Skip to content
Detaliile te fac atent
- „De la un coleg al meu, al cărui tată era în relaţii mai strânse cu părintele, am aflat mai multe despre el. De pildă, că atunci când a fost pe Muntele Athos, trimis de mitropolitul Nicolae Bălan pentru a învăţa duhovnicia din locul cel mai bun de călugărie, părintele Arsenie Boca a fost binecuvântat de Puterile cereşti cu ceva ce nu i se dă oricui. S-a dus acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-i scoată în cale un călugăr de la care să înveţe adevărata călugărie. Şi Maica Domnului i s-a arătat, l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful Muntelui Athos, unde i l-a înfăţişat pe Sf. Serafim de Sarov. Apoi Maica Domnului a dispărut. Părintele Arsenie s-a folosit de sfătuirea pe care a avut-o pe Athos cu Sf. Serafim de Sarov (născut 1759 şi trecut la Domnul în 1833), căci apoi s-au mai întâlnit de câteva ori”.
- „Eu pun însă şi următoarea problemă pentru situaţiile în care instanţa acceptă, în fine, eliberarea condiţionată, cele 30-60 zile petrecute în penitenciar în aşteptarea zilei fixate de calculator înseamă între 500 şi 1000 Euro cheltuieli suplimentare. Într-un an sunt zeci, sute de astfel de situaţii. Cine plăteşte sumele suplimentare determinate de lipsa de celeritate în examinarea cererilor? MCV-ul? Nu. Plăteşte guvernul şi, deci, plătesc contribuabilii români”.
- „Peste 200 de persoane s-au adunat duminică [13 ianuarie 2013], în Piaţa Universităţii, pe peluza din faţa Teatrului Naţional, pentru a marca un an de zile de la manifestările de protest împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a regimului PDL”.
- NT ed. a 28-a Nestle-Aland e online.
- Despre Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii și Luminătoarea Georgiei.

- „Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe cei care consideră că, renunţând la contestaţia în anulare, am făcut un „blat” cu Băsescu. Numai cei care nu mă cunosc pot să gândească în felul ăsta”.