Istorie II. 15

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

***

Boierii „adeveritori”[1] = care constatau faptele la fața locului, din ordinul domnului.

Sufixul românesc topic –adia[2], „archaism” [arhaism][3], raportul dintre ațipesc și adorm[4], Adormire = Uspenie (slav.) = Chimisis (gr.) = Dormitio (lat.)[5], adurmec și adulmec[6], „Părintele Bimbirică”[7], „afară de minte”[8], „cugetele hiclĭane [viclene]” în Omiliarul de la Govora, din 1642, p. 11[9].

Afedrona (de la neogr. afedronas) = anus sau latrină. Existent în Mt. 15, 17[10].

„O muiere bărbată”[11], boală mare = epilepsie (în Banat)[12], țigan scris cu majusculă[13], afumare pentru tămâiere[14], în macedo-română: nellu este afumat tu amalămă = inelul este suflat cu aur[15].

Afund, în limba veche, era sinonim cu cufund[16]. Afurisit = îndrăcit[17], anaftimă [anatemă][18], adverbul agale vine din neogrecescul agalia și a intrat în limba română în epoca fanariotă[19], agalmă = idol (de la gr. agalma)[20], agarenii = mahomedanii[21], pentru români agarenii fiind, cu precădere, tătarii[22].

Agariciu = ciupercă de copac[23], Aghiasmă = Aiasmă = Iasmă[24], Agneț[25], aia a mea = nevasta mea[26], haidamac = vagabond sau măciucă[27], aiul = usturoiul[28], cuvântul slavon post [постъ] a înlocuit în limba română pe latinescul ajun [adjunum, corelativ al lui jejunium], care însemna același lucru[29], Crăciun vine de la „latinul vulgar crastìnum”[30], ajunare = post[31], vrăjitorie cu broasca cusută la gură și la spate[32], doinele care încep cu expresia „frunză verde alunică” „povestesc sau prevestesc maĭ tot-d’a-una o nenorocire”[33].

Proiectul de dicționar al lui Hașdeu îmi place prin exemplificările sale din literatura trecutului dar și prin exemplificările din graiul curent și prin conexiunile pe care le face cu diverse limbi și dialecte. E un dicționar erudit și care citează sursele într-un mod corect.

*

Ziarul Adevărul din 4 septembrie 1888[34], o zi de „duminecă”, costa 5 bani în capitală și 10 bani în districte.

Anul I de apariție, nr. 18, 4 pagini. Pe de-a-ntregul alb-negru.

Pe ultima pagină fiind reclame iar numele ziarului fiind scris, pe prima pagină, cu litere imense. „Ziar cotidian” și care avea un moto din Vasile Alecsandri: „Să te feresci, Române, de cuiŭ strěin în casă!”.

Redacția și administrația își aveau sediul în str. Doamnei, nr. 15 bis, deasupra tipografiei Thiel & Weiss.

„Directorul politic” al ziarului: Alex. V. Beldimanu.

Abonamentul pe un an costa 30 de lei, pe 6 luni: 16 lei, pe 3 luni: 10 lei și 50 de lei pentru străinătate.

Toate datele acestea fiind tipărite pe prima pagină, sus.

Pe prima pagină: știri interne și externe. Cu precădere politice. Se aștepta campania electorală.

Din articolul O cerere de pământ aflăm că arătura la un pogon costa 30 de franci[35].

În articolul Acte oficiale (niciun articol nu e semnat), aflăm că în districtul/ județul Iași există localitatea Bivolari[36].

Tot în pagina a 2-a apare știrea că Hașdeu s-a întors pe 3 septembrie 1888 de la Mănăstirea Agapia.

Din pagina a 3-a aflăm numele prefectului județului Suceava: Al. Millo.

Iar „Lupu Antonescu și-a dat demisia sa din funcția de revizor școlar”[37].

Pagina ultimă, a reclamelor, conține 11 reclame comerciale și o reclamă la o carte. Cartea: romanul Secretul nebunului, al lui Pierre Ninous, se vindea în fascicule/ extrase, și un fascicul costa 5 bani[38].

Fabrica de hârtie de țigări „Ancora” e publicitată aici. Era situată pe strada Gabroveni, la nr. 33-35. Cât și „marele deposit de piane” din Casa Török.

Iar din ultima reclamă comercială aflăm că Grand Hotel Union și Grand Hotel Royal erau ale lui John Stiefler și erau situate în colțul străzii Academiei și a străzii Regale din București.

Odaia, la cele două hoteluri, era de la 2 lei în sus iar bucătăria era franceză și germană[39]. Iar dacă îți beai cafeaua la Grand Café Union puteai să consulți 50 de ziare străine și toate ziarele românești. Plus că puteai să bei „bere de Viena și Münich”[40].

*

Ziarul Ciulinul din 4 septembrie 1883[41]. 3 pagini scrise și pe ultima fiind două desene umoristice.

„Proprietarul” și „directorul responsabil” al ziarului: Ioan Athanasiade[42].

Motoul publicației: Ridendo castigantur mores[43]…scris pe ghiveciul enormului ciulin.

Era un ziar care apărea duminica și al cărui abonament costa 10 lei pe an[44].

Despre „Ionică-Milion”[45].

În poemul Mitropolitului Papagalescu (aluzie la o presupusă retorică goală), semnat de Mița, este ironizat mitropolitul țării, considerat „grósnic [groaznic] de pocit”[46].

Iar în pagina a 3-a este ironizată frica unui preot ortodox de eventualul diagnostic primit de la un medic psihiatru.

Și tot în p. a 3-a este ironizată „neștiința” preoților: (fotografie text).

Numai că monolog din română are la bază un cuvânt grecesc compus [monologos] și nu un cuvânt franțuzesc. Din greacă a intrat în franceză ca monologue.

Cele două desene ironice au în prim-plan Dunărea[47].

*

În Constituția și Regulamentul general ale Fancmasoneriei universale, vol. 1[48], p. 127, se specifică faptul că gradul al 33-lea există în masonerie dar el, în fapt, e conferit „numai regelui Cahalului sau suveranului secret al suprastatului secret universal jidovesc”.

Iar gradul al 32-lea e „purtat în realitate numai de Șeful suprem al masoneriei universale (actualmente de Walter Bruggmann) care este și Vice-Regele Cahalului”[49].

Primele 3 grade ale „francmasoneriei albastre”: 1. discipol, 2. companion, 3. maestru[50].

Urmează „gradele capitulare”, adică gradele 4-18: 4. maestru secret, 5. maestru perfect, 6. secretar intim, 7. judecător, 8. intendent, 9. maestru ales din nouă, 10. maestru ales din 15, 11. sublimul cavaler ales (șeful celor 12 triburi), 12. mare maestru, mare arhitect; 13. royal-arch, 14. mare ales, perfect și sublim mason, 15. cavaler de Orient, 16. prinț de Ierusalim, 17. cavaler de Orient și Occident, 18. suveran prinț de Roza-Cruce[51].

Gradele 19-30 formează areopagurile și sunt grade „filosofice”: 19. marele pontif, sublim scoțian al Ierusalimului, 20. venerabil, mare maestru al tuturor lojilor (marele patriarh noachit), 21. noachit, cavaler prusian, 22. prinț de Liban, 23. cavalerul securii regale (șef de tabernaclu), 24. prinț de tabernaclu, 25. cavaler al Șarpelui de aramă, 26. Scoțian trinitar, 27. suveran, comandor al templului, 28. cavaler al soarelui, 29. mare scoțian al Sfântului Andrei, 30. mare ales, cavaler kadoș[52].

Gradele 31-33 sunt „supremele consilii” și ele „conduc francmasoneria pe tot globul”: 31. marele inspector, comandor inchizitor, 32. suveran, prinț regal secret, 33. suveran, mare inspector general[53].

Autorul neagă faptul că cele 33 de grade masonice indică vârsta umană a Mântuitorului Hristos când a fost răstignit[54]. Și el spune că cele 33 de grade au fost alcătuite „de rabini și de cabaliștii Cahalului în decurs de 87 de ani, de la anul 1717 până la anul 1904 când au fost definitivate”[55].

Tot în p. 130, autorul spune că acest Cahal jidovesc are un cod „cifrat”. Iar în pagina următoare că lojele masonice adoptă și cresc copii orfani cu vârstele între 7 și 15 ani, cărora le dau „o educație masonică specială”[56]. Adică îi îndoctrinează cu forța.

Și p. 132 e, surpriză!, despre „răsbotezare”: „În primul rând, copiii aceștia [adoptați pentru că le-au murit părinții…sau, de ce nu?, răpiți de la părinți n.n.] sunt răsbotezați de Lojă în spirit masonic cu un ritual special”[57]. Adică cu unul care neagă/ batjocorește credința creștină.

Și după ritualul masonic al „răsbotezării” li se dă „un nume în plus – convențional și simbolic – de ex. „Devotament”. După aceea, sunt dați în stricta supraveghere a câte doi maeștri, cari le-au servit și de nași la botezul masonic, pentru a li se face educația masonică.

Până la vârsta de 18 ani când li se conferă, cu dispensă de vârstă, gradul de Discipol, copiii aceștia învață diferite limbi, geografie etc., și apoi sunt trimiși pentru desăvârșirea educației masonice la lojile din străinătate, unde, sub cea mai strictă supraveghere, învață până la 21 de ani arta complicată a spionajului, fac exerciții de tragere la tir, învață tot felul de jocuri de cărți, ca: pocker, chemin de fer, bridge, pickett, pasențe etc. etc.”[58].

În ce scop toate astea? Ne-o spune autorul nostru: „în scopul ca, la momentul oportun, masoneria să le încredințeze misiuni de spionaj, de furt de planuri militare și de documente diplomatice, de asasinate politice misterioase, cu otravă sau – in extremis – chiar cu pistolul”[59].

Văduva = jidovimea[60], planșe = adrese[61], cuvintele de trecere = parola secretă cu ajutorul căreia se recunosc masonii între ei[62], cele „două parole cu caracter universal sunt Șibbolet și Hagg sein agg”[63], excluderea din ordin = pedeapsa cu moartea[64].

Masonii care trădează sunt omorâți prin otrăvire[65]. Și se folosește o otravă vegetală, numită Curara, extrasă dintr-o plantă din America de Sud. Cu ea își otrăveau vârfurile săgeților indienii[66].

Și, mai precizează autorul, că Constituția masonică a fost scrisă în 1723[67].