Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 ianuarie 2013

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile 10-11 la Faptele Apostolilor [2]

 Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Prima parte.

*

Ceea ce am spus adesea, spun de asemenea și acum: lasă să fie mai mulți observatori, lasă să fie mai mulți examinatori și cenzori.

Să zicem, dacă se întâmplă să îți îmbraci haina pe dos, îi dai voie slugii/ servitorului să îți corecteze greșeala, și ești rușinat să înveți de la el, căci există destul de multe motive ca să ai de ce să fii rușinat în aceasta.

Și aici, când ești rănit în suflet, îți este rușine să fii învățat de bine de către altul?

Rabzi ca sluga să îți pună hainele în ordine și să îți aranjeze pantofii și nu îl vei suporta pe acela care poate să îți pună sufletul în ordine?

Îți lași chiar servitorul, copilul, soția, prietenul, ruda, vecinul, să îți fie învățători în această privință.

Căci atunci când o fiară sălbatică este vânată din toate părțile, e cu neputință pentru ea să scape.

La fel și acela care are atât de mulți care să îl privească, atât de mulți care să îl mustre, care este în situația de a fi lovit din toate părțile, nu poate să nu aibă pază/ să nu fie atent.

În prima zi îi va fi greu să suporte [această situație], și în a doua [la fel], și în a treia [de asemenea]. Dar după aceea, îi va veni mai ușor, și, trecând a patra [zi], nici nu va mai avea ce altceva să facă [decât să accepte].

Faceți încercarea/ experiența, dacă nu mă credeți. Luați în considerare [ceea ce vă propun], vă implor.

Nu este un lucru de puțină importanță/ neînsemnat a greși, nici acela de a intra în luptă.

În amândouă se află mult rău sau mult bine.

Fie ca binele să fie împlinit [să împlinim ceea ce este bine], prin harul și iubitoarea milă a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt fie slava, puterea și cinstea, acum și pururea, în vecii fără de sfârșit. Amin.

***

Omilia 11

Și fiind lăsați liberi, au mers la ai lor și le-au povestit toate cele pe care arhiereii și bătrânii le spuseseră lor (4, 23)[1].

Nu pentru slava lor au spus ei povestirea [celor petrecute] – cum ar fi putut fi acesta motivul lor? – ci ceea ce au relatat amănunțit erau dovezile harului lui Hristos [care lucra în ei] prezentate în acest scop.

Tot ceea ce adversarii lor spuseseră, pe acestea le-au povestit ei. Partea lor [ce au spus ei în confruntarea cu arhiereii și bătrânii], este probabil de crezut că au omis-o: prin aceasta i-au făcut pe cei ce ascultau mai curajoși.

Și atunci?

Aceștia au alergat din nou la adevăratul Ajutor, la neînfrânta Unire, și iarăși într-un cuget.

Și când au auzit acestea, s-a spus, într-un singur cuget și-au ridicat glasul către Dumnezeu, și au zis (4, 24).

Și cu mare râvnă. Pentru că nu este o rugăciune obișnuită.

Luați aminte cu ce desăvârșită cuviință sunt făcute rugăciunile lor: astfel, când au implorat să li se arate cine putea face față [era vrednic] Apostolatului, au zis: Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată (1, 24); căci era o problemă a preștiinței [lui Dumnezeu] acolo.

Dar aici, unde lucrul necesar era ca gurile dușmanilor lor să fie închise, vorbesc despre autoritate.

Pentru aceasta [ei] încep astfel [rugăciunea]:

Stăpâne, Dumnezeule care ai făcut cerul și pământul, și marea, și toate cele care în ele există; Care, prin Sfântul Duh, prin gura slujitorului Tău, David, părintele nostru, ai zis: De ce s-au mâniat păgânii[2] și neamurile și-au închipuit lucruri deșarte?

Regii pământului s-au ridicat și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului Său[3].

Este pentru a-L chema la judecată pe Dumnezeu, așa cum cineva poate invoca propriile Sale legăminte, de aceea spun [amintesc] astfel această profeție.

Și în același timp pentru a se mângâia cu gândul că în deșert sunt toate închipuirile[4] dușmanilor lor.

Aceasta este deci ceea ce spun ei [cu alte cuvinte]: Adu [Doamne] la împlinire aceste cuvinte [ale Tale], și arată că ei [într-adevăr] își imaginează lucruri deșarte.

Căci cu adevărat, au continuat ei, s-au adunat împreună în această cetate/ acest oraș împotriva Sfântului Tău Copil [Peda, gr.] Iisus, pe Care Tu L-ai uns, [s-au adunat] atât Irod cât și Pontius/ Ponțiu Pilat, împreună cu popoarele/ păgânii și cu neamurile [semințiile] lui Israel ca să facă toate cele pe care mâna Ta și sfatul Tău au hotărât mai înainte ca să fie făcute. Și acum, Doamne, ia aminte la amenințările lor (4, 27-29).

Luați aminte la deschiderea minții lor/ la mintea lor cuprinzătoare/ filosofică [a Apostolilor].

Acestea nu sunt cuvintele unui blestem.

Spunând amenințările lor, nu se referă în mod specific la lucrul acesta sau acela care ar fi amenințate, ci numai în general, faptul amenințării lor, probabil, [se referă la el] ca fiind extraordinar.

De fapt, scriitorul [Sfântul Luca] este concis în relatarea sa.

Și luați aminte, ei nu spun [Apostolii nu se roagă cerând]: zdrobește-i, aruncă-i la pământ. Dar ce?

Și dă slujitorilor  Tăi ca ei, cu toată îndrăzeneala/ curajul să poată vorbi/ mărturisi cuvântul Tău (4, 29).

Să ne învățăm și noi a ne ruga astfel!

Și totuși cât de plin de mânie ar putea fi cineva, când s-ar afla căzut între oameni care au intenția să-l omoare și care ar face amenințări care să aibă un astfel de efect?

Cât de plin de resentimente/ dușmănie?

Dar nu [erau] astfel acești Sfinți.

Întinzându-Ți mâna Ta spre vindecare și ca semne și minuni să fie făcute prin numele Sfântului Tău Copil [Fiu] Iisus (4, 30).

Dacă întru acest nume faptele minunate sunt lucrate, mare va fi îndrăzneala.

Și când ei s-au rugat, locul s-a cutremurat acolo unde erau adunați împreună (4, 31).

Aceasta a fost dovada că au fost auziți și a prezenței Sale.

Și au fost toți umpluți cu Duhul Sfânt (4, 31).

Ce înseamnă că au fost umpluți? Înseamnă că au fost aprinși.

Și că darul ardea întru ei.


[1] În Bibilia 1988: „Fiind sloboziți, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii”.

[2] Idem: „Pentru ce s-au întătâtat neamurile?”.

[3] Profeție a Sfântului David din Ps. 2, 1-2.

[4] Toate gândurile umane deșarte, goale, toate planurile făcute fără Dumnezeu, sunt imaginații care nu au nicio consistență, chiar dacă oamenii se gândesc foarte serios să le pună în practică și se apucă de treabă în acest sens. Ele nu au însă nicio concretețe și au valoarea unei imaginații rătăcitoare, oricât de puternice sau de periculoase ar părea, dacă Dumnezeu nu le aprobă/ nu le-a inspirat sau dacă El nu îngăduie ca ele să fie împlinite.

Istorie II. 11

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Râul Dâmbovița a produs o inundație în București în timpul domniei lui Gheorghe Duca. Acesta vorbește despre ea în hrisovul din 31 mai 1679. A stricat grădina domnească[1].

În 1708, clucerul Radu Popescu produce o altă inundație datorită unui „zăgaz prost construit”[2]. În vară…și despre care Sfântul Constantin Brâncoveanu scrie pe 13 iunie 1708[3].

Ciumă în București: din toamna lui 1794 și până în toamna lui 1796[4].

În 1793 se începe reparația Podului Șerban Vodă iar în 1794 al Podului Gorgani[5]. Și tot în 1794 și a Podului Cotroceni. Iar în 1795 se începe repararea podului „din susul Mănăstirii Sfântul Ioan”[6].

Iarna dintre 1795-1796 a fost una „grea și geroasă”. Iar Dâmbovița a făcut un strat gros de gheață[7].  În 1794 a fost o vară secetoasă[8]. La fel și în 1797, când morile de pe Dâmbovița nu au mai putut funcționa din cauza lipsei apei[9].

Și în secolul al 18-lea stam prost la capitolul ecologie. Căci „locuitorii de pe malul Dâmboviței deprinseseră obiceiul de a arunca gunoaiele în apă și de a-și întinde terenul în matca râului, făcând zăgazuri[10] cu pari și nuiele împletite pe care le umpleau cu pământ”[11].

Bucureștiul a fost inundat și în martie 1841, în timpul domnului Ion Caragea[12].

Clucerul Deșliu, vistierul Moscu, postelnicul Ilie era mumbașir [comisar][13], marele vistier Grigorie Romanitis, paharnicul Enache Hafta[14] iar „cei din hanul lui Manuc…au aruncat gunoaie, cărămizi și pietre în apa Dâmboviții”[15].

În martie 1830 Bucureștiul a fost din nou inundat[16].

În 1837 a plouat aproape tot anul. Pentru că „n-au fost doo-trei zile a nu fi ploaie în toate lunile, până la sfârșitul lui Iulie”[17]. Iar pe 11 iulie 1837, de la 8 dimineața, „s-au pornit ploae mare și au ținut doosprezece ciasuri, până a doo zi. Și s-au făcut potop mare peste tot pământul încât au înecat și în București șapte mahalale, iar la țară nu se știe câte și oameni s-au înecat, cât și dobitoacele și bucatele”[18].

În 1839 Petrache Poenaru propune diguirea Dâmboviței ca în Olanda, desființarea morilor cu stăvilare, lărgirea albiei râului în oraș[19].

Râul Argeș era considerat drept „râul cel mai repede” din Țara Românească[20].

Pe 18 februarie 1855 o altă inundație. Într-o zi de vineri[21].

Primăvara lui 1862 a fost „foarte ploioasă”. Și s-a produs o altă inundație în București, care a acoperit casele. Din Grozăvești și până în Cișmigiu[22].

Sute de familii au rămas fără case iar mitropolitul Țării Românești, în martie, strângea bani pentru sinistrați[23].

Și Cuza, prin maiorul Pisotchi, a dat la 122 de persoane sinistrate câte 300 de galbeni de la Ministerul Cultelor iar la fiecare sinistrat a dat 135 de lei[24].

În primăvara lui 1864 s-a produs o altă inundație „catastrofală” la București. S-a produs în luna mai, din cauza ploilor torențiale care au scos Dâmbovița din matcă. Au fost înecate mahalalele Antim, Broșteni, Izvor și limitrofe lor[25].

Apele au atins înălțimea de doi metri și casele inundate stăteau să se prăbușească[26].

Însă cea mai catastrofală inundație care a lovit Bucureștiul a fost cea din primăvara lui 1865. Între 13 și 20 martie 1865 apa a inundat de la Grozăvești și până la Vitan și în unele locuri ea atingea înălțimea de 3 metri[27].

S-a întrerupt circulația și s-a asigurat cu greu aprovizionarea și apa potabilă.

Cauzele ei: multă zăpadă iarna, un dezgheț rapid și ploi torențiale[28].

Lucrările de canalizare a Dâmboviței încep în toamna lui 1880[29].

Însă în 26 aprilie 1892 Dâmbovița a inundat cartierele Grozăvești, Cărămidari și Cotroceni[30]. Grădina Botanică a fost inundată în întregime și aproape distrusă. Aceasta a fost ultima revăsare a Dâmboviței[31].


[1] George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 199.

[2] Idem, p. 200.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 201.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 202.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 203.

[10] Stăvilare, locuri în care opreau apa.

[11] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 203.

[12] Idem, p. 204.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 205.

[15] Idem, p. 206.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 207.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 208.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 209.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 210.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 212.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Istoria pe scurt [3]

 Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

Sfântul Nichifor I Mărturisitorul,

Patriarhul Constantinopolului

(n. c. 758 și † 2 iunie 829 d. Hr. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe data de 2 iunie)

 *

 Istoria pe scurt,

de la Adam și până în timpul [împăraților] Mihail și Teofil

***

Prima parte și a doua.

***

Iustinos/ Justinus, fiul surorii lui Iustinian: 12 ani, 11 luni și 20 de zile.

În timpul imperiului său s-a împlinit ciclul al 7-lea, la Sfântul Paști, în anul 532 [d. Hr.], de când Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit, în indictionul al 6-lea, în anul 6.065 de la facerea lumii.

Tiberios/ Tiberius: 5 ani.

Mauricios/ Mauricius: 20 de ani și 4 luni. A fost ucis.

Focas/ Phocas: 8 ani. A fost ucis.

Iraclios/ Heraclius: 31 de ani [și] unul cu fiul său.

În al 3-lea an al imperiului său, Hosrois/ Chosroes al Persiei a pătruns într-o mare parte din stăpânirea romană. Ierusalimul a fost pierdut, Sfintele locuri [de la Ierusalim] au fost arse[1] și mulțime mare de popor, împreună cu patriarhul Zaharia și cu cinstitele lemne [ale Crucii Domnului] au fost duși în robie în Persia.

Iar în al 12-lea an al său[2], s-au reîntors toate acestea de la Hosrois al Persiei: cei robiți au fost eliberați, [s-a reîntors la Ierusalim] de viață-făcătoarea Cruce, Locurile [sfinte de la Ierusalim] s-au reclădit, restaurându-se [orașul].

Tot atunci, saracinii au început să pustiască toate, la anul 6.126 [de la facerea lumii]. Indictionul al 7-lea.

Fiul lui[3], Constantinos/ Constantinus: 28 de ani. El s-a ridicat* în Sichelia/ Sicilia. În timpul lui cea mai mare parte din orașe a fost devastată de către saracini.

Constantinos/ Constantinus, nepotul lui Iraclios: 17 ani.

În timpul împărăției lui Bizantionul a fost împresurat de saracini. Iar în al 13-lea an al lui a avut loc Al 6-lea Sinod [Ecumenic], în Constantinopol. Aceiași saracini, care nu năvăliseră numai la frontierele Romei, au fost opriți prin forța armelor și au fost îngroziți, [ei,] care peste tot au luptat cu curaj.

Iustinianos/ Justinianus, fiul său: 10 ani.

Leontios/ Leontius: 3 ani.

Tiberios/ Tiberius și Apsimaros/ Apsimarus: 7 ani.

Iustinianos al II-lea: 6 ani.

Filippos/ Philippus și Bardanios/ Bardanius: 2 ani.

Anastasios/ Anastasius și Artemios/ Artemius: 2 ani.

Teodosios/ Theodosius: 1 an.

Leon o Isavros/ Leo Isaurus: 25 de ani, 3 luni și 14 zile.

Constantinos/ Constantinus, fiul lui: 34 de ani, 2 luni și 25 de zile.

Leon o Hazaris/ Leo Chazarius: 5 ani.

Constantinos, fiul lui, împreună cu mama sa Irini/ Irene/ Irina: 10 ani, 2 luni și 2 zile.

În al 8-lea an al lor a avut loc Al doilea Sinod de la Nicea [, adică Al 7-lea Ecumenic,]  al celor 350 de Sfinți Părinți[4].

Constantinos: 6 ani, 9 luni și 8 zile.

Irini, mama lui: 5 ani, 2 luni și 12 zile.

Nichiforos/ Nicephorus: 8 ani și 9 luni. A fost ucis în Bulgaria.

Stavracios/ Stauracius, fiul lui: 2 luni.

Mihail, ginerele lui: 1 an, 9 luni și 11 zile.

Leon Armeanul/ Leo Armenius: 7 ani, 5 luni și 12 zile. A fost ucis în palatul său, în Biserica Născătoarei de Dumnezeu.

Alt Mihail: 8 ani, 9 luni și 9 zile.

Teofilos/ Theophilus, fiul lui: 12 ani, 3 luni și 20 de zile.

Teodora, împreună cu fiul ei, Mihail: 14 ani, o lună și 22 de zile.

Mihail, de unul singur: 11 ani, o lună și 9 zile. A fost ucis, după cum se spune, în palatul său, în Biserica Sfântului Mamantos.

Vasilios/ Basilius[5] [și aici se termină prima parte].

*

Un calcul pe scurt al anilor lumii

De la Adam și până la potop sunt 2.242 de ani.

De la potop și până la turnul Nevrot[6]: 525 de ani.

De la zidirea turnului și până la jertfele aduse de Avraam: 425 de ani.

De la jertfele lui Avraam și până la moartea lui: 76 de ani.

Anii cu toții: 3.268.


[1] De către perși.

[2] Al imperiului lui Heraclius.

A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Heraclius_I.

[3] Al lui Heraclius, și anume împăratul Constantin al III-lea.

A se vede: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_al_III-lea_al_Bizan%C8%9Bului.

[5] E vorba de împăratul Vasile I Macedoneanul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_I_Macedoneanul.

[6] Când s-au despărțit limbile.

Dă-mi voie să te ajut!

  • Imam Mazhar Shaheen, from Azhar Mosque in Cairo (famous for its inter-faith initiatives) visited on Christmas Day, 25 December 2012,  Qasr El Dobara Church in Tahrir Square, the largest Evangelical church in Egypt and the Middle East, led by Rev. Dr. Maurice Sameh. Imam Shaheen’s speech in church is worth watching”.
  • Profesorul Nicolae Georgescu istoriseşte că, în urmă cu câţiva ani, profesorul Paul Miron ar fi descoperit pe un Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamţ o însemnare preţioasă, scrisă de mâna unui ieromonah: “L-am spovedit astăzi pe domnul Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas şi apoi l-am împărtăşit”.

Predică despre zăpadă

Fiul omului

Iubiții mei,

unicitatea fulgilor de zăpadă, după cum spuneam și în decembrie, trebuie să ne dea de gândit nouă, oamenilor, care suntem și mai unici. 

Cei mai unici în comparație cu creația non-rațională…atâta timp cât sufletul nostru rațional poate percepe lucrurile în mod personal.

Pentru că nimeni nu are o viață trasă la xerox…ci cu totul diferită, în detalii și desfășurare, de a tuturor celorlalți.

Iar unicitatea noastră, primită de la Dumnezeu, are drept sens umplerea noastră de har, transfigurarea noastră în personalități unice.

Adică trebuie să ne facem cu toții flori ale lui Dumnezeu, parfumuri unice, fulgi de zăpadă unici…

…În Apoc. 1, 14, Sfântul Ioan Evanghelistul îl vede pe Domnul, în mod extatic, ca având părul „alb ca lâna albă [și] ca zăpada [hion]” [cf. GNT]. Adică plin de lumină dumnezeiască.

Pentru că zăpada e un corelativ, în Dumnezeiasca Scriptură, pentru lumina dumnezeiască și pentru curăția interioară.

În Dan. 7, 9, tot în mod extatic, Cel-vechi-de-zile [Paleos-imeron] a fost văzut stând pe tron și având îmbrăcămintea Lui ca zăpada [osi hiona], cf. LXX.

Adică țâșnind din El slavă dumnezeiască.

La Is. 1, 18 găsim raportarea la zăpadă…ca o raportare la curăția interioară.

Căci Domnul ne promite aici că de vor fi păcatele noastre ca finicul [os finicun], adică roșu-întunecat, El ni le va face „ca zăpada de albe” [os hiona levcano, cf. LXX].

Și dacă, adesea, ați auzit, în legătură cu Sfânta Spovedanie, că se vorbește despre curățire, despre iertare, despre ștergerea păcatelor…atunci acestea toate au legătură și cu locul de aici, de la Sfântul Isaia.

Pentru că iertarea păcatelor înseamnă curățirea noastră interioară de către Dumnezeu…prin care ne face din murdari…din pătimași, din grețoși…curați ca zăpada.

Albi…frumoși, adică plini de lumina Lui.

Căci zăpada, după cum spuneam, e o imagine concretă a ceea ce face Dumnezeu în noi prin slava Sa.

Slava Sa, în noi, ne curățește, ne face albi ca zăpada

Nu la timpul viitor…ci la modul actual.

Acum, dacă ne curățim de păcate, prin mărturisirea păcatelor la duhovnicul nostru și prin pocăință în fața lui Dumnezeu…El ne face albi ca zăpada.

Pentru că El, Cel plin de slavă, nu poate să lucreze decât albire, luminare, curățire în întreaga creație…dacă noi Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne ridice din căderile noastre.

Și e bine să nu uităm culoarea finicului: roșu întunecat, închis.

Adică zbaterea noastră spre bine, fondul nostru bun din noi, reprezentat de culoarea roșu, e întunecat de păcatele noastre, de negru.

Suntem picturi într-un roșu înnegrit.

Sau un zgomot dur, răscolit de durere și de imprecații, ca în muzica rock…în care ne strigăm insatisfacțiile.

Însă atunci când oprim, în noi, lupta cu Dumnzeu și cu oamenii, când renunțăm la revendicările noastre de tot felul, la orgoliul nostru de a fi apreciați în mod van…și înțelegem că împăcarea/ împlinirea noastră constă în acoperirea întunericului din noi…cu zăpadă…atunci Îi dăm voie lui Dumnezeu să ne ajute.

Pentru că El nu ne face binele cu forța

Dar dacă noi dorim, dacă ne dorim umplerea de har, El ne dăruie harul Său ca unor prieteni. Fără resentimente…

Participă împreună cu noi…la spălarea, pe dinăuntru și pe din afară, a casei sufletului nostru.

De aceea ne umple de zăpadă, de zăpada slavei Sale, de o zăpadă care nu ne îngheață ci ne umple de bucurie dumnezeiască, de curăție, de sfințenie.

Și vedem acest lucru pe Tabor, în descrierea Sfântului Marcu [9, 3]: veșmintele Domnului s-au făcut „strălucitoare [stilna], albe foarte ca zăpada [levca lian os hion]”, cf. MGK și le-a produs multă bucurie dumnezeiască.

Însă lumina dumnezeiască nu e zăpadă…ci e ca zăpada de albă, de frumoasă, de luminoasă.

Zăpada, prin culoarea ei albă, arată ceva din curăția, frumusețea și gingășia luminii dumnezeiești.

Zăpada e un termen de comparație, ca și soarele, pentru lumina dumnezeiască.

Însă sunt termeni tereștri, slabi…în comparație cu lumina slavei Sale.

Însă în Dumnezeiasca Scriptură zăpada este asociată și cu pedeapsa

În Ieș. 4, 6, cf. MGK, lepra e comparată cu zăpada.

Pentru că așa cum zăpada acoperă totul…la fel acoperă și lepra pielea omului.

Tot în MGK, lepra lui Mariam e ca zăpada [Num. 12, 10] dar și lepra lui Ghezi [II Reg. 5, 27].

Și ca să scapi de lepra păcatului trebuie să te lași acoperit de Dumnezeu cu zăpada slavei Sale.

De aceea, privind zăpada de afară, care cade atât de frumos, am vrut să o cereți și pe cea din înăuntru!

Căci așa cum Dumnzeu acoperă pământul cu zăpadă și nu se mai văd urâciunile pe care le-am făcut, tot la fel El ne acoperă sufletul și trupul, dacă cădem înaintea Lui, cu iertarea slavei Sale celei veșnice.

Lăsați-L pe Dumnezeu, cu alte cuvinte, să vă ningă slava Lui! Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno