit peste 7 milioane de lei la cele 2.873 de persoane sinistrate[35].

Turnul Colței, până la 1888 când a fost dărâmat, a fost postul de observație anti-incendiu[36].

Cutremurul din 8 august 1681, din timpul domniei lui Șerban Cantacuzino. Altele în 1718 și 1724[37].

„Cel mai înspăimântător” a fost cutremurul din 1738. „Atunci au crăpat zidurile de la vechea Curte domnească, o mulțime de case și Biserici s-au dărâmat, iar lângă București pământul s-a despicat formând o adevărată prăpastie”[38].

Cutremurul a început la ora 15. 30, pe data de 31 mai 1738[39]. El a făcut ca clopotele Bisericilor să sune singure[40].

Între 1763-1764, din cauza altui cutremur, s-a prăbușit clopotnița Mănăstirii Mihai Vodă…și l-a omorât pe bucătarul domnesc care, din ordinul domnului Constantin Cehan Racoviță, a otrăvit pe frații și boierii de frunte Ștefan și Barbu Văcărescu, care erau tatăl și unchiul poetului Enăchiță Văcărescu[41].

În octombrie 1771 cutremurul s-a produs noaptea. În 1787 a fost un altul. Iar pe 26 martie 1789 un altul, despre care a scris dascălul Radu Zugravu[42].

Alte două cutremure: în 1793 și 1798.

În octombrie 1802, la București, cutremurul a durat două minute și jumătate. Însemnările secolului îl numesc cutremurul cel mare[43].

Cerul era „puțin acoperit” și „bătea un vântișor slab și rece”[44]. Atunci s-a dărâmat jumătate din Turnul Colței și acesta va fi dărâmat de primarul Pake Protopopescu, după cum am spus mai sus, în 1888, „ca să lărgească strada”[45].

Eclesiarhul Dionisie spune că la cutremurul din 1802 „au căzut toate turlele Bisericilor din București”[46].

Bisericile care au suferit stricăciuni la acest cutremur au fost Colțea, Stavropoleos, Sărindar, Sfinții Apostoli, Sfântul Gheorghe Nou, Mihai Vodă, Sfântul Atanasie-Bucur, Mănăstirea Cotroceni și Mănăstirea Văcărești[47].

Alt cutremur: 15 iunie 1803. S-a stricat instalația de apă a capitalei[48].

În septembrie 1804 un altul. În 1812 au fost două cutremure.

Din însemnările dascălului Ion Dobre de la Biserica Batiștei aflăm că au mai fost cutremure de pământ în București și în anii 1813, 1817, 1821, 1823, 1825, 1827 și 1829[49].

Cel din octombrie 1827 a fost duminică  noapte spre luni. Cel din 1829 a fost seara, în ziua de 14 noiembrie[50].

Despre cutremurul din 11 ianuarie 1838 a scris germanul Gustav Schüller, care era „consilier de mine”[51].

Din ziarul cotidian România aflăm că cutremurul a început la ora 20. 45 și că el a fost precedat „de un șuerat și un vâjâit, <care au înghețat inimile tuturor de spaimă>”[52].

Domnul Alexandru Ghica era la teatru în acel moment, unde o trupă franțuzească dădea reprezentația Angelo. Lumea s-a îmbulzit spre ieșire…

Atunci au murit 8 oameni, 14 au fost răniți, 26 de case s-au dărâmat cu totul și foarte multe case au fost avariate[53].

Consulul francez la București, Chateaugiron, spune că „femeile erau așa de îngrozitenu mai aveau puterea să strige”…însă actorii și-au jucat piesa până la capăt, „în fața câtorva auditori cari rămăseseră la partere”, unul dintre ei fiind și consulul, singurul care mai era la nivelul lojelor[54].

Pe 15 martie 1844 cutremurul a început la ora 12. 28 minute[55]. Zgomotul care l-a însoțit a fost asemănător „uruitul[ui] unui tren”[56].

Pe 28 februarie 1846: aproape de ora 8 dimineața.

La 11 iunie 1864, în timpul lui Cuza, cutremurul a fost la ora 14. 20 minute[57].

Cutremure au fost și în 1892 și 1893 (ambele ușoare), unul violent pe 31 august 1894[58] iar pe 18/ 30 martie 1901 cutremurul s-a produs duminică dimineața[59].

Cel din 1901 a început în timp ce arhiereul-vicar Nifon predica despre Evanghelia zilei[60]. Iar catedrala romano-catolică Sfântul Iosif „parcă se legăna”[61].

Au fost avariate Palatul Poștelor, Palatul Justiției și o clădire cu două etaje de pe Calea Văcărești[62].


[2] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, în însemnarea de deasupra imaginii a 19-a, de după p. 160.

[4] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, în însemnarea de dedesubtul imaginii a 20-a, de după p. 160.

[5] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, în însemnarea de dedesubtul imaginii a 29-a, de după p. 160.

[6] Idem, p. 161.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 163.

[9] Idem, p. 164.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 168.

[12] Idem, p. 171.

[13] Idem, p. 174.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 175.

[16] Idem, p. 176.

[17] Idem, p. 178.

[18] Idem, p. 179.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[24] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 179.

[25] Ibidem.

[27] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 182.

[28] Idem, p. 183.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 184.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 187.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 188.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 189.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 189-190.

[45] Idem, p. 190.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 191.

[49] Ibidem.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 192.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 193.

[55] Idem, p. 195.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 196.

[60] Ibidem.

[61] Ibidem.

[62] Ibidem.

Did you like this? Share it: