Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Prima parte și a doua.

***

Și au rostit cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Și mulțimea celor care au crezut avea o singură inimă și un singur suflet (4, 31-32).

Înțelegi că, împreună cu harul lui Dumnezeu, și ei și-au adus partea lor?

Căci oriunde, ar trebui să luați seama bine, că împreună cu harul lui Dumnezeu, își împlinesc și ei partea lor[1].

Adică așa cum a spus mai sus Sfântul Petru: Argint și aur nu am (3, 6); și iarăși că erau cu toți împreună.

Dar acum, spunând că au fost ascultați, Sfântul scriitor începe să vorbească de asemenea și despre ei, anume ce virtute au arătat.

Mai mult decât atât, el este pe cale să înceapă povestirea despre Safira și Anania, și, vrând să arate comportarea detestabilă/ odioasă a acelei perechi, mai întâi vorbește despre comportamentul nobil al celorlalți.

Spuneți acum, iubirea lor a născut sărăcia, sau sărăcia a născut iubirea?

După părerea mea, iubirea a născut sărăcia, și apoi sărăcia a legat strâns corzile iubirii.

Căci luați aminte ce spune: Erau toți cu o singură inimă și cu un singur suflet.

Iată, inima și sufletul sunt cele ce fac pe împreună.

Nici nu a zis niciunul dintre ei că ceva din lucrurile pe care le avea erau ale sale. Ci aveau toate lucrurile în comun. Și cu multă putere Apostolii și-au adus mărturia lor despre Înviere [a lui Hristos] (4, 32-33).

Această frază îi arată pe ei fiind ca niște persoane cărora li s-a încredințat o depunere.

El [Sfântul Luca] vorbește despre aceasta ca despre o datorie sau obligație: că și-au adus mărturia lor cu îndrăzneală și s-au achitat față de toți.

Și mare har era asupra lor a tuturora. Nici nu era acolo între ei cineva care să ducă lipsă (4, 33-34).

Se simțeau exact ca și cum s-ar fi aflat sub acoperișul părintesc, toți pentru o vreme împărțind [bunurile] la fel.

Să nu fie spus [un lucru ca acesta], că deși păstraseră într-adevăr restul [o rezervă], totuși o făceau cu sentimentul că bunurile pe care le păstrau erau încă ale lor.

Nu, împrejurarea minunată este aceasta, că mai întâi și-au înstrăinat averea, și astfel au păstrat restul, cu scopul ca cele păstrate să nu vină [să nu parvină celor în nevoie] ca de la bunurile lor private, ci ca de la o proprietate comună.

Căci toți câți erau proprietari de pământuri sau de case le-au vândut pe acestea și au adus prețul lucrurilor pe care le-au vândut și l-au pus pe el jos, la picioarele Apostolilor. Și împărțirea [lui] s-a făcut către fiecare om așa după cum [fiecare] avea nevoie (4, 34-35).

O mare dovadă de cinstire este aceasta, că l-au pus pe el jos, la picioarele Apostolilor.

Și Iosif, care a fost supranumit Barnaba de către Apostoli (care înseamnă, tâlcuit, „fiul mângâierii”) (4, 36).

Nu cred că acesta este același cu tovarășul lui Matia, căci acela mai era numit și Iustus [și Barsaba[2], iar acesta Iosif] și „Barnaba” [„fiul mângâierii”].

De asemenea, cred că și-a primit numele de la virtutea sa, fiind vrednic și potrivit pentru această îndatorire.

Un levit, și din țara Ciprului, după naștere [originar din Cipru] (4, 36).

Luați aminte cum în toate împrejurările sciitorul indică încălcarea Legii [de către evrei].

Dar cum era el totodată [și levit] și cipriot după naștere?

Pentru că ei, mai apoi, s-au mutat chiar [și] în alte țări, și tot erau numiți leviți.

Având pământ, l-au vândut, și au adus prețul și l-au așezat la picioarele Apostolilor.

Haideți să revedem cele ce s-au spus!

Și fiind lăsați liberi, au mers la ai lor și le-au povestit toate cele pe care arhiereii și bătrânii le spuseseră lor (4, 23) (Recapitulare 4, 23).

Vedeți conduita neostentativă a Apostolilor și lărgimea cugetării lor.

Nu au povestit lăudându-se, să zică: Cum i-am servit pe preoți?

Nici nu au avut ambiția să fie cinstiți.

Ci [dimpotrivă], citim: au mers la ai lor.

Luați aminte cum ei nu se aruncă pe ei înșiși [în fața] ispitelor, ci când vin ispitele, [atunci] cu curaj le îndură.

Dacă ar fi fost un altul dintre ucenici [alt fel de ucenici/ ucenicii altcuiva], poate că, încurajat de înfățișarea mulțimii, ar fi insultat, poate că ar fi lăsat să-i scape chiar expresii dure.

Dar nu [au procedat] astfel acești adevărați filosofi.

Ei fac toate cu blândețe și cu delicatețe.

Și când au auzit acestea, citim, într-un singur cuget și-au ridicat glasul către Dumnezeu, și au zis (4, 24).

Acel strigăt a provenit din bucurie/ desfătare [delight] și [din] mare emoție.

Astfel sunt cu adevărat rugăciunile care își împlinesc rostul[3]: rugăciuni pline de adevărată filosofie, rugăciuni aduse pentru asemenea scopuri, de asemena persoane, în asemenea împrejurări, într-un asemenea fel.

În timp ce toate celelalte sunt abominabile și profane.

Stăpâne, Dumnezeule care ai făcut cerul și pământul, și marea, și toate cele care în ele există.

Luați aminte cum nu spun nimic inutil/ nefolositor, nu [ca] vorba și scornelile unor femei/ neveste bătrâne, ci vorbesc despre puterea Lui.

La fel cum Hristos Însuși le-a spus evreilor: Dacă Eu prin Duhul lui Dumnezeu scot afară demonii [Mt. 12, 28; Lc. 11, 20], iată că și Tatăl de asemenea vorbește prin Duhul.


[1] Adică Sfinții își aduc și ei contribuția, ca oameni, prin râvna pe care o arată, conlucrând astfel cu harul lui Dumnezeu.

[2] Cf. Fapt. 1, 23.

[3] Literal: își fac treaba.

Did you like this? Share it: