Zi: 23 februarie 2013

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

***

Părintele Dumitru Popescu[1] își publica 13 articole în Teologie și Cultură[2]. Și în Introducere vorbește despre secularizare[3] și ecologie[4].

Primul articol e dedicat actualității teologiei trinitare a Sfinților 3 Ierarhi (p. 9-18). Care au pus „la baza comuniunii trinitare…conceptul de persoană”[5].

De la p. 21 a cărții vorbește despre hristologia Părintelui Dumitru Stăniloae. „Păcatul individualismului”[6].

De la p. 31 se referă la Mărturisirea de credință a Sfântului Petru Movilă. Până la p. 40.

De la p. 43: despre religie în contextul actual. Unde spune că Revoluția franceză a fundamentat cultura europeană „pe separația radicală dintre domeniul public și cel privat, [aceasta] tinzând în permanență să excludă religia din sfera publică pentru a o transforma într-o chestiune de opinie personală”[7].

O lume „golită de adierea eternității”[8].

Despre semnificația Icoanei de la p. 57. De la p. 65 despre actualitatea teologiei Sfinților 3 Ierarhi. Apoi despre impactul filosofiei antice în teologie. De la p. 75.

De la p. 84: implicațiile teologice ale teoriei cunoașterii a lui Kant. Despre știință din p. 97. În finalul articolului: „creația nu este autonomă ci implică prezența Duhului lui Dumnezeu”[9].

Violența generalizată[10]. Puterea văzută ca și cauză a violenței[11].

Despre suferință din p. 141.

Și îl citează pe Yves Congar în p. 151, care spunea că teologia romano-catolică modernă a făcut o mare greșeală și anume: „Sfânta Treime a fost răsfrântă asupra ei înșiși și izolată de oameni și cosmos în transcendent”.

Numai că nu teologia modernă romano-catolică a făcut această greșeală ci teologia romano-catolică medievală, care a conceput harul ca fiind creat și nu a mai făcut dinstincția tradițională între slava și ființa lui Dumnezeu.

De la p. 161: Concluzie.

Antropocentrismul romano-catolic a început odată cu sfârșitul primului mileniu creștin[12].

În p. 162: „Creștinismul românesc se caracterizează atât prin legătura omului cu Dumnezeu, dar și prin aceea a legăturii sale cu cosmosul. Cele două legende ale spiritualității noastre, Meșterul Manole și Miorița, sunt o dovadă elocventă a acestei realități”.

Imaginea de la finalul cărții[13]: (imagine).

*

Rudolf Arnheim[14] spunea despre Arnold Schönberg[15] că „a compus unele dintre cele mai complicate piese muzicale create vreodată”[16].

Și ascultând câteva creații  muzicale ale sale mi-am dat seama că Schönberg creează o muzică de stare, interiorizată, nevrotică, prin care vrea să ne transmită dezrădăcinarea și melancolia evreilor și, cu precădere, frica, teama continuă a lor de cei care îi persecută. 

Compozitorul și pictorul evreu Arnold Schönberg, care a trăit în Austria, s-a născut pe 13 septembrie 1874 și a murit pe 13 iulie 1951[17].

În 1899 compunea Verklärte Nacht [Noapte transfigurată][18], opus 4. O melodie calmă și romantică în substanța ei, ce capătă accente tăioase, de film thriller. Simți că ești urmărit, că ești filat, că nu ți se dă voie să fii fericit. Simți cum îți palpită inima.

Sinfonia da camera n. 2, op. 38 a scris-o în 1906, 1916, 1939[19]. Ca și în lucrarea anterioară suntem făcuți părtași fricii, încordării, neliniștii. Sentimentul pe care îl am este acela că instrumentele, de cele mai multe ori, nu narează muzical niște sentimente ci pur și simplu țipă starea interioară a autorului.

A Survivor from Warsaw op.16[20] este o intrigă militară post-factum, cu accente dramatice. A fost scrisă în 1909. Pe fondul muzical panicard apare glasul grav al unui povestitor al evenimentelor.

Serenade, opus 24[21] e plină de suspans.

Deși a fost interpretată, într-un spațiu privat, în 1924, ea a fost aranjată muzical de Dimitri Mitropoulos, în 1949, în America, pe când compozitorul împlinea 75 de ani.  Și varianta citată e cea din 1949.

Introduce suspansul și în Moses und Aron [Moise și Aron], scrisă între 1930-1932[22]. Cu monologuri în germană. Aici apare însă și jelirea.

*

Volumul al 2-lea[23] al cursului universitar al Părintelui Ștefan Buchiu începe cu hristologia.

Mărturiile revelaționale, p. 14-16. Paginile 17-18: hotărârile dogmatice referitoare la persoana Domnului.

Unirea ipostatică și urmările sale de la p. 21. În p. 31, la bibliografie, citează cursul Părintelui Dumitru Popescu, în formă manuscrisă, din 1992.

Despre chenoza Domnului de la p. 32. Slujirile Sale (p. 42-47). Soteriologia începe odată cu p. 48. Citează Dogmatica Sfântului Iustin Popovici, în ediția Paris, 1992[24].

Despre îndreptare de la p. 79. Despre cinstirea Sfinților de la p. 101.

Eclesiologia începe la p. 115. Unde consideră Sfintele Taine „centrul Bisericii și condiția indispensabilă pentru creșterea ei”[25]. Asta după ce autorul afirmase că Sfintele Taine „oferă, în mod personal, viața lui Hristos în Biserică”[26].

Teologia Sfintelor Taine începe la p. 135 și discută Tainele în următoarea ordine: Botezul (p. 145-154), Mirungerea (155-158), Euharistia (159-174), Pocăința (175-178), Preoția (179-184), Cununia (185-187) și Maslul (188-190).

De la p. 191 începe capitolul final: Eshatologia.

*

Ghidul pentru profesorii care predau Religia la clasa pregătitoare a fost editat în 2012[27]. Și el dezbate, în primul rând, metodele de predare: explicația, povestirea, conversația euristică, învățarea prin descoperire, jocuri, învățarea problematizată, studiul de caz, exercițiul, rugăciunea, observarea directă[28].

Ilie vizitează o mănăstire și vrea să devină călugăr[29]. Poemul Duminica al lui Coșbuc[30]. De ce avem numele pe care îl avem[31].

La p. 85 începe lecția: Iisus Hristos iubește copiii. Iar „modelul unei mame bune este Maica Domnului”[32].

După fiecare lecție li se explică numele apărute în decursul expunerii. În p. 90, spre exemplu, li se spune că Maria înseamnă stăpână, că Denisa vine de la numele Sfântului Dionisie Areopagitul, pomenit pe 3 octombrie, și înseamnă puritate, că Dumitru înseamnă pământul-mamă, Sofia = înțelepciune și Olga = binecuvântată.

Puterea rugăciunii unei mame[33]. De ce nu și a unui tată? Căci dacă îi învățăm că doar mama e importantă, tocmai de aceea, mai târziu, divorțul nu mai e o problemă care vizează și copiii și nici custodia copiilor nu mai e văzută ca aparținând ambilor părinți ci doar mamei.

Îngerii ca păzitori ai copiilor[34]. Sfinții ca prieteni[35] ai lor.

Scoțându-se astfel din discuție latura severă a rolului Îngerilor și al Sfinților în viața noastră.

Fiindcă nu sunt numai păzitori și prieteni cu noi ci și mustrători și pedepsitori ai noștri când greșim.

Și aceste lucruri ar trebui să le spunem copiilor de la bun început și să nu-i canalizăm spre o lume ireală, unde ei pot face orice, pentru că Sfinții „îi păzesc” în păcatele lor.

Educația trebuie să fie sinceră, cu problemele pe față, adică și cu bunele și cu relele existenței. Iar cu cât îi prevenim cu adresă la lucrurile dure ale vieții, cu cât le spunem copiilor cu ce realități vor da nas în nas, cu atât îi pregătim pentru a suporta mai ușor dramele existenței.

Pentru că nu îi putem scăpa de ele…dacă îi mințim cu referire la ele. Iar mai târziu își vor pierde credința, dacă nu le-am spus de la început că credința e plină de bucurii dar și de dureri amarnice.

Teatrul religios[36]. Care, din proprie experiență, știu că îi responsabilizează pe elevi vizavi de evenimentul Nașterii Domnului dar e și un motiv de rivalitate între ei.