Istorie II. 36

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a.

***

Colecția de texte intitulată Izvoarele istoriei creștinismului românesc a apărut la Iași, în 2008 și are 819 p.[1]. Un proiect absolut necesar.

Și sunt redate textele care vorbesc despre creștinismul românesc începând cu Tertullianus. Cartea are CXXIII [123] capitole.

Abrevieri (p. 9-13), Cuvânt înainte (p. 15-16), Studiu introductiv  (p. 17-132), în care Nelu Zugravu, negându-l pe Emilian Popescu, ajunge la concluzia nefericită cum că „apostolatul sfântului [Apostol] Andrei [în Dobrogea] nu este decât o frumoasă poveste hagiografică”[2], edițiile folosite (133-138), nota asupra ediției (p. 139-149) și substanța cărții începe cu p. 143.

Însă îl citează pe Sfântul Ipolit cu Cronica (p. 151-153) dar nu și cu De duodecim Apostolis, unde, în PG 10, col. 952, acesta afirmă că Sfântul Apostol Andrei a predicat sciților și tracilor.

Și e păcat că s-a încercat, într-o lucrare de asemenea anvergură, să se ideologizeze non-apostolicitatea creștinismului românesc.

Tertullian vorbește despre faptul că sciții își mâncau morții[3]. Eusebiu de Cezareea spune că „nu au mai mâncat oameni” după ce au primit Evanghelia[4].

În p. 165 se redă mărturia din Istoria bisericească, unde Eusebiu de Cezareea spune că Apostolul Andrei a fost în Scythia.

Cei 5 episcopi din părțile noastre care au participat la Sinodul I Ecumenic: Protogenes de Sardica (Dacia), Pistos de Marcianopolis (Mysia), Domnos de Pannonia (Pannonia), Theophilus de Gothia (Gothia) și Kadmos de Bosporus (Bosporus)[5].

Sfântul Vasile cel Mare amintește de râul Istros/ Dunărea în Omilia a 3-a din Hexaemeron[6].

Sfântul Ambrozie al Milanului amintește de Scythia în Scrisoarea 75. 22[7]. După care de Danubius, în Hexaemeron II, 3, 12: „Danubius, izvorând din părțile de Apus, desparte neamul barbarilor de cel al romanilor, până se varsă în Marea Neagră”[8].

Și Sfântul Asterie al Amasiei știa că sciții sunt „foarte sălbatici”și că locuiesc „continentul de dincolo de Marea Neagră” și că se ocupă cu grădinăritul[9].

Sfântul Ieronim amintește despre frigurile și zăpezile din Scythia în Scrisoarea 120[10].

Filastrius de Brixia vorbește despre prezența Sfântului Apostol Andrei în Pontus[11].

Palladios de Elenupoleos amintește de Teotimos din Scitia[12].

În 431, la Sinodul Ecumenic de la Efes, a participat episcopul Timoteos din Scitia, care a iscălit împotriva lui Nestorie[13].

În Martirologiul ieronimian, despre Sfântul Andrei se spune: „Andrei, care se traduce bărbătescul sau arătosul, fratele lui Petru; acesta a predicat în Scythia și Achaia și acolo a murit ridicat pe cruce, în orașul Patras, cu o zi înaintea calendelor lui decembrie [30 noiembrie]”[14].

La Sinodul al IV-lea Ecumenic, în 451, în dezbaterea a 4-a, arhimandritul Carosus vorbește despre sine și spune că a fost botezat de Sfântul Theotimus de Tomis[15].

Papa Hormisdas, în Scrisoarea 234, vorbește despre episcopul Paternus al Tomisului, „mitropolitul” proviniciei Scythia[16].

În scrisoarea preotului Trifolius (sec. 6 d. Hr.), în secțiunea a 6-a a scrisorii, apare fraza: „Ereticii încearcă mereu să fie demni de crezare în ereziile lor, interpretând greșit spusele Părinților” [Semper haeretici, male interpretando dicta Patrum, in haereses suas confirmari conantur][17].

Și tocmai în p. 686 autorii cărții redau lista Sfinților Apostoli a Sfântului Ipolit, existentă în PG 10, dar ca scriere falsă. Deși ediția folosită, PG 10, nu o tratează ca atare.

Însă istoria adevărată nu se scrie cu  mistificări…

*

Evangheliarul românesc din 1561, tipărit de Coresi la Brașov, are 517 p.[18].

Frontispiciul primei pagini: (imagine).

Titlurile și prima literă a capitolelor din Evanghelie e cu roșu. Scrisă doar cu litere mari, chirilice.

(imagine)

Pagina 25: „luați aminte de mincinoșii proroci cevor veni cătră voi înveșminte de oaie”.

*

Mărturia rezidentului imperial Fleischmann din ziua de 28 iunie 1714[19].

Sfântul Constantin Brâncoveanu, închis la Șapte Turnuri, a fost dat pe mâna lui Bostangi Pașa și a fost torturat „într-un chip de nedescris, cu roata la cap și la mâini, arderea pieptului și multe alte feluri groaznice și interogat din pricina avuțiilor sale ce trebuie să fie ascunse”[20]. Și la fel i-a chinuit și pe fiii lui[21].

Și vorbind despre martirizarea lor, confirmă faptul că ea a fost publică și în prezența sultanului[22].

De la emisarul rus P. P. Șafirov, dintr-un raport al său din 2 septembrie 1714[23], aflăm amănuntul că trupurile Sfinților Mucenici Brâncoveni au fost îngropate de fratele lui Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului[24].

În 1720 Sfintele Moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost îngropate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și ele au fost expertizate medico-legal în 1932, de o echipă de medici și de arheologi, între care erau N. Minovici și Fr. Rainer, și dovedite autentice[25].

Reîngroparea Sfintelor Moaște s-a făcut pe 21 mai 1934, de față fiind Patriarhul Miron Cristea[26].