Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a 32-a după Rusalii [2013]

Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10], dacă nu ar fi avut finalul, v. 9-10, ar fi narat un gest tipic de aroganță al unui om bogat. Al lui Zacheos [Zaheu]. Care era arhitelonis [Lc. 19, 2, cf. GNT]: întâiul între vameși, adică șeful vameșilor din timpul Domnului.

Și, repet, dacă nu ar fi fost finalul…dacă nu am fi cunoscut cuvintele Domnului față de el, care atestă o schimbare a lui de profunzime, un început al pocăinței…gesturile sale din versetele 1-8 ar fi fost o expresie a mârlănismului/ a grosolăniei.

Și vom citi Evanghelia mai întâi în această situație ipotetică…în care ea nu ar avea ultimele două versete…

Domnul intră în Ieriho [Ierihon] (v. 1)…iar Zacheos „căuta să-L vadă pe Iisus” (v. 3).

Și căuta să Îl vadă pentru că nu putea să nu iasă în evidență.

Un om cu foarte mulți bani și cu orgoliul imaginii nu se poate abține ca să nu iasă în evidență…

Însă era mic de înălțime (v. 3) și, pe deasupra, urât de toți cei care știau cine e: unul care profita de pe urma funcției.

Și, cu toate acestea, urcă într-un sicomorean (v. 4), ca să Îl vadă…și pentru ca să fie văzut de către El.

sicomorul unde s-a urcat Sfantul Zaheu

© Dositeea

Și Domnul îl vede pe Zacheos și vrea să vină în casa lui (v. 5).

Intră în casa lui…deși „toți murmuraru [diegonghizon]” împotriva Domnului, pe motivul că intra la „om păcătos [amortolo andri]” (v. 7).

Și aici, Zacheos își dă în petic: începe să promită că va da bani, bani nemunciți la săraci și la cei pe care i-a năpăstuit…pentru a-I face pe plac Domnului…

Așa după cum vedem că se face și astăzi: dacă cineva important sau cu mare popularitate vine la un magnat din hoții…acesta nu mai știe cum să își mai arate parvenitismul fapt pentru care cheltuie enorm.

Face o masă cât toate zilele. Aduce distracții de tot felul. Cheltuie în neștire…pentru că nu cheltuie din bani munciți…ci din escrocherii

Tocmai de aceea nu îi pare rău că îi pierde: pentru că i-a câștigat fraudulos, fără să sufere pentru ei.

Acesta ar fi fost Zacheos…dacă Domnul nu ar fi spus cuvintele de la Lc. 19, 9-10!

Dacă El nu ar fi atestat schimbarea lui de profunzime.

Ar fi fost un arogant, care ar fi venit să Îi arate Domnului cum se face milostenie…atunci când ai bani mulți, câștigați fără efort…sau împotriva tuturor celor care îl detestau și îl minimalizau.

Ar fi fost un exercițiu orgolios de imagine.

Numai că versetul al 9-lea, de unde se începe citirea corectă a Evangheliei de azi, răstoarnă toată această imagine orgolioasă a lui Zacheos.

El era un om corupt, un delapidator, un om care fura din avutul statului…pentru că lua șpagă de la cei care treceau pe la vamă.

Banii nu mai intrau în trezoreria statului…ci în buzunarele sale.

Iar anul trecut, dacă nu mă înșel, câd au fost luați la puricat vameșii din România…și corupția lor…și au văzut organele de anchetă cât se fură…au lăsat-o baltă…

De aceea, oamenii care murmurau împotriva Domnului…că intră la un astfel de om, la un astfel de hoț notoriu…erau corecți. Aveau dreptate!

Pentru că privind lucrurile din perspectiva celor care murmurau…însemna că Domnul se duce la Zacheos ca să se înhăiteze cu hoțul. Cu cel care îi storcea de bani pe ei.

Numai că Domnul a mers la Zacheos…după cum vine și la păcătoșii de noi, pentru ca „să-l mântuiască pe cel pierdut [sose to apololos, v. 10].

A mers la el, în casa lui, pentru ca să-l facă să se regăsească.

Să-și regăsească umanitatea.

Să vadă faptul că nu banii îl conduc pe om, că nu banii sunt viața noastră…ci ei sunt doar uneltele prin care noi trebuie să ne construim sinele și să îi ajutăm și pe alții să se afle pe ei înșiși.

Și Sfântul Zacheos și-a regăsit conștiința de sine, s-a văzut pe sine!…

Și-a văzut starea sa interioară, nu cea pe care i-o aduceau banii, și a început să se reconstruiască interior prin milostenie și prin dreptate față de oameni.

Sfantul Zaheu, Sfinte Moaste

© Mănăstirea Sireti din Republica Moldova

Adică se reconstruiește și devine opusul celor prin care se pierduse: prin desconsiderarea oamenilor și prin jefuirea lor.

Pentru că milostenia arată că prețuim omul, că îl încurajăm, că știm să îi fim alături…iar a fi drept cu alții, a da altora ceea ce li se cuvine, a le dea cinstea, salariul, respectul și poziția lor înseamnă a-i ajuta să fie ei înșiși.

Așadar, Domnul, îl scoate pe cel pierdut de sub banii nesimțirii lui.

Pentru că nu banii erau sursa decadenței Sfântului Apostol Zacheos ci devalorizarea oamenilor.

Atunci când îți permiți, în mintea și în inima ta, să-i necinstești, să-i ataci, să îi furi, să îi vinzi, să îi omori pe alții pentru ca să îți fie bine doar ție, atunci  minimalizezi oamenii…și te minimalizezi…iar banii, funcțiile de conducere, puterea ta socială devin piatra ta de mormânt, pentru care faci orice ca să te ascunzi sub ea.

De aceea am spus că Domnul l-a scos pe Zacheos de sub banii lui, de sub piatra lui de mormânt: pentru că idolatrizarea banilor, lipirea de ei, înseamnă dezlipirea de umanitate.

Nu mai ești om, nu mai simți ca un om, nu mai ai relații reale, de om real…ci te-ai transformat într-un ins interesat de ce poți să câștigi de la oameni…de pe urma lor…de pe urma prostiei, a neatenției sau a orgoliului lor.

Fără doar și poate concurența loaială, principială arată ce poți să faci.

Dacă creezi, dacă inovezi, dacă dezvolți un proiect în mod real acela e un bun valoric la nivel social.

Însă a parazita proiectele altora sau a ți le asuma la modul nesimțit înseamnă a-i descuraja pe oameni.

Și oamenii ajung fără salariu, fără casă, se ghetoizează pe unde pot tocmai pentru că îi descurajăm, îi minimalizăm, îi excludem, îi „neantizăm” în mintea noastră.

Nu le dăm voie să fie ei înșiși…și prin asta îi distrugem.

Iar aceste mari, colosale păcate, pe care nu le spovedim decât foarte rar…și anume, că din cauza noastră cineva și-a pierdut credința, și-a pierdut încrederea în oameni, și-a pierdut sănătatea, și-a pierdut pâinea, a ajuns din om neom…sunt smintelile reale, acele pietre de moară…despre care ne-a vorbit Domnul în altă parte.

Pentru că Zacheos a făcut rele la modul personal…vizavi de alții.

În relație…

A cerut bani ilegali și a fost disprețuitor cu oamenii…în momentul când aceia au venit…în relație cu el.

Adică le-a făcut rău în față…și pe față

Tocmai de aceea și-a reconstruit relațiile cu ei, cu cei nedreptățiți…tot față în față…dând tetraplun/ de 4 ori/ împătrit…celui nedreptățit (v. 8).

Așa că vindecarea relațiilor se face prin asumarea păcatelor trecutului.

Ca să vindeci o relație, ca să îl îmbunezi pe cel pe care l-ai nedreptățit…trebuie să o faci direct, față în față…

Iar Zacheos a avut nevoie de fața Lui, a Celui preamilostiv…ca să înțeleagă cum arată fața omului real.

Că dacă tot vezi fețe parșive…sau tu îi consideri pe toți parșivi…atunci și când oamenii sunt onești tu nu vezi în fața lor decât tot neomenie.

De aceea avem nevoie de întâlnirea cu fețe reale!

Iar fețele Sfinților din Icoane, viețile Sfinților, oamenii onești și cucernici, oamenii plini de har au fețe care vorbesc despre demnitatea omului, despre eroismul pe care l-au dovedit trecând prin viață, despre valorile profund umane și coerente.

Și dacă o astfel de față…vine în contact real cu cel căzut în grele păcate…ea este o alinare, o descoperire de sine, un nou început.

De aceea ne trimite Domnul pe ulițe și la răspântii, în închisori și în spitale, în orfelinate și în case de bătrâni, la văduve și la orfani, peste tot unde e decadență și îngustime de minte: pentru ca să fim o oglindă de umanitate.

Pentru ca oamenii să vadă în noi ceea ce ei au pierdut…sau ceea ce au nevoie să vadă foarte mult: că suntem oameni, oameni profunzi, oameni buni, oameni frumoși la suflet.

Și oriunde facem bine…el nu va rămâne fără urmări.

Și oriunde vom zâmbi frumos, oriunde vom ajuta în mod real, oriunde vom arăta profundul nostru caracter…oamenii se vor schimba.

Și schimbarea reală, trainică, de profunzime, schimbarea în bine e însăși mesajul acestei Evanghelii și al întregii Revelații dumnezeiești: că schimbarea e posibilă și că ea înseamnă fericirea noastră.

Nu, Sfântul Zacheos nu a fost bădăran cu Domnul!

sfantul Zaheu vamesul

© Gabriela Lina

Promisiunea lui a fost reală…pentru că ea a fost prima acțiune exterioară a schimbării lui din suflet.

Și când oamenii se schimbă în bine în sufletul lor…atunci totul în jurul lor și la ei se schimbă.

Pentru că binele din ei vrea să dea pe afară, ca marea…și să-i cuprindă pe toți.

Pentru că binele din ei e harul lui Dumnezeu, pe care îl lăsăm să ne învețe ce să facem și cum să facem ca să ne mântuim pe noi și pe toți cu care intrăm în contact.

Dumnezeu să ne de-a tuturor tăria de a nu ne prosti banii, de a nu ne lua banii mințile și nici funcțiile de conducere și nici binele de acum…pentru că toate sunt pentru mântuirea noastră și nu spre pierderea noastră veșnică! Amin.

Did you like this? Share it:

Previous

Cât și celelalte

Next

Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Istoria pe scurt [7]

1 Comment

  1. Camelia

    Despre sicomor am citit ca era considerat de catre vechii egipteni, copacul vietii, un simbol sfant care se afla la pragul dintre viata si moarte. Cautand mai multe informatii despre sicomor, am ajuns la istoria Ierihonului, locul prin care evreii au intrat in Canaan – pamantul fagaduintei, prima cetate care a aparut in calea lor dupa iesirea din Egipt.

    Deosebit de interesant mi s-a parut insa felul in care evreii au intrat in Ierihon. Apele Iordanului s-au despartit: cele de la vale s-au scurs iar cele care vin de sus, s-au oprit ca de un perete. Un zid despartitor intre vechi si nou, decisiv, la fel ca si schimbarea din viata lui Zaheu. Mai mult chiar.

    Zaheu aduce mantuire intregii lui case prin alegerea facuta. La fel cu desfranata din Ierihon care a gazduit si protejat cele doua iscoade ale evreilor ascunzandu-le pe acoperisul casei. Casa ei a fost crutata la intrarea evreilor in cetate. Zidurile cetatii au cazut singure, dupa ce evreii impreuna cu preotii lor inconjoara cetatea sapte zile la rand.

    Insa intalnirea Mantuitorului cu viitorul Sfant Apostol Zaheu are loc in ultimul Sau drum, spre Ierusalim, desi se pare ca trecuse de multe ori pe acolo. De ce a fost nevoie ca Iosua sa blesteme cetatea Ierihonului? Aici nu am inteles. 

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén