Fiul omului

Iubiții mei,

unicitatea fulgilor de zăpadă, după cum spuneam și în decembrie, trebuie să ne dea de gândit nouă, oamenilor, care suntem și mai unici. 

Cei mai unici în comparație cu creația non-rațională…atâta timp cât sufletul nostru rațional poate percepe lucrurile în mod personal.

Pentru că nimeni nu are o viață trasă la xerox…ci cu totul diferită, în detalii și desfășurare, de a tuturor celorlalți.

Iar unicitatea noastră, primită de la Dumnezeu, are drept sens umplerea noastră de har, transfigurarea noastră în personalități unice.

Adică trebuie să ne facem cu toții flori ale lui Dumnezeu, parfumuri unice, fulgi de zăpadă unici…

…În Apoc. 1, 14, Sfântul Ioan Evanghelistul îl vede pe Domnul, în mod extatic, ca având părul „alb ca lâna albă [și] ca zăpada [hion]” [cf. GNT]. Adică plin de lumină dumnezeiască.

Pentru că zăpada e un corelativ, în Dumnezeiasca Scriptură, pentru lumina dumnezeiască și pentru curăția interioară.

În Dan. 7, 9, tot în mod extatic, Cel-vechi-de-zile [Paleos-imeron] a fost văzut stând pe tron și având îmbrăcămintea Lui ca zăpada [osi hiona], cf. LXX.

Adică țâșnind din El slavă dumnezeiască.

La Is. 1, 18 găsim raportarea la zăpadă…ca o raportare la curăția interioară.

Căci Domnul ne promite aici că de vor fi păcatele noastre ca finicul [os finicun], adică roșu-întunecat, El ni le va face „ca zăpada de albe” [os hiona levcano, cf. LXX].

Și dacă, adesea, ați auzit, în legătură cu Sfânta Spovedanie, că se vorbește despre curățire, despre iertare, despre ștergerea păcatelor…atunci acestea toate au legătură și cu locul de aici, de la Sfântul Isaia.

Pentru că iertarea păcatelor înseamnă curățirea noastră interioară de către Dumnezeu…prin care ne face din murdari…din pătimași, din grețoși…curați ca zăpada.

Albi…frumoși, adică plini de lumina Lui.

Căci zăpada, după cum spuneam, e o imagine concretă a ceea ce face Dumnezeu în noi prin slava Sa.

Slava Sa, în noi, ne curățește, ne face albi ca zăpada

Nu la timpul viitor…ci la modul actual.

Acum, dacă ne curățim de păcate, prin mărturisirea păcatelor la duhovnicul nostru și prin pocăință în fața lui Dumnezeu…El ne face albi ca zăpada.

Pentru că El, Cel plin de slavă, nu poate să lucreze decât albire, luminare, curățire în întreaga creație…dacă noi Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne ridice din căderile noastre.

Și e bine să nu uităm culoarea finicului: roșu întunecat, închis.

Adică zbaterea noastră spre bine, fondul nostru bun din noi, reprezentat de culoarea roșu, e întunecat de păcatele noastre, de negru.

Suntem picturi într-un roșu înnegrit.

Sau un zgomot dur, răscolit de durere și de imprecații, ca în muzica rock…în care ne strigăm insatisfacțiile.

Însă atunci când oprim, în noi, lupta cu Dumnzeu și cu oamenii, când renunțăm la revendicările noastre de tot felul, la orgoliul nostru de a fi apreciați în mod van…și înțelegem că împăcarea/ împlinirea noastră constă în acoperirea întunericului din noi…cu zăpadă…atunci Îi dăm voie lui Dumnezeu să ne ajute.

Pentru că El nu ne face binele cu forța

Dar dacă noi dorim, dacă ne dorim umplerea de har, El ne dăruie harul Său ca unor prieteni. Fără resentimente…

Participă împreună cu noi…la spălarea, pe dinăuntru și pe din afară, a casei sufletului nostru.

De aceea ne umple de zăpadă, de zăpada slavei Sale, de o zăpadă care nu ne îngheață ci ne umple de bucurie dumnezeiască, de curăție, de sfințenie.

Și vedem acest lucru pe Tabor, în descrierea Sfântului Marcu [9, 3]: veșmintele Domnului s-au făcut „strălucitoare [stilna], albe foarte ca zăpada [levca lian os hion]”, cf. MGK și le-a produs multă bucurie dumnezeiască.

Însă lumina dumnezeiască nu e zăpadă…ci e ca zăpada de albă, de frumoasă, de luminoasă.

Zăpada, prin culoarea ei albă, arată ceva din curăția, frumusețea și gingășia luminii dumnezeiești.

Zăpada e un termen de comparație, ca și soarele, pentru lumina dumnezeiască.

Însă sunt termeni tereștri, slabi…în comparație cu lumina slavei Sale.

Însă în Dumnezeiasca Scriptură zăpada este asociată și cu pedeapsa

În Ieș. 4, 6, cf. MGK, lepra e comparată cu zăpada.

Pentru că așa cum zăpada acoperă totul…la fel acoperă și lepra pielea omului.

Tot în MGK, lepra lui Mariam e ca zăpada [Num. 12, 10] dar și lepra lui Ghezi [II Reg. 5, 27].

Și ca să scapi de lepra păcatului trebuie să te lași acoperit de Dumnezeu cu zăpada slavei Sale.

De aceea, privind zăpada de afară, care cade atât de frumos, am vrut să o cereți și pe cea din înăuntru!

Căci așa cum Dumnzeu acoperă pământul cu zăpadă și nu se mai văd urâciunile pe care le-am făcut, tot la fel El ne acoperă sufletul și trupul, dacă cădem înaintea Lui, cu iertarea slavei Sale celei veșnice.

Lăsați-L pe Dumnezeu, cu alte cuvinte, să vă ningă slava Lui! Amin.

Did you like this? Share it: