Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

Platforma Ortodoxia Tinerilor și-a făcut cont de Facebook pe 24 august 2012[1].

Danion Vasile pe 27 februarie 2010[2].

PS Siluan Mănuilă pe 26 septembrie 2008[3].

Și îmi displac la culme reclamele intruzive de pe Facebook. Cât și enorma stivă de fotografii inteligente care vorbește în locul lipsei noastre de comunicare.

Sunt abonat pe Twitter, printre multe altele, la însemnările lui Paul Goma[4], Radu al României[5], Michael Moore[6] și Barack Obama[7]. Însă sunt puțini scriitorii de Twitter. Adică cei care scriu sau te trimit la lucruri cu adevărat importante.

Prefer Google Reader[8] dar am prea puține bloguri care îmi dăruiesc articole serioase.

*

Max Scheler (1874-1928)[9] definea resentimentul drept „o auto-intoxicare sufletească”[10]. Pentru că la baza lui stau „sentimentul și impulsul răzbunării, ura, răutatea, invidia, pizma, perfidia”[11].

De aceea considera răzbunarea „o trăire bazată pe un sentiment de neputință, fiind…întotdeauna, în primul rând, apanajul celor slabi într-o privință oarecare”[12].

Pizma se ocupă cu „terfelirea și doborârea-de-pe-soclu[13] a oamenilor valorici. Perfidia/ ipocrizia este interiorizată și ea se trădează prin gesturi necontrolate și prin zâmbete răutăcioase[14].

Și resentimentul e văzut de către autorul nostru ca rezultat al transformării sentimentului răzbunării într-o sete de răzbunare[15].

De aceea critica resentimentară nu îndreaptă ci doar își dă cu părerea[16].

Autorul include în geneza resentimentului și spiritul de concurență[17]. Invidia, spune el, se naște din neputința de a ajunge ca altul[18]. Iar resentimentul se ocupă, de fapt, cu „mistificarea valorică”[19]. Cu lupta nebunească de a-l minimaliza pe cel valoros și de a-i orbi și pe ceilalți în ceea ce-l privește.

Totodată autorul consideră pudibonderia drept „o formă aparte a resentimentului sexual”[20]. Căci târfa este cea care „defăimează pudoarea autentică a adevăratei femei”[21], atunci când popularizează ideea resentimentară că pudoarea femeilor cinstite ar ascunde deficiențe[22].

Atitudinea resentimentară a soacrei vizavi de noră, pentru că aceasta i-a luat locul în viața fiului ei[23].

Soldatul și preotul sunt cei mai expuși, sublinia autorul, riscului resentimentar[24].

Preotul și monahul au rămas în discuție dar riscul resentimentar se îndreaptă astăzi și asupra politicienilor, a oamenilor de afaceri, a oamenilor de televiziune, a demnitarilor de tot felul.

Despre ura de clasă[25]. „Ura intempestivă” [26]. Simpla ta prezență creează „un reproș ascuns” în alții[27].

Și autorul neagă, pe drept, faptul că lumea ar fi avut „morale diferite”[28]. Însă relativiștii morali susțin diversitatea morală în mod pervers pentru că vor să facă „din morala prezentului un țel și o măsură a trecutului”[29].

La polul opus lui Nietzsche, Scheler consideră că „sămânța eticii creștine n-a încolțit pe terenul resentimentului”[30] dar etica burgheză e resentimentară[31].

Iubirea creștină este „complet eliberată de resentiment”[32], pe când arta realismului modern, care scormonește bolile omului e „un fenomen născut numai din resentiment[33].

Tot aici Scheler vorbește despre „fericirea senzorială” care se opune „entuziasmului spiritual”[34] al credinței creștine. Tocmai de aceea umanitarismul actual nu dorește pentru umanitate mântuirea ci bunăstarea generală[35].

Fiindcă „această iubire de oameni [a umanismului nereligios n.n.] este forma de expresie a unui refuz refulat, a unui impuls de a-i riposta lui Dumnezeu. Ea este forma sub care se ascunde ura refulată față de Dumnezeu”[36].

Căci umanitarismul are la bază ura față de familie și față de cei apropiați[37].

Altruismul modern, subliniază autorul, e și el resentimentar[38] iar pe August Comte îl numește „născocitorul barbarismului altruism[39].

Iar pe Martin Luther, autorul îl consideră drept cel care a negat iubirea creștină și a fost inițiatorul „purului umanism modern al iubirii”[40], care vede iubirea doar ca formă sexuală[41].

Luther a distrus solidaritatea umană și a deschis drumul larg al iubirii de sine[42]. Pentru că teoria mântuirii prin credință, în care sufletul comunică de unul singur cu Dumnezeu, face ca „iubirea pentru altcineva…[să fie] total subordonată iubirii de sine”[43].

Iar devalorizând iubirea, Luther a contestat „comunitatea vie în credință și iubire ca spațiu…inerent procesului mântuirii”[44] iar odată cu ea este contestată Biserica[45].

Subiectivizarea valorilor e tot un procedeu resentimentar[46]. Iar industrializarea a dat impresia că viața oamenilor e mai puțin importantă decât uneltele și utilitatea lor[47].

Însă „fiecare progres al industrializării nu este [unul] necondiționat, ci are valoare numai cu condiția de a nu prejudicia pe termen lung valorile vieții”[48].


[9] Max Scheler, Omul resentimentului, trad. din germ. de Radu Gabriel Pârvu, Ed. Humanitas, București, 2007, 198 p. Despre autor a se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Max_Scheler.

[10] Idem, p. 13.

[11] Idem, p. 14.

[12] Idem, p. 15.

[13] Idem, p. 17.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 19.

[16] Idem, p. 23.

[17] Idem, p. 24.

[18] Idem, p. 25.

[19] Idem, p. 32.

[20] Idem, p. 38-39.

[21] Idem, p. 39.

[22] Idem, p. 39-40.

[23] Idem, p. 42.

[24] Idem, p. 44.

[25] Idem, p. 52.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 61.

[28] Idem, p. 65.

[29] Idem, p. 66.

[30] Idem, p. 68.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 76-77.

[33] Idem, p. 82.

[34] Idem, p. 117.

[35] Idem, p. 118-119.

[36] Idem, p. 125.

[37] Idem, p. 127.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 128.

[40] Idem, p. 137.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 138.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 158.

[47] Idem, p. 181.

[48] Idem, p. 196.

Did you like this? Share it: