„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.

Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.

Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos.

Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“

(Luca 19, 1-10)

*

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum Domnul Iisus Hristos vindecă sufletul iubitor de argint al vameşului Zaheu şi cum acesta, lacomul şi zgârcitul de ieri, devine deodată milostiv şi darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu, care l-a copleşit. Omul înrăit din pricina păcatului a devenit om bun, pentru că a fost surprins de bunătatea lui Dumnezeu Cel Sfânt. Omul nemilos şi aspru a devenit om milostiv şi generos faţă de săraci, pentru că L-a primit în casă şi în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul.

Atât Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, cât şi cea a Noului Testament descriu patima lăcomiei de avere sau a iubirii de arginţi ca fiind sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri. „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri“ (I Timotei 6, 10), constată Sfântul Apostol Pavel.

Relele cele mai mari pe care le poate aduce patima iubirii de arginţi vieţii spirituale a omului sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenţei lui Dumnezeu (cf. Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu (cf. Neemia 9, 25-26), înăbuşirea rodirii cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); lepădarea de Hristos (cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită (cf. Pilde 28, 11), învârtoşarea inimii sau lipsa de milostivire(cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor (cf. Iacob 2, 6), înşelăciunea (cf. Iacob 5, 4).

Însă cel mai mare rău pe care l-a produs patima iubirii de arginta fost vânzarea Mântuitorului Hristos pe treizeci de arginţi de către Iuda Iscarioteanul: „Când slăviţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie“ (Triod, Troparul Joii celei Mari).

Iar altă cântare din Joia Mare deplânge aceeaşi cădere înspăimântătoare: „Năravul tău este plin de vicleşug, Iuda fără de lege; că îmbolnăvindu-te cu iubirea de arginţi, ai câştigat ură de oameni. Că de vreme ce iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învăţa despre sărăcie? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere? Spăimântează-te, soare, suspină, pământule, şi clătinându-te, strigă: Cel ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie “.

Sfânta Scriptură conţine multe mustrări şi ameninţări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept (cf. Pilde 13, 11) sau le dobândesc pe nedrept (cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar şi atitudini împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor (cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).

În Sfintele Evanghelii, Mântuitorul Hristos atrage atenţia asupra faptului că omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în bogăţiile pământeşti trecătoare: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură“ (Matei 6, 19-20).

De asemenea, El arată cum, din cauza bogăţiei, omul poate pierde viaţa veşnică: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Luca 18, 24-25).

Pe soţii Anania şi Safira, Dumnezeu i-a pedepsit cu moarte prin mustrarea lor de către Sfântul Apostol Petru, pentru că puseseră deoparte, pe ascuns, bunuri pe care le făgăduiseră comunităţii (cf. Faptele Apostolilor 5, 1-10).

Totuşi, Domnul Iisus Hristos nu condamnă bogăţia în sine, ci El condamnă transformarea grijii omului pentru traiul zilnic în preocupare excesivă sau chiar exclusivă a vieţii. El condamnă atitudinea pătimaşă sau egoistă a oamenilor lacomi care adună bogăţii de dragul de a aduna, găsindu-şi în această atitudine pătimaşă sensul vieţii lor.

Aceştia trăiesc cu obsesia de-a aduna fără a dărui şi celor care trăiesc în lipsuri şi nevoi. Deci, Hristos Domnul mustră pe oameni când uită că Dumnezeu Care le-a dăruit bogăţia este milostiv şi doreşte ca şi bogaţii să fie milostivi cu cei săraci.

Adesea, prisosul bogaţilor devine lipsa sau necesarul săracilor, aşa cum constată Sfântul Vasile cel Mare. Oamenii obsedaţi de câştig material nelimitat uită că vor muri şi că tot ceea ce au adunat va rămâne altora, că nu iau cu ei nimic după moarte.

Când Hristos Domnul spune: nu vă îngrijiţi de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte (cf. Matei 6, 31), aceasta înseamnă că omul nu trebuie să reducă viaţa sa la aspectul ei pur biologic, material şi trecător.

Grija pentru mâncare, băutură şi îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viaţa lui spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale, ci omul trebuie să poarte grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să caute viaţa cea veşnică netrecătoare, care este comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii învaţă că patima iubirii de arginţi sau arghirofilia este „dracul cel cu mii de capete…“1* sau „rădăcina tuturor relelor (păcatelor)“ 2*. Ea se manifestă prin iubirea excesivă şi obsesivă faţă de bunurile materiale, în special faţă de bani.

Cel stăpânit de patima iubirii de arginţi are motivaţii diferite, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în scrierile sale: „Iubitorul de plăceri iubeşte argintul ca să-şi procure dezmierdări prin el; iubitorul de slavă deşartă ca să se slăvească prin el; iar necredinciosul ca să îl ascundă şi să-l păstreze, temându-se de foamete, de bătrâneţe, de boală sau de ajungerea între străini. Acesta nădăjduieşte mai mult în argint decât în Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor şi Proniatorul tuturor, până şi al celor mai de pe urmă şi mai mici vietăţi “3*.

Cei care iubesc în mod pătimaş banii sau lucrurile materiale nesocotesc cuvintele Mân-tuitorului: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona“4* (Matei 6, 24).

Sfântul Apostol Pavel avertizează că lăcomia este „închinare la idoli“ (cf. Coloseni 3, 5) şi „nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu“ (Efeseni 5, 5).

Lăcomia după bani şi averi arată, în cele din urmă, o lipsă a credinţei, aducând după ea şi alte patimi. Sfântul Ioan Scărarul spune că „iubirea de arginţi este închinare la idoli, fiică a necredinţei, scuză mincinoasă pentru boli, prevestire a bătrâneţii, frică de secetă, vestitoare a foametei “5*.

Mai întâi, cei stăpâniţi de această patimă trebuie să conştientizeze că ea este dăună-toare. Sfântul Ioan Casian spune că „boala iubirii de argint, (…) venind din afară (de fire), se poate tăia mai uşordacă este silinţă şi luare-aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi şi mai cu anevoie de înfrânt “6*.

Vindecarea de această patimă depinde foarte mult de intensitatea credinţei celui stăpânit de ea, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul: „Credinţa adevărată curmă toate grijile“ 7* sau, în altă parte: „Credinţa şi înstrăinarea (evitarea banilor) sunt moartea iubirii de argint“ 8*.

Cunoaşterea urmărilor nefaste ale iubirii de arginţi ajută la tămăduire, după cum învaţă Sfântul Ioan Damaschin: „…Aproape toată afecţiunea pământească şi împătimirea de ceva din cele materiale naşte plăcere şi desfătare în cel împătimit şi înnebuneşte şi vatămă în chip pătimaş partea poftitoare a sufletului, întrucât supune pe cel biruit iuţimii, mâniei, întristării şi ţinerii de minte a răului, când e lipsit de ceea ce doreşte […]; desfrânat este şi iubitorul de avuţii, iubitorul de argint şi zgârcitul. Fiindcă precum acela iubeşte trupurile, aşa şi acesta avuţiile; ba este cu atât mai desfrânat acesta, cu cât nu are o aşa de mare silă (dorinţă, n.n.) de la fire care să-l împingă…Dar e vădit în tot felul că pofta de avuţii e de prisos, şi nu (este) după fire, neavându-şi puterea într-o silă (dorinţă) a firii, ci în voia liberă cea rea. De aceea nu are scuză cel ce păcătuieşte lăsându-se biruit de aceasta cu voia“9*.

Alături de conştientizarea patimii şi de cunoaşterea urmărilor ei, e nevoie de conştientizarea aspectului iluzoriu şi efemer al tuturor avuţiilor după care aleargă omul, aşa cum constată Eclesiastul: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune“ (Eclesiast 1, 2).

Tot aşa ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel: „Cei ce se folosesc de lumea aceasta (să fie) ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece“ (I Corinteni 7, 31).

Când omul se încrede prea mult în propria avuţie şi face din dobândirea ei un scop în sine, dă dovadă de necredinţă, considerând cele tre-cătoare şi nesigure mai presus decât iubirea milostivă, bunătatea, pacea şi sfinţenia sufletului, prin care se dobândeşte Împărăţia lui Dumnezeu. Iar aceasta „nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14, 17).

Aşadar, o cale sigură de urmat este canalizarea dorinţelor spre valori netrecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur, răspunzând la întrebarea cum poate cineva să scape de iubirea pătimaşă de bani şi averi pământeşti, răspunde: „Îndrăgosteşte-te de altceva! Îndrăgosteşte-te de bogăţia cea din ceruri! Cine se îndrăgosteşte de Împărăţia cerurilor dispreţuieşte lăcomia; cine-i rob al lui Hristos nu mai este rob al lui mamona, ci stăpân. Că bogăţia obişnuieşte să meargă după cel ce o alungă, dar fuge de cel ce o urmăreşte. Nu cinsteşte atât pe cel ce-o urmăreşte cât pe cel ce o dispreţuieşte. De nimeni nu-şi bate atâta joc cât de cel ce o doreşte“10*.

Omul credincios trebuie să fie mulţumit cu ceea ce are, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Feriţi-vă de iubirea de argint şiîndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, fiindcă Însuşi Dumnezeu a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi“(Evrei 13, 5).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune despre atitudinea credinciosului faţă de bani: „Banii (îi poate nesocoti), când îşi convinge cugetul ca în toate să se mulţumească cu ceea ce are“11*.

Iubirea de argint se vindecă mai ales prin practicarea virtuţilor, şi anume înţelep-ciunea, cumpătarea, răbdarea, smerenia şi sfinţenia, acestea fiind bogăţii netrecătoare ascunse în suflet.

În acest sens, Nil Ascetul zice: „Virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăţia şi viaţa liniştită, mai slăvită decât mulţimea aurului. Câţi bogaţi nu erau în vremea aceea care gândeau lucru mare despre slava lor, dar au fost acoperiţi de tăcere şi daţi uitării, pe când minunea celui fără slavă e cântată până azi, şi amintirea celui ce locuia în pustie le e scumpă tuturor. Căci este propriu virtuţii să fie lăudată şi să-şi răspândească faima care-i vesteşte frumuseţile“12*.

Patima iubirii de arginţi se vindecă mai repede prin practicarea milosteniei, ca dovadă a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu siguranţă iubeşte şi pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate păstra banii, ci îi foloseşte cu dumnezeiască cuviinţă, dând fiecăruia din cei ce au trebuinţă“13*. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune că „…iubirea de argint (se stinge) prin compătimirea celor săraci…“14*. De fapt, când oamenii sunt milostivi ei se aseamănă lui Dumnezeu (cf. Luca 6, 36) şi vor fi la rândul lor miluiţi de Dumnezeu (cf. Matei 5, 7).

Aşadar, tămăduirea de iubirea de arginţi, prin încrederea în puterea lui Dumnezeu, conştientizarea că bunurile materiale sunt trecătoare şi canalizarea dorinţelor spre bunurile sau valorile spirituale netrecătoare, atrage după sine şi dobândirea virtuţilor care se nasc din iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi faţă de semeni prin fapte bune, dezinteresate şi prin neagonisire pentru sine.

Astăzi, patima iubirii de arginţise manifestă prin cele mai „rafinate“ şi mai „ştiinţifice“ forme sau metode de câştig nedrept, cum ar fi: specula financiară, evaziunea fiscală la nivel mondial 15*, oferirea de salarii mici angajaţilor în timp ce patronii acestora se îmbogăţesc prin munca muncitorilor săracietc.

Astfel, când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic“ sau inuman şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei „ştiinţific“ organizată.

Consecinţele negative ale lăcomiei bogaţilor pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare individuală şi degradare socială.

În această situaţie de lăcomie economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa pentru a nu fi înşelaţi.

Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată imanentă aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca o chemare pentru un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor.

Astfel, criza economică ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.

Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Milostiv să ne ajute să fim milostivi şi darnici, să arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun şi fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Note:

1.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 16, l, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 224.

2.  Ibidem, p. 228.

3.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a treia sută, III, 18, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 109.

4.  Chiar dacă pentru cei mai mulţi îl reprezintă pe Satan, cuvântul mamona este un cuvânt aramaic, care înseamnă bogăţie, avere.

5.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 14, 2, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 224.

6  Sf. Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 132.

7.  Sf. Ioan Scărarul, Scara, 15, 3, în Filocalia, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 323.

8.  Ibidem, 26, 3, p. 370.

9.  Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt minunat şi de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2010, pp. 218-219.

10.  Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. de pr. Dumitru Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 118.

11.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, a patra sută, III, 49, în Filocalia, vol. II, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 137.

12.  Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, cap 21, în Filocalia, vol. I, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 212.

13.  Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, întâia sută, I, 23, în FilocaliaE.I.B.M.O., Bucureşti, 2008, p. 68.

14.  Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt minunat şi de suflet folositor, în Filocalia, vol. IV, E.I.B.M.O., Bucureşti, 2010, p. l88.

15.  De pildă, jumătate din fluxul financiar mondial tranzitează cele 72 de „paradisuri fiscale“ inventariate de Fondul Monetar Internaţional, cf. revista La Vie, nr. 3.317, 26 martie 2009, Paris, p. 35.

Did you like this? Share it: