„La 24 ianuarie 2013 aniversăm 154 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Mitropoliei (Patriarhiei), într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci (în prezent Catedrala Patriarhală). Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală a fost oficiată astăzi după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii. De la orele 11:00 a fost săvârşită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă”.
PFP Patriarh Daniel: „Astăzi, la împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, Patriarhia Română, în colaborare cu Academia Română, doreşte să exprime omagiul şi recunoştinţa cuvenită memoriei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei şi tuturor făuritorilor Unirii. Am ţinut să organizăm acest moment solemn pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinţei şi culturii, la Palatul Patriarhiei, situat pe locul fostei clădiri a Mitropoliei Ţării Româneşti, unde s-au desfăşurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, şi Domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române. În acest loc deci, în urmă cu 154 de ani, s-au desfăşurat ceasurile Unirii, binecuvântate şi susţinute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi astăzi le rememorăm, cu respect şi recunoştinţă”.
Idem: „Realizarea Unirii Principatelor Române a fost benefică şi pe plan spiritual, atrăgând după sine organizarea unitară a structurilor bisericeşti din toate provinciile româneşti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864. În acelaşi timp, prin demersurile lui Alexandru Ioan Cuza către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obţinerea recunoaşterii autocefaliei (Joanes Dominicus Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova Et Amplisima Colectio, vol. 40, Akademische Druck –U. Verlagsanstalt, Graz, Austria, 1961, pp. 682-684, 686-688, 690-702), s-au creat şi premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925”.
Idem: „Urmare promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, deci a preluării averilor bisericeşti de către Stat, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au reglementat şi principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-a stabilit prin lege plata unei părţi a salariului preoţilor de la bugetul de Stat, sprijinirea învăţământului teologic seminarial şi universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale ş.a. De asemenea, datorăm Domnitorului Alexandru Ioan Cuza înfiinţarea Universităţii din Iaşi, în 1860, care cuprindea şi Facultatea de Teologie, înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, în 1864, înfiinţarea de noi gimnazii şi şcoli primare, precum şi obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar ş.a.”.
Crin Antonescu: „În ianuarie 1859 nu s-au unit doar Principatele Române ci s-au unit elite, aspiraţii, entuziasme. Marile momente istorice sunt făcute de naţiuni şi de conducători care într-adevăr îşi reprezintă naţiunile. Avem două astfel de momente care au marcat-o, care au întregit-o şi nu este întâmplător că marile momente sunt cele două Uniri, de la 1859 şi 1918. Lecţia Unirii este nu doar aceea că atunci când conducătorii îşi reprezintă naţiunea, îi reprezintă aspiraţiile şi sunt urmaţi de popor şi reuşesc. Lecţia Unirii din 1859 este şi aceea că o naţiune are ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte destinul ei. Atunci, în 1859, destinul fusese proiectat altfel de marile puteri, de marii diplomaţi ai vremii. S-a auzit cuvântul şi voinţa poporului exprimat de lideri puternici, curajoşi, devotaţi, şi istoria lumii s-a schimbat odată cu voinţa naţională”.
Idem: „În lipsa preşedintelui Traian Băsescu, care nu a participat la manifestările prilejuite de Unirea Principatelor Române, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a fost cel care a primit onorul militar”.
„Papa Benedict al XVI-lea i-a invitat pe creştinii catolici, joi [24. 01. 2013], cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicațiilor 2013, să fie prezenţi pe reţele de socializare, care sunt “noile spaţii pentru evanghelizare”. Mesajul suveranului pontif se concentrează asupra importanței rețelelor sociale ca “portaluri de adevăr și credință” și “spaţii noi pentru evanghelizare””.
„Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” şi Federaţia Educaţiei Naţionale şi-au anunţat fuziunea în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Sinaia. Noua structură sindicală urmează să reprezinte interesele a peste 90.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar şi universitar”.
„Cacealmaua lui Băsescu cu renunțarea la mandat mai devreme dacă demisionează și cei „588 de parlamentari” nu a rămas fără răspuns politic din partea USL. Premierul a a declarat joi că şi el şi liderul PNL Crin Antonescu vor demisiona din Parlament dacă Traian Băsescu îi va convinge pe parlamentarii PDL, care au intrat de pe locul doi, să recurgă la acelaşi gest”.
„Ponderea pe taria strainilor din state terte înregistrati la nivelul municipiului Bucuresti este data de cetatenii chinezi – 4.121, urmati de cetatenii turci – 3.425, moldoveni – 2.098, sirieni – 1.248 si irakieni- 923, iar pentru statele UE/SEE pe primele cinci locuri se afla cetateni din Franta – 2.603, Italia – 1.577, Germania – 1.359, Marea Britanie – 1.014, Grecia – 873”.