Bunele exemple

  • Chinezoaica Yu Youzhen, de 53 de ani, deși deține 17 proprietăţi evaluate la 12 milioane de dolari,  lucrează cu normă întreagă la salubritate. Se trezește zilnic la ora 3.00 şi, împreună cu colegii de muncă, mătură lună străzile oraşului. Ca măturătoare, are un salariu de 228 de dolari  pe lună. Femeia spune că munceşte din greu, deşi averea i-ar putea permite să trăiască regeşte, pentru a da un bun exemplu copiilor ei”.
  • Această nerecunoştinţă are la bază o nesimţire spirituală a legăturii omului cu creaţia făcută de Dumnezeu. Trăim în lumea lui Dumnezeu ca şi când Dumnezeu nu există, de aceea starea de indiferenţă, de nemulţumire, de nerecunoştinţă este o stare nefirească, un comportament nedrept şi nedemn în lumea creată de Dumnezeu”.
  • politica unui stat se creează în conformitate cu specificul său cultural, religios, cu istoria statului, ţinându-se cont de climatul geopolitic”.
  • „”În perioada care a trecut, România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent„, a spus Băsescu, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România. […] SRI a identificat activităţi derulate de entităţi cibernetice ostile care urmăresc obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional, culegerea de informaţii confidenţiale, informaţii de politică externă a României, resursele naturale, politica în Zona Mării Negre, politica în domeniul economic”.
  • Un top recent al celor mai frumoase cascade din lume plasează pe primul loc o cascadă din România: „This is the Bigar Cascade Falls situated in Caras-Severin, Romania. It is one of the most beautiful waterfalls in this country, very unique on the way the water is spread and fall, in thiny shred of water. The waterfall is exactly on 45 Paralel which is unique again. The dramatic moss-covered falls are located in the forests of the Anina Mountains and is formed by an underground water spring that spills into the Minis River”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *