Oamenii mănâncă elegant în vitrine,
tinerii au urechi de galoși găuriți,
se leagănă în spații de vis în metrou
și curg hainele pe ei ca apele în râul Azbest.

Nimănui nu-i pasă de cine este și ce face,
ci doar dacă poate convinge
că a înghițit un elefant
cu oase și cu dinți.

Orașul miroase a nu-mi pasă de tine
cu parfum de violete.

Au înflorit ghioceii și brebeneii
și oamenii sunt flori de mlaștină
care așteaptă noaptea
în care nu se mai simt,
nu se mai văd,
nu se mai aud,
nu se mai cunosc.

Pentru că reclamele sunt foarte mari
și foarte luminoase
și îți măresc nivelul de speranță
până la insuportabil.

Sau pentru că nu mai cumpără așa de mult
de la supermarket,
fiindcă s-a ieftinit valoarea la bursă.

Toate ar fi bine,
dacă n-ar fi criză,
criză de bani,
criză de gânduri,
criză de inimă.

Toate ar fi,
deși nu știu dacă se pot povesti.

Cei ce învață de la noi
ne scuipă în față
și toată lumea ne îmbrățișează
ca să ne îngroape
cât mai aproape de centrul pământului,
pentru ca dragostea
să fie ca o lavă.

Așa e creștinește.
Eu așa am auzit.
A zis și papa după ce și-a dat demisia
(sau n-am auzit
pentru că nu sunt ecumenistă).

Că sunt timpuri noi și grele
și dragostea are și ea un preț
și inima se vinde scump,
ca un cal în Marea Britanie.

Deci vindeți-vă amintirile
tuturor viselor
pentru că se poartă moda retro.
Acum e timpul.

Poți să faci avere cu idealurile împachetate frumos
sau înrămate ca să coste cât Manet sau Monet
(care e diferența?)
când nu e furat de la muzeu.

Am auzit că și Brâncuși se vinde foarte bine…

Did you like this? Share it: