Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 2 februarie 2013

Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.

Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.

Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos.

Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“

(Luca 19, 1-10)

*

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum Domnul Iisus Hristos vindecă sufletul iubitor de argint al vameşului Zaheu şi cum acesta, lacomul şi zgârcitul de ieri, devine deodată milostiv şi darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu, care l-a copleşit. Omul înrăit din pricina păcatului a devenit om bun, pentru că a fost surprins de bunătatea lui Dumnezeu Cel Sfânt. Omul nemilos şi aspru a devenit om milostiv şi generos faţă de săraci, pentru că L-a primit în casă şi în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul.

Atât Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, cât şi cea a Noului Testament descriu patima lăcomiei de avere sau a iubirii de arginţi ca fiind sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri. „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri“ (I Timotei 6, 10), constată Sfântul Apostol Pavel.

Relele cele mai mari pe care le poate aduce patima iubirii de arginţi vieţii spirituale a omului sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenţei lui Dumnezeu (cf. Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu (cf. Neemia 9, 25-26), înăbuşirea rodirii cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); lepădarea de Hristos (cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită (cf. Pilde 28, 11), învârtoşarea inimii sau lipsa de milostivire(cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor (cf. Iacob 2, 6), înşelăciunea (cf. Iacob 5, 4).

Însă cel mai mare rău pe care l-a produs patima iubirii de arginta fost vânzarea Mântuitorului Hristos pe treizeci de arginţi de către Iuda Iscarioteanul: „Când slăviţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie“ (Triod, Troparul Joii celei Mari).

Iar altă cântare din Joia Mare deplânge aceeaşi cădere înspăimântătoare: „Năravul tău este plin de vicleşug, Iuda fără de lege; că îmbolnăvindu-te cu iubirea de arginţi, ai câştigat ură de oameni. Că de vreme ce iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învăţa despre sărăcie? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere? Spăimântează-te, soare, suspină, pământule, şi clătinându-te, strigă: Cel ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie “.

Sfânta Scriptură conţine multe mustrări şi ameninţări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept (cf. Pilde 13, 11) sau le dobândesc pe nedrept (cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar şi atitudini împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor (cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).

În Sfintele Evanghelii, Mântuitorul Hristos atrage atenţia asupra faptului că omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în bogăţiile pământeşti trecătoare: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură“ (Matei 6, 19-20).

De asemenea, El arată cum, din cauza bogăţiei, omul poate pierde viaţa veşnică: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Luca 18, 24-25).

Pe soţii Anania şi Safira, Dumnezeu i-a pedepsit cu moarte prin mustrarea lor de către Sfântul Apostol Petru, pentru că puseseră deoparte, pe ascuns, bunuri pe care le făgăduiseră comunităţii (cf. Faptele Apostolilor 5, 1-10).

Totuşi, Domnul Iisus Hristos nu condamnă bogăţia în sine, ci El condamnă transformarea grijii omului pentru traiul zilnic în preocupare excesivă sau chiar exclusivă a vieţii. El condamnă atitudinea pătimaşă sau egoistă a oamenilor lacomi care adună bogăţii de dragul de a aduna, găsindu-şi în această atitudine pătimaşă sensul vieţii lor.

Aceştia trăiesc cu obsesia de-a aduna fără a dărui şi celor care trăiesc în lipsuri şi nevoi. Deci, Hristos Domnul mustră pe oameni când uită că Dumnezeu Care le-a dăruit bogăţia este milostiv şi doreşte ca şi bogaţii să fie milostivi cu cei săraci.

Adesea, prisosul bogaţilor devine lipsa sau necesarul săracilor, aşa cum constată Sfântul Vasile cel Mare. Oamenii obsedaţi de câştig material nelimitat uită că vor muri şi că tot ceea ce au adunat va rămâne altora, că nu iau cu ei nimic după moarte.

Când Hristos Domnul spune: nu vă îngrijiţi de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că omul nu trebuie să reducă viaţa sa la aspectul ei pur biologic, material şi trecător.

Grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viaţa lui spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale, ci omul trebuie să poarte grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să caute viaţa cea veşnică netrecătoare, care este comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii învaţă că patima iubirii de arginţi sau arghirofilia este „dracul cel cu mii de capete…“1* sau „rădăcina tuturor relelor (păcatelor)“ 2*. Ea se manifestă prin iubirea excesivă şi obsesivă faţă de bunurile materiale, în special faţă de bani.

Cel stăpânit de patima iubirii de arginţi are motivaţii diferite, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în scrierile sale: „Iubitorul de plăceri iubeşte argintul ca să-şi procure dezmierdări prin el; iubitorul de slavă deşartă ca să se slăvească prin el; iar necredinciosul ca să îl ascundă şi să-l păstreze, temându-se de foamete, de bătrâneţe, de boală sau de ajungerea între străini. Acesta nădăjduieşte mai mult în argint decât în Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tuturor, până şi al celor mai de pe urmă şi mai mici vietăţi “3*.

Cei care iubesc în mod pătimaş banii sau lucrurile materiale nesocotesc cuvintele Mân-tuitorului: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona“4* (Matei 6, 24).

Sfântul Apostol Pavel avertizează că lăcomia este „închinare la idoli“ (cf. Coloseni 3, 5) şi „nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu“ (Efeseni 5, 5).

Lăcomia după bani şi averi arată, în cele din urmă, o lipsă a credinţei, aducând după ea şi alte patimi. Sfântul Ioan Scărarul spune că „iubirea de arginţi este închinare la idoli, fiică a necredinţei, scuză mincinoasă pentru boli, prevestire a bătrâneţii, frică de secetă, vestitoare a foametei “5*.

Mai întâi, cei stăpâniţi de această patimă trebuie să conştientizeze că ea este dăună-toare. Sfântul Ioan Casian spune că „boala iubirii de argint, (…) venind din afară (de fire), se poate tăia mai uşordacă este silinţă şi luare-aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi şi mai cu anevoie de înfrânt “6*.

Vindecarea de această patimă depinde foarte mult de intensitatea credinţei celui stăpânit de ea, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul: „Credinţa adevărată curmă toate grijile“ 7* sau, în altă parte: „Credinţa şi înstrăinarea (evitarea banilor) sunt moartea iubirii de argint“ 8*.

Cunoaşterea urmărilor nefaste ale iubirii de arginţi ajută la tămăduire, după cum învaţă Sfântul Ioan Damaschin: „…Aproape toată afecţiunea pământească şi împătimirea de ceva din cele materiale naşte plăcere şi desfătare în cel împătimit şi înnebuneşte şi vatămă în chip pătimaş partea poftitoare a sufletului, întrucât supune pe cel biruit iuţimii, mâniei, întristării şi ţinerii de minte a răului, când e lipsit de ceea ce doreşte […]; desfrânat este şi iubitorul de avuţii, iubitorul de argint şi zgârcitul. Fiindcă precum acela iubeşte trupurile, aşa şi acesta avuţiile; ba este cu atât mai desfrânat acesta, cu cât nu are o aşa de mare silă (dorinţă, n.n.) de la fire care să-l împingă…Dar e vădit în tot felul că pofta de avuţii e de prisos, şi nu (este) după fire, neavându-şi puterea într-o silă (dorinţă) a firii, ci în voia liberă cea rea. De aceea nu are scuză cel ce păcătuieşte lăsându-se biruit de aceasta cu voia“9*.

Alături de conştientizarea patimii şi de cunoaşterea urmărilor ei, e nevoie de conştientizarea aspectului iluzoriu şi efemer al tuturor avuţiilor după care aleargă omul, aşa cum constată Eclesiastul: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune“ (Eclesiast 1, 2).

Tot aşa ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: „Cei ce se folosesc de lumea aceasta (să fie) ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece“ (I Corinteni 7, 31).

Când omul se încrede prea mult în propria avuţie şi face din dobândirea ei un scop în sine, dă dovadă de necredinţă, considerând cele tre-cătoare şi nesigure mai presus decât iubirea milostivă, bunătatea, pacea şi sfinţenia sufletului, prin care se dobândeşte Împărăţia lui Dumnezeu. Iar aceasta „nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, 17).

Aşadar, o cale sigură de urmat este canalizarea dorinţelor spre valori netrecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur, răspunzând la întrebarea cum poate cineva să scape de iubirea pătimaşă de bani şi averi pământeşti, răspunde: „Îndrăgosteşte-te de altceva! Îndrăgosteşte-te de bogăţia cea din ceruri! Cine se îndrăgosteşte de Împărăţia cerurilor dispreţuieşte lăcomia; cine-i rob al lui Hristos nu mai este rob al lui mamona, ci stăpân. Că bogăţia obişnuieşte să meargă după cel ce o alungă, dar fuge de cel ce o urmăreşte. Nu cinsteşte atât pe cel ce-o urmăreşte cât pe cel ce o dispreţuieşte. De nimeni nu-şi bate atâta joc cât de cel ce o doreşte“10*.

Omul credincios trebuie să fie mulţumit cu ceea ce are, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Feriţi-vă de iubirea de argint şiîndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, fiindcă Însuşi Dumnezeu a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“(Evrei 13, 5).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre atitudinea credinciosului faţă de bani: „Banii (îi poate nesocoti), când îşi convinge cugetul ca în toate să se mulţumească cu ceea ce are“11*.

Iubirea de argint se vindecă mai ales prin practicarea virtuţilor, şi anume înţelep-ciunea, cumpătarea, răbdarea, smerenia şi sfinţenia, acestea fiind bogăţii netrecătoare ascunse în suflet.

În acest sens, Nil Ascetul zice: „Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăţia şi viaţa liniştită, mai slăvită decât mulţimea aurului. Câţi bogaţi nu erau în vremea aceea care gândeau lucru mare despre slava lor, dar au fost acoperiţi de tăcere şi daţi uitării, pe când minunea celui fără slavă e cântată până azi, şi amintirea celui ce locuia în pustie le e scumpă tuturor. Căci este propriu virtuţii să fie lăudată şi să-şi răspândească faima care-i vesteşte frumuseţile“12*.

Patima iubirii de arginţi se vindecă mai repede prin practicarea milosteniei, ca dovadă a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu siguranţă iubeşte şi pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra banii, ci îi foloseşte cu dumnezeiască cuviinţă, dând fiecăruia din cei ce au trebuinţă“13*. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune că „…iubirea de argint (se stinge) prin compătimirea celor săraci…“14*. De fapt, când oamenii sunt milostivi ei se aseamănă lui Dumnezeu (cf. Luca 6, 36) şi vor fi la rândul lor miluiţi de Dumnezeu (cf. Matei 5, 7).

Aşadar, tămăduirea de iubirea de arginţi, prin încrederea în puterea lui Dumnezeu, conştientizarea că bunurile materiale sunt trecătoare şi canalizarea dorinţelor spre bunurile sau valorile spirituale netrecătoare, atrage după sine şi dobândirea virtuţilor care se nasc din iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi faţă de semeni prin fapte bune, dezinteresate şi prin neagonisire pentru sine.

Astăzi, patima iubirii de arginţise manifestă prin cele mai „rafinate“ şi mai „ştiinţifice“ forme sau metode de câştig nedrept, cum ar fi: specula financiară, evaziunea fiscală la nivel mondial 15*, oferirea de salarii mici angajaţilor în timp ce patronii acestora se îmbogăţesc prin munca muncitorilor săracietc.

Astfel, când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic“ sau inuman şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei „ştiinţific“ organizată.

Consecinţele negative ale lăcomiei bogaţilor pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare individuală şi degradare socială.

În această situaţie de lăcomie economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa pentru a nu fi înşelaţi.

Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată imanentă aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca o chemare pentru un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor.

Astfel, criza economică ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.

Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Milostiv să ne ajute să fim milostivi şi darnici, să arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun şi fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Note:

1.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 16, l, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 224.

2.  Ibidem, p. 228.

3.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a treia sută, III, 18, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 109.

4.  Chiar dacă pentru cei mai mulţi îl reprezintă pe Satan, cuvântul mamona este un cuvânt aramaic, care înseamnă bogăţie, avere.

5.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 14, 2, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 224.

6  Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 132.

7.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 15, 3, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 323.

8.  Ibidem, 26, 3, p. 370.

9.  Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt minunat şi de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2010, pp. 218-219.

10.  Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. de pr. Dumitru Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 118.

11.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a patra sută, III, 49, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 137.

12.  Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, cap 21, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 212.

13.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, întâia sută, I, 23, în FilocaliaE.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 68.

14.  Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt minunat şi de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2010, p. l88.

15.  De pildă, jumătate din fluxul financiar mondial tranzitează cele 72 de „paradisuri fiscale“ inventariate de Fondul Monetar Internaţional, cf. revista La Vie, nr. 3.317, 26 martie 2009, Paris, p. 35.

Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Istoria pe scurt [7]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

Sfântul Nichifor I Mărturisitorul,

Patriarhul Constantinopolului

(n. c. 758 și † 2 iunie 829 d. Hr. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe data de 2 iunie)

 *

 Istoria pe scurt,

de la Adam și până în timpul [împăraților] Mihail și Teofil

***

Prima parte, a douaa 3-aa 4-a, a 5-a și a 6-a.

 ***

IX. Episcopii Alexandriei

1. Marcos Evanghelistul: 2 ani.

2. Anianos: 22 de ani.

3. Abilios: 12 ani.

4. Cerdon: 10 ani.

5. Primos: 12 ani.

6. Iustinos: 10 ani.

7. Eumenis: 10 ani.

8. Marcianos: 13 ani.

9. Celadion: 10 ani.

10. Agrippinos: 14 ani.

11. Iulianos: 15 ani.

12. Dimitrios: 10 ani.

13. Iraclas: 43 de ani.

14. Dionisios, care sub împăratul Vallerianos a fost trimis în exil: 17 ani.

15. Maximianos: 8 ani.

16. Teonas: 19 ani.

17. Petros, Mucenicul: 11 ani.

Până aici au fost [episcopii care au păstorit] Biserica sub împărați păgâni și persecuții. De aici încolo sunt episcopii de după Constantin cel Mare.

18. Ahillas: 1 an.

19. Alexandros, care a participat la Primul Sinod [Ecumenic]: 23 de ani.

20. Atanasios cel Mare, care de mai multe ori a fost exilat de către arieni, și a fost pus în locul lui Grigorios arianul.

21. Atanasios a doua oară, dar a fost îndepărtat de către [împăratul] Constantinos.

22.  Gheorghios Capadocianul, arian.

A treia, a 4-a și a 5-a oară Atanasios [cel Mare]. Iar anii lui [de episcopat], cu toții, au fost 46.

23. Petros, trimis în exil de Valentos: 1 an.

24. Lucios arianul: 5 ani.

25. Petros, a doua oară: 1 an.

26. Timoteos, care a fost la Al doilea Sinod [Ecumenic]: 8 ani.

27. Teofilos: 28 de ani.

28. Chirillos[1], care a fost la Primul Sinod de la Efes[2] împotriva neevlaviosului Nestorios: 32 de ani.

29. Dioscoros, care a participat la sinodul tâlhăresc de la Efes, al doilea: 5 ani. Și care a fost înlăturat la Al Patrulea Sinod [Ecumenic] de la Calcedon.

30. Proterios ortodoxul, care a fost înecat în Sfânta Colimvitră[3]: 6 ani.

31. Timoteos Eluros: 2 ani.

32. Timoteos Levcos: 15 ani.

33. Petros Mongos: 1 an.

34. Ioannis, care a fost îndepărtat: 3 ani.

Petros, a doua oară: 6 ani.

35. Atanasios, eretic: 7 ani.

36. Ioannis: 9 ani.

37. Ioannis, altul: 11 ani.

38. Dioscoros: 3 ani.

39. Timoteos, care [a păstorit] sub împăratul Iustinianos: 17 ani.

40. Gaianos: 1 an.

41. Teodosios: 2 ani.

42. Paulos: 2 ani.

43. Zoilos: 7 ani.

44. Apolinarios: 19 ani.

45. Ioannis: 11 ani.

46. Eulogios: 17 ani.

47. Teodoros Scribon: 2 ani.

48. Ioannis Cipriotul, Milostivul[4]: 10 ani.

49. Gheorghios: 11 ani.

50. Petros: 10 ani.

*

X. Episcopii Antiohiei

1. Petros Apostolul: 11 ani.

2. Evodios: 23 de ani.

3. Ignatios Teoforos/ Teoforul[5], care a fost martirizat sub [împăratul] Traian: 4 ani.

4. Iron: 20 de ani.

5. Cornilios: 13 ani.

6. Eros/ Heros: 26 de ani.

7. Teofilos: 13 ani.

8. Maximianos: 13 ani.

9. Serapion: 25 de ani.

10. Asclipiadis: 9 ani.

11. Filitos: 8 ani.

12. Zebinos: 6 ani.

13. Vavilas, care a fost martirizat sub Decios: 13 ani.

14. Flavios: 9 ani.

15. Dimitrianos: 4 ani.

16. Paulos al Samosatei: 8 ani.

17. Domnos: 2 ani.

18. Timeos: 10 ani.

19. Chirillos: 15 ani.

20. Tirannos: 15 ani.

Toți aceștia au fost sub împărați elini și persecutori. Următorii sunt sub împărați creștini.

21. Vitalios: 6 ani.

22. Filoghenis: 5 ani.

23. Paulos: 5 ani.

24. Eustatios, corifeos/ coryphaeus [conducătorul] Sinodului de la Niceea[6], și care a fost îndepărtat de arieni: 18 ani. După care au urmat 6 arieni.

25. Eulalios: 3 ani.

26. Eufronios: 8 ani.

27. Facellios, sub care Marea Biserică a Antiohiei și-a sărbătorit reînnoirea [encaenia]: 12 ani.

28. Stefanos: 3 ani.

29. Leontios: 8 ani.

30. Eudoxios: 2 ani.

31. Anianos: 4 ani.

32. Meletios, Mărturisitor sub Valentos: 25 de ani.

33.  Euzoios, arian: 5 ani.

34. Meletios, din nou, care a participat și la Sinodul al II-lea de la Constantinopol[7].

35. Flavianos: 22 de ani.

36. Porfirios: 30 de ani.

37. Alexandros: 5 ani.

38. Teodotos: 4 ani.

39. Ioannis, care a fost la Al Treilea Sinod [Ecumenic], de la Efes: 18 ani.

40. Domnos, care a fost la sinodul tâlhăresc, al doilea, de la Efes: 8 ani.

41. Maximos, care a fost la Al Patrulea Sinod [Ecumenic], de la Calcedon. Și care a fost detronat pentru o greșeală[8]. [A păstorit] 4 ani.

42. Vasilios: 2 ani.

43. Acacios, în timpul căruia a fost ruinată cetatea: 1 an.

44. Martirios: 13 ani.

45. Iulianos: 15 ani.

46. Petros Cnafevs/ Fullo, și care a fost înlăturat sub Zinonos: 3 ani.

47. Ioannis, care a fost înlăturat după 3 luni.

48. Stefanos: 3 ani.

49. Stefanos, altul: 1 an.

50. Calandion: 4 ani.

51. Petros [Cnafevs], a doua oară: 3 ani.

52. Palladios: 10 ani.

53. Flavianos, [care] a fost exilat de Anastasios: 7 ani.

54. Eufrasios, care a murit în cetatea în ruină: 5 ani.

55. Efraimios, care a trăit în timpul lui Iustinianos: 18 ani.

56. Domnos: 14 ani.

57. Anastasios: 11 ani.

58. Grigorios: 24 de ani.

59. Anastasios, a doua oară: 9 ani.

60. Anastasios, altul: 9 ani.

***

Cărțile canonice

I

Vechiul Legământ/ Testament

Și acestea sunt Dumnezeieștile Cărți ale Bisericii și canonice, după numărul lor de rânduri:

1. Genesis are  4.300 de rânduri[9].

2. Exodos: 2.800 de rânduri.

3. Leviticon: 2.700 de rânduri.

4. Aritmi/ Numeri: 3.530 de rânduri.

5. Deuteronomion: 3.100 de rânduri.

6. Iisus [al lui Navi]: 2.100 de rânduri.

7. Crite/ Judices [Judecători] și Rut: 2.050 de rânduri.

8. Vasilion/ Regnorum [Regi] I și II: 4. 240 de rânduri.

9. Vasilion III și IV: 2. 203 [2. 200] de rânduri.

10. Paralipomena I și II: 5. 500 de rânduri.

11. Esdras I și II: 5. 500 de rânduri.

12. Biblos Psalmon/ Liber Psalmorum [Cartea Psalmilor]: 5. 100 de rânduri.

13. Parimie Salomontos/ Paroemiae Salominis  [Pildele lui Slomon]: 1. 700 de rânduri.

14. Ecclisiastis/ Ecclesiastes: 7. 500 de rânduri (?).

15. Asma Asmaton/ Canticum Canticorum [Cântarea Cântărilor]: 280 de rânduri.

16. Iov: 1.800 de rânduri.

17. Profetul Isaias: 3.800 de rânduri.

18. Profetul Ieremias: 4.000 de rânduri.

19. Baruh: 700 de rânduri.

20. Iezechiil: 4.000 de rânduri.

21. Daniil: 2.000 de rânduri.

22. Cei 12 Profeți: 3.000 de rânduri.

Tot Vechiul Legământ/ Testament are 22 de cărți.

*

Noul Legământ/ Testament

1. Evanghelion cata [după] Matteon: 2.500 de rânduri.

2. Evanghelion cata Marcon: 2.000 de rânduri.

3. Evanghelion cata Lucan: 2.600 de rânduri.

4.  Evanghelion cata Ioannin: 2. 300 de rânduri.

5. Praxis ton Apostolon/ Actus Apostolorum  [Faptele Apostolilor] : 2800 de rânduri.

6. Epistolele lui Paulos, 14 [la număr]: 5.300 de rânduri.

7. Epistolele catolice, 7 [la număr]: una a lui Iacovos, două ale lui Petros, trei ale lui Ioannis și una a lui Iuda.

Și Noul Legământ/ Testament conține 26 de cărți.

*

II

Și acestea sunt cărțile antilegomena[10] ale Vechiului Testament:

1. Maccabeca III: 7.300 de rânduri.

2. Sofia Solomontos [Înțelepciunea lui Solomon]: 1.100 de rânduri.

3.  Înțelepciunea fiului lui Sirah: 2.800 de rânduri.

4. Psalmii și odele lui Solomon [existente în LXX/ Septuagintă[11]]:  2.100 de rânduri.

5. Estir: 350 de rânduri.

6. Iudit: 1.700 de rânduri.

7. Sosanna: 500 de rânduri.

8. Tobit și Tobias: 700 de rânduri.

Cărțile antilegomena ale Noului Testament:

1. Apocalipsis Ioannis: 1.400 de rânduri[12].

2. Apocalipsis Petros[13]: 300 de rânduri.

3. Epistola lui Barnaba: 1.360 de rânduri[14].

4. Evanghelion cata Evreon: 2.200 de rânduri[15].

*

III

Acestea sunt apocrifele Vechiului Testament:

1. Enoh[16]: 4.800 de rânduri.

2. Patriarhii[17]: 5. 100 de rânduri.

3. Cuvântarea lui Iosif: 1.100 de rânduri.

4. Testamentul lui Moise: 1.100 de rânduri[18].

5. Înălțarea lui Moise[19]: 1.400 de rânduri.

6. Avraam[20]: 300 de rânduri.

7. Ilad și Modad[21]: 400 de rânduri.

8. Profetul Elia [Ilie]: 3.016 rânduri[22].

9. Profetul Sofonios: 600 de rânduri.

10. A lui Zaharia, tatăl lui Ioannis [Botezătorul]: 500 de rânduri.

11.  False scrieri ale lui Baruh, Avvacum, Ezechiil și Daniil.

Și acestea sunt apocifele Noului Testament:

1. Călătoria lui Petros: 2.750 de rânduri.

2. Călătoria lui Ioannis: 2.600 de rânduri.

3. Călătoria lui Toma: 1.700 de rânduri.

4. Evanghelia după Toma[23]: 1.300 de rânduri.

5. Didahia Apostolilor[24]: 200 de rânduri.

6. Prima și a doua a lui Climentos [Clement]: 2.600 de rânduri[25].

7. Ale lui Ignatios[26] și Policarpos[27] și Păstorul lui Erma/ Hermae[28].

(finalul cărții)


[1] Sfântul Chiril al Alexandriei:

http://ro.orthodoxwiki.org/Chiril_al_Alexandriei.

[3] A se vedea: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-28-sf_proterie.html. Pomenit pe 28 februarie.

Iar Colimvitra, locul de Botez despre care se vorbește aici, era un bazin cu apă, unde se făcea botezul pentru adulți și colimvitrele/ vasele de Botez nu erau mici ca vasele noastre de azi, în care abia încap copiii.

[6] Primul Sinod Ecumenic.

[7] Al Doilea Sinod Ecumenic.

[9] Nu coincid cu rândurile din traducerile actuale.

[11] O ediție în limba engleză: http://ecmarsh.com/lxx/.

[12] Pe care noi o avem ca ultima carte a Noului Testament.

[14] Pe care o avem în română în Scrierile Părinților Apostolici, trad. note și indici de Pr. D.[umitru] Fecioru, col. PSB 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 114-137.

Pe care o puteți downloada de aici:

http://www.arhiva-ortodoxa.info/test/autoindex2/index.php?url=4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28PSB%2001%29%20Scrierile%20parintilor%20apostolici.pdf&zone=4.

[24] E inclusă în același volum citat anterior, PSB 1, între p. 25-32.

[25] E vorba de Epistolele I și II către Corinteni ale Sfântului Clement al Romei. Existente în PG 1. Prima Epistolă către Corinteni în PG 1, col. 199-328 și Epistola a II-a către Corinteni în PG 1, col. 329-348. În română în PSB 1, ed. cit., p. 46-79 și 94-103.

[26] Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul, 7 la număr: PSB 1, ed. cit., p. 157-190.

[27] Epistola Sfântului Policarp către Filipeni: PSB 1, ed. cit., p. 208-214.

[28] Păstorul Sfântului Herma: PSB 1, ed. cit., p. 227-316.

Predică la Duminica a 32-a după Rusalii [2013]

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10], dacă nu ar fi avut finalul, v. 9-10, ar fi narat un gest tipic de aroganță al unui om bogat. Al lui Zacheos [Zaheu]. Care era arhitelonis [Lc. 19, 2, cf. GNT]: întâiul între vameși, adică șeful vameșilor din timpul Domnului.

Și, repet, dacă nu ar fi fost finalul…dacă nu am fi cunoscut cuvintele Domnului față de el, care atestă o schimbare a lui de profunzime, un început al pocăinței…gesturile sale din versetele 1-8 ar fi fost o expresie a mârlănismului/ a grosolăniei.

Și vom citi Evanghelia mai întâi în această situație ipotetică…în care ea nu ar avea ultimele două versete…

Domnul intră în Ieriho [Ierihon] (v. 1)…iar Zacheos „căuta să-L vadă pe Iisus” (v. 3).

Și căuta să Îl vadă pentru că nu putea să nu iasă în evidență.

Un om cu foarte mulți bani și cu orgoliul imaginii nu se poate abține ca să nu iasă în evidență…

Însă era mic de înălțime (v. 3) și, pe deasupra, urât de toți cei care știau cine e: unul care profita de pe urma funcției.

Și, cu toate acestea, urcă într-un sicomorean (v. 4), ca să Îl vadă…și pentru ca să fie văzut de către El.

sicomorul unde s-a urcat Sfantul Zaheu

© Dositeea

Și Domnul îl vede pe Zacheos și vrea să vină în casa lui (v. 5).

Intră în casa lui…deși „toți murmuraru [diegonghizon]” împotriva Domnului, pe motivul că intra la „om păcătos [amortolo andri]” (v. 7).

Și aici, Zacheos își dă în petic: începe să promită că va da bani, bani nemunciți la săraci și la cei pe care i-a năpăstuit…pentru a-I face pe plac Domnului…

Așa după cum vedem că se face și astăzi: dacă cineva important sau cu mare popularitate vine la un magnat din hoții…acesta nu mai știe cum să își mai arate parvenitismul fapt pentru care cheltuie enorm.

Face o masă cât toate zilele. Aduce distracții de tot felul. Cheltuie în neștire…pentru că nu cheltuie din bani munciți…ci din escrocherii

Tocmai de aceea nu îi pare rău că îi pierde: pentru că i-a câștigat fraudulos, fără să sufere pentru ei.

Acesta ar fi fost Zacheos…dacă Domnul nu ar fi spus cuvintele de la Lc. 19, 9-10!

Dacă El nu ar fi atestat schimbarea lui de profunzime.

Ar fi fost un arogant, care ar fi venit să Îi arate Domnului cum se face milostenie…atunci când ai bani mulți, câștigați fără efort…sau împotriva tuturor celor care îl detestau și îl minimalizau.

Ar fi fost un exercițiu orgolios de imagine.

Numai că versetul al 9-lea, de unde se începe citirea corectă a Evangheliei de azi, răstoarnă toată această imagine orgolioasă a lui Zacheos.

El era un om corupt, un delapidator, un om care fura din avutul statului…pentru că lua șpagă de la cei care treceau pe la vamă.

Banii nu mai intrau în trezoreria statului…ci în buzunarele sale.

Iar anul trecut, dacă nu mă înșel, câd au fost luați la puricat vameșii din România…și corupția lor…și au văzut organele de anchetă cât se fură…au lăsat-o baltă…

De aceea, oamenii care murmurau împotriva Domnului…că intră la un astfel de om, la un astfel de hoț notoriu…erau corecți. Aveau dreptate!

Pentru că privind lucrurile din perspectiva celor care murmurau…însemna că Domnul se duce la Zacheos ca să se înhăiteze cu hoțul. Cu cel care îi storcea de bani pe ei.

Numai că Domnul a mers la Zacheos…după cum vine și la păcătoșii de noi, pentru ca „să-l mântuiască pe cel pierdut [sose to apololos, v. 10].

A mers la el, în casa lui, pentru ca să-l facă să se regăsească.

Să-și regăsească umanitatea.

Să vadă faptul că nu banii îl conduc pe om, că nu banii sunt viața noastră…ci ei sunt doar uneltele prin care noi trebuie să ne construim sinele și să îi ajutăm și pe alții să se afle pe ei înșiși.

Și Sfântul Zacheos și-a regăsit conștiința de sine, s-a văzut pe sine!…

Și-a văzut starea sa interioară, nu cea pe care i-o aduceau banii, și a început să se reconstruiască interior prin milostenie și prin dreptate față de oameni.

Sfantul Zaheu, Sfinte Moaste

© Mănăstirea Sireti din Republica Moldova

Adică se reconstruiește și devine opusul celor prin care se pierduse: prin desconsiderarea oamenilor și prin jefuirea lor.

Pentru că milostenia arată că prețuim omul, că îl încurajăm, că știm să îi fim alături…iar a fi drept cu alții, a da altora ceea ce li se cuvine, a le dea cinstea, salariul, respectul și poziția lor înseamnă a-i ajuta să fie ei înșiși.

Așadar, Domnul, îl scoate pe cel pierdut de sub banii nesimțirii lui.

Pentru că nu banii erau sursa decadenței Sfântului Apostol Zacheos ci devalorizarea oamenilor.

Atunci când îți permiți, în mintea și în inima ta, să-i necinstești, să-i ataci, să îi furi, să îi vinzi, să îi omori pe alții pentru ca să îți fie bine doar ție, atunci  minimalizezi oamenii…și te minimalizezi…iar banii, funcțiile de conducere, puterea ta socială devin piatra ta de mormânt, pentru care faci orice ca să te ascunzi sub ea.

De aceea am spus că Domnul l-a scos pe Zacheos de sub banii lui, de sub piatra lui de mormânt: pentru că idolatrizarea banilor, lipirea de ei, înseamnă dezlipirea de umanitate.

Nu mai ești om, nu mai simți ca un om, nu mai ai relații reale, de om real…ci te-ai transformat într-un ins interesat de ce poți să câștigi de la oameni…de pe urma lor…de pe urma prostiei, a neatenției sau a orgoliului lor.

Fără doar și poate concurența loaială, principială arată ce poți să faci.

Dacă creezi, dacă inovezi, dacă dezvolți un proiect în mod real acela e un bun valoric la nivel social.

Însă a parazita proiectele altora sau a ți le asuma la modul nesimțit înseamnă a-i descuraja pe oameni.

Și oamenii ajung fără salariu, fără casă, se ghetoizează pe unde pot tocmai pentru că îi descurajăm, îi minimalizăm, îi excludem, îi „neantizăm” în mintea noastră.

Nu le dăm voie să fie ei înșiși…și prin asta îi distrugem.

Iar aceste mari, colosale păcate, pe care nu le spovedim decât foarte rar…și anume, că din cauza noastră cineva și-a pierdut credința, și-a pierdut încrederea în oameni, și-a pierdut sănătatea, și-a pierdut pâinea, a ajuns din om neom…sunt smintelile reale, acele pietre de moară…despre care ne-a vorbit Domnul în altă parte.

Pentru că Zacheos a făcut rele la modul personal…vizavi de alții.

În relație…

A cerut bani ilegali și a fost disprețuitor cu oamenii…în momentul când aceia au venit…în relație cu el.

Adică le-a făcut rău în față…și pe față

Tocmai de aceea și-a reconstruit relațiile cu ei, cu cei nedreptățiți…tot față în față…dând tetraplun/ de 4 ori/ împătrit…celui nedreptățit (v. 8).

Așa că vindecarea relațiilor se face prin asumarea păcatelor trecutului.

Ca să vindeci o relație, ca să îl îmbunezi pe cel pe care l-ai nedreptățit…trebuie să o faci direct, față în față…

Iar Zacheos a avut nevoie de fața Lui, a Celui preamilostiv…ca să înțeleagă cum arată fața omului real.

Că dacă tot vezi fețe parșive…sau tu îi consideri pe toți parșivi…atunci și când oamenii sunt onești tu nu vezi în fața lor decât tot neomenie.

De aceea avem nevoie de întâlnirea cu fețe reale!

Iar fețele Sfinților din Icoane, viețile Sfinților, oamenii onești și cucernici, oamenii plini de har au fețe care vorbesc despre demnitatea omului, despre eroismul pe care l-au dovedit trecând prin viață, despre valorile profund umane și coerente.

Și dacă o astfel de față…vine în contact real cu cel căzut în grele păcate…ea este o alinare, o descoperire de sine, un nou început.

De aceea ne trimite Domnul pe ulițe și la răspântii, în închisori și în spitale, în orfelinate și în case de bătrâni, la văduve și la orfani, peste tot unde e decadență și îngustime de minte: pentru ca să fim o oglindă de umanitate.

Pentru ca oamenii să vadă în noi ceea ce ei au pierdut…sau ceea ce au nevoie să vadă foarte mult: că suntem oameni, oameni profunzi, oameni buni, oameni frumoși la suflet.

Și oriunde facem bine…el nu va rămâne fără urmări.

Și oriunde vom zâmbi frumos, oriunde vom ajuta în mod real, oriunde vom arăta profundul nostru caracter…oamenii se vor schimba.

Și schimbarea reală, trainică, de profunzime, schimbarea în bine e însăși mesajul acestei Evanghelii și al întregii Revelații dumnezeiești: că schimbarea e posibilă și că ea înseamnă fericirea noastră.

Nu, Sfântul Zacheos nu a fost bădăran cu Domnul!

sfantul Zaheu vamesul

© Gabriela Lina

Promisiunea lui a fost reală…pentru că ea a fost prima acțiune exterioară a schimbării lui din suflet.

Și când oamenii se schimbă în bine în sufletul lor…atunci totul în jurul lor și la ei se schimbă.

Pentru că binele din ei vrea să dea pe afară, ca marea…și să-i cuprindă pe toți.

Pentru că binele din ei e harul lui Dumnezeu, pe care îl lăsăm să ne învețe ce să facem și cum să facem ca să ne mântuim pe noi și pe toți cu care intrăm în contact.

Dumnezeu să ne de-a tuturor tăria de a nu ne prosti banii, de a nu ne lua banii mințile și nici funcțiile de conducere și nici binele de acum…pentru că toate sunt pentru mântuirea noastră și nu spre pierderea noastră veșnică! Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno