Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Istoria pe scurt [5]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

Sfântul Nichifor I Mărturisitorul,

Patriarhul Constantinopolului

(n. c. 758 și † 2 iunie 829 d. Hr. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe data de 2 iunie)

 *

 Istoria pe scurt,

de la Adam și până în timpul [împăraților] Mihail și Teofil

***

Prima parte, a douaa 3-a și a 4-a.

***

V. Numărul arhiereilor evrei

1. Aaron e al 7-lea de la Avraam [și] el a avut doi fii: pe Eleazaros/ Eleazar și Itamar/ Ithamar.

2. Eleazar, în timpul căruia a murit Moisis și s-a împărțit pământul pe neamuri de către Iisus [al lui Navi] iar Cortul mărturiei era ridicat în pustiu.

3. Finees, fiul lui Eleazar, care a judecat împreună cu toți bătrânii poporului.

Abiu, Behi, Ozi.

4. Ili, din Itamar.

5. Ahitof, sub Samuil.

6. Abiatar, pe timpul lui David.

7. Sadoc, din casa lui Eleazar.

8. Ahimaz, Azaria, Samarias.

9. Azarias, care a fost ucis din cauza zelului/ a râvnei pentru Dumnezeu.

10. Azarias, care l-a oprit pe Ozian să intre în Cele Sfinte.

11. Urias, cel care a stat în credința lui Isaia.

12. Somnas, cel care a fost rău și libidinos și a trăit sub domnia lui Ezechias.

13. Eliachim, Selum.

14. Helchias, sub domnia lui Iosios.

15. Sareas, în timpul robiei babilonice, care a fost ucis de Nabuhodonosor.

16. Iosedec, cel care s-a numit Iezechiil Saduc. Acesta a fost dus în robie, în Babilon.

17. Iisus, fiul acestuia, la întoarcere, care a rezidit templul în timpul lui Zorobabel.

18. Ioachim.

Eliasum

19. Iode, în timpul căruia s-a reclădit Iersalimul de către Neemia și s-au rezidit zidurile.

20. Ionan.

21. Iaddo, în timpul domniei lui Alexandros al macedonenilor.

22. Onias.

Simon cel iubitor de Dumnezeu.

23. Eleazar, sub care s-au tradus Sfintele Scripturi [în limba greacă, adică Septuaginta], în timpul lui Ptolemeos.

24. Manassis.

Onias

25. Simon, fiul acestuia, amintit de Iisus, fiul lui Sirah, în Înțelepciunea[1] sa.

26. Simon a avut 3 fii: pe Onias, pe Iason și pe Menelaos. Ei s-au luptat unul cu altul și astfel au pierit. Iar din această vreme, fiind ucis Menelaos, Antiohos a început să facă lucruri rele.

27. Alchimos, fiind străin, a fost pus de Antiohos în locul lui Menelaos.

28. Iudas Maccabeul și Ionatis și Simeon, frații lui.

29. Ioannis, fiul lui Simonos Maccabeul.

30. Aristobulos, fiul lui, care și diadema regală a primit, împreună cu mama lui.

31. Ioannis și Ianneos.

Și Ircanos.

Acesta și-a izgonit fratele. Iar Pompiios/ Pompeius, generalul romanilor, fugind acela, l-a pus în locul lui pe Ircanos/ Hyrcanum. Și de atunci iudeii au început să plătească tribut romanilor.

Iar Aristobulos a fost trimis la Roma de către Pompiios ca prizonier. Iar Ircanos a fost luat în robie de către parți.

Pe când Antigonos, fiul lui Aristobulos, cât și el, au fost uciși.

32. Ananilos, străin, a fost numit de către Irodis.

33. Aristobulos, fiul lui Ircanos, pe care l-a ucis Irodis, ginerele lui Ananilos.

34. Ananilos, ca al doilea pus de către Irodis.

35. Simon, fiul lui Boitos, socrul lui Irodis.

36. Mattias, fiul lui Teofilos.

37. Ioazar, fiul socrului lui Irodis, în timpul căruia S-a născut Hristos.

38. Eleazar.

Iisus.

39. Osie.

Ioazar.

40. Ananos, sub care Hristos S-a descoperit, predicând și făcând minuni.

Acestui Ananos i-a luat slujirea Gratos al romanilor și a pus în locul lui pe Ismailon.

41. Eleazar, fiul lui Ananos.

42. Simon.

Caiafas și Iosif, ginerii lui Ananos.

Numai un singur an puteau fi arhierei, lucru pe care l-au instituit romanii. Și de la ei primeau arhieria. Și era arhiereu Caiafas când s-a petrecut pătimirea lui Hristos. Și acesta a fost schimbat de către Vitellios, stratilatul/ magister militum/ generalul romanilor.

43. Ionatis, fiul lui Ananos.

44. Teofilos, fratele lui.

45. Simon.

46. Ionatis, un al doilea fiu al lui Ananos.

47. Ionatis Elioneon și Iosippos.

48. Ananias, care a fost dus prizonier la Roma de către Codratos/ Quadratus.

49. Ismailos.

50. Iosippos/ Josephus, numit sub Neronos/ Nero.

51. Ananias, sub care a fost ucis Iacovos, fratele Domnului. Despre care Paulos/ Pavel a spus: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit!” [F. Ap. 23, 3]. Și pe acesta, Agrippas l-a respins a doua oară. Și în timpul asediului asupra Ierusalimului conaționalii săi l-au ucis.

52. Iisus, fiul lui Damneos.

53. Iisus, fiul lui Gamaliil.

54. Mattias, sub care romanii au început războiul.

55. Finees, care a fost pus de romani când ei au ocupat Ierusalimul. Sub el, Titos/ Titus, a cucerit orașul și a dat foc Templului.

Așa că, în total, au fost 55 [de arhierei ai Legii].

***

VI. Patriarhii Ierusalimului

1. Iacovos, fratele Domnului: 26 ani.

2. Simeon Cleopas, fratele lui și Mucenic: 23 de ani.

3. Iustos: 6 ani.

4. Zaharias: 4 ani.

5. Tobias: 4 ani.

6. Beniamin: 2 ani.

7. Ioannis: 2 ani.

8. Matteos: 2 ani.

9. Filippos: un an.

10. Senecas: 4 ani.

11. Iustos: 4 ani.

12. Levis: 4 ani.

13. Efraim: 2 ani.

14. Iosif: 2 ani.

15. Iudas: 2 ani.

16. Marcos: 8 ani.

17. Cassianos: 8 ani.

18. Puplios: 5 ani.

19. Maximos: 4 ani.

20. Iulianos: 2 ani.

21. Gaianos: 3 ani.

22. Simmahos: 2 ani.

23. Gaios: 3 ani.

24. Iulianos: 4 ani.

25. Ilias: 2 ani.

26. Capiton: 4 ani.

27. Maximos: 4 ani.

28. Antoninos: 5 ani.

29. Valis/ Valens: 3 ani.

30. Dulihianos: 2 ani.

31. Narcissos: 4 ani.

32. Dios: 8 ani.

33. Ghermanion: 4 ani.

34. Gordias: 5 ani.

35. Narcissos II, Mucenic: 10 ani.

36. Alexandros, Mucenic: 15 ani.

37. Mazabanis: 21 de ani.

38. Imeneos: 23 de ani.

39. Zabras/ Zabdas: 10 ani.

40. Ermon: 9 ani.

Până acum toți aceștia [au păstorit] sub împărați elini și în timpul persecuțiilor.

De aici încolo încep episcopii [care au păstorit] sub împărați creștini.

41. Macarios, care a fost la Sinodul de la Niceea[2]: 20 ani.

42. Maximos: 6 ani.

43. Chirillos, care a fost îndepărtat de către arieni, și în locul căruia au fost aleși trei: Arsenios, Iraclios și Ilarios. Și care, sub Gratianos/ Gratiano a fost repus în scaun și a participat la Sinodul al II-lea, de la Constantinopol. Anii săi [de arhierie]: 62[3].

44. Ioannis: 16 ani.

45. Prailios: 20 de ani.

46. Iuvenalios, care a participat la două Sinoade [Ecumenice], de la Efes și Calcedon: 38 de ani.

47. Teodosios, pus de Marcianos, după care a revenit Iuvenalios.

48. Anastasios: 18 ani.

49. Martirios: 8 ani.

50. Salustios, care s-a despărțit de episcopul Romei din cauza edictului de unire/ enoticonului lui Zenon: 8 ani.

51. Ilias, îndepărtat de împăratul Anastasios: 23 de ani.

52. Ioannis: 11 ani.

53. Petros, sub împăratul Iustinianos: 20 de ani.

54. Macarios, îndepărtat: 2 ani.

55. Eustohios: 1 an.

56. Macarios, pentru a doua oară: 4 ani.

57. Ioannis: 22 de ani.

58. Amos: 8 ani.

59. Isachios: 8 ani.

60. Zaharias, înainte de robie: 22 de ani.

61. Modestos: 1 an.

62. Sofronios.


[1] În cartea lui numită așa.

[2] La Sinodul I Ecumenic.

[3] Cel mai lung patriarhat.

Dumnezeul Coranului [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte… și a doua.

***

II 238 cere starea în picioare în fața lui Allah cu smerenie[1] dar cel credincios se poate ruga Lui și „mergând pe jos sau călare”[2].

În II, 243 se subliniază faptul că „Allah este mărinimos cu oamenii, dar cei mai mulți oameni sunt nemulțumitori[3] față de El.

El „îi cunoaște bine pe cei nelegiuiți”[4] și are har nemărginit[5]. El este „cu cei statornici”[6] și „este darnic cu toate lumile”[7].

În II, 253, „Noi” i-a dat „lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi” și l-a întărit „prin duhul sfânt”[8]. Iar în n. 209, traducătorul român spune că semnele limpezi sunt „lecuirea bolnavilor și învierea morților”[9].

Allah face ceea ce voiește[10]. Și El e unic, viu și veșnic[11]. E înstărit îndeajuns și blând[12]. Și cere milostenie din „lucrurile bune” pe care le-am dobândit[13].

În II, 268, Șeitan/ Satana e pus în paralel cu Allah. Dacă el ne amenință „cu sărăcia” și cu „lucruri urâte”, Allah ne dă „iertare și har”[14].

Însă ce înseamnă har pentru un musulman?

II 272 vorbește despre „Fața lui Allah”[15]. Dar în n. 222 se spune că e vorba de „Mulțumirea Lui”[16]. Și ne-a băgat în ceață…

Allah a interzis camăta[17]. Și el cere să se depună mărturie[18]. Iar S II se termină cu versetul 286, care, în mare parte, e o rugăciune.

S III se numește Sura Familiei ʼImran și acest ʼImran este „tatăl Fecioarei Maria”[19]. Allah e Cel care ne „plămădește” în pântece[20] și religia „acceptată” de El e Islamul[21].

III 36 vorbește despre nașterea Mariei[22] iar III 37 despre încredințarea ei lui Zaharia[23]. Ea trăiește în templu și primește mâncare de la Allah[24]. Amănunte tradiționale ale Bisericii introduse în Coran.

Rugăciunea lui Zaharia e auzită[25]. Îngerii vorbesc cu Maria și îi spun: „O, Maria! Allah te-a ales și te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor![26]…O, Maria! Allah îți vestește Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa [Iisus], fiul Mariei, măreț în această lume ca și în lumea de Apoi și unul dintre cei mai apropiați [de Allah]”[27]. Și asta e varianta coranică a Buneivestiri.

III 47 atestă faptul că Maria era Fecioară[28] când i s-a binevestit.

Allah cere adorare[29] iar Apostolii lui Iisus, în III 52, se declară supuși/ musulmani ai lui Allah[30].

Din III 59 aflăm că „înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam”[31], pentru că El a fost creat de Allah în mod supranatural[32].

Evreii „spun minciuni împotriva lui Allah cu bună știință[33]. Iar Iadul musulman, ca și cel creștin, e veșnic[34].

III 96 vorbește despre „cea dintâi Casă [de închinare]” și anume cea de la Bakka[35]/ Mekka[36]. Și la Mekka e „locul unde a stat Avraam”[37].

În III 103, Coranul e numit Frânghia lui Allah[38] iar în III 110 musulmanii sunt periați de către Coran, pentru că sunt declarați „cea mai bună comunitate”[39] a pământenilor. De aceea ei poruncesc „ceea ce este drept[40], de unde avântul mondialist al islamului.

În III 113 se vorbește pentru prima dată despre  recitarea Coranului pe timpul nopții, alături de prosternări[41].

Focul Iadului e pentru necredincioși[42], pe când Raiul e văzut ca „Grădini [veșnice] pe sub care curg pâraie”[43].

III 140 pune problema martirilor lui Allah[44] iar Muhammed a fost doar „un trimis” al lui Allah ca și cei de dinaintea lui[45].

În III 169, martirii islamului sunt „vii la Domnul” și moștenesc Raiul[46]. Iar în III 195 se vorbește tot despre martiri și despre faptul că moștenesc grădinile Raiului[47].

A 4-a sură, Sura femeilor [Surat an-nisaʼ][48], în versetul 1 vorbește despre unitatea de ființă a neamului omenesc din Protopărinții Adam și Eva[49], lucru pe care îl propovăduim și noi.

„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept…vor arde în Iad”[50] iar chinurile Iadului sunt „înjositoare”[51] și „umilitoare”[52].

Allah consideră „o josnicie și un păcat cumplit” faptul de a te căsători cu mama ta ajunsă  văduvă[53]. Tot la fel sunt oprite căsătoriile cu fiicele, cu surorile, cu mătușile, cu nepoatele, cu doicile, cu soacrele tale[54].

Allah nu îngăduie nici căsătoria cu femei măritate[55] și El le păzește pe soțiile evlavioase[56].

În IV 36, Allah pledează pentru purtarea bună a musulmanilor față de părinți, rude, orfani, sărmani, vecinii apropiați, străini, tovarășul de aproape, călătorul de pe drum și față de robi, pentru că El nu îi iubește pe cei trufași și lăudăroși[57].

Rugăciunea nu se poate spune când ești beat sau când ești necurat[58]. Iar a fi necurat, pentru un musulman, înseamnă a fi făcut sex sau a fi avut poluție și nu a făcut baie generală[59].

Dacă nu au apă la îndemână se pot spăla cu „țărână măruntă curată…peste față și peste mâini”[60].

Allah i-a blestemat pe evrei pentru necredința lor[61]. Iar din IV 56 aflăm că în Iad se coc pieile celor necredincioși și că ele sunt schimbate de Allah pentru ca chinul lor să fie continuu[62].

În versetul următor, apar din nou Grădinile Raiului dar și amănuntele că cei credincioși vor avea acolo „soațe curățite” și vor fi conduși de Allah la „umbră deasă”[63].


[1] S II, 238, p. 101.

[2] S II, 239, p. 101.

[3] Idem, p. 102.

[4] S II, 246, p. 102.

[5] S II, 247, p. 102.

[6] S II, 249, p. 103.

[7] S II, 251, p. 103.

[8] Idem, p. 104.

[9] Ibidem.

[10] S II, 253, p. 104.

[11] S II, 255, p. 105.

[12] S II, 263, p. 106.

[13] S II, 267, p. 107.

[14] S II, 268, p. 107.

[15] Idem, p. 107.

[16] Ibidem.

[17] S II, 275, p. 108.

[18] S II, 283, p. 109.

[19] Idem, p. 111, n. 1.

[20] S III, 6, p. 112.

[21] S III, 19, p. 113; S III,  85, p. 122.

[22] Idem, p. 115.

[23] Idem, p. 116.

[24] S III, 37, p. 116.

[25] S III, 38-41, p. 116.

[26] S III, 42, p. 116.

[27] S III, 45, p. 117.

[28] Idem, p. 117.

[29] S III, 51, p. 117.

[30] Idem, p. 117.

[31] Idem, p. 118.

[32] S III, 59, p. 118.

[33] S III, 75, p. 120.

[34] S III, 88, p. 122.

[35] Idem, p. 123.

[36] Idem, p. 123, n. 55.

[37] S III, 97, p. 123.

[38] Idem, p. 124.

[39] Idem, p. 125.

[40] S III, 110, p. 125.

[41] Idem, p. 125.

[42] S III, 131, p. 127.

[43] S III, 136, p. 128.

[44] Idem, p. 128.

[45] S III, 144, p. 129.

[46] Idem, p. 132.

[47] Idem, p. 136.

[48] Idem, p. 138, n. 1.

[49] S IV, 1, p. 138.

[50] S IV, 10, p. 139.

[51] S IV, 14, p. 141.

[52] S IV, 37, p. 145.

[53] S IV, 22, p. 142.

[54] S IV, 23, p. 142.

[55] S IV, 24, p. 143.

[56] S IV, 34, p. 144.

[57] Idem, p. 145.

[58] S IV, 43, p. 146.

[59] Idem, p. 146, n. 40.

[60] S IV, 43, p. 146.

[61] S IV, 46-47, p. 146.

[62] S IV, 56, p. 148.

[63] S IV, 57, p. 148.

Dumnezeu în mitologia românească [9]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

În legenda rocmanilor, aceștia sunt „niște oameni foarte buni, blajini și evlavioși…și înaintea lui Dumnezeu [sunt] foarte buni și plăcuți[1]. Numai că ei nu există…Dar observăm de aici faptul, cu totul adevărat, că Dumnezeu cere evlavie de la noi și bunătate și nu lucruri fără sens.

Fărâmiturile de pâine căzute jos și vinul sau rachiul vărsat pe jos de „Paștile rocmanilor” sunt considerate drept „mâncarea și băutura” celor omorâți de hoți, a celor împușcați, a celor spânzurați și înecați[2].  Și „cu cât mai multe fărâmituri cad și cu cât mai multe picușuri [picături] se varsă, cu atâta e mai bine și mai plăcut la Dumnezeu”[3].

Însă Dumnezeu așteaptă de la noi să facem milostenii, să fim buni și milostivi și nu să aruncăm mâncarea sau băutura pe jos, în ideea fantezistă că astfel îi hrănim pe cei adormiți.

Într-o legendă din Năsăud, „apa Sâmbetei” duce în iad sufletele păcătoșilor și de aceea „e bine să faci cruce și să sufli peste apa din râuri”, pentru că sufletele păcătoșilor se adună pe fața apelor[4]. O altă fantezie, pentru că apa nu are nimic de-a face cu sufletele celor adormiți. Iar dacă sufletele „plutesc” pe apă e semn că cei care au conceput legenda considerau că sufletele sunt materiale.

Pentru a se înrădăcina legenda rocmanilor s-a creat și ideea de pedeapsă a lui Dumnezeu pentru cei care nu o respectă[5].

Mătcălăul e o altă ființă imaginară, jumătate om și jumătate înger, „un june frumos și nemuritor”[6]. Iar el „se roagă” lui Dumnezeu ca „să ne ferească de rău”[7]. În mod evident el e o înlocuire mitologică a Sfinților care se roagă pentru noi.

Într-o povestire, Sfântul Petru e prezentat ca portar al Raiului[8]. Într-alta, de ziua Sfântului Gheorghe, Dumnezeu „descuie” pământul până la Sfântul Dimitrie[9].

În descântecul de întors laptele la vaci, Maica Domnului o vede pe vacă „din poarta cerului”[10] și îi redă laptele[11].

Într-un descântec la luarea rodului grâului, vrăjitoarea vorbește despre „o întâlnire” a ei cu Maica Domnului, moment în care i „s-a spovedit”[12].

În ceea ce privește vederea și descoperirea comorilor  Dumnezeu dă acest „dar” celor care „sunt buni înaintea Lui”[13]. Numai că „focul” de pe comori e aparație demonică, pentru a te face să sapi ca nebunul prin pământ.

Dar, dacă vrei să ai „succes”, nu trebuie să îl pomenești pe necuratul când sapi după comori ci „să-ți faci cruce și altceva să nu vorbești decât tot de Dumnezeu”[14]. Adică o rugăciune utilitaristă și nu una care să vizeze viața duhovnicească.

*

În concluzie, raportarea la Dumnezeu în mitologia românească e una lipsită de reverență și plină de lucruri puerile. Utilitarismul primează și teologia e deficitară.

Avem de-a face cu un Dumnezeu autohtonizat, care are nevoie de ritualuri fanteziste și de o rescriere a unor fapte revelaționale, toate făcute pe măsura fricii demonice și a lipsei de cunoaștere teologică a românilor.

Căci predestinarea și norocul au o plajă vastă în mitologia românească dar lipsește conștiința păcatului cât și relația personală cu Dumnezeu.


[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Vol 3. Cincizecimea, ed. îngrijită și introd. de Iordan Datcu, Ed. Saeculum I.O., București, 2011, p. 199.

[2] Idem, p. 202.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 205.

[5] Idem, p. 206-207.

[6] Idem, p. 217.

[7] Idem, p. 219.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 228.

[10] Idem, p. 245.

[11] Idem, p. 246.

[12] Idem, p. 259.

[13] Idem, p. 278.

[14] Idem, p. 286.