Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a.

***

Edițiile scripturale sinodale suferă de două metehne mari: 1. nu urmăresc o singură ediție în traducere, fapt pentru care sunt prelucrări/ mozaicuri traductoriale și 2. românizează foarte mult conținutul.

Iar în cele ce urmează ne vom referi la numele existente în Scriptură pentru ca să se observe ce enervant e să nu urmărești o singură ediție în traducere.

În LXX avem Edem la Fac. 2, 8, pe când în ed. BOR 2001 avem Eden. Pentru că a preluat varianta WTT:  Eden.

În Fac. 14, 6 avem pământul Ned în LXX, pe când în WTT: Nod. Și astfel în ed. BOR 2001 îl avem pe Nod din ebraică și nu pe Ned din greacă.

Enos l-a născut pe Chenan în LXX (Fac. 5, 9). Enos l-a născut pe Cainan în ed. BOR 2001. Tot la fel și în VUL. Pe când în WTT, Enoș l-a născut pe Chenan.

De ce a preluat ed. BOR 2001 variante textuale din ebraică sau latină, dacă ea a mers pe LXX în cea mai mare parte, pe limba greacă?

În Fac. 5, 15, ed. BOR 2001 urmează LXX: Maleleil și Iared.

Însă în Fac. 5, 21, Enoh nu l-a mai născut pe Matusala, cum e în greacă, ci pe Matusalem. De ce Matusalem? Nu știm. Pentru că în VUL avem Enoch și Mathusalam iar în WTT: Enok și Metușelah.

Fiii lui Noe în LXX sunt Sim, Ham și Iafet [Fac. 5, 32]. În WTT sunt Șem, Ham și Iafet. În VUL: Sem, Ham, Iafeth. Iar ed. BOR 2001 îl folosește pe Sem din latină și pe Ham și Iafet din greacă.

În Fac. 13, 3, în LXX, avem Betil/ Vetil. În VUL avem Bethel. În ed. BOR 2001: Betel, ca și în WTT.

Abimelek e în WTT [Fac. 26, 26]. Abimelec e în ed. BOR 2001. Abimelech e în VUL. Abimeleh e în LXX. Abimelec, în concluzie, e românizat după ebraică.

În greacă e Rahil [Fac. 31, 19, cf. LXX]. În latină e Rahel. În ed. BOR 2001 e Rahela. În ebraică e Rahel. L-am românizat, ca să se înțeleagă că e vorba de o femeie.

Moise [Ieș. 2, 10] din română e Moșeh în ebraică. În latină e Mosi/ Moses, pe când în greacă e Moisis. Așa că Moise e ca pe românește.

În Lev. 25, 1, în LXX, avem muntele Sina. În latină și ebraică avem muntele Sinai…și de aici avem denumirea lui în ed. BOR 2001.

În ed. BOR 2001 vorbim de Iosua. Însă Septuaginta vorbește despre Iisus, fiul lui Navi [Iis. 1, 1]. În VUL e vorba de „Iosue, filium Nun”. Pe când în ebraică de Ioșua. Iosua e din nou românizat.

Deborah e în VTT, Debbora e în latină, Debbora e și în greacă. Debora, din română, e pronunția cuvântului din ebraică.

Pe Samuel din română îl cheamă Samuil în greacă. Însă îl cheamă Șamuel în ebraică și Samuhel în latină. De unde l-am scos pe Samuel atunci? De ce trebuie să inventăm cuvinte, dacă noi traducem textul grecesc și acolo e Samuil?

În latină e Helias [I Reg. 17, 1]. În ebraică este Eliiahu. În greacă este Iliu…iar la noi Ilie. De unde Ilie?

Profetul Ieremias, în greacă. Hieremia în latină. Ieremiah în ebraică iar la noi Ieremia, românizat.

David e ca în greacă.

Însă în greacă și latină avem Salomon și nu Solomon. Iar în ebraică e Șolomoh.

În ebraică este Ișaiahu [Is. 1, 1]. În latină: Isaiae.  În greacă: Isaias. Dar la noi e Isaia, ca pe niciunde.

Noi îl știm ca pe Sfântul Avacum. În LXX însă e Amvacum, în latină Abacuc, în ebraică: Habakkuk. De unde Avacum, dacă noi traducem textul grecesc și acolo e Amvacum?

Să zicem că am preluat ediția MGK. Însă în MGK avem Avvacum și nu cu un singur v.

Zaharias în greacă, Zecareiah în ebraică, Zaccharia în latină…românizat: Zaharia.

În Mat. 12, 24, în latină, avem Beelzebub. În ed. BOR 2001: Beelzebul, ca și în GNT.

Avem Simon, la Mt. 27, 32, ca în GNT. Dar el nu e din Cirene ci din Cirineos în greacă. Noi l-am românizat.

În latină și în greacă avem Galilea. În ed. BOR 2001 avem doi de e: Galileea.

Lazaros e din Bitania [In. 11, 1, cf. GNT]. În latină, Lazarus e din Bethania. La noi e Lazăr din Betania.

Aristarcho e în latină, la F. Ap. 27, 2. În GNT: Aristarhos. În ed. BOR 2001, ca și când ar fi fost român, e Aristarh.

Și pentru că am românizat lucrurile, de la început, în mod nepermis, a le îndrepta acum înseamnă a părea noi ridicoli și nu că facem un act de normalitate.

În Filip. 4, 20, în ed. BOR 2001, avem Evodia și Sintihia. De ce ÎPS Bartolomeu Anania a transliterat bine primul nume dar nu a vrut să îl translitereze și pe al doilea? Căci în GNT avem Evodia și Sintihi. Probabil că Sintihi, pentru cititorul român, ar fi părut bărbat și nu femeie.

Onisimos [Col. 4, 9] e Onisim pentru noi.

Marcos [Col. 4, 10] e Marcu.

Dar ed. BOR 2001 l-a transliterat în mod corect pe Epafras de la Col. 4, 12. Iar dacă ar fi fost Epafrasos…i-ar fi tăiat sufixul și l-ar fi făcut Epafras, ca pe aproape toate cuvintele grecești.

Filimon [Fil. 1, 1] e ca în greacă. Însă e Timoteos și nu Timotei. E Pavlos și nu Pavel.

Apfia e ca în greacă [Fil. 1, 2]. În Epistola Sfântului Iuda e Sodoma și Gomorra [Iuda 1, 7] și nu Gomora.

Nu există Ioan în greacă ci doar Ioannis [Apoc. 1, 1]. Patmos e ca în greacă [Apoc. 1, 9]. Dar avem Sardis și nu Sardes, Filadelfia e ca în greacă, dar în greacă e Laodicia și nu Laodiceea [Apoc. 1, 11].

*

Pe coperta revistei Adam[1], din 1 iunie 1933, e Adolf Hitler[2], îmbrăcat în robă KKK[3] și cu două pistoale în mână. Și articolul lui T.[udor] Arghezi, Punctul mort, deschide acest număr. Paginile 1-4.

Iar aici Arghezi subliniază că „reichul[4] actual e antisemit[5]. Și, totodată, că Marx este inițiatorul comunismului[6].

Poetul român se mira de faptul cum poate să prindă nazismul în Germania, tocmai acolo unde există „șapte abonamente de presă de cap de locuitor”[7]. Cum pot să fie antisemiți, cu alte cuvinte, oamenii foarte informați și culturalizați?

Tot în p. 2, el spunea: „Hitlerismul ar putea să fie o boală de megalomanie”. Și a avut dreptate! A fost un moft, ca și comunismul, dar un moft antiuman.

În p. a 4-a: „lepădarea unei cărți în foc e un asasinat”. Asta împotriva Germaniei naziste care începuse să epureze bibliotecile.

Ultima propoziție a lui Arghezi: „Ipocrizia e un fruct al culturii”[8].

Urmează un articol al lui Th. Löwenstein, până în p. 6, iar din p. 7 articolul Germania și evreii al lui E.[ugen] Lovinescu.

Și Lovinescu considera că nazismul german deschide „o nouă eră medievală”[9] în Europa. „Supremația” de rasă care extermină[10].

În p. a 16-a suntem anunțați că articolul lui Gala Galaction, „parvenindu-ne prea târziu”, va fi editat în numărul următor.

*

Emil Dumea (preot romano-catolic)[11] și-a editat online jurnalul de călătorie din Japonia[12].

A ajuns pe 21 decembrie 2012 în Tokyo și a visat să ajungă în Japonia de când era copil. Interes religios[13].

A făcut două ore de avion până în München și aproape 12 până în Tokyo[14]. Civilizația japoneză[15]. Niciunul nu vorbea „cu voce tare”[16].

Între 23 și 29 decembrie 2012 a locuit în Nagasaki[17]. În p. 20: o imagine din tipografie. I-a plăcut vălul alb de capul femeilor[18] și ni le arată, la slujbă, în fotografia din p. 24.

Clopotul care a supraviețuit dezastrului atomic[19]. Și a văzut mai multe rozarii topite, păstrate de atunci…pentru că bomba a degajat căldură de până la 3.000 de grade Celsius[20].

Efectele imediate ale bombei atomice: „vântul extraordinar de puternic, aerul fierbinte și radiațiile”[21].

Japonia, în vechime, s-a numit și Yamato, adică Armonie mare[22].

La întoarcerea în Tokyo vede, din avion, muntele Huji acoperit de zăpadă[23]. Aeroportul Haneda din Tokyo[24]. Până la vârsta de 20 de ani tinerii japonezi nu au voie să consume băuturi alcoolice și nici nu li se vând țigări[25].

Școală obligatorie, ordine și perfecțiune în transportul în comun[26].

Lipsa vocațiilor religioase[27]. În p. 64 o fotografie dintr-un cimitir budist. Pietre funerare în linii drepte, la fiecare piatră funerară fiind urna cu cenușă a decedatului[28].

Seriozitatea și corectitudinea japonezilor[29]. Amabilitatea lor[30]. Însă, accentuează autorul, „Evanghelia nu a prins rădăcini adânci în spiritualitatea japonezilor. Creștinismul s-a confruntat prea puțin cu religiile tradiționale și nu a reușit să-și arate superioritatea asupra lor”[31].

Pe 5 ianuarie 2013 a vizitat Muzeul Național din Tokyo[32]. Și ne prezintă o fotografie cu vase din ceramică[33].

Mâncatul cu bețișoare de lemn[34]. Podul curcubeu noaptea[35]. Apoi Tunul Tokyo, o replică a celui din Paris[36]. Iar din p. 86 aflăm că el are 333 de metri înălțime.

În pagina următoare: elevi de școală trecând pe zebră. Ghiozdane de piele, negre, la spate[37].

A vizitat un templu budist și în el a găsit statuete ale copiilor avortați, având pe cap fesuri roșii[38].

Fanatismul pentru muncă și tehnică al japonezilor[39]. Merge și se roagă în templul Yasukuni[40]. Și aseamănă Japonia cu Germania în pasiunea ei pentru muncă[41].

Concluzia autorului, la întoarcere: „Japonia rămâne o ţară pe care trebuie să o admir şi să o descopăr, sau, mai bine zis, invers: să o descopăr pentru a o putea admira[42].


[1] Rev. Adam (V), nr. 60, 1 iunie 1933, București, 16 p.

[5] Rev. Adam (V), nr. 60, 1 iunie 1933, nr. cit., p. 1.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 2.

[8] Idem, p. 4.

[9] Idem, p. 7.

[10] Ibidem.

[12] Emil Dumea, Japonia (impresii de călătorie, 21 dec – 14 ian. 2013), Iași, 2013, 101 p. Care se poate downloada de aici: http://emildumea.ro/carti/Emil%20Dumea%20jurnal%20japonia%202013%20cu%20foto%20a5.pdf.

[13] Idem, p. 4.

[14] Idem, p. 6.

[15] Idem, p. 6-7.

[16] Idem, p. 7.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 22.

[19] Idem, p. 27.

[20] Idem, p. 28.

[21] Idem, p. 44.

[22] Idem, p. 47.

[23] Idem, p. 56-57.

[24] Idem, p. 57.

[25] Idem, p. 58.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 61.

[28] Idem, p. 64.

[29] Idem, p. 65.

[30] Idem, p. 70.

[31] Idem, p. 71.

[32] Idem, p. 72.

[33] Idem, p. 73.

[34] Idem, p. 76.

[35] Idem, p. 77.

[36] Idem, p. 78.

[37] Idem, p. 87.

[38] Idem, p. 88.

[39] Idem, p. 95.

[40] Idem, p. 97.

[41] Idem, p. 98.

[42] Idem, p. 100.

Did you like this? Share it: