Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 19 ianuarie 2013

Istorie II. 16

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.

***

Un dosar de urmărire penală[1] deschis pe data de 7 ianuarie 1991[2]. Împotriva lui Emil Macri (general maior de securitate), Ion Popescu (colonel de securitate), Traian Sima (colonel de securitate), Filip Teodorescu (colonel de securitate), Gabriel Atanasiu (colonel de securitate), Ion Deheleanu (colonel, fost șef al Miliției județului Timiș), Nicolae Ghircoiaș (colonel), Gheorghe Atudoroaie (locotenent colonel), Radu Tinu (maior de securitate), Ioan Corpodeanu (locotenent colonel), Valentin Ciucă (căpitan de securitate), Petru Moraru (colonel), Ion Baciu (șef al direcției economice din Inspectoratul General al Miliției), Iosif Veverca (maior) și Gheorghe Avram (maior). În total: 15 persoane[3].

Cine sunt toți aceștia? Cei care au ordonat, în decembrie 1989, să fie omorâți revoluționarii de la Timișoara.

Din stenograma comitetului politic executiv al CC al PCR, din 17 decembrie 1989, aflăm că Ion Coman și Ilie Matei erau la Timișoara[4].

Ceaușescu știa că atât în răsărit cât și în apus se vorbea despre faptul că în România „ar trebui să se schimbe lucrurile”[5]. Adică regimul politic.

Și Nicolae Ceaușescu îi cere lui Vasile Milea să aducă tancurile în centrul Timișoarei[6].

Pe 16 decembrie 1989 soldații aduși pe străzi fuseseră neînarmați, în afară de grăniceri și Ceaușescu le cere să se înarmeze[7].

Tudor Postelnicu raportează că Miliția este înarmată[8]. Iar Ceaușescu îi replică faptul că milițienii trebuiau să tragă în manifestanți și nu să se lase bătuți[9].

Între 16 și 17 decembrie 1989 familia prezidențială nu dormise aproape deloc atâta timp cât Nicolae Ceaușescu a vorbit la orele 2, 3 și 4 dimineața cu subalternii săi[10].

Ceaușescu dorea să se tragă la picioare[11].

Elena Ceaușescu caracterizează „situația” de la Timișoara ca fiind „foarte gravă și neplăcută”[12].

N. Ceaușescu despre ripostă și socialism: „Dușmanul nu cu predici îl potolești, ci trebuie să-l arzi. Socialismul nu se construiește cu dezinformare, cu închinăciune, ci cu lupte. Cu luptă trebuie să-l construim. Acum în Europa este o situație de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului”[13].

Și Tudor Postelnicu subliniază faptul că N. Ceaușescu a discutat cu ei „de cel puțin 15 ori” în noaptea trecută[14].

N. Ceaușescu preia comanda Armatei române[15] ca să-i omoare pe „huliganii” de la Timișoara[16]. Cere lichidarea rapidă a „ce este la Timișoara”[17].

Seara a făcut o teleconferință[18]. Ion Coman îi spune lui Ceaușescu că a ordonat „să se tragă foc”[19].

Declarația lui Ion Coman e prima din dosar, începând de la imag. 28. Scrisă de mână. Și odată cu imag. 34 ea a fost dactilografiată.

Și își asumă faptul că a aprobat să se tragă în manifestanți[20].

În două nopți și-o zi (17-19 decembrie 1989) organele MI au reținut la Timișoara 700 de persoane, au fost 210 răniți și 21 de morți. Emil Bobu s-a interesat de un crematoriu[21].

Din declarația lui Ion Coman rezultă că s-a născut în com. Asan-Aga[22] din Teleorman[23] și că cei aproape 3.000 de manifestanți de la Timișoara strigau: „Vrem libertate”, „Vrem alegeri libere”, „Vrem alimente”, „Vrem căldură”, „Jos dictatura!”, „Jos dictatorul Ceaușescu”, „Jos criminalul Ceaușescu”, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”[24].

Elena Ceaușescu i-a cerut lui Ion Coman „să asmută cîinii asupra femeilor”[25]. În aceeași pagină Coman vorbește de 58 de morți. Și Coman a ordonat să tragă generalilor Nuță și Gușe[26].

Urmează declarația lui Tudor Postelnicu. Începând cu imag. 57 din vol. 1. Care scrie mai citeț decât primul.

S-a născut în Provița de Sus, în Prahova[27]…și a ordonat militarilor să tragă[28]. Și chiar se laudă cu asta, spunând că el nu a făcut ca generalul Milea, care a scos armata în București ca „să cânte”[29].

Dar dacă Coman îl numise dictator pe Ceaușescu, Postelnicu îi declară trădători pe soții Ceaușescu[30].

Postelnicu avea o Dacia 1300 la revoluție și locuia în București, pe strada Heleșteului, nr. 22 A, sect. 1[31].

În Procesul verbal din data de 20 ianuarie 1990 se anexează la dosar jurnalul acțiunilor operative și alte note[32]. Semnează pentru anexare Petru Izdrescu, Procuror militar șef, maior de Justiție[33].

Jurnalul acțiunilor operative e încadrat la Secret, având nr. 01349/ 12.12.87. Al Ministerului de Interne, acțiunea: Gloria[34].

Și avem aici însemnări amănunțite, ca de Twitter, ale serviciilor MI cu privire la ce se petrecea în Timișoara în timpul revoluției. În concluzie: zeci de foi scrise despre diverse evenimente.

La ora 10. 35, în ziua de 17 decembrie 1989, apare ideea de ridicare [reținere] a două persoane[35].

La 13. 27, 800 de oameni, în coloană, se îndreptau spre conducerea județeană a PCR din Timișoara[36].

La 16.04 s-au provocat două incendii.

La 16. 06: apare un grup de 400 de oameni.

La  16. 15: cei 2.000 de oameni din centru se unesc cu cei 400[37].

Și la fiecare însemnare de acest fel există numele celor care informează, primesc informația și hotărăsc ca ea să fie scrisă.

La 16. 20 grupul de oameni se îndreaptă spre Piața Libertății[38].

17. 36: 2 soldați răniți.

17. 40: ardea ceva pe strada 30 Decembrie.

La ora 18 apar tancurile pe străzi. Staționează.

Ora 19.00: 1.000 de oameni au intrat pe Aleea studenților[39].

19. 56: „au trecut 4 salvări mari cu cel puțin 10 răniți și câțiva morți”[40].

Ora 21: manifestanții „fac agitație pe seama morților”[41].

Pe 18 decembrie 1989, la Timișoara, la ora 0.00 se striga: „Feriți-vă de poliția comunistă!”[42].

La ora 10.00 „30 femei violente cer cadavrele celor decedați. Se cere un procuror pentru identificarea cadavrelor”[43].

Ora 10.10: apare ideea de revoluție[44].

10. 15: „mașini străine [din străinătate] filmează ceea ce se întâmplă în oraș. S-au luat măsuri de anihilare[45] a lor.

11.00: în fața catedralei ortodoxe din Timișoara era un grup de 20 de persoane[46].

De la 11. 46 încep să se rețină persoane[47]. Li se dă numele și adresa.

12. 47: sunt „întorși înapoi 3 ziariști englezi și 2 cetățeni italieni care și-au exprimat dorința de a ajunge la Timișoara”[48].

13. 10: „o femeie blondă incită lumea”[49].

La 13. 15 se informează faptul că din cei 1.350 de muncitori, câți trebuiau să intre în schimbul de dimineață la inteprinderea Solventu au venit…doar 40 de muncitori la lucru[50].

14. 56: „circa 1.500 [de] persoane de la UMT ies să demonstreze pentru morți”. Pentru cei care fuseseră omorâți în ziua precedentă, pe 17 decembrie 1989[51].

17.05: s-a făcut uz de armă la catedrală[52].

17. 49: numele celor 3 „instigatori” de la UMT[53].

19 decembrie 1989, ora 8. 32: se strigă „Ucigașilor!” din mașina cu numărul 3TM-6956[54].

8. 36: lozinci scrise pe un bloc[55].

10. 37: o lozincă foarte mare scrisă cu roșu[56].

11. 40: mulțime de demonstranți[57].

Ora 17: manifeste aruncate în fața catedralei[58].

20 decembrie 1989, la Timișoara, ora 10.11: cu tricolorul pe străzi[59].

12. 19: „Vrem morții și răniții!”[60].

12. 36: circa 300 de oameni se îndreaptă spre centrul orașului[61].

14.00: „Piața Operei este plină. Sunt câteva mii[62].

14. 14: se cere un microfon[63].

22. 03: „În spatele Comitetului Județean mulțimea aprinde lumânări[64].

21 decembrie 1989, la ora 3.00 dimineața: oamenii se adunau în Piața Operei din Timișoara[65].

18. 03: Frontul Salvării Naționale[66]. Singura însemnare scrisă cu creionul.

Manifestanții de la Timișoara au fost și fotografiați de către Securitate și în imag. 94 sunt două fotografii de atunci.

Această fotografie e din data de 17 decembrie 1989, din acțiunea de filaj a Securității: (fotografie).

O alta de la un fotograf „autorizat”[67]: (fotografie).

Adrian Brădișteanu dă declarație ca martor pe 17 ianuarie 1990[68]. Alt martor: Vasile Grui[69].

Mărturia căpitanului Marin Vasile e primită în ziua de 15 ianuarie 1990[70]. De aici încolo numai declarații ale martorilor.

Unul dintre ei face o schiță în imag. 133.

(fotografie)

Declarația lui Ion Clavac e scrisă ca la tipar. E cea mai clară dintre toate[71]: (fotografie).

De la imag. 144 încep să fie enumerați cei omorâți și răniți la Timișoara.

Și cei răniți prin împușcare pe 18 decembrie 1989 aveau vârsta de 12, 14, 16, 21, 37 sau 38 de ani[72].

Octavian Țânțaru, de 21 de ani, a fost omorât[73]. Cristian Câmpeanu, de 13 ani, a fost împușcat în gambă[74]. Radian Belici, de 23 de ani, a fost omorât[75]. Stela Uțan, de 37 de ani, a fost rănită[76].

Gheorghe Cruceru a fost omorât pe 17 decembrie 1989. Pe 18 decembrie 1989 a fost omorât Nicolae Simicin. Pe 19 decembrie 1989 Ștefan Mariș a fost rănit și pe 24 decembrie a murit[77].

Sunt mai multe liste cu morți și răniți. Pe spitale.


[1] Are 11 volume și îl găsiți la nivel online, în mod parțial, aici:

http://sensidev.com/fc/dosare%20de%20urmarire%20penala/.

[2] Vol. 1, imag. 2.

[3] Vol. 1, imag. 2-4.

[4] Vol. 1, imag. 5.

[5] Vol. 1, imag. 6.

[6] Vol. 1, imag. 6-7.

[7] Vol. 1, imag. 7.

[8] Ibidem.

[9] Vol. 1, imag. 8.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Vol. 1, imag. 9.

[13] Ibidem.

[14] Vol. 1, imag. 10.

[15] Ibidem.

[16] Vol. 1, imag. 11.

[17] Vol. 1, imag. 12.

[18] Vol. 1, imag. 18.

[19] Vol. 1, imag. 21.

[20] Vol. 1, imag. 34.

[21] Vol. 1, imag. 35.

[22] A purtat și numele de Costieni și acum se numește Bujoreni.

Aici găsim o Biserică din lemn din anul 1711:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Bujoreni,_Teleorman.

[23] Vol. 1, imag. 38.

[24] Vol. 1, imag. 43.

[25] Vol. 1, imag. 45.

[26] Vol. 1, imag. 53.

[27] Vol. 1, imag. 63.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Vol. 1, imag. 64.

[31] Vol. 1, imag. 65.

[32] Vol. 1, imag. 68.

[33] Vol. 1, imag. 69.

[34] Vol. 1, imag. 70.

[35] Vol. 1, imag. 82.

[36] Vol. 1, imag. 84.

[37] Vol. 1, imag. 85.

[38] Vol. 1, imag. 87.

[39] Vol. 1, imag. 88.

[40] Vol. 1, imag. 90.

[41] Vol. 1, imag. 92.

[42] Vol. 1, imag. 93.

[43] Vol. 1, imag. 96.

[44] Ibidem.

[45] Vol. 1, imag. 97.

[47] Vol. 1, continuare, imag. 19.

[48] Vol. 1, continuare, imag. 24.

[49] Ibidem.

[50] Vol. 1, continuare, imag. 25.

[51] Ibidem.

[52] Vol. 1, continuare, imag. 26.

[53] Vol. 1, continuare, imag. 27.

[54] Vol. 1, continuare, imag. 31.

[55] Ibidem.

[56] Vol. 1, continuare, imag. 33.

[57] Vol. 1, continuare, imag. 34.

[58] Vol. 1, continuare, imag. 39.

[59] Vol. 1, continuare, imag. 44.

[60] Vol. 1, continuare, imag. 45.

[61] Vol. 1, continuare, imag. 46.

[62] Vol. 1, continuare, imag. 48.

[63] Ibidem.

[64] Vol. 1, continuare, imag. 52.

[65] Vol. 1, continuare, imag. 53.

[66] Vol. 1, continuare, imag. 61.

[67] Vol. 1, continuare, imag. 100.

[68] Vol. 1, continuare, imag. 124.

[69] Vol. 1, continuare, imag. 126.

[70] Vol. 1, continuare, imag. 128.

[71] Vol. 1, continuare, imag. 140.

[72] Vol. 1, continuare, imag. 144.

[73] Vol. 1, continuare, imag. 145.

[74] Vol. 1, continuare, imag. 146.

[75] Vol. 1, continuare, imag. 167.

[76] Vol. 1, continuare, imag. 171.

[77] Vol. 1, continuare, imag. 180.

Lucruri pertinente

  • În calitate de stat partener în proiectul ”Nabucco”, România a fost şi continuă să fie un susţinător ferm şi activ al implementării acestuia, implicându-se constant în demersurile menite a asigura buna desfăşurare a etapelor pregătitoare. La realizarea proiectului, din partea României participă compania Transgaz, membru al Companiei Internaţionale Nabucco”.
  • Noul permis de conducere european:
  • Noul permis european de conducere
  • Agenda ministerială a Mariei Grapini pe săptămâna în curs.
  • Cert este că, în 2003, când a fost revizuită Constituţia – sub „guvernarea Năstase” – a fost eliminată super-imunitatea parlamentarilor, în sensul că ei pot fi urmăriţi penal şi pot fi trimişi în instanţă. Singura super-imunitate care a rămas este cea a preşedintelui Republicii – cea de care se bucură Traian Băsescu, el neputând fi urmărit penal pe perioada mandatului său”.
  • Despre 5 Mucenici români martirizați de tătari și turci.
  • Și-a dat foc în Spania pentru că nu a avut 400 de euro să se întoarcă în România cu familia.
  • Jurnalele pe 2011 și 2012 ale lui Paul Goma. În format PDF.

Istorie II. 15

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

Boierii „adeveritori”[1] = care constatau faptele la fața locului, din ordinul domnului.

Sufixul românesc topic –adia[2], „archaism” [arhaism][3], raportul dintre ațipesc și adorm[4], Adormire = Uspenie (slav.) = Chimisis (gr.) = Dormitio (lat.)[5], adurmec și adulmec[6], „Părintele Bimbirică”[7], „afară de minte”[8], „cugetele hiclĭane [viclene]” în Omiliarul de la Govora, din 1642, p. 11[9].

Afedrona (de la neogr. afedronas) = anus sau latrină. Existent în Mt. 15, 17[10].

„O muiere bărbată”[11], boală mare = epilepsie (în Banat)[12], țigan scris cu majusculă[13], afumare pentru tămâiere[14], în macedo-română: nellu este afumat tu amalămă = inelul este suflat cu aur[15].

Afund, în limba veche, era sinonim cu cufund[16]. Afurisit = îndrăcit[17], anaftimă [anatemă][18], adverbul agale vine din neogrecescul agalia și a intrat în limba română în epoca fanariotă[19], agalmă = idol (de la gr. agalma)[20], agarenii = mahomedanii[21], pentru români agarenii fiind, cu precădere, tătarii[22].

Agariciu = ciupercă de copac[23], Aghiasmă = Aiasmă = Iasmă[24], Agneț[25], aia a mea = nevasta mea[26], haidamac = vagabond sau măciucă[27], aiul = usturoiul[28], cuvântul slavon post [постъ] a înlocuit în limba română pe latinescul ajun [adjunum, corelativ al lui jejunium], care însemna același lucru[29], Crăciun vine de la „latinul vulgar crastìnum[30], ajunare = post[31], vrăjitorie cu broasca cusută la gură și la spate[32], doinele care încep cu expresia „frunză verde alunică” „povestesc sau prevestesc maĭ tot-d’a-una o nenorocire[33].

Proiectul de dicționar al lui Hașdeu îmi place prin exemplificările sale din literatura trecutului dar și prin exemplificările din graiul curent și prin conexiunile pe care le face cu diverse limbi și dialecte. E un dicționar erudit și care citează sursele într-un mod corect.

*

Ziarul Adevărul din 4 septembrie 1888[34], o zi de „duminecă”, costa 5 bani în capitală și 10 bani în districte.

Anul I de apariție, nr. 18, 4 pagini. Pe de-a-ntregul alb-negru.

Pe ultima pagină fiind reclame iar numele ziarului fiind scris, pe prima pagină, cu litere imense. „Ziar cotidian” și care avea un moto din Vasile Alecsandri: „Să te feresci, Române, de cuiŭ strěin în casă!”.

Redacția și administrația își aveau sediul în str. Doamnei, nr. 15 bis, deasupra tipografiei Thiel & Weiss.

„Directorul politic” al ziarului: Alex. V. Beldimanu.

Abonamentul pe un an costa 30 de lei, pe 6 luni: 16 lei, pe 3 luni: 10 lei și 50 de lei pentru străinătate.

Toate datele acestea fiind tipărite pe prima pagină, sus.

Pe prima pagină: știri interne și externe. Cu precădere politice. Se aștepta campania electorală.

Din articolul O cerere de pământ aflăm că arătura la un pogon costa 30 de franci[35].

În articolul Acte oficiale (niciun articol nu e semnat), aflăm că în districtul/ județul Iași există localitatea Bivolari[36].

Tot în pagina a 2-a apare știrea că Hașdeu s-a întors pe 3 septembrie 1888 de la Mănăstirea Agapia.

Din pagina a 3-a aflăm numele prefectului județului Suceava: Al. Millo.

Iar „Lupu Antonescu și-a dat demisia sa din funcția de revizor școlar[37].

Pagina ultimă, a reclamelor, conține 11 reclame comerciale și o reclamă la o carte. Cartea: romanul Secretul nebunului, al lui Pierre Ninous, se vindea în fascicule/ extrase, și un fascicul costa 5 bani[38].

Fabrica de hârtie de țigări „Ancora” e publicitată aici. Era situată pe strada Gabroveni, la nr. 33-35. Cât și „marele deposit de piane” din Casa Török.

Iar din ultima reclamă comercială aflăm că Grand Hotel Union și Grand Hotel Royal erau ale lui John Stiefler și erau situate în colțul străzii Academiei și a străzii Regale din București.

Odaia, la cele două hoteluri, era de la 2 lei în sus iar bucătăria era franceză și germană[39]. Iar dacă îți beai cafeaua la Grand Café Union puteai să consulți 50 de ziare străine și toate ziarele românești. Plus că puteai să bei „bere de Viena și Münich”[40].

*

Ziarul Ciulinul din 4 septembrie 1883[41]. 3 pagini scrise și pe ultima fiind două desene umoristice.

„Proprietarul” și „directorul responsabil” al ziarului: Ioan Athanasiade[42].

Motoul publicației: Ridendo castigantur mores[43]…scris pe ghiveciul enormului ciulin.

Era un ziar care apărea duminica și al cărui abonament costa 10 lei pe an[44].

Despre „Ionică-Milion”[45].

În poemul Mitropolitului Papagalescu (aluzie la o presupusă retorică goală), semnat de Mița, este ironizat mitropolitul țării, considerat „grósnic [groaznic] de pocit”[46].

Iar în pagina a 3-a este ironizată frica unui preot ortodox de eventualul diagnostic primit de la un medic psihiatru.

Și tot în p. a 3-a este ironizată „neștiința” preoților: (fotografie text).

Numai că monolog din română are la bază un cuvânt grecesc compus [monologos] și nu un cuvânt franțuzesc. Din greacă a intrat în franceză ca monologue.

Cele două desene ironice au în prim-plan Dunărea[47].

*

În Constituția și Regulamentul general ale Fancmasoneriei universale, vol. 1[48], p. 127, se specifică faptul că gradul al 33-lea există în masonerie dar el, în fapt, e conferit „numai regelui Cahalului sau suveranului secret al suprastatului secret universal jidovesc”.

Iar gradul al 32-lea e „purtat în realitate numai de Șeful suprem al masoneriei universale (actualmente de Walter Bruggmann) care este și Vice-Regele Cahalului”[49].

Primele 3 grade ale „francmasoneriei albastre”: 1. discipol, 2. companion, 3. maestru[50].

Urmează „gradele capitulare”, adică gradele 4-18: 4. maestru secret, 5. maestru perfect, 6. secretar intim, 7. judecător, 8. intendent, 9. maestru ales din nouă, 10. maestru ales din 15, 11. sublimul cavaler ales (șeful celor 12 triburi), 12. mare maestru, mare arhitect; 13. royal-arch, 14. mare ales, perfect și sublim mason, 15. cavaler de Orient, 16. prinț de Ierusalim, 17. cavaler de Orient și Occident, 18. suveran prinț de Roza-Cruce[51].

Gradele 19-30 formează areopagurile și sunt grade „filosofice”: 19. marele pontif, sublim scoțian al Ierusalimului, 20. venerabil, mare maestru al tuturor lojilor (marele patriarh noachit), 21. noachit, cavaler prusian, 22. prinț de Liban, 23. cavalerul securii regale (șef de tabernaclu), 24. prinț de tabernaclu, 25. cavaler al Șarpelui de aramă, 26. Scoțian trinitar, 27. suveran, comandor al templului, 28. cavaler al soarelui, 29. mare scoțian al Sfântului Andrei, 30. mare ales, cavaler kadoș[52].

Gradele 31-33 sunt „supremele consilii” și ele „conduc francmasoneria pe tot globul”: 31. marele inspector, comandor inchizitor, 32. suveran, prinț regal secret, 33. suveran, mare inspector general[53].

Autorul neagă faptul că cele 33 de grade masonice indică vârsta umană a Mântuitorului Hristos când a fost răstignit[54]. Și el spune că cele 33 de grade au fost alcătuite „de rabini și de cabaliștii Cahalului în decurs de 87 de ani, de la anul 1717 până la anul 1904 când au fost definitivate”[55].

Tot în p. 130, autorul spune că acest Cahal jidovesc are un cod „cifrat”. Iar în pagina următoare că lojele masonice adoptă și cresc copii orfani cu vârstele între 7 și 15 ani, cărora le dau „o educație masonică specială”[56]. Adică îi îndoctrinează cu forța.

Și p. 132 e, surpriză!, despre „răsbotezare”: „În primul rând, copiii aceștia [adoptați pentru că le-au murit părinții…sau, de ce nu?, răpiți de la părinți n.n.] sunt răsbotezați de Lojă în spirit masonic cu un ritual special[57]. Adică cu unul care neagă/ batjocorește credința creștină.

Și după ritualul masonic al „răsbotezării” li se dă „un nume în plus – convențional și simbolic – de ex. „Devotament”. După aceea, sunt dați în stricta supraveghere a câte doi maeștri, cari le-au servit și de nași la botezul masonic, pentru a li se face educația masonică.

Până la vârsta de 18 ani când li se conferă, cu dispensă de vârstă, gradul de Discipol, copiii aceștia învață diferite limbi, geografie etc., și apoi sunt trimiși pentru desăvârșirea educației masonice la lojile din străinătate, unde, sub cea mai strictă supraveghere, învață până la 21 de ani arta complicată a spionajului, fac exerciții de tragere la tir, învață tot felul de jocuri de cărți, ca: pocker, chemin de fer, bridge, pickett, pasențe etc. etc.”[58].

În ce scop toate astea? Ne-o spune autorul nostru: „în scopul ca, la momentul oportun, masoneria să le încredințeze misiuni de spionaj, de furt de planuri militare și de documente diplomatice, de asasinate politice misterioase, cu otravă sau – in extremis – chiar cu pistolul”[59].

Văduva = jidovimea[60], planșe = adrese[61], cuvintele de trecere = parola secretă cu ajutorul căreia se recunosc masonii între ei[62], cele „două parole cu caracter universal sunt Șibbolet și Hagg sein agg[63], excluderea din ordin = pedeapsa cu moartea[64].

Masonii care trădează sunt omorâți prin otrăvire[65]. Și se folosește o otravă vegetală, numită Curara, extrasă dintr-o plantă din America de Sud. Cu ea își otrăveau vârfurile săgeților indienii[66].

Și, mai precizează autorul, că Constituția masonică a fost scrisă în 1723[67].


[1] B.[ogdan] Petriceĭcu-Hașdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor, lucrat după dorința și cu cheltuiéala M. S. Regelui Carol I, sub auspiciele Academiei Române, tomul I, A-Azuga, Stabilimentul grafic Socec & Teclu, 1886, Bucuresci, p. 335.

[2] Idem, p. 339.

[3] Idem, p. 353.

[4] Idem, p. 360.

[5] Idem, p. 364.

[6] Idem, p. 386.

[7] Idem, p. 394.

[8] Idem, p. 421.

[9] Idem, p. 423.

[10] Idem, p. 428.

[11] Idem, p. 429.

[12] Idem, p. 444.

[13] Idem, p. 451.

[14] Idem, p. 459.

[15] Idem, p. 461.

[16] Idem, p. 466.

[17] Idem, p. 477.

[18] Idem, p. 478.

[19] Idem, p. 484.

[20] Idem, p. 485.

[21] Idem, p. 486.

[22] Idem, p. 487.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 502.

[25] Idem, p. 520-521.

[26] Idem, p. 572.

[27] Idem, p. 576.

[28] Idem, p. 598.

[29] Idem, p. 612.

[30] Idem, p. 615.

[31] Idem, p. 616.

[32] Idem, p. 807.

[33] Idem, p. 956.

[34] Ziarul Adevărul, anul I, nr. 18, din 4 septembrie 1888 (zi de duminică), București, 4 pagini alb-negru.

[35] Idem, p. 2.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 3.

[38] Idem, p. 4.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ziarul Ciulinul, anul I, nr. 14, din 4 septembrie 1883 (zi de duminică), București, 4 pagini alb-negru.

[42] Idem, p. 1.

[43] În latină: Prin râs sunt pedepsite moravurile. În sensul că ironizând păcatele oamenilor îi face să se rușineze de ele.

[44] Ziarul Ciulinul, nr. cit., p. 1.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 2.

[47] Idem, p. 4.

[48] Ion Delastuparu, Constituția și Regulamentul general ale francmasoneriei universale. Cu un istoric al francmasoneriei ab origine mundi și cu explicațiile necesare, vol. 1, București, 1923, 139 p.

[49] Idem, p. 127.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 127-128.

[52] Idem, p. 128-129.

[53] Idem, p. 129.

[54] Ibidem.

[55] Idem, p. 130.

[56] Idem, p. 131.

[57] Idem, p. 132.

[58] Ibidem.

[59] Ibidem.

[60] Idem, p. 134.

[61] Ibidem.

[62] Ibidem.

[63] Ibidem.

[64] Idem, p. 136.

[65] Idem, p. 137.

[66] Ibidem.

[67] Ibidem.

Istoria ieroglifică. În versuri [31]

Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30.

Partea a dzecea

Hameleonul, dară, așe de acolo
spre monarhiia dobitoacelor purcegând,
Șoimul înaintea Corbului
lucrurile Bâtlanului a aședza să apucă,
pentru ca și pe Hameleon
de minciunos să dovedească
și credința sa și a Bâtlanului să întărească
și toată vredniciia Inorogului
precum ieste și precum au cunoscut-o,
să o perigrăpsască
(căci Hameleonul cătră Corb dzisese
precum Bâtlanul asupra Corbului în prieteșug
cu Filul și cu Inorogul să să fie legat).

Deci toată ispita credinții Bâtlanului
într-aceasta punea,
ca Corbul trimițând
lângă sine să-l cheme.
Deci după poruncă, îndată de va vini,
a lui credință singură din sine să va dovedi,
iară neviind,
sămnul temerii
vicleșugul inimii
îi va descoperi
și adevărat nepriietin a fi
îl va arăta.

Iară alalte cuvinte a Șoimului cătră Corb
într-acesta chip fură:
„Lucrurile firești
(milostivul mieu și de bine făcătoriu stăpân)
și cu un cuvânt să dzic,
oricâte de la ceriu până la ceriu
să văd,
să simt
și să înțeleg,
cei a firii iscoditori
și cu de-adinsul cercători,
dzic, precum patru pricini să li să dea.

Pricina adecă: cine, din ce,
în ce chip și pentru ce.
Deci dintr-aceste patru
cele trii înainte mărgătoare
(pre cât a mea proastă socoteală agiunge)
adevărat fizicăi slujesc.

Iară cea mai de pre urmă
nicicum cu fizica a să amesteca poate
(macar că grei și deplin învățători așe au slăvit),
ce numai ithicăi,
adecă învățăturii obiceinice
temeiul și sfârșitul ieste
(ce pentru ca proimiul voroavei mele
cu lungimea ceva mai mult
supăr să nu aducă,
în scurt,
pre cât voi putea și a proimiului cinste să păzăsc
și deșchiderea a alalte voroave
precum să cade mai chiar să sfitesc
voi sili).

Ieste dară firea în lucruri,
carea le face a fi ce sint
și a lucra ce au poruncă a lucra,
și aceasta
afară din toată socoteala pricinii săvârșitoare,
însă numai porunca și orânduiala Aceluia,
carile din [în]ceput spre vecinică
și neobosită clătire au pornit-o,
carea pre cum a nu să obosi,
așe nici a să schimba,
nici a să muta
știe sau poate.

Neschimbată, când dzic, în fețe,
iară nu în atomuri,
trebuie să înțelegi
de vreme ce toate atomurile în toate fețele,
în toată vremea
cursul perioadelor sale făcând
și săvârșind
și ca-ntr-un vârtej întorcându-să,
tând la nemica,
tând la a fi a lucrului
să întorc.

Adecă de o parte născând,
iară de altă parte perind,
singură schimbarea atomurilor tâmplându-să,
ființa fețelor,
după hireșul său neam
întreagă și neschimbată să pădzește
(căci nici cel firesc lucrătoriu osteneala simpte,
nici materia lipsește,
nici formei după a sa orânduială firește
împiedecare
sau de tot ștergere
a să da poate).
Că, amintrilea fiind, încă de demult
vrunul din chipurile neamurilor
de tot a pieri s-ar fi tâmplat.

Tot, dară, orice firea firește lucreadză,
pricina săvârșitului preste socoteala și simțirea ei ieste.
Că amintrilea dobitocul numai dobitoc a naște
ar fi lăsat,
iară nu lupul pe oaie și șoimul pe porumb
a mânca ar fi putut.

Așijderea, cele firești toate în sferă să întorc
și sferâi firește sfârșit nedându-să,
iată că nu pentru odihna sfârșitului,
ce pentru vecinica clătire
de la neclătitul Călătoriu [Dumnezeu] să clătește.

Soarele, luna, ceriul
și alalte trupuri cerești toate,
din-ceput năpărăsit și cu mare răpegiune aleargă,
însă nu cu aceia socoteală,
ca doară vreodânăoară
la doritul țenchiu și sfârșit agiungând,
să să odihnească,
căci așe (precum s-ar putea dzice),
încă demult ar fi cunoscut,
precum firește la sfârșit să agiungă,
preste putință îi ieste
și precum până acmu
în vreun punct a sferii lucrării sale
loc de stare n-au aflat,
așe și de [a]cii înainte
în vecii vecilor,
precum nu va mai putea,
demult nedejdea
i s-ar fi curmat,
fără numai cândailea Clătitoriul firii
(Cel ce în clătire nehotărâtă și neodihnită o ține),
după a Sa slobodă și puternică voie
vreodată a o clăti
ar părăsi.

Aședară, toate lucrurile firești,
cu una și singură a soarelui paradigmă[1],
precum să cade
a să înțelege să pot.
Că precum soarele de la punctul Racului
până la punctul Capricornului
să suie și să pogoară
și în tot anul,
macar că toate locurile îmblării sale
negreșit atinge și cerceteadză,
însă nici curgerii sfârșit a face,
nici odihnii a să da poate,
fără numai cât cu apropiierea
și depărtarea sa de la locurile ce privește,
mutările
și schimbările
vremilor pricinește,
și aceasta afară din toată
socoteala și simțirea sa.

Într-acesta chip și cursul a toată fapta
nepărăsit atomurile schimbându-și,
toate cele din-ceput chipuri
nebetejite
și nepierdute
păzește.
De unde aievea ieste
că țenchiul sfârșitului nu în socoteala fireștilor,
ce într-a Izvoditoriului și Pricinitoriului firii
ieste.

Și așe, socoteala sfârșitului,
din cele firești cu totului tot râdicându-să,
rămâne ca după Pricina pricinilor,
în care a doa pricină socoteala pricinii sfârșitului
să să afle.
Și aflând-o, să o pricepem trebuie.
Deci, precum aievea s-au arătat,
de vreme ce în cele firești
socoteala pricinii sfârșitului firește nu să află,
anangheon ieste
ca în cele ithicești stăruită să rămâie.

Așijderea ithica nu altor fapte,
fără numai ceiia carea cu socoteală
și cu înțelegere ieste,
slujește.
Deci oricarea între fapte în lucruri are socoteală,
aceiași și a sfârșitului socoteală,
ce, pentru ce face,
a avea poate;
și aceia numai un țenchiu și hotar
lucrurilor sale puind,
la carile agiungând,
precum la sfârșit au agiuns
să cunoască,
și așe, de clătirea ce făcea
să să odihnească.

Cu acesta mijloc mare lumină
celor ce cu înțelegere să slujăsc
a lumina poate
și ascuțită sabie împotriva celora
ce pre Ziditoriul tuturor a tăgădui
nebunește îndrăznesc,
în mână să ia,
de vreme ce deosăbirea zidirii și a Ziditoriului
dintr-aceasta chiar [clar]
a să cunoaște poate.

Căci Ziditoriul, după înțelepciunea și puterea Sa,
zidirea săvârșind,
de lucru să odihnește [Fac. 2, 2]
și, ca un deplin în putere stăpân,
o dată numai poruncind,
din veci și până în veci zidirea ca o slujnică
după poruncă nepărăsit aleargă.

Deci precum toate alalte,
câte supt ceriu zidiri să află,
din [de] Ziditoriu să deosăbăsc,
căci socoteala nu a sfârșitului,
ce a poruncii numai au,
așe una numai [adică omul] Ziditoriului său [lor] mai aproape
și a să asămăna să dzice,
căci precum a poruncii firească socoteală,
așe a sfârșitului fericirii și nefericirii,
a binelui și a răului său chibzuială
și adevătată hotărâre a cunoaște poate.

Și aceasta macar că nu din fireasca sa vrednicie,
ce oarecum împotrivă și peste fire,
o înțălegere mai mult decât firească
și dumnedzăiesc
și ceresc
oarece (căruia suflet înțelegătoriu îi dzicem),
în sine strălumineadză,
carile, preste cele firești
hotară râdicându-l,
la cele metafizicești,
ithicești
și theologhicești
cunoștințe îl povățuiește.

Aședară, din cele înainte pomenite
a culege putem,
ca oricare zidire ithicește din-ceputul lucrului
socoteala sfârșitului ar avea,
aceia Ziditoriului său
cu partea înțelegerii să să asemene,
iară carea firește numai cele trii pricini ar priimi,
iară socoteala sfârșitului nu ar avea,
ce numai după poruncă nepărăsit
și peste simțire ar alerga,
aceia Ziditoriului nicicum în ceva să nu să asemene,
ce una din cele multe
și mai nenumărate în periodele sale
pururea alergătoare
și ca cele mai proaste celui mai de cinste [omului] slujitoare
și îndămnătoare
să fie.

Acmu, dară, la cuvântul ce vream să dzicem
întorcându-mă, dzic:
să nu cumva gândești că socoteala mea
au fost noaâ și neaudzită filosofie
să-ți vândz,
nici în zădar (precum mi să pare)
cui și în ce socoteala pricinii sfârșitului slujește
în tot chipul chiar a-ți arăta m-am nevoit,
ce mai vârtos de stepăna ființii tale
aminte aducându-ți,
în statul carile te afli,
cu ce parte din fire
și cu ce parte mai mult decât din fire
ești alcătuit
și stăruit
să cunoști
și cunoscând îmbe părților ale sale
și celea ce li să cuvin slujbe să orânduiești,
ca fietecarea pre calea
și orânduiala sa să margă

(că cârma la corabie,
zăbala la cal,
socoteala la înțelegători
sinonime sint).
Deci trebuie să știi, o, Coarbe,
că pre o parte (precum mai sus am dzis),
din fire, decât un atom din cele multe
altăceva mai mult nu ești,
iară pre altă parte, cu socoteala slujindu-te,
lucrurilor tale un țenchiu
și loc însămnat
și hotărât
să pui,
ca la acela vreodânăoară agiungând,
spre odihnire să te aședzi.

Și nu nu mai cu atâta,
ce așeși cu tot chipul să nevoiești
trebuie ca nu la altul,
fără numai la cel bun și fericit sfârșit
să nemerești
(că precum socoteala rea la cel rău,
așe cea bună la cel bun
sfârșit fără greș duce).

Acmu, dară, ia aminte și pune în socoteală,
a atâtea răscoale și tulburări
(cărora cu ce socoteală începătura le-ai făcut, nu știu)
sfârșitul carile va să fie?
Și, de ieste vreunul, când și cum va să fie?
Iată, amândoaâ monarhiile
din patru părți s-au scuturat,
iată, lucrurile publicăi noastre
spre groznică răzsipă s-au plecat,
râdicarea așteptând,
căderea ne sosește,
unele altora s-au amestecat
și toate în tot chipul s-au strămutat.

Și până acmu
(pre cât a mea socoteală a cunoaște poate),
macar cu prepusul vreun chip de săvârșit
chiteala nu dă.
Toți niște atomuri putredzitoare
sintem,

toți din nemică în ființă
și din ființă în putregiune
pre o parte călători
și trecători
ne aflăm
.

Una numai rămâitoare
și în veci stătătoare
să ține și ieste,
adecă sfârșitul [vieții] carile în bunătate să plinește.

Căci din cea vie și vecinică
adevărată Socoteală [Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, Rațiunea]
începătura începăturilor
și sfârșitul sfârșiturilor
purcede.
Nici alt sfârșit bun și fericit
a să numi
sau a fi
poate,
fără numai carile de la Dânsul începe,
cu Dânsul mijloceadză
și într-Însul să odihnește.

Vulturi ne-am ținut,
liliecii mai în trecutele dzile ne-au batgiocurit,
lei ne-am numit,
țințarii și mușițele ne-au obosit
și de toată ocara vrednici a fi ne-au arătat.
Celor mici și slabi atocma să ne punem neputând,
cu jiganiile mai mari
și mai tari
de luptă ne-am apucat.

Pre Inorog gonim,
pre Fil izgonim,
Lupului țircăla muri,
din carile să nu cumva iasă,
i-am șiruit,
pre Ciacal în numărul jigăniilor nu-l numim,
pre Căprioara sălbatecă
ca cum duh viețuitoriu n-ar avea o socotim.
Au nu sint acestea toate mai mult decât liliecii,
au nu sint mai vrednice decât muștele?

(Ce ochiul mândriii pe leu șoarece vădzind,
mai pre urmă pre șoarece leu simpte.)

De ieste dară la cineva
începutul cu socoteala sfârșitului
și sfârșitul cu chiteala începutului
împreunată,
dintr-aceste mai sus pomenite
culeagă.
Mă rog, lucrurilor noastre
ce sfârșit ieste să urmedze?
Precum rău și prea rău ieste să urmedze
și cel cât de tâmp la socoteală
va putea pricepe.

Deci de-l cunoști, o, Coarbe,
și de pizmă numai într-acesta chip îl poftești
(căci voia slobodă putere ca aceasta are,
ca vădzind
și cunoscând
cele mai bune,
cele mai rele să urmedze),
împotriva Celuia ce ț-au dăruit socoteala te pui.
Căci El spre binele tău dându-ți-o,
tu cu aceiași spre răul tău te slujești.
Și așe, sau mărturisește
că fără socoteală începând,
spre rău săvârșești,
sau precum singur pre tine
din bunăvoia ta
altor proaste și lepădate fapte
te asemenea
și de la cea mai de-a firea
și mai evghenichi [nobilă] te dezsameni.

De unde aievea urmadză
că siloghizmul carile ai alcătuit în barbara,
acmu să încheie, cra, cra, cra.
Și nu numai după Istoriia ieroglificească cu numele Corb,
ce așeși cu trup, cu suflet și cu totului tot,
același și adevărat așe să fii te arăți.

De care lucru, ca acela ce adevărat priietin
și dreaptă slugă îți sint
(și mai ales că Corbul cu alalte pasiri rumpătoare
oarecare rudenie având,
între noi nu puțină simbathie să naște),
celea ce cu ochii de față am vădzut,
cu urechile fără prepus am audzit,
cu mânule fără greș am pipăit
și precum în rădăcina adevărului sint
le-am priceput,
a ți le povesti
și cu curată îndrăzneală a ți le grăi
nu mă voi s[f]ii

(că adevărul, deși târdziu,
însă în deșert și nedovedit
a rămânea nu poate).

Copaciul pizmei, carile încă de demult
strâmbe și cohâioase rădăcini,
lungi și late crăngi au aruncat,
din livada inimii tale
de tot a-l dezrădăcina
și peste prilazul îngrăditurii
afară a-l lepăda
ți să cade.

Că monarhiile acestea,
precum din bătrânii noștri am audzit,
și istoriile, ca cu glasurile răpăosaților,
nepărăsit ne povestesc
și în toate ceasurile în urechi
ca dobele
și ca clopotele
ne răzsună,
că nici odânăoară într-o omonie legate
și una cu alta într-o inimă încleștate
multă vreme a trăi n-au putut.

Ce de s-au și tâmplat vreodată între dânsele
părinte cu fiiu sau frate cu frate totdeodată
slujba epitropii a ținea,
însă precum toate ale muritorilor
de zavistii și de împotriviri pline sint
(ața dragostei de cuțitul zavistiii netăiată
și legătura rudenii de suvacul si cofandiii nedezlegată
prin multă vreme a răbda n-au putut),
carile nu numai cinstea și legământul prieteniii,
ce și hotarăle rudeniii
și evlavia simențiii
a călca și la pământ a le stropși
nu s-au siit.

De care lucru, urmadză ca și acmu
(că cel într-una ispitit,
acela și în multe ispitit
să crede)
alcătuirea siloghismului arătătoriu
să încheie înșelătoriu
și sentențiile filosofești
în bolbăieturi sofisticești
să să prefacă.

Cătră aceasta cu bună inimă îndrăznesc a dzice
că știința fiziognomască
(carea în fețele a unor jiganii
fără de foc și singe altă nu arată)
și mai vârtos ispita politicească
proroc a mă face
făr-a minciunii primejdie mă îndeamnă
și precum cele de pre urmă
mai rele decât cele dintâi
să iasă.

Pardosul,
Râsul,
Hameleonul, Veverița
și alaltă a Apariului simenție toată,
carii într-această dată
pentru epitropiia Strutocamilii a sta
și cu gurile priietini a să arăta
să văd,
în cea veche și nemutată
a lor fire,
bună nedejde am că nice pre mine
rău chititoriu,
nici prorociile mele ceste de acmu
minciunoase să iasă
vor lăsa,
ce peste puține dzile,
sau cu scrisoarea
(căci cu gura între dânșii
încă de mult a le sfârâi au început),
sau cu fapta aievea
și de adevărate să le arete
și pre cel din moșie
și pre cap giurat neprieteșug,
în theatrul a toată lumea,
cu dobe și cu surle să-l scoață.

Au nu sint aceștea carii de la toate stârvurile,
cu hârâieturi și cu clănțăieturi, ne probozesc?
Au nu sint aceștea carii ar pofti
nu numai unghi, plisc,
ce așeși nici pene,
nici tuleie
să nu ne rămâie?
(că tot împotrivnicul
paguba nepriietinului dobândă
și toată scăderea lui
adaogerea sa socotește).

Nici neamul dulăilor decât aceștea
în răutate mai gios sint,
macar că într-această vreme,
mai mult părtași și priitori monarhiii noastre
decât jiganiilor celor șie de asemenea s-ar părea,
ce adevărul ieste că toți aceștea
folosul privat caută
și dobânda chiverniselii hirișe cearcă,
carile ori cu ce mijloc a le vini
ar cunoaște,
cu acela a să sluji
nu să îndoiesc.

Pentru Inorog, cele ce nu sint
și după plăcere scriu și grăiesc
(poate fi și pentru mine,
pre carile despre adăvărată dragostea ta
nici ceriul, nici pământul a mă depărta
va putea)
și celea ce spre ațițarea
și hrana vrăjbii sint
scornesc.
Pentru Fil celea ce nu aud dzic
că le-au vădzut
și celea ce n-au vădzut dzic
că le-au apipăit.

În scurt, toată socoteala
într-aceasta li să sprijenește,
că nefiind vânătoare, dulăii de ce treabă sint?
Și în deșert, prin păduri și munți de nu vor lătra,
pita ce mănâncă și ciolanele ce ling,
în zădar a fi să nu să dzică, să tem
(o, de ce să tem până mai pre urmă de n-ar scăpa).
(Căci dulăii pentru fărămușuri și ciolane,
precum prieteșugul a strica
și toate de bine facerile într-un ceas a uita
obicinuiți sint).
În care chip aceștea cu nepărăsite
ciocotnițiile lor
vrăjbile a ațița
și goanele în veci a le delunga
să nevoiesc,
așe cât în toată viața de nu s-ar curma,
a lor viață fericită
și norocită
ș-ar socoti.

Acestea dară, așe precum sint înțelegându-le,
cu rea socotea
la carea o dată în minte ț-ai pus nu te amăgi,
cu carea a dzice obiciuit erai,
că siloghismul carile asupra Strutocamilei ai alcătuit,
întărindu-să, de nu alt folos,
încailea între dobitoace pururea neunire,
și din neunire slăbiciune
le va vini
și, așe, cu slăbiciunea lor, puterea noastră va crește,
căci nici aceasta ieste bună socoteală,
nici dreptatea
aceasta poftește,
de vreme ce
(mai mult lucrurile împotrivă tâmplătoare
socotite rău a nu să tâmpla
socoteala bună le face).

Așijderea (de multe ori pre durerea mare,
alta mai mare o tămăduiește,
și ce mehlemul nu vindică,
vindică fierul,
și ce fierul nu tămăduiește,
cu mai mare usturime tămăduiește focul).

În care chip, de socotit ieste
ca nu cumva și dobitoacele
ce în durerile suferite nu simțiia,
aceia în cele nesuferite să simță,
și atuncea,
deși nu altă putință vor avea,
însă cu bună samă nu numai cătră cel pemintesc,
ce și cătră cel ceresc Vultur
lacrămi de singe vărsind,
cu suspinuri de foc vor striga,
a cării dosadă răsplătire Dreptatea a o tăcea
și cu milosul Ei ochiu a o trece
nu va putea
(căci Dreptății dreptatea a nu face
peste putință ieste),
a căror suspini preț pare-mi-să că prea scump
și așeși mai neprețăluit va cădea.

Pentru aceasta dară deci ieste vrajba
cu aceste dobitoace din necunoștință.
Șterge-ți, rogu-te, ochii de pravul zavistiii,
și painjina pizmei
de pre față îți râdică,
și inima asupra răutății
și a vrăjmășiii împietrită privindu-ți, cunoaște.
Și după aceasta un soroc drumurilor
și îmbletelor poftelor tale pune-ți.
Iară de-ți ieste nepărăsirea vânătorilor,
vrăjitorilor
și a mrejitorilor,
căci cu tot adevărul socotești,
adecă precum de acestea a nu te părăsi
dreptate ai, ascultă puținele, te poftesc,
de la mine, carile pentru adevărată dragostea,
carea cătră tine am,
și mai cu de-adins,
pentru curată iubirea carea cătră adeverință țiiu,
afară din tot țircălamul lingușiturilor
și precum regula adevărului
poftește a ți le povesti
și cum sint a ți le dovedi
mă voi nevoi.


[1] Despre această „a sorelui paradigmă” vorbește și în Metafizică.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno