Românii își vor copiii cu școli și cu facultăți, dar nu își vor copiii…studioși.

Nu îi vor doldora de cunoaștere, dedicați menirii lor, pentru că, tot ei zic, multa cunoaștere…tâmpește.

Ei vor ca școlile și facultățile să îi facă doar apreciați, bine văzuți, respectați, cu faimă.

Nu și să îi cunoască ei înșiși, să îi respecte, să le înțeleagă aspirațiile.

Și mai ales, nu înțeleg studiul mult și greu  urmat de…sărăcie. De umilință. De simplitate și modestie.

Adică cum? Au învățat atâta degeaba?

E manelistul cutare sau magnatul cutare, care n-are prea multe studii, mai deștept?

Și societatea românească merge prost, pentru că…gândește prost.

Pentru că judecă doar în termenii parvenirii și nu-i acordă școlii și studiului o valoare intrinsecă și un rol esențial în devenirea omului.

Dar…tot omul de rând vrea caracter de la intelectuali, pretinde verticalitate și conduită ireproșabilă.

Însă acestea nu se nasc fără a urmări sensul înalt al educației și nu pe cel meschin.

***

Poți să întâlnești persoane pe care discuția ta cu altcineva să le enerveze, chiar dacă nu are absolut nimic de-a face cu ele.

De ce?

Pentru că nu înțeleg…despre ce se vorbește.

E ca și cum ai vorbi cifrat, iar ei se simt brusc deranjați de faptul că…nu înțeleg toate codurile.

Însă tu nu ești de vină pentru că ei nu știu fizică nucleară, să zicem. Filosofie. Sau matematică superioară.

Dar sunt vexați că tu știi.

Ar vrea oare să fie atotștiutori?

S-ar simți în stare?

Did you like this? Share it: