Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

La București, prima cafenea e atestată documentar în anul 1667, în timpul domnului Radu Leon[1]. Iar proprietarul ei era Kara Hamie, fost ienicer în garda imperială de la Constantinopol. Se afla în centrul orașului, în apropierea Hanului Șerban Vodă, adică pe locul actualei Bănci Naționale[2].

În 1693, turcul Ivaz avea o cafenea pe locul Mănăstirii Cotroceni și o vinde starețului pe suma de 30 de lei[3].

La curtea Sfântului Constantin Brâncoveanu se cumpăra cafea. În ziua de 7 iulie 1696 curtea domnească a cumpărat 15 ocale de cafea[4]. Ocaua era o măsură de un 1, 25 kg[5].

Cafenea vine de la tucescul kahve-hane, kave-hané, care înseamnă, ca și pentru noi, local public unde se bea cafea[6].

Un document din data de 20 februarie 1734 ne vorbește de Gheorghe cafegiul.

Altul: Oprea cafegiul, amintit în decembrie 1741[7]. Avea cafeneaua aproape de Spitalul Colțea[8].

Stanciu, cafegiu român, locuia în mahalaua Sfântul Gheorghe. Ion cafegiu e amintit într-un document din 5 iunie 1755.

Mitropolitul Dosithei închiria, lui Anton armeanul, o prăvălie de cafenea aproape de Curtea domnească. În octombrie 1797[9].

Într-un document din 1 aprilie 1801 e atestată cafeneau lui Baluccioglu[10]. Cafeneau lui Haiverțolu e atestată pe 23 iunie 1801[11].

Biserica cafegiilor din București era Biserica Izvorul tămăduirii, construită de domnul Nicolae Mavrocordat în apropierea Spitalului Filantropia, adică „dincolo de capul Podului Mogoșoaiei[12].

Polixenia Serafim se căsătorește cu francezul Xavier Villacrosse, care era arhitectul-șef al Bucureștiului. Aceasta avea o cafenea pe Podul Mogoșoaia[13].

Cafeneau Fialkowski, din secolul al 19-lea, era „în drepta” Teatrului Național. Era a unui polonez românizat[14].

Același Fialkowski, „în casa Török, din Piața Teatrului”, deschide o cofetărie în care vindea „bonboane de Paris” și „coșnicioare de mireasă”[15].

Magazinul Steaua albastră era pe Ulița Franțuzească. Era magazinul unde se putea găsi „cea mai bună încălțăminte gata [făcută]”[16]. Aici, ghetele Polak, făcute la Viena, se vindeau cu 12 lei[17].

Avocatul Ioan Athanasiad era patronul ziarului de umor Scaiul, care mai apoi s-a numit Ciulinul. În el și-a publicat primele poeme, în 1884, Alexandru Obedenaru (1865 – 1943)[18].

La cafeneaua lui Fialkowski, paharul mare de bere Bragadiru costa 45 de bani, pe când paharul mic 20 de bani[19].

Aici venea Nicolae Filimon[20]…și Macedonski[21] și-a scris multe dintre poemele sale de tinerețe[22]. Dar venea și Cincinat Pavelescu[23].

Murind însă Fialkowski în 1898, cafeneau lui a fost luată cu chirie de grecul Iani Kolomiris și transformată într-un restaurant select cu numele Elizeu[24].

Între 1880-1900, pe Calea Rahovei, la nr. 90, a funcționat cafeneaua Vlașca și Teleorman[25].

Înainte și după primul război au apărut cafenelele Capșa, Terasa Otetelișanu, Riegler, Kübler (în noul hotel Imperial), High Life, Brasserie de la Paix. Toate fiind pe Calea Victoriei.

Și Café de Paris era pe strada Mihai Vodă, nr. 5, fiind a francezului Aimé Molard, care mai condusese câteva restaurante mari în București[26].

La cafeneaua-restaurant a lui Molard a cântat Grigoraș Dinicu, tatăl lui Sile Dinicu[27].

Statuile de la Universitate: a lui Mihai Viteazul a fost sculptată de sculptorul francez Carrière-Belleuse și a fost amplasată în 1876[28].

A lui Ion Heliade Rădulescu a fost amplasată în 1882 și e opera sculptorului italian Ettore Ferrari[29].

A lui Gheorghe Lazăr e sculptată de sculptorul român Ion Georgescu (1855-1898) în 1885 și dezvelită în 1886. El a sculptat și statuia lui Gheorghe Asachi de la Iași, în 1890[30].

Iar statuia lui Spiru Haret, amplasată în 1935, a fost sculptată de sculptorul român Ion Jalea, născut în 1887[31].

În 1841 se extindea Grădina Bellu, care din 1846 a devenit Cimitirul Bellu[32].

Grădina Belvedere a fost proprietatea boierului Dinicu Golescu. În iunie 1827, din cauza problemelor financiare, și-a vândut la licitație Hanul Curtea Veche, o vie de 10 pogoane din Prahova și moșia Belvedere[33].

„Grădina Belvedere începea din str. Ștefan Furtună, B-dul Dinicu Golescu și se întindea spre nord, nord-vest, cuprinzând tot cartierul Grant până aproape spre Giulești; pe o parte din acest loc se află astăzi Spitalul militar, tot cuprinsul Gării de Nord și întregul cartier, până departe spre marginea orașului”[34].

Și Belvedere nu făcea parte din București ci din județul Ilfov[35].

Grădina Gagel, apoi Edison, din 1890 devine Grădina Blanduziei. Era la întretăierea străzilor Academiei, nr. 7 și str. Doamnei. Era o grădină centrală a Bucureștiului, unde, vara, cânta orchestra și unde se serveau crenvurști speciali, iar, spre miezul nopții, se puteau mânca cornuri calde[36].

După 1900, în Grădina Blanduziei s-au pus în scenă piese de teatru[37].

Grădina Bordei era pe o parte și pe alta a șoselei Jianu. Ținea de la Monumentul aviatorilor și până la lacul Herăstrău[38]. Ea fusese proprietatea familiei Hrisoscoleu având suprafața de circa 80 de pogoane[39].

Pe la 1900, o oală cu vin de un litru costa 90 de bani: 10 bani oala și 80 de bani vinul[40].

Grădina cu cai se afla între Splaiul Kogălniceanu și Bulevardul Elisabeta. Aici se dădeau reprezentații de circ și vara se făcea baie pentru 2 sfanți [40 de bani] de persoană[41].

Grădina Castrișoaia, avându-și numele de la proprietăreasă, Safta Castrișoaia, se afla în cartierul Izvor, în spatele fabricii de bere Opler/ Gib[42].

Grădina Creangă, era pe locul Bisericii Sărindar și pe locul actualului Cerc Militar[43].

Grădina Eliad, fostă proprietate a scriitorului Ion Heliade Rădulescu, avea o suprafață de 12 pogoane și vara se făcea aici bâlci[44].

Grădina Episcopiei e atestată din sec. 18. A fost proprietatea familiei Văcărescu, apoi a Episcopiei de Râmnic[45].

Grădina Giafer se afla pe Calea Plevnei, care stradă, înainte de 1878, se numea Podul de Pământ[46].

Comercianți ambulanți vindeau flori lângă Cafeneaua Riegler la 1908. Ea se afla „peste drum de Teatrul Național”[47].

În 1912, Cafeneaua Riegler era situată între Hotel Continental și Hotel English[48].

În 1914, pe șoselele Bucureștiului se circula cu calești cu cai, acoperite sau neacoperite[49].

În 1912 se patina în Grădina Cișmigiu, o doamnă fiind în prim-plan[50], pe când, o fotografie din 1913, ne prezintă, în aceeași grădină, tenismene la fileu. Adică 6 doamne cu fuste lungi, cu pălării în cap și cu palete de tenis în mână…lângă fileul terenului de tenis[51].

În Parcul Herăstrău, la 1890, se aduceau și caii la scăldat[52].

În 1910, pe șoseaua Kiseleff, existau lămpi electrice suspendate[53].

Grădina Giagoga.

Grădina Gramont. De la numele proprietarului: vicontele Louis Antoine de Grammont. Fost colonel în armata română și aghiotant [ofițer militar]al domnilor Alexandru Ghica, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei[54].

Grădina Icoanei avea niște platani uriași și ea a apărut în 1872/1875[55], după asanarea bălții pe care o provoca râușorul Bucureștioara[56].

Grădina Ioanid, cunoscută în anii 1830-1860 ca Grădina lui Breslea. Gheorghe Ioanid (1818-1906), în a cărui proprietate intră, era librar[57]. Aici se cultivau pomi fructiferi, legume și zarzavaturi[58].

Grădina Laptev avea o suprafață de 12 pogoane, fiind, de fapt, o vie[59].

Grădina lui Marcu, existentă până în a doua jumătate a secolului al 19-lea, se afla lângă fostul mecet [cimitir] turcesc din mahalaua Popa Nan[60].

Grădina Oracici era pe Dealul Filaretului, numită mai apoi Trocadero. O grădină mare, cu pomi seculari, înconjurată cu vii și livezi[61].

Grădina Otetelișanu se afla pe Calea Victoriei. Era proprietatea lui Ioan Otetelișanu (1795-1876), ministrul de Finanțe din vremea lui Cuza[62].

Grădina Procopoaia. De la numele proprietarei: Marghioala Procopie Canusis (1817-1892), mama ei fiind din familia Racuti din care s-a născut mitropolitul Nectarie al Țării Românești (1812-1819)[63].

În timpul ocupației germane (1916-1918), terenurile Procopoaiei au fost transformate în grădini de zarzavat, mai apoi acolo construindu-se Facultatea de Drept[64].

Grădina Rașca a durat până la anul 1897, când a intrat în patrimoniul statului[65]. Era pe locul actualei Facultăți de Litere, căci „prin mijlocul grădinii Rașca s-a deschis strada Edgar Quinet”[66].

Grădina Rașca exista pe timpul lui Cuza și numele îi vine de la polonezul Hirtscha, care avea acolo birt și grădină de vară[67].

Între 1860-1895, Grădina Rașca a fost locul unde se întâlnea elita românească și unde cântau două fanfare[68]. Aici puteai să servești vinuri din Bordeaux și Vöslauer, șampanie franțuzească, vinuri de Drăgășani și Odobești, cafea fierbinte sau la gheață.

Chelnerii erau bărbați, serveau îmbrăcați în frac [haină de gală cu două pulpane] și în fiecare seară era concert[69].

Aici au cântat violonistul Ludovic Wiest („Strauss al Bucureștiului”) și Schipek. Din 1880, în fundul grădinii s-a creat un loc pentru reprezentații de operetă[70].

Grădina Sans-Souci se afla pe Șoseaua Kiseleff, care avea un restaurant de lux cu prețuri piperate[71].

Grădina la Șapte nuci sau Grădina de sub Mitropolie avea intrarea pe Strada 11 iunie[72].

Grădina lui Scufa era pe Podul de Pământ, avându-și numele de la proprietarul ei, grecul Ioan Gheorghiu Scufa. A cumpărat-o la începutul secolului al 19-lea[73].


[1] George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 219. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Leon.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 220.

[4] Ibidem.

[6] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 220.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 221.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 222.

[12] Idem, p. 223.

[13] Idem, p. 224.

[14] Idem, p. 225.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 226.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 227.

Câteva poeme ale sale: http://www.cerculpoetilor.net/Alexandru-Obedenaru.html.

[19] Idem, p. 229.

[22] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 229.

[24] Idem, p. 230.

[25] Idem, p. 231.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 233, n. 1.

[29] Idem, p. 233, n. 2.

[30] Idem, p. 233-234, n. 3.

[31] Idem, p. 234, n. 4.

[32] Idem, p. 234.

[33] Idem, p. 235.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 236.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 237.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 238.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 239.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 240.

[47] Din a 6-a fotografie de după p. 240 și din însemnarea de deasupra ei.

[48] Din însemnarea de sub imaginea a 7-a, prezentată după p. 240.

[49] Din a 9-a fotografie de după p. 240.

[50] Din însemnarea de sub imaginea a 17-a, situată după p. 240.

[51] A 18-a fotografie de după p. 240.

[52] A 25-a fotografie de după p. 240.

[53] A 30-a fotografie de după p. 240.

[54] Idem, p. 241.

[55] Idem, p. 242.

[56] Idem, p. 241.

[57] Idem, p. 242.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 242-243.

[60] Idem, p. 243.

[61] Ibidem.

[62] Ibidem.

[63] Idem, p. 244.

[64] Idem, p. 245.

[65] Ibidem.

[66] Ibidem.

[67] Ibidem.

[68] Idem, p. 246.

[69] Ibidem.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 248.

[72] Ibidem.

[73] Ibidem.

Did you like this? Share it: