Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei[1]

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi[2]

 * 

Cuvânt înainte

1. Dintre toate pământurile care se întind de la Apus și până în India [Indos], tu ești cea mai frumoasă [pulcherrima], o, Spania [Hispania], sfântă și întotdeauna-binecuvântată mamă a  conducătorilor și a națiunilor!

Pe drept ești tu acum regină [regina] a tuturor provinciilor, de la care nu numai Apusul dar și Răsăritul își primește lumina [lumina].

Tu ești slava [decus] și podoaba [ornamentum] lumii, cea mai ilustră [illustrior] parte a pământului, în care glorioasa fecunditate [gloriosa fecunditas]/ rodnicie a poporului Getic [Geticae] se bucură mult și înflorește în mod abundent.

2. Natura pe merit a fost îngăduitoare/ binevoitoare, îmbogățindu-te pe tine cu abundența tuturor lucrurilor care cresc.

[Căci] tu ești bogată în fructe de pădure, ești plină cu struguri, ești bogată în seceriș. Tu ești îmbrăcată în grâne, ești umbrită de măslini, ești acoperită cu viță de vie.

Tu ești înflorită în câmpurile tale, înfrunzită pe munții tăi, plină de pești pe la țărmurile tale.

Tu ești situată în cea mai plăcută regiune a lumii. Tu nu ești arsă nici de fierbintea dogoare a soarelui, nici nu ești biciuită de gheață rece. Ci ești încinsă cu zona temperată a cerului [temperata coeli zona], fiind hrănită cu fericitele zefiruri[3].

Căci tu produci tot felul de roade pe care le poartă câmpurile, tot felul de metale prețioase iar animalele [tale] poartă tot ce este frumos și folositor.

Așa că nu trebuie să te crezi inferioară în fața acelora care se disting prin faima de a face parte din grupul celor nobili.

3. Alfeus [Alphaeus] îți va înmulți caii. Clitumnus vitele. Deși Alfeus, sacru în victoriile olimpice, mâna iute carele cu patru cai peste cursul Pisaean, iar Clitumnus a jertfit odată tauri mari ca jertfe capitoline[4].

Tu, cea bogată în mâncare, să nu cauți poienele Etruriei[5]! Nici, fiind plină de palmieri, să admiri crângurile lui Molorchus. Și nici să nu invidiezi victoriile lui Elean din cauza la cum aleargă caii tăi.

Tu ești bogată în râuri rodnice, tu ești împodobită cu râuri ce curg cu aur. Izvoarele tale sunt apele cailor.

Lâna ta, vopsită în purpuriu, strălucește ca purpura tiriană. Piatra ta, strălucitoare pe fondul întunericului munților abrupți, se aprinde cu și mai mare strălucire prin învecinarea cu soarele.

4. Asfel, bogată în copii de întreținut și în pietre și în îmbrăcăminte purpurie, ești de asemenea rodnică în conducători și în bogățiile imperiului, fiind deopotrivă îmbelșugată în podoaba conducătorilor și binecuvântată prin lucrările lor.

Așadar, pe drept, ai ajuns aurul Romei, capul națiunilor. Căci odinioară doreai, cu virtute asemenea celei romane, să ajungi prima victorioasă.

Având țelul tău până la capăt, acela de cea mai înfloritoare națiune a goților, după multe victorii, în lumea cu nerăbdare cucerită și iubită de tine, [ai ajuns] să te bucuri de cinstea regală și de multă bogăție, asigurată întru fericire de imperiu.

*

Istoria goților

1. E un lucru cert faptul că goții sunt un neam foarte vechi.

Unele presupuneri, pornind de la asemănarea ultimei silabe, cum că originea lor ar veni de la Magog, fiul lui Iafet [Japhet], au fost deduse, în cea mai mare parte, din cartea Profetului Ezechiel.

Totuși, odinioară, s-a format obiceiul de a-i chema pe cei doi eroi Getas, mai degrabă decât Gog și Magog.

2. Traducerea numelor lor în limba noastră este tecti („protejat”), care arată putere. Și cu adevărat, n-a existat niciodată vreo națiune a lumii care să fi hărțuit mai mult puterea romană.

Căci aceștia sunt oamenii care l-au făcut până și pe Alexandru să-i evite, de care s-a temut Pyrrhus și Caesar s-a înfricoșat foarte.

Fiindcă mai înainte ei au fost conduși de căpetenii de multe secole, și apoi de regi; noi scoțând informațiile acestea din cronici, unde erau înscrise numele și faptele lor.

3. În al 12-lea an de la fundarea erei noastre (49 în d. Hr.), când consulul Pompei și Gaius Julius Caesar au ațâțat un război civil pentru a putea să controleze statul, goții au venit în Tessalia[6] și l-au ajutat pe Pompei și au luptat împotriva lui Caesar.

Și când etiopienii, indienii, persanii, mezii, grecii, armenii[7], sciții, și alte națiuni răsăritene, s-au adunat și au luptat împotriva lui Julius, acești oameni[8] s-au opus lui Caesar mai bărbătește decât [toți] ceilalți.

Tulburând prin numărul lor și prin curaj, Caesar a spus că se gândea să plece, dacă noaptea nu ar fi pus capăt bătăliei.

4. În anul 294 [d. Hr.]/ [256 d. Hr.][9], în primul an al domniei lui Valerian și Gallienus, goții au coborât din munții Alpi [Alpibus], în care locuiau, și au devastat Grecia, Macedonia, Pontul, Asia [Mică][10] și Iliria. Și au avut Iliria și Macedonia pentru aproximativ [ferme] 15 ani.

Apoi, după ce au fost învinși de împăratul Claudio/ Claudius, s-au reîntors în propriile lor regiuni. Iar romanii, onorându-l pe Claudium Augustum/ Claudius Augustus, cu slavă importantă la reîntoarcere, pentru faptul că a îndepărtat pe cel mai mare popor [fortissimam gentem][11] de la limitele imperiului, au pus un scut de aur [aureum clypeum] în Forum[12] și o statuie de aur [auream statuam] în Capitolium.

5. În anul 369 [331] d. Hr., anul al 26-lea al împărăției lui Constantin[13], goții au atacat pământul sarmaților, copleșindu-i pe romani cu foarte multe armate, în impetuozitatea forței lor distrugând totul prin jaf și sabie.

Constantin însuși a pregătit o armată împotriva lor, și după ce i-a învins cu greutate, într-o mare bătălie, i-a alungat pe ei peste Dunăre [ultra Danubium].

[Și cu toate că] el[14] deja fusese distins pentru faima curajului arătat împotriva multor nații, cu atât mai mult [acum] a primit slavă prin victoria lui împotriva goților. Căci romanii, aplaudați de Senat, i-au adus laudă în mod public fiindcă a cucerit o astfel de mare națiune și a restaurat pământul republicii[15].

6. În anul 407 (369) [d. Hr.], în al cincilea an al domniei lui Valens, Athanaricus a fost primul care a experimentat guvernarea asupra neamului goților. [Astfel] a domnit 13 ani. Și s-a decis să înceapă o foarte crudă persecuție, care s-a îndreptat împotriva acelor goți din țara lui care erau creștini [Christiam]. Și din această cauză mulți au devenit Mucenici [Martyres], pentru că nu au vrut să jertfească idolilor.

Astfel mulți au fost afectați de persecuții. Și, în ciuda numărului lor[16], el nu s-a dat înapoi de la ai ucide, și a permis asta și altora sau i-a forțat să plece din regatul său și să migreze în provinciile romane.

7. În anul 415 (377), în al 13-lea an a domniei lui Valens, goții de la Dunăre s-au împărțit în două tabere opuse, conduse de Athanaricus și Fridigernus, și ele s-au pustiit reciproc și s-au măcelărit succesiv.

Dar Athanaricus l-a învins pe Fridigernus datorită favorului [primit] de la împăratul Valens.

Și, pe baza acestui [sprijin], el a trimis legați [legatos][17] cu daruri la împărat, și a cerut învățători [doctores], în sensul să primească [de la ei] introducerea în regula credinței creștine [Christianae fidei regulam][18].

Dar Valens, care era rătăcit [devius] de la adevărul credinței catolice/ universale [veritate catholicae fidei] și acaparat de perversitatea ereziei ariene, a trimis lor[19] preoți eretici [haereticis sacerdotibus] și prin învățătură vicleană i-a lipit pe goți de învățătura lor greșită  [sui erroris dogmati]. Și prin [această] sămânță nimicitoare[20] au transferat, unui asemenea neam vestit, otrava vătămătoare, și astfel au ținut și păstrat pentru o lungă vreme greșeala, pe care poporul încrezător o absorbise recent.


[2] Text tradus de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș. Am tradus textul cărții conform edițiilor:

1. Sancti Isidori, Hispalensis Episcopi, Historia de regibus gothorum, wandalorum et suevorum, în PL 83, col. 1057-1082B;

2. Isidore of Seville’s, History of the Kings of the Goths, Vandals, and Suevi, translated by Guido Donini and Gordon B. Ford jr., Ed. E. J. Brill, Leiden, 1966, p. 1-43.

[3] Zefirul fiind vântul lin, călduț, de primăvară, care suflă dinspre apus.

[7] Armenii sunt pomeniți numai în PL 83, col. 1059.

[8] Goții.

[9] Acesta e anul în PL: CCXCIV. Însă în ediția în engleză avem și un alt an: 256 d. Hr. Cel de al doilea an, și în viitoarele cazuri în traducerea noastră, aparține ediției din 1966 citate.

În Wikipedia, ambii împărați și-au început domnia în anul 253. A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Valerian

și: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gallienus.

[10] Numai în engleză.

[11] Pe goți.

[14] Sfântul Constantin cel Mare, omagiat în acest an, în 2013.

[15] Pe care îl avusese anterior și îl pierduse.

[16] A numărului mare de creștini, care declarau că preferă să moară pentru Hristos.

[17] Comandanți de legiuni/ de armată.

[18] Asta după ce îi persecutase pe pe creștinii goți de sub stăpânirea lui…

[19] Goților.

[20] Învățătură eretică.

Did you like this? Share it: