Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Prima parte.

*

Ceea ce am spus adesea, spun de asemenea și acum: lasă să fie mai mulți observatori, lasă să fie mai mulți examinatori și cenzori.

Să zicem, dacă se întâmplă să îți îmbraci haina pe dos, îi dai voie slugii/ servitorului să îți corecteze greșeala, și ești rușinat să înveți de la el, căci există destul de multe motive ca să ai de ce să fii rușinat în aceasta.

Și aici, când ești rănit în suflet, îți este rușine să fii învățat de bine de către altul?

Rabzi ca sluga să îți pună hainele în ordine și să îți aranjeze pantofii și nu îl vei suporta pe acela care poate să îți pună sufletul în ordine?

Îți lași chiar servitorul, copilul, soția, prietenul, ruda, vecinul, să îți fie învățători în această privință.

Căci atunci când o fiară sălbatică este vânată din toate părțile, e cu neputință pentru ea să scape.

La fel și acela care are atât de mulți care să îl privească, atât de mulți care să îl mustre, care este în situația de a fi lovit din toate părțile, nu poate să nu aibă pază/ să nu fie atent.

În prima zi îi va fi greu să suporte [această situație], și în a doua [la fel], și în a treia [de asemenea]. Dar după aceea, îi va veni mai ușor, și, trecând a patra [zi], nici nu va mai avea ce altceva să facă [decât să accepte].

Faceți încercarea/ experiența, dacă nu mă credeți. Luați în considerare [ceea ce vă propun], vă implor.

Nu este un lucru de puțină importanță/ neînsemnat a greși, nici acela de a intra în luptă.

În amândouă se află mult rău sau mult bine.

Fie ca binele să fie împlinit [să împlinim ceea ce este bine], prin harul și iubitoarea milă a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt fie slava, puterea și cinstea, acum și pururea, în vecii fără de sfârșit. Amin.

***

Omilia 11

Și fiind lăsați liberi, au mers la ai lor și le-au povestit toate cele pe care arhiereii și bătrânii le spuseseră lor (4, 23)[1].

Nu pentru slava lor au spus ei povestirea [celor petrecute] – cum ar fi putut fi acesta motivul lor? – ci ceea ce au relatat amănunțit erau dovezile harului lui Hristos [care lucra în ei] prezentate în acest scop.

Tot ceea ce adversarii lor spuseseră, pe acestea le-au povestit ei. Partea lor [ce au spus ei în confruntarea cu arhiereii și bătrânii], este probabil de crezut că au omis-o: prin aceasta i-au făcut pe cei ce ascultau mai curajoși.

Și atunci?

Aceștia au alergat din nou la adevăratul Ajutor, la neînfrânta Unire, și iarăși într-un cuget.

Și când au auzit acestea, s-a spus, într-un singur cuget și-au ridicat glasul către Dumnezeu, și au zis (4, 24).

Și cu mare râvnă. Pentru că nu este o rugăciune obișnuită.

Luați aminte cu ce desăvârșită cuviință sunt făcute rugăciunile lor: astfel, când au implorat să li se arate cine putea face față [era vrednic] Apostolatului, au zis: Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată (1, 24); căci era o problemă a preștiinței [lui Dumnezeu] acolo.

Dar aici, unde lucrul necesar era ca gurile dușmanilor lor să fie închise, vorbesc despre autoritate.

Pentru aceasta [ei] încep astfel [rugăciunea]:

Stăpâne, Dumnezeule care ai făcut cerul și pământul, și marea, și toate cele care în ele există; Care, prin Sfântul Duh, prin gura slujitorului Tău, David, părintele nostru, ai zis: De ce s-au mâniat păgânii[2] și neamurile și-au închipuit lucruri deșarte?

Regii pământului s-au ridicat și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului Său[3].

Este pentru a-L chema la judecată pe Dumnezeu, așa cum cineva poate invoca propriile Sale legăminte, de aceea spun [amintesc] astfel această profeție.

Și în același timp pentru a se mângâia cu gândul că în deșert sunt toate închipuirile[4] dușmanilor lor.

Aceasta este deci ceea ce spun ei [cu alte cuvinte]: Adu [Doamne] la împlinire aceste cuvinte [ale Tale], și arată că ei [într-adevăr] își imaginează lucruri deșarte.

Căci cu adevărat, au continuat ei, s-au adunat împreună în această cetate/ acest oraș împotriva Sfântului Tău Copil [Peda, gr.] Iisus, pe Care Tu L-ai uns, [s-au adunat] atât Irod cât și Pontius/ Ponțiu Pilat, împreună cu popoarele/ păgânii și cu neamurile [semințiile] lui Israel ca să facă toate cele pe care mâna Ta și sfatul Tău au hotărât mai înainte ca să fie făcute. Și acum, Doamne, ia aminte la amenințările lor (4, 27-29).

Luați aminte la deschiderea minții lor/ la mintea lor cuprinzătoare/ filosofică [a Apostolilor].

Acestea nu sunt cuvintele unui blestem.

Spunând amenințările lor, nu se referă în mod specific la lucrul acesta sau acela care ar fi amenințate, ci numai în general, faptul amenințării lor, probabil, [se referă la el] ca fiind extraordinar.

De fapt, scriitorul [Sfântul Luca] este concis în relatarea sa.

Și luați aminte, ei nu spun [Apostolii nu se roagă cerând]: zdrobește-i, aruncă-i la pământ. Dar ce?

Și dă slujitorilor  Tăi ca ei, cu toată îndrăzeneala/ curajul să poată vorbi/ mărturisi cuvântul Tău (4, 29).

Să ne învățăm și noi a ne ruga astfel!

Și totuși cât de plin de mânie ar putea fi cineva, când s-ar afla căzut între oameni care au intenția să-l omoare și care ar face amenințări care să aibă un astfel de efect?

Cât de plin de resentimente/ dușmănie?

Dar nu [erau] astfel acești Sfinți.

Întinzându-Ți mâna Ta spre vindecare și ca semne și minuni să fie făcute prin numele Sfântului Tău Copil [Fiu] Iisus (4, 30).

Dacă întru acest nume faptele minunate sunt lucrate, mare va fi îndrăzneala.

Și când ei s-au rugat, locul s-a cutremurat acolo unde erau adunați împreună (4, 31).

Aceasta a fost dovada că au fost auziți și a prezenței Sale.

Și au fost toți umpluți cu Duhul Sfânt (4, 31).

Ce înseamnă că au fost umpluți? Înseamnă că au fost aprinși.

Și că darul ardea întru ei.


[1] În Bibilia 1988: „Fiind sloboziți, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii”.

[2] Idem: „Pentru ce s-au întătâtat neamurile?”.

[3] Profeție a Sfântului David din Ps. 2, 1-2.

[4] Toate gândurile umane deșarte, goale, toate planurile făcute fără Dumnezeu, sunt imaginații care nu au nicio consistență, chiar dacă oamenii se gândesc foarte serios să le pună în practică și se apucă de treabă în acest sens. Ele nu au însă nicio concretețe și au valoarea unei imaginații rătăcitoare, oricât de puternice sau de periculoase ar părea, dacă Dumnezeu nu le aprobă/ nu le-a inspirat sau dacă El nu îngăduie ca ele să fie împlinite.

Did you like this? Share it: