Intampinarea Domnului

Iubiții mei,

în anii anteriori am vorbit despre întâmpinare din perspectiva noastră, a oamenilor.

Despre modul cum trebuie să ne pregătim noi să Îl întâmpinăm pe Domnul și…între noi.

Și subliniam faptul că sunt puțini cei care se pregătesc să Îl primească pe El. Adică sunt puțini cei care se umplu de har ca să Îl întâmpine pe El mereu, să Îl sesizeze pe El în toate ale Lui…și, mai ales, în oameni.

Fiindcă nu mulți văd viața ortodoxă ca pe o creștere în sfințenie și în comunicare.

Ca pe o transfigurare a ontologiei noastre…

În predica de față însă vom vorbi despre cum ne întâmpină Dumnezeu pe noi. Cu ce vine El, în acest praznic, și întotdeauna, în viața noastră.

Adică despre marile binefaceri ale relației lui Dumnezeu cu noi, care ne reclădește interior cu totul.

Evanghelia zilei este Lc. 2, 22-40 și în ea Îl vedem pe Domnul ca Prunc adus la Templu.

O imagine cuceritoare, pentru că e vorba despre Făcătorul întregii creații și nu despre un prunc oarecare. E vorba despre Cel care S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Care S-a făcut Prunc tocmai pentru ca să ne învețe că Ortodoxia nu poate fi decât curăție dumnezeiască.

Și că, dacă încercăm să fim știutori și buni organizatori și tezaurari ai Ortodoxiei fără să fim simpli și curați la inimă nu o avem în noi…ci doar lângă noi, mereu lângă noi.

Ca pe o comoară fără cifru…ca pe o bucurie aflată din cărți dar care nu rezidă în noi.

Însă El vrea să vină la noi plin de curăție și de dor pentru noi și vrea să fim curați și plin de dor pentru El.

El vine pururea tânăr.

Vine cu toată frumusețea și fragilitatea curăției Sale…și așa dorește să ne facă pe noi: plini de frumusețe și de gingășie dumnezeiască.

Și Se lasă purtat…pentru că vrea să Îl purtăm în sufletele și în trupurile noastre ca pe iubirea vieții noastre.

Și vrea să ne întâlnim, întotdeauna, în mod desăvârșit, în Biserica Lui, unde să Îl primim în noi.

Pentru că Biserica este locul de întâlnire cu Dumnezeu, e locul unde Îi spunem Lui dragostea noastră și unde El ne vorbește și ne călăuzește

Și de unde nu ne lasă să plecăm fără El, pentru că plecăm cu El în noi ca iubire, ca înțelegere, ca frumusețe, ca mâncare și băutură dumnezeiască.

Pentru că Domnul vrea să Îl simțim ca pe Prietenul nostru cel mai bun.

Vrea să fie cu noi peste tot…și împreună cu El să înțelegem și să trăim toate lucrurile.

De aceea, în fiecare secol El are oamenii Lui, cei plini de har, care Îl propovăduiesc acurat în fața oamenilor și, datorită cărora, iubirea oamenilor pentru Dumnezeu se aprinde, e vie.

Și chiar dacă sunt numai doi într-o țară sau pe pământ, ca Sfinții Simeon și Ana, care atunci L-au sesizat pe El…aceștia sunt de fapt martorii Lui, propovăduitorii Lui printre oameni.

Pentru că cei care Îl văd pe El duhovnicește înțeleg, pe măsura lor, voia Lui cu oamenii.

Și observăm cum, în fiecare secol, oamenii duhovnicești sunt căutați și doriți de cei care se curățesc de patimile lor…tocmai pentru că ei văd ce trebuie făcut.

Așadar, cum ne întâmpină El?

Cu toată deschiderea și sinceritatea. Cu toată dorința de bine pentru noi.

Pentru că El vrea să reverse în noi toată iubirea și atenția Lui față de oameni…și vine la noi, dacă ne deschidem Lui, cu totul.

Și nimeni nu mai vine în viața noastră atât de direct și de covârșitor ca Domnul, și atât de bogat și de măreț, atâta timp cât El ne duce în întimitatea Treimii!

Iar dacă am conștientiza acest lucru, faptul că El vine la noi pentru ca să ne facă intimii Dumnezeului treimic…nimic nu ar fi mai nobil și mai înfricoșător pentru noi decât această demnitate la care El vrea să ne ridice.

De aceea, El ne întâmpină plin de daruri din prima clipă a vieții noastre și ne face oameni noi prin Botez și prin toată viața Bisericii…și ne ridică în comuniunea cu Treimea, dându-ne tot ceea ce ne-am fi putut dori.

Astfel privind lucrurile, întâmpinarea noastră e infinit mai mică decât întâmpinarea Lui.

Noi nu putem să Îi dăm decât totala noastră adeziune. Pe când El ni Se dă cu totul și ne face părtași la toate ale Sale într-un mod uluitor de frumos.

De aceea, oricât am fi noi de darnici cu alții…și de străvăzători ai vieții lor, Dumnezeu e însăși sursa noastră de viață, de iubire și de înțelepciune, Care ne dă să le vedem pe toate profund, corect, frumos, nepărtinitor.

Și așa înțelegem că nu există decât o singură bucurie reală și profund rațională, înțeleaptă: aceea de a ne deschide și de a ne da lui Dumnezeu cu totul.

Pentru că El e dispus, ca Cel mai bun Prieten al nostru, să ne îmbogățească cu toate ale Lui, să ne facă părtaș la toate ale Sale, tocmai pentru că Îl privim pe El cu ochi de copil duhovnicesc, adică curați la inimă.

Așadar, iubiții mei, Pruncul Cel vechi de zile, Care vine spre noi astăzi și ne întâmpină în Biserica Lui, vrea să ne facă frumoși și plini de simplitate dumnezeiască.

El vrea să ne îmbrățișeze deplin îmbrățișarea noastră deplină.

Căci El nu urmărește să ne subjuge ci să ne iubească și să împartă cu noi slava Sa dumnezeiască.

Pentru că El vrea să ne facă compatibili vieții Lui, acum și pentru veșnicie, pentru ca noi să ne simțim întâmpinați de El întotdeauna.

Și fie ca noi să ne lăsăm iubiți de El, pentru ca El să ne învețe toată fapta cea bună. Amin!

Did you like this? Share it: