Sfintii trei Ierarhi

Iubiții mei,

astăzi, la pomenirea Sfinților profesori ai teologilor, Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Evanghelia zilei [Mt. 5, 14-19] ne vorbește despre lumină.

Despre faptul că trebuie să fim lumini ale lumii, după cum Sfinții Ierarhi astăzi pomeniți au fost.

Lumini duhovnicești.

Lumini aprinse din lumina Treimii, prin care să umplem lumea de har și de adevăr.

Pentru că adevărul, spus fără lumină, fără har, nu îndumnezeiește ci doar îngâmfă.

Și poți fi tobă de adevăruri cu care nu faci nimic…ci doar epatezi.

Nu te schimbi prin ele…datorită lor…

Însă când adevărurile sunt pline de har, când sunt spuse de cineva plin de har, când le primești pentru ca ele să îți schimbe viața…atunci devin adevăruri luminătoare ale întregii noastre persoane, adevăruri care ne transfigurează.

Și astfel, Evanghelia zilei ne amintește faptul că teologia nu e doar discurs adevărat despre Dumnezeu și despre cele ale Sale ci și putere de viață dumnezeiască imprimată în cuvintele pe care le scrii sau le rostești.

Însă pentru a avea lucruri legate în materie de teologie, pentru a fi în stare de discurs, e nevoie de studiu. De studiu sistematic. De studiu care parcurge o știință teologică de la cap la coadă pentru a cerceta și a cunoaște întreaga materie teologică.

Și numai asumându-ne toate științele teologice și printr-o profundă cunoaștere a altor științe, ca oameni plini de curăție și de sfințenie, devenim teologii lui Dumnezeu, vorbitorii lui Dumnezeu, cei în stare de a propovădui cu putere adevărurile lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea Sfinții trei Ierarhi astăzi pomeniți sunt paradigma/ exemplul teologilor: pentru că ei au făcut studii aprofundate, nu s-au pierdut din cauza acestora ci le-au folosit în curățirea și sfințirea vieții lor și a păstoriților lor.

Și au arătat prin aceasta, că teologia are nevoie de toate științele în folosul ei și că ea însăși este o parcurgere interioară cu Dumnezeu prin care ajungem să Îl purtăm pe Dumnzeu în noi, prin harul și adevărurile Sale.

Da, cetatea de pe munte și făclia din sfeșnic nu se pot ascunde!

Nu se pot ascunde de ochii celor care văd și înțeleg diferența dintre teologia lui Dumnezeu și vorbitorii despre teologie.

Pentru că cei care vorbesc despre teologie sunt mulți și e ușor să faci acest lucru…pentru că te referi la datele din cărți…și nu ai nevoie de Dumnezeu să spui una sau alta. Spui ce îți place…

Însă atunci când ești teologul lui Dumnezeu și scrii teologie împreună cu El, atunci El este Cel care te îndrumă să scrii, să afirmi, să cercetezi unul sau altul dintre subiecte…și atunci lucrurile nu mai au orgoliu autonomist ci marca evlaviei.

Dar în comparație cu ce considerăm noi astăzi că este „evlavie”, care am îngustat aria evlaviei doar la sfaturi și învățături morale…pentru Sfinții trei Ierarhi astăzi pomeniți evlavia însemna întreaga manifestare a vieții eclesiale ortodoxe.

Tocmai de aceea, pentru Sfântul Vasile cel Mare, evlavia însemna să scrie reguli monahale, canoane, să scrie scrisori teologice, să facă comentarii scripturale, să-i ajuți pe oameni în mod faptic…și nu doar să îi învețe câteva lucruri despre viața lor. Ea cuprindea deopotrivă teologia și viața ascetică, dar și comuniunea și modul viu, comunitar al vieții bisericești.

La fel pentru Sfântul Grigorie Teologul: a face teologie însemna a te ocupa de toate problemele teologice, a predica și a comenta Scriptura…pentru că toate acestea făceau parte din viața evlavioasă.

Viața evlavioasă nu era fără cunoașterea Scripturii, a dogmelor, a canoanelor, a slujbelor Bisericii ci toate acestea erau esența vieții ortodoxe.

Sfântul Ioan Gură de Aur, la fel: era omul predicii, al slujbei, al cunoașterii teologice extinse, cunoscător profund al Tradiției Bisericii dar și al problemelor sociale de tot felul.

Ei nu se fereau, după cum o facem noi, azi, să vorbească despre una sau alta din problemele timpului lor ci dezbăteau lucrurile într-un mod angajat, serios, documentat.

Pentru că aveau conștiința că sunt slujitorii reali ai lui Dumnezeu.

Și se bucurau și se împlineau prin toate pe care le făceau…pentru că vedeau că Dumnezeu lucrează prin ei.

Și cred că asta e marea problemă în toate secolele în Biserica Ortodoxă: cine se simt că sunt membrii ierarhiei Bisericii? Se simt slujitorii lui Dumnezeu în mod real, simt și știu voia lui Dumnezeu cu ei, au niște lucruri de împlinit de la Dumnezeu…sau sunt pe cont propriu, posesorii unor demnități mai mari decât ei, decât sunt în stare să fie ei?

Iar când știi voia lui Dumnezeu cu tine îți asumi multe riscuri…dar și bucuriile sunt pe măsură.

Pentru că te împlinești vorbind, slujind, trăind, comentând, scriind despre cele pe care Dumnezeu ți le luminează.

Și prin asta înțelegem că Sfinții trei Ierarhi nu încurajează numărul mare de absolvenți de studii teologice ci încurajează pe oamenii de vocație.

Îi încurajează și îi sprijină pe cei care vor să le calce pe urme în ceea ce privește cunoașterea, munca științifică în materie de teologie, asceza, frumusețea inimii.

Iar aceștia sunt rari, mă refer la teologii de vocație, pentru că și greutatea cunoașterii și a experienței e enormă.

Așadar, în termeni largi, Sfinții trei Ierarhi sunt profesorii de teologie ai tuturor teologilor, pentru că toți trebuie să învățăm de la ei.

Însă în sens restrâns și mult mai apropiat de adevăr, ei sunt profesorii intimi ai celor care, ca și ei, sunt chemați de Dumnezeu la greaua și preafrumoasa muncă de aprofundare și de propovăduire a teologiei Sale.

Pentru că teologia Bisericii e mereu nouă și se întrupează în cei care se nevoiesc pentru ea.

Iar cei care vor să se nevoiască pentru teologia lui Dumnezeu, din iubire față de El, nu se pot ascunde nicăieri, pentru că fac continuu și la vedere muncă teologică.

Așadar, iubiți-i pe cei care vă umplu de adevărurile și de lumina lui Dumnezeu!

Nu-i desconsiderați pe cei care, din luminarea lui Dumnzeu, vă poartă de grijă!

Pentru că astfel îi omorâți pe cei care vă dau viață veșnică

Și fie ca, prin rugăciunile Sfinților Săi Ierarhi, Dumnezeul nostru Cel atoteștiutor și preabun, să ne dea nouă, tuturor, să îi iubim pe cei care ne învață să trăim întru sfințenia Lui! Amin.

Did you like this? Share it: