Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

 *

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. II

*

Prima parte… și a doua.

***

II 238 cere starea în picioare în fața lui Allah cu smerenie[1] dar cel credincios se poate ruga Lui și „mergând pe jos sau călare”[2].

În II, 243 se subliniază faptul că „Allah este mărinimos cu oamenii, dar cei mai mulți oameni sunt nemulțumitori[3] față de El.

El „îi cunoaște bine pe cei nelegiuiți”[4] și are har nemărginit[5]. El este „cu cei statornici”[6] și „este darnic cu toate lumile”[7].

În II, 253, „Noi” i-a dat „lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi” și l-a întărit „prin duhul sfânt”[8]. Iar în n. 209, traducătorul român spune că semnele limpezi sunt „lecuirea bolnavilor și învierea morților”[9].

Allah face ceea ce voiește[10]. Și El e unic, viu și veșnic[11]. E înstărit îndeajuns și blând[12]. Și cere milostenie din „lucrurile bune” pe care le-am dobândit[13].

În II, 268, Șeitan/ Satana e pus în paralel cu Allah. Dacă el ne amenință „cu sărăcia” și cu „lucruri urâte”, Allah ne dă „iertare și har”[14].

Însă ce înseamnă har pentru un musulman?

II 272 vorbește despre „Fața lui Allah”[15]. Dar în n. 222 se spune că e vorba de „Mulțumirea Lui”[16]. Și ne-a băgat în ceață…

Allah a interzis camăta[17]. Și el cere să se depună mărturie[18]. Iar S II se termină cu versetul 286, care, în mare parte, e o rugăciune.

S III se numește Sura Familiei ʼImran și acest ʼImran este „tatăl Fecioarei Maria”[19]. Allah e Cel care ne „plămădește” în pântece[20] și religia „acceptată” de El e Islamul[21].

III 36 vorbește despre nașterea Mariei[22] iar III 37 despre încredințarea ei lui Zaharia[23]. Ea trăiește în templu și primește mâncare de la Allah[24]. Amănunte tradiționale ale Bisericii introduse în Coran.

Rugăciunea lui Zaharia e auzită[25]. Îngerii vorbesc cu Maria și îi spun: „O, Maria! Allah te-a ales și te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor![26]…O, Maria! Allah îți vestește Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa [Iisus], fiul Mariei, măreț în această lume ca și în lumea de Apoi și unul dintre cei mai apropiați [de Allah]”[27]. Și asta e varianta coranică a Buneivestiri.

III 47 atestă faptul că Maria era Fecioară[28] când i s-a binevestit.

Allah cere adorare[29] iar Apostolii lui Iisus, în III 52, se declară supuși/ musulmani ai lui Allah[30].

Din III 59 aflăm că „înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam”[31], pentru că El a fost creat de Allah în mod supranatural[32].

Evreii „spun minciuni împotriva lui Allah cu bună știință[33]. Iar Iadul musulman, ca și cel creștin, e veșnic[34].

III 96 vorbește despre „cea dintâi Casă [de închinare]” și anume cea de la Bakka[35]/ Mekka[36]. Și la Mekka e „locul unde a stat Avraam”[37].

În III 103, Coranul e numit Frânghia lui Allah[38] iar în III 110 musulmanii sunt periați de către Coran, pentru că sunt declarați „cea mai bună comunitate”[39] a pământenilor. De aceea ei poruncesc „ceea ce este drept[40], de unde avântul mondialist al islamului.

În III 113 se vorbește pentru prima dată despre  recitarea Coranului pe timpul nopții, alături de prosternări[41].

Focul Iadului e pentru necredincioși[42], pe când Raiul e văzut ca „Grădini [veșnice] pe sub care curg pâraie”[43].

III 140 pune problema martirilor lui Allah[44] iar Muhammed a fost doar „un trimis” al lui Allah ca și cei de dinaintea lui[45].

În III 169, martirii islamului sunt „vii la Domnul” și moștenesc Raiul[46]. Iar în III 195 se vorbește tot despre martiri și despre faptul că moștenesc grădinile Raiului[47].

A 4-a sură, Sura femeilor [Surat an-nisaʼ][48], în versetul 1 vorbește despre unitatea de ființă a neamului omenesc din Protopărinții Adam și Eva[49], lucru pe care îl propovăduim și noi.

„Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept…vor arde în Iad”[50] iar chinurile Iadului sunt „înjositoare”[51] și „umilitoare”[52].

Allah consideră „o josnicie și un păcat cumplit” faptul de a te căsători cu mama ta ajunsă  văduvă[53]. Tot la fel sunt oprite căsătoriile cu fiicele, cu surorile, cu mătușile, cu nepoatele, cu doicile, cu soacrele tale[54].

Allah nu îngăduie nici căsătoria cu femei măritate[55] și El le păzește pe soțiile evlavioase[56].

În IV 36, Allah pledează pentru purtarea bună a musulmanilor față de părinți, rude, orfani, sărmani, vecinii apropiați, străini, tovarășul de aproape, călătorul de pe drum și față de robi, pentru că El nu îi iubește pe cei trufași și lăudăroși[57].

Rugăciunea nu se poate spune când ești beat sau când ești necurat[58]. Iar a fi necurat, pentru un musulman, înseamnă a fi făcut sex sau a fi avut poluție și nu a făcut baie generală[59].

Dacă nu au apă la îndemână se pot spăla cu „țărână măruntă curată…peste față și peste mâini”[60].

Allah i-a blestemat pe evrei pentru necredința lor[61]. Iar din IV 56 aflăm că în Iad se coc pieile celor necredincioși și că ele sunt schimbate de Allah pentru ca chinul lor să fie continuu[62].

În versetul următor, apar din nou Grădinile Raiului dar și amănuntele că cei credincioși vor avea acolo „soațe curățite” și vor fi conduși de Allah la „umbră deasă”[63].


[1] S II, 238, p. 101.

[2] S II, 239, p. 101.

[3] Idem, p. 102.

[4] S II, 246, p. 102.

[5] S II, 247, p. 102.

[6] S II, 249, p. 103.

[7] S II, 251, p. 103.

[8] Idem, p. 104.

[9] Ibidem.

[10] S II, 253, p. 104.

[11] S II, 255, p. 105.

[12] S II, 263, p. 106.

[13] S II, 267, p. 107.

[14] S II, 268, p. 107.

[15] Idem, p. 107.

[16] Ibidem.

[17] S II, 275, p. 108.

[18] S II, 283, p. 109.

[19] Idem, p. 111, n. 1.

[20] S III, 6, p. 112.

[21] S III, 19, p. 113; S III,  85, p. 122.

[22] Idem, p. 115.

[23] Idem, p. 116.

[24] S III, 37, p. 116.

[25] S III, 38-41, p. 116.

[26] S III, 42, p. 116.

[27] S III, 45, p. 117.

[28] Idem, p. 117.

[29] S III, 51, p. 117.

[30] Idem, p. 117.

[31] Idem, p. 118.

[32] S III, 59, p. 118.

[33] S III, 75, p. 120.

[34] S III, 88, p. 122.

[35] Idem, p. 123.

[36] Idem, p. 123, n. 55.

[37] S III, 97, p. 123.

[38] Idem, p. 124.

[39] Idem, p. 125.

[40] S III, 110, p. 125.

[41] Idem, p. 125.

[42] S III, 131, p. 127.

[43] S III, 136, p. 128.

[44] Idem, p. 128.

[45] S III, 144, p. 129.

[46] Idem, p. 132.

[47] Idem, p. 136.

[48] Idem, p. 138, n. 1.

[49] S IV, 1, p. 138.

[50] S IV, 10, p. 139.

[51] S IV, 14, p. 141.

[52] S IV, 37, p. 145.

[53] S IV, 22, p. 142.

[54] S IV, 23, p. 142.

[55] S IV, 24, p. 143.

[56] S IV, 34, p. 144.

[57] Idem, p. 145.

[58] S IV, 43, p. 146.

[59] Idem, p. 146, n. 40.

[60] S IV, 43, p. 146.

[61] S IV, 46-47, p. 146.

[62] S IV, 56, p. 148.

[63] S IV, 57, p. 148.

Did you like this? Share it: