Istorie II. 23

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

***

În Picătura de istorie[1], Acad. Răzvan Theodorescu[2] îl consideră, în mod utopic, pe păgânul Plotin[3] drept „unul dintre părinții misticii și esteticii medievale”[4]. Și dacă ar fi așa, înseamnă că toată teologia și viața mistică a Bisericii ar fi…păgână și Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat degeaba, dacă lucrurile de taină ale lui Dumnezeu „erau deja știute” de păgâni.

În p. a 15-a a cărții afirmă un alt neadevăr frapant: cum că Sfântul Grigorie al Nyssei ar avea, din punct de vedere teologic, „descendență origenistă”. În ce constă aceasta? Căci dacă ar fi avut-o…ar fi fost anatematizat împreună cu Origen.

Sfântul Ioan Gură de Aur nu a devenit în posteritate[5] Hrisostomos ci în timpul vieții. Căci în timpul vieții a fost numit astfel.

Și ni se lămuresc lucrurile în aceeași pagină, pentru că autorul nostru consideră că Sfinții Părinți au făcut „împrumuturi” teologice din teologia păgână[6].

Mai degrabă ei au folosit, într-un mod ortodox, cuvinte uzitate până atunci de teologia păgână. Iar o filosofie sau o teologie nu are drept exclusiv de folosință asupra limbii. Ea e a tuturor cetățenilor unei nații și un cuvânt poate fi resemantizat de oricine.

Platon, Aristotel, Plotin…au înțeles într-un mod propriu anumite cuvinte ale vocabularului grecesc, care, înaintea lor, aveau alte semnificații. Însă dacă folosim aceleași cuvinte…nu trebuie să le și înțelegem la fel.

Iar Sfinții Părinți au folosit anumiți termeni, uzitați și de păgâni, în conformitate cu Revelația și nu cu sensul lor păgân.

De aceea nu se susțin „împrumuturile” teologice din păgânism.

Autorul susține, tot fără probe, și influența lui Filon asupra Sfântului Clement Alexandrinul[7].

Sfântul Dionisie Areopagitul e „pseudo” la el și ar fi fost și acesta „influențat” de Platon[8]. Prea multe lucruri neaprofundate la autorul nostru sau scoase din buzunar.

În p. 17, apofatismul ortodox e văzut drept o „formă negativă de definire a Divinității”. Numai că apofatismul ortodox înseamnă experiență mistică/ extatică, realism extatic și nu elucubrații mentale.

În a doua secvență a cărții, Sfântul Dionisie Areopagitul, trăitor în secolul I d. Hr., apare ca „mistic necunoscut – trăitor, probabil, într-a doua parte a veacului al V-lea, către 500, undeva în mediul monofizit al Siriei”[9]. Dacă e monofizit…de ce nu și-l asumă monofiziții?

Înlocuirea pergamentului cu cartea, în 1446[10]. Biblia de la Mainz[11] editată de Gutenberg[12]. Numele său integral: Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, născut în c. 1395 și mort pe 3 februarie 1468[13].

*

Tischendorf[14] a inclus în ediția de la Lipsiae/ Leipzig, din 1853, a Evangheliilor apocrife[15] următoarele texte: 1. Protoevanghelia lui Iacov, 2. Evanghelia lui Pseudo-Matei, 3. Evanghelia nașterii Mariei, 4. Istoria lui Iosif, 5-7. Evanghelia lui Toma (două variante grecești și una latină), 8. Evanghelia copilăriei, 9-11. Actele lui Pilat (două versiuni grecești și una latină), 12-13. Coborârea lui Hristos la Iad (greacă și latină), 14-16. Epistola lui Pilat (una latină și două grecești), 17. Tradiția lui Pilat (în greacă), 18. Faptele lui Pilat când l-a condamnat pe Iisus (în latină), 19. Povestirea lui Iosif din Arimateia (greacă), 20. Răzbunarea Mântuitorului (latină).

Astfel că 7 dintre textele editate de el erau inedite în secolul al 19-lea.

*

Etimologiile[16] Sfântului Isidor de Sevilla sunt scrise în 20 de cărți. Prima carte se ocupă cu gramatica, a doua cu retorica și dialectica, a 3-a cu matematica. A 4-a carte se ocupă de medicină, a 5-a de legi și vremuri, a 6-a de slujbele religioase, a 7-a de Dumnezeu, Îngeri și Sfinți.

În a 8-a carte discută despre Biserică și secte, în a 9-a despre limbi, națiuni, domni și militari, în a 10-a despre vocabular.

În a 11-a despre ființa umană și părțile ei componente, în a 12-a despre animale, în a 13-a despre cosmos și părțile lui, în a 14-a despre pământ și părțile lui, în a 15-a despre zidiri și pământuri, în a 16-a despre pietre și metale, în a 17-a despre lucrurile țărănești, în a 18-a despre război și jocuri, în a 19-a despre nave, clădiri și îmbrăcăminte și în a 20-a despre mâncare și diverse instrumente.

În carte a 7-a, eminamente teologică, Sfântul Isidor explică cuvintele și sintagmele următoare: Dumnezeu (p. 153-155), Fiul lui Dumnezeu (155-157), Sfântul Duh (157-159), Treime (159-160), Îngeri (160-162) [în V. 4 vorbind despre numele celor 9 Ierarhii Îngerești, predanisite de Sfântul Dionisie Areopagitul în secolul I: angelus, archangelus, thronus, dominatio, virtus, principatus, potestas, cherub et seraph][17], diverse nume (Adam, Eva, Cain, Set, Cainan, Matusalem, Lameh, Noe, Ham[18], Cuș, Eber, Peleg, Terah, Melhisedec, Lot, Moab, Ammon, Sarai, Sara, Agar, Chetura, Ismail, Esau, Edom, Seir, Revecca, Lea, Rahil, Zilpa, Dina, Tamar, Perez, Zerah, Farao [Faraon][19], Ianes, Iambres, Moise, Aaron, Eleazar, Balac, Fineas, Zimri, Iisus, Caleb, Otniel, Ehud, Barac, Debora, Iail, Ghedeon, Abimeleh, Tola, Iair, Ieftaie, Esbon, Abdon, Samson, Dalila, Boaz, Naomi, Ruth, Anna, Eli, Hofni, Fineas, Samuil, Iese, Saul, David, Solomon, Ionatan, Absalom, Ieroboam, Abia, Asa, Iosafat, Iehoram, Ahazia, Ataliah[20], Ioaș, Amazia, Uzia, Uzariah, Iotam, Ahaz, Iezechia, Manasse, Amon, Iosia, Iehoahaz, Iehoiachim, Eliachim, Iehoiachin, Zedechia, Ieroboam, Izabel, Ahazia, Iehu, Iotam, Shallum, Menahem, Pecah, Nabucadnesar,  Zorobabel[21]), Patriarhii (p. 165-166), Profeții (166-168), Apostolii (168-170), alte nume din Evanghelii (p. 170), Mucenici (170), slujiri bisericești (170-172), monahii (172) și numele altor oameni credincioși (172).

*

Sfântul Beda[22] a scris Viața Sfântului Felix Mărturisitorul, Viața Sfântului Ierarh Cuthbert și Viețile Stareților de Weremouth și Jarrow[23]. Însă tot aici găsim alte două scrieri interesante ale autorului nostru: Cele 7 minuni ale lumii (p. 11-13) și Despre locurile sfinte (p. 403-443).

În Despre locurile sfinte, cap. 1 e despre Ierusalim (p. 418-420, fiecare capitol fiind în latină și engleză), cap. 2 despre Sfântul Mormânt, cap. 3 e despre Acheldemach (în latină): locul unde s-a spânzurat Iuda și unde a fost martirizat Sfântul Ștefan Protomartirul.

Cap. 4 vorbește despre acoperământul de pe fața Domnului, când a fost în momânt și despre ștergarul cel mare lucrat de Prea Curata Fecioară.

Cap. 5 vorbește despre valea lui Iosafat, unde a fost înmormântată Prea Curata Fecioară.

În cap. 6: despre Muntele Măslinilor de pe care Domnul S-a înălțat la cer.

În cap 7 despre Bethleem, în cap. 8 despre Hebron, în cap. 9 despre Ierihon, în cap. 10 despre Iordan și Marea Galileei.

Cap. 11 e despre Marea Moartă. Cap. 12: despre locul unde S-a botezat Domnul[24]. Cap. 13: despre lăcuste, miere sălbatică și izvorul Sfântului Ioan Botezătorul. În cap. 14: despre fântâna lui Iacov, de lângă Sichem.

În cap. 15 despre Tiberiada, Cafarnaum și Nazareth. În cap. 16 despre Muntele Tabor, în cap. 17 despre Damasc, în cap. 18: despre Alexandria [Egiptului], fluviul Nil și Biserica în care a fost înmormântat Sfântul Evanghelist Marcu.

În cap. 19, ultimul, despre Constantinopol și Biserica din ea, în care este Crucea Domnului. Cap. 20 e conclusiv.

Sfântul Felix Mărturisitorul e Sfântul Felix de Nola[25], trăitor în sec. al III-lea d. Hr.[26].

Sfântul Cuthbert[27] a fost episcop de Lindisfarne[28].

 Iar acesta e mormântul său, aflat în catedrala din Durham: (imagine).

Și Sfântul Beda spune despre Sfântul Cuthbert, la începutul cap. al 14-lea al Vieții sale, că plângea atât de mult încât era în stare să stingă un foc cu lacrimile sale[29].

Și când i-au deschis mormântul „au găsit trupul său întreg, ca și când el ar fi fost încă viu, și încheieturile îi erau foarte flexibile, ca și când nu ar fi fost mort ci adormit. De asemenea, hainele sale erau intacte și păreau a-și fi păstrat prospețimea și culoarea”[30].

Scrierea Viețile Stareților începe la p. 358 și vorbește despre Stareții Benedict, Sigfrid și Ceolfrid, ultimul adormind într-o zi de vineri, pe 25 septembrie 716[31].