Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Grădina Sfântul Gheorghe era împrejurul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou[1] și fusese amenajată de Sfântul Constantin Brâncoveanu[2]. Statuia Sfântului Constantin, din fața Bisericii, a fost sculptată de Oscar Han[3] în 1939[4].

Până în martie 1847, când totul a ars, împrejurul Bisericii era un han foarte mare, cu prăvălii și privnițe ale negustorilor[5].

Grădina Sfânta Vineri era în jurul Bisericii cu același nume[6], în spatele Magazinului Unirii de azi.

Grădina Șlater, după numele proprietarului, Johann Schlatter, și era lipită de Grădina Cișmigiu[7].

Grădina Spirea era pe locul Muzeului Militar Central[8], ce a fost distrus de un incendiu în 1940[9].

Grădina Stavri se afla pe strada Academiei, între străzile Edgar Quinet și Biserica Enei[10].

Acum, pe locul ei, este Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”[11].

Grădina cu Tei era pe moșia Colentina a domnului Grigore Ghica. Era o adevărată pădure de tei[12].

Grădina Union era pe strada Câmpineanu și își avea numele de la colonia elvețiană Union-Suisse, întemeiată în 1840 și formată din 140 de membri[13].

Grădina Văraru se afla pe Calea Rahovei. Cale ce a purtat numele de Podul Calicilor, apoi de Podul Caliții și, din 1878, s-a numit Calea Rahovei[14].

Grădina Zdrafcu era pe Bulevardul Elisabeta și avea o suprafață foarte mare. Restaurantul ei era renumit pentru mâncarea românească și vinurile alese[15].  A fost dărâmată în 1904, când s-a lărgit bulevardul[16].

Grădina Cișmigiu „este cea mai veche și mai frumoasă grădină publică a Bucureștilor”[17]. Are o suprafață de aproape 16 hectare și e amenajată ca un parc englezesc[18].

În sec. al 19-lea, Cișmigiul era cunoscut ca Grădina lui Dura neguțătorul și era mult mai extins decât cel de azi[19].

Cel care a aranjat Grădina Cișmigiu a fost grădinarul peisagist german Wilhelm Mayer, începând cu 1847, când a fost chemat în București de domnul Gheorghe Bibescu[20].

În 1852 Cișmigiul a fost împrejmuit cu uluci pentru prima oară[21]. Pe lac, vara, se făceau plimbări cu barca și iarna lacul devenea patinoar[22].

Rădvane = calești[23]. Caretă = căruță nemțească[24].

Doctorul grec Spirea deținea, în sec. al 18-lea, Dealul Spirea și Biserica Spirea[25].

Domnul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) se plimba într-o „caleașcă poleită, trasă de patru cerbi cu coarnele de aur”[26].

În 1786, la București, un negustor ungur vindea trăsuri, una costând între 180 și 200 de galbeni[27].

La 1890, plimbatul cu trăsura prin București costa 2 lei pe oră[28].

La începutul secolului al 20-lea, la București funcționau 850 de trăsuri cu doi cai și 150 de cupeuri pentru zi și 200 de trăsuri de noapte…asta pentru o populație de 300.000 de locuitori[29].

Vizitiii [cei care conduceau trăsurile] erau plătiți cu 30 de lei pe lună, „plus hrana în natură sau bani”[30].

Patronul birjarilor bucureșteni era Sfântul Gheorghe și Biserica lor era Biserica Sfântul Ion-Moși[31].

În 1895, corporația birjarilor, numită Fulgerul, cuprindea 1.200 de birjari și avea un capital de 2.500 de lei, și ea ajuta, la nevoie, pe membrii și familiile lor[32].

Din primăvara lui 1872, datorită unei societăți engleze, Bucureștiul a avut tramvaie cu cai[33]. Biletul era 15 bani, dacă stăteai jos și 10 bani, dacă te mulțumeai să călătorești în picioare[34]. Și pentru că nu știa să pronunțe cuvântul tramvai poporul denumea noul mijloc de transport Traivan, Trangavan sau Tranca-fleanca[35].

În câte un vagon de tramvai încăpeau 20-25 de persoane[36].

Ploaia te face „ciuciulete”[37].

Biserica Bucur, la 1880, avea un pridvor de lemn și garduri solide de cărămidă[38].

Prima linie electrică de tramvaie din București s-a numit Nr. 14 și ea lega Cotroceniul de Obor[39].  Vagoanele acestei linii au fost verzi la început și din 1916 au devenit galbene[40].

Tramcarele lui Toma Blându și Ștefan Mihăiescu funcționează între 1891 și 1904[41]. Erau galbene[42].

Teatrul de la Cișmeaua Roșie a ars în 1825[43]. Teatrul Momolo, în 1833, e construit de Ieronim Momolo, „fost bucătar și om de afaceri” și este luminat cu lumânări de seu și cu „câteva lămpi cu ulei de rapiță”[44].

În octombrie 1833, la București, se înființează Societatea Filarmonică, de către Ioan Câmpineanu și Ion Heliade Rădulescu[45].

Teatrul Național a fost inaugurat pe 31 decembrie 1852, într-o zi de miercuri, la ora 20.00[46]. Și atunci s-a jucat Amantul împrumutat de către actorii români Costache Caragiale, Costache Mihăileanu, Lăscărescu, Diamant, Ralița Mihăileanu, Niny Walerry, Marița Blonda, Catinca Mihăescu și Raluca Stavescu[47].

Domnul Țării a fost prezent iar Cezar Bolliac a descris evenimentul[48].

În primii doi ani de funcționare, Teatrul Național a fost luminat cu lumânări de seu iar din 1854, datorită negustorului german Carol Knappe, cu lămpi cu ulei de rapiță[49]. Apoi va fi luminat cu gaz aerian și cu lumină electrică[50].

La mijlocul secolului al 19-lea tineretul român era ahtiat după baluri[51]. La Teatrul Slătineanu și la Hanul lui Manuc aveau loc câte trei baluri pe săptămână[52].

Biletul la balul din 31 decembrie 1855, de la Teatrul Național, a costat 7 sfanți de persoană[53]. Numai că, din indispoziția patroanei, el s-a amânat pentru 4 februarie[54].


[2]  George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 249.

[3] Ibidem.

[5] George Potra, Din Bucureștii de altădată, op. cit, p. 249.

[6] Idem, p. 250.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 271.

[10] Idem, p. 251.

[11] Ibidem. A se vedea: http://www.uauim.ro/.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 252.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 253.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 254.

[21] Idem, p. 255

[22] Idem, p. 258.

[23] Idem, p. 276.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 277.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 280.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 284.

[32] Idem, p. 285.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 286.

[37] Idem, p. 288.

[38] A patra fotografie de după p. 288.

[39] Idem, p. 291.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 292-293.

[42] Idem, p. 293.

[43] Idem, p. 298.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 307.

[47] Idem, p. 307-308.

[48] Idem, p. 308.

[49] Idem, p. 309.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 310.

[54] Ibidem.

Did you like this? Share it: