Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.

***

Râul Dâmbovița a produs o inundație în București în timpul domniei lui Gheorghe Duca. Acesta vorbește despre ea în hrisovul din 31 mai 1679. A stricat grădina domnească[1].

În 1708, clucerul Radu Popescu produce o altă inundație datorită unui „zăgaz prost construit”[2]. În vară…și despre care Sfântul Constantin Brâncoveanu scrie pe 13 iunie 1708[3].

Ciumă în București: din toamna lui 1794 și până în toamna lui 1796[4].

În 1793 se începe reparația Podului Șerban Vodă iar în 1794 al Podului Gorgani[5]. Și tot în 1794 și a Podului Cotroceni. Iar în 1795 se începe repararea podului „din susul Mănăstirii Sfântul Ioan”[6].

Iarna dintre 1795-1796 a fost una „grea și geroasă”. Iar Dâmbovița a făcut un strat gros de gheață[7].  În 1794 a fost o vară secetoasă[8]. La fel și în 1797, când morile de pe Dâmbovița nu au mai putut funcționa din cauza lipsei apei[9].

Și în secolul al 18-lea stam prost la capitolul ecologie. Căci „locuitorii de pe malul Dâmboviței deprinseseră obiceiul de a arunca gunoaiele în apă și de a-și întinde terenul în matca râului, făcând zăgazuri[10] cu pari și nuiele împletite pe care le umpleau cu pământ”[11].

Bucureștiul a fost inundat și în martie 1841, în timpul domnului Ion Caragea[12].

Clucerul Deșliu, vistierul Moscu, postelnicul Ilie era mumbașir [comisar][13], marele vistier Grigorie Romanitis, paharnicul Enache Hafta[14] iar „cei din hanul lui Manuc…au aruncat gunoaie, cărămizi și pietre în apa Dâmboviții”[15].

În martie 1830 Bucureștiul a fost din nou inundat[16].

În 1837 a plouat aproape tot anul. Pentru că „n-au fost doo-trei zile a nu fi ploaie în toate lunile, până la sfârșitul lui Iulie”[17]. Iar pe 11 iulie 1837, de la 8 dimineața, „s-au pornit ploae mare și au ținut doosprezece ciasuri, până a doo zi. Și s-au făcut potop mare peste tot pământul încât au înecat și în București șapte mahalale, iar la țară nu se știe câte și oameni s-au înecat, cât și dobitoacele și bucatele”[18].

În 1839 Petrache Poenaru propune diguirea Dâmboviței ca în Olanda, desființarea morilor cu stăvilare, lărgirea albiei râului în oraș[19].

Râul Argeș era considerat drept „râul cel mai repede” din Țara Românească[20].

Pe 18 februarie 1855 o altă inundație. Într-o zi de vineri[21].

Primăvara lui 1862 a fost „foarte ploioasă”. Și s-a produs o altă inundație în București, care a acoperit casele. Din Grozăvești și până în Cișmigiu[22].

Sute de familii au rămas fără case iar mitropolitul Țării Românești, în martie, strângea bani pentru sinistrați[23].

Și Cuza, prin maiorul Pisotchi, a dat la 122 de persoane sinistrate câte 300 de galbeni de la Ministerul Cultelor iar la fiecare sinistrat a dat 135 de lei[24].

În primăvara lui 1864 s-a produs o altă inundație „catastrofală” la București. S-a produs în luna mai, din cauza ploilor torențiale care au scos Dâmbovița din matcă. Au fost înecate mahalalele Antim, Broșteni, Izvor și limitrofe lor[25].

Apele au atins înălțimea de doi metri și casele inundate stăteau să se prăbușească[26].

Însă cea mai catastrofală inundație care a lovit Bucureștiul a fost cea din primăvara lui 1865. Între 13 și 20 martie 1865 apa a inundat de la Grozăvești și până la Vitan și în unele locuri ea atingea înălțimea de 3 metri[27].

S-a întrerupt circulația și s-a asigurat cu greu aprovizionarea și apa potabilă.

Cauzele ei: multă zăpadă iarna, un dezgheț rapid și ploi torențiale[28].

Lucrările de canalizare a Dâmboviței încep în toamna lui 1880[29].

Însă în 26 aprilie 1892 Dâmbovița a inundat cartierele Grozăvești, Cărămidari și Cotroceni[30]. Grădina Botanică a fost inundată în întregime și aproape distrusă. Aceasta a fost ultima revăsare a Dâmboviței[31].


[1] George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 199.

[2] Idem, p. 200.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 201.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 202.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 203.

[10] Stăvilare, locuri în care opreau apa.

[11] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 203.

[12] Idem, p. 204.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 205.

[15] Idem, p. 206.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 207.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 208.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 209.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 210.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 212.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

Did you like this? Share it: