Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a.

***

Simion Mehedinți se naște pe 16 octombrie 1868, la Soveja, în fostul județ Putna și actualul Vrancea[1].

Părinții lui, Neculai și Voica Mehedințu, erau agricultori și va fi unul dintre cei 11 copii ai lor.

Termină liceul la Sfântul Sava, în București, se înscrie la Facultatea de Matematică de aici, rămâne orfan iar pe 17 iunie 1889 face parte din grupul de studenți care a participat la înmormântarea lui Mihail Eminescu[2].

Dorea să facă Istorie, când în 1893 primește o bursă de studii pentru a studia Geografia în străinătate. Bursa a fost dată de Societatea Română de Geografie și cei care au hotărât să îl trimită la studii au fost Alexandru Odobescu și Titu Maiorescu.

Așa ajunge la Paris, Berlin, Leipzig[3].

Își ia doctoratul la Leipzig, în 1899, cu teza Inducția cartografică[4].

În 1900, la Universitatea din București, Mehedinți predă la prima catedră de Geografie înființată în România. Lecția inaugurală a susținut-o pe 3 noiembrie 1900 și a fost prezent și Titu Maiorescu.

Din 1901, la rugămintea lui Spiru Haret, începe să scrie manuale de Geografie.

Între 1907-1924 a condus revista Convorbiri literare[5].

În 1915 e ales membru titular al Academiei Române și pe 6 iunie 1920 devine academician[6].

În 1936 scrie Optimismul lui Eminescu într-o vreme în care contemporanii săi îl credeau un pesimist pe Eminescu[7].

În septembrie 1948 se bucură de faptul că Eminescu, Creangă și Grigorescu au fost primiți post-mortem în Academia Română[8].

Moare la 14 decembrie 1962[9].

*

Volumul al 2-lea din Hronica Românilor, în ed. 1969, are 452 de pagini + 21 de imagini[10]. Și începe cu anul 1440[11].

Și autorul ne prezintă, pentru fiecare an discutat, sursele pe care le-a folosit.

Despre „prințul Valachiei ceii muntenești”, Vladislav Dracula, începând cu p. 13.

„Ioann Huniadi [Ioan/ Iancu de Hunedoara[12]]…era român de neam”[13].

Ciubăr Vodă[14], pe soția lui Ioan de Hunedoara o chema Elisaveta[15], „bidiganie”[16], Mihail Silagi[17], Mahomet II[18], Vlad Țepeș i-a tras în țeapă pe toți boierii de frunte ai țării când a venit la domnie, alături de copiii, soțiile și robii acestora[19].

Și autorul vorbește de faptul că Vlad Țepeș a omorât 20.000 de bărbați, femei și copii români[20].

*

Triodion-ul de la Blaj, din 1771, are 500 de pagini[21]. Și a fost tipărit de tipograful Petru Papavici la Mănăstirea Buneivestiri.

Iar din pagina de titlu aflăm că Triodul a fost „acum întâiu așezat și Tipărit, după rânduiala Besearicii Răsăritului”. În timpul Mariei Tereza.

În pagina Cătră Cetitoriu, sub rândurile scrise, se află aceste desene: (imagine).

Și textul e identic cu cel de azi în conținutul său.

În p. 6: „Ușile pocăinții deschidem mie, Dătătoriule de vieață, că mânecă Duhul mieu la Lăcașul tău cel sfânt, Purtând lăcașu al trupului, cu totul spurcat: ci ca un îndurat curățeaștel, cu mila Milostivirii tale”.

Tipărit cu litere negre iar titlurile și prima literă a imnelor cu roșu.

Fila a 4-a, p. 83: „Unde iaste desfătăciunea Lumii; unde iaste nălucirea acestor vremealnice; unde iaste Aurul și Argintul; unde iaste mulțimea slugilor, și strigarea; toate sânt cenușă, toate țărână, toate umbră; și veniți să strigăm cătră Împăratul cel ne muritoriu: D[oa]mne, învrednicieaște bunătăților tale celor veacinice [veșnice] pre cei ce sau mutat[22] dela noi, și odihneaște pre ei întru fericirea cea ne înbătrânitoare”.

Sfârșitul cărții: (imagine).

*

Liturghierul de la Sibiu, din 1798, editat în tipografia lui Pétru Bárt, poartă numele Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Și are 340 de pagini[23], fiind tipărit în timpul împăratului Francisc al II-lea.

Începe cu învățătură la Vecernia Mică și Mare, apoi Vecernia, Utrenia, cele 3 Liturghii, binecuvântarea colivei, Litia pentru morți, otpusturile, Privegherea, diverse rugăciuni de trebuință[24].

Rânduiala Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur începe în p. 65.

„Doamne trimite mâna ta, din lăcașul tău cel înalt, și mă întăreaște spre slujba ta cemi este pusă înainte: ca fără de osândă să stau înaintea înfricoșatului tău scaun, și să săvârșesc jârtva [jertfa] cea fără de sânge. Că ata este putearea, înveacii veacilor, amin”[25].

Tăierea Agnețului: p. 70-71. Texte identice cu ce avem astăzi.

Imaginea Proscomidiei e la p. 72: (imagine).

Prima miridă din cele 9 îi este dedicată Sfântului Ioan Botezătorul[26].

Liturghia propriu-zisă, a Sfântului Ioan, începe în p. 83. Iar binecuvântarea mare începe cu „Blagoslovită e Împărăția…”[27].

Poporul, la ectenii, răspunde cu „Doamne miluiaștene”[28]. Și e pomenit arhiepiscopul apoi împăratul[29].

Sinaxarul Liturghierului începe în p. 270. Iar pe 3 octombrie e pomenit „Sfântul Mucenic Dionisie areopagita”[30].


[1] S.[imion] Mehedinți, Civilizație și cultură, o selecție de texte, cu prefață, sumar bibliografic, note și indice de nume de Gheorghiță Geană, col. Humanitas, Ed. Junimea, Iași, 1986, p. 31.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 32.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 33.

[7] Idem, p. 34.

[8] Idem, p. 35.

[9] Ibidem.

[10] Gheorghe Șincai, Opere, vol. II, Hronica Românilor, tom II, ed. îngrij. de Florea Fugariu, note de Manole Neagoe, Ed. pentru literatură, București, 1969, 452 de pagini + 21 de imagini. Despre autor a se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_%C8%98incai.

[11] Idem, p. 5.

[13] Gheorghe Șincai, Opere, vol. II, Hronica Românilor, tom II, ed. cit., p. 19.

[14] Idem, p. 29.

[15] Idem, p. 41.

[16] Idem, p. 44.

[17] Idem, p. 46.

[18] Idem, p. 53.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 54.

[22] Mutare ca moarte, ca adormire, ca trecere de aici în viața cea veșnică.

[24] Idem, p. 3-4.

[25] Idem, p. 67.

[26] Idem, p. 73.

[27] Idem, p. 83.

[28] Idem, p. 84.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 271.

Did you like this? Share it: