Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 1 martie 2013

Istorie II. 38

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

Atanasie Marian Marienescu (1830-1914)[1] a publicat în 1861 o carte de colinde la București[2], de 198 pagini, cu o grafie compozită româno-slavonă.

Și și-a împărțit cartea în două: Colinde religioase (p. 1-103) și Colinde lumescĭ (p. 105-176). Cele religioase sunt în număr de 35 iar cele lumești în număr de 25.

Catalogată ca a 18-a colindă religioasă, Cântulu dorului se află la p. 50-52 și are următorul conținut în transliterarea noastră:

La cea dalbă de cetate,

Florile dalbe!

Merge carulu de mătase,

Florile dalbe!

Dar în caru, oare cine-mi șede?

Șede-mi Maria-n haină verde!

Și-mi cântă prea duiosu,

Și-mi lucră prea frumosu.

Dar cu lucru ce gătește?

Totu-mi coase, firuiește,

La prapuri împărătești,

La veșminte bărbătești.

„Maria!, coase pentru noi,

Dați-mi miei, și dați-mi oi,

Dați-mi buți cu bani mărunți

Galbeni nuoi, ori câtu de mulți,

Niște care, cu comoare,

Mi-oru luci ca sfântulu soare!”.

Dar Maria suspina:

„De acelea n-oi lua,

Florile dalbe!

De mi-ați da pe Fiulu meu,

Domnulu sfântu-mi Dumnezeu!”.

„Și L-amu[3] da, dar e legatu,

Și stă-n poartă răzematu,

Susu la curtea lui Pilatu.

Și așteaptă dupe Cruce,

Ca pe ea, viu să-Lu usuce,

Fiulu tău că a cutezatu

De a strica pe unu împăratu,

Și să scape pe poporu

De celu lanțu, și de omoru!”.

Maria merge și se cântă,

De dureri, focu se frământă,

Cântă dupe Fiulu său,

Doar aude versulu greu,

Versulu greu că-i pare rău.

Dar o aude o-mpărăteasă,

Dintre toate mai aleasă,

Florile dalbe!

Și în cale-i se grăbea,

Și atuncea-i grăia:

„Nu cânta așea înaltu,

Că te-aude unu împăratu,

Împăratu și alu meu bărbatu,

Și pe mine m-a[r] urî,

Pruncișorii o părăsi,

Florile dalbe,

Și pe tine te-o iubi!”.

„De-oi cânta, câtu oi cânta,

Taci, și nu mă asculta,

Nu cântu împăratului,

Ci cântu numai dorului,

Dorului și Fiului,

Cerului Împăratului!”.

Maică!, fii tu bucuroasă,

Priimește colinda noastră.

O-nchinămu spre sănătate!

*

Ediția primă a poeziilor eminesciene e cea din 1884 și are 307 pagini[4]. În ea sunt incluse 61 de poeme, începând cu Singurătate și încheindu-se cu Criticilor mei.

În loc de Scrisoare avem Satiră și aici sunt prezente doar primele 4.

Cuvântul înainte e semnat în luna decembrie 1883[5]. Î-ul e tipărit ca i în carte iar â-ul ca ă.

Lipsesc adesea cratimele, iar locul lor e ținut de apostrof. Exemplificăm acest lucru cu o strofă din p. 10.

(imagine text)

*

La Cluj, în 1939, Marina I. Lupaș edita o carte despre viața Sfântului Sava Brancovici. De 126 de pagini[6].

Iar în Introducerea de două pagini, autoarea spune că prima biografie românească a Sfântului Sava e din 1906 și aparține lui Vasile Mangra[7].

Pe 14 septembrie 1656 Sfântul Sava e hirotonit mitropolit al Bălgradului [Alba Iulia] de către ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei de la care primește un decret în limba română[8].

Iar în iulie 1680 i se confiscă averea de către principele Mihail Apaffi[9].

August Treboniu Laurian[10] a pledat pentru canonizarea lui pentru că Sfântul Sava și-a sfârșit viața ca un „Martir al credinței românești”[11].

La fel au pledat și Ioan Alexă Lepădatu, Sfântul Andrei Șaguna, Alex. Papiu Ilarian, Nicolae Tincu-Velea, PS Nicolae Popea, Gheorghe Barițiu, Eudoxiu Hurmuzaki, Gheorghe Popovici[12].

Istoricul Augustin Bunea însă l-a privit cu adversitate, negându-i orice merit[13]. Și l-a acuzat pe Sfântul Sava că ar fi fost calvinist[14].

Împotriva lui Bunea va scrie Vasile Mangra, în 1906, în monografia Mitropolitul Sava II Brancovici[15].

Părinții Sfântului Sava se numeau Ioan și Maria (Maria fiind numele monahal al mamei sale) și a fost primul-născut al lor[16]. S-a născut la Ineu[17].

Unchiul Sfântului Sava, PS Longhin Brancovici, a fost hirotonit episcop de Sfântul Chiril Lucaris al Constantinopolului în 1628[18].

Tatăl Sfântului Sava era căpitan[19]. Și Sfântul Sava a mai avut trei frați și două surori, numele său de Botez fiind Simion[20]. Pe alți doi frați ai săi îi chema Mihail și Vasile[21].

Tatăl și sora lui mai mare mor de ciumă[22]. După 3 zile de la moartea lor mor și frații lui, Mihail și Vasile[23].

La insistențele mamei sale, Sfântul Sava se căsătorește[24]. Sfântului Sava îi moare un copil. Și în această stare de durere PS Longhin îl duce la Târgoviște pentru a fi hirotonit preot[25].

E hirotonit preot, în zi de duminică, de ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei. Însă când el era hirotonit preot…acasă, soția lui, era înmormântată[26].

Când se întoarce la Ineu o găsește pe mama lui monahie[27].

Deși era prea tânăr, Sfântul Sava a fost ales în 1656 drept mitropolit al Bălgradului[28]. Pe 28 decembrie 1656 i se iscălește „diploma de întărire” și va avea parte de cea mai întinsă jurisdicție pe care o avusese vreun mitropolit ardelean vreodată[29].

În 1668 pleacă după danii la Moscova[30]. Împreună cu el au fost „arhidiaconul Ioan, diaconul Stoica, fratele său Gheorghe, doi nepoți și alți șase oameni”[31].

Trece prin Polonia, ajunge la Smolensk și apoi la Moscova[32].

Pe 31 mai 1668 e primit în audiență de țarul Alexei Mihailovici[33], căruia îi dăruie „o icoană a Sfintei Treimi, încadrată în argint, o cruce de lemn în cadru de argint cu diamant, o panaghie tăiată în chiparos, încadrată în aur cu pietre scumpe și rubine, [și] două cruci din lemn de cedru”[34].

Iar de la țar, Sfântul Sava primește „o cupă de argint aurită, cu acoperământ, o ștofă de camohă (brocart), un soroc (patruzeci) de soboli și bani 30 de ruble”[35].

Pe 2 august 1668 e primit din nou în audiență de către țar și primește de la el o milostenie de 200 de ruble și o scrisoare pentru Apaffi[36].

Pe 28 august 1668, tot de la țar, primește un hrisov de danie prin care era invitat, din 7 în 7 ani, să vină să primească milostenie[37].

A primit de la țar și o mitră făcută special pentru el iar în ziua plecării sale din Moscova, 28 august 1668, din ordinul țarului, va fi însoțit până la Smolensk de către „Bogdan Trusov, căpitanul streliților din Moscova”[38]. Pe 12 septembrie 1668, din localitatea Zverevici, Sfântul Sava îi trimite o scrisoare de mulțumire țarului[39].

Pe 22 octombrie 1668, Sfântul Sava trece prin Varșovia și primește de la Ștefan Kalaicsy o obligațiune pentru 137 de galbeni și pentru 130 de florini ungurești[40].

La întoarcere, Apaffi, care era calvin, îi cere Sfântului Sava ca să fie supervizat de episcopul calvin[41].

Din lupta Sfântului Sava cu superstițiile din vremea lui din Transilvania aflăm că se aruncau bani în groapa mortului iar muierile țipau pe uliță pentru cel adormit[42].

Nu vroiau să-și îngroape morții lunea sau miercurea și făceau focuri în curte în Joia Mare și de Bunăvestire și întindeau masă ca să vină morții să mănânce și aruncau apă pe pajiști ca morții să vină și să bea apa[43].

Un sinonim, din timpul Sfântului Sava, pentru superstiții: bobonășaguri[44].

Împăcarea lui Apaffi cu Sfântul Sava se face în 1675[45]. Însă același, în 2 iulie 1680, constituie „un scaun de judecată” pentru Sfântul Sava[46].

Paginile 79-80: despre inventarul lucrurilor confiscate Sfântului Sava. În mod integral, inventarul e regăsibil în p. 97-107.

Când a fost eliberat din temniță, Sfântul Sava Brancovici era bolnav de podagră[47]. Și moare fără ca nimeni „să însemneze cel puțin data și locul morții sale”[48].

Și cei care au făcut inventarul au trecut în el tot ce au găsit în casa Sfântului Sava. Ca spre exemplu: un ciucure turcesc uzat, un orologiu de perete[49], două cești de argint, „două bucăți de postav englez roșu mâncate de molii”, o mulțime de litere românești[50], un topor turcesc cu coadă argintie[51],  o cingătoare roșie uzată, doi pinteni de argint turcesc[52] etc.

Și știm toate aceste nimicuri…dar nu știm cum a murit Sfântul Sava…


[2] At.[anasie] Marianu Marienescu, Colinde, culese și corectate de autor, Ed. Imprimeria Naționalĕ, Bucuresci, 1861, 198 p.

[3] L-am.

[4] Mihail Eminescu, Poesii, Ed. librăriei Socec & Comp., București, 1884, 307 p.

[5] Idem, p. IV.

[6] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), Ed. Cartea Românească, Cluj, 1939, 126 p.

[7] Idem, p. 3.

[8] Idem, p. 14.

[9] Idem, p. 17.

[11] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), op. cit., p. 22.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 23.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 24.

[16] Idem, p. 31.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 33.

[19] Idem, p. 34.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 35.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 36.

[25] Idem, p. 37.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 38.

[29] Idem, p. 41.

[30] Idem, p. 56.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 56-57.

[33] Idem, p. 57.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 58.

[36] Idem, p. 60.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 61.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 64.

[42] Idem, p. 68.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 69.

[45] Idem, p. 72.

[46] Idem, p. 74.

[47] Idem, p. 85.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 97.

[50] Idem, p. 98.

[51] Idem, p. 99.

[52] Idem, p. 101.

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [26]

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Mâncarea de carne cu sânge e un păcat înaintea Domnului [14, 33]. Iar Domnul nu răspunde rugăciunii lui Saul [14, 37].

În 14, 39, Domnul e recunoscut ca fiind viu [zi] de către Saul. El e viu și l-a mântuit [sosas] pe Israil întotdeauna [Ibidem].

Saul, în rugăciunea sa de la 14, 41, folosește de două ori expresia „Domnul Dumnezeul lui Israil” [Chirie o Teos Israil]. Și așteaptă de la El răspuns [Ibidem].

Și Dumnezeu îi răspunde prin sorți, indicându-l pe Ionatan [14, 42]. Iar poporul Îl recunoaște și el pe Domnul ca fiind viu și era conștient de faptul că Dumnezeu a lucrat prin Ionatan [14, 45].

Domnul Savaot îl trimite pe Saul să se lupte cu Amalic [15, 2-3]. Și trebuie să-l distrugă și să-l anatematizeze [15, 3].

Și pentru că Saul a păcătuit din nou, „cuvântul Domnului a fost către Samuil” [15, 10] și i-a vestit păcatul lui Saul [15, 11].

Potrivit VUL, 15, 11 începe cu „paenitet Me” [Îmi pare rău]. Îmi pare rău pentru că L-am pus rege pe Saul. Așa cum apare în ed. BOR 1988 și 2001, NAB, LND [Io Mi pento], KJV [It repenteth Me].

Însă în LXX, la 15, 11, avem: „Îți cer stăruitor [paracheclime] ca împărăția lui Saul întru împărăție…”, după care i se vestește păcatul.

Iar Samuil „s-a descurajat” auzind cele revelate lui de Domnul și „a strigat cu glas tare către Domnul toată noaptea” [15, 11].

A doua zi îi vestește lui Saul că a făcut rău înaintea Domnului [15, 19] și că ascultarea glasului Domnului e mai importantă decât jertfele [15, 22]. Căci disprețuirea cuvântului Domnului duce la disprețuirea ta de către El [15, 23].

Saul vrea să se închine Domnului Dumnezeului lui Samuil [15, 25] dar Samuil îi profețește din nou faptul că regalitatea i-a fost dată de Dumnezeu unuia mai bun decât el [15, 28].

I Sam.15, 29, în LXX, are următorul conținut: „și [Dumnezeu] va împărți [dieretisete] Israilul în două, și nu se va întoarce, și nu-I va părea rău, căci nu este ca omul ca să Îi pară Lui rău”. Profeție care s-a împlinit în istoria lui Israil, pentru că poporul s-a divizat. Iar textul LXX e regăsibil în ed. BOR 2001.

VUL ne oferă varianta: „Astfel El va fi învingător în Israil [Triumphator in Israhel] [și] nu Se va reține și nici nu Se va întoarce spre căință, căci nu este om ca să aibă nevoie de pocăință”.

În ed. BOR 1988 însă avem textul: „Și nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel și nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască”. Iar ediția sinodală din 1988 e varianta WTT: „Astfel tăria/ slava lui Israel [nețah Israil] nu va minți și nu Se va căi, căci nu este om ca să Se căiască”.

Varianta WTT e preluată în NAS, NEG [Celui qui est la force d’Israël], NLT [And He who is the Glory of Israel], MGK [unde avem sintagma o Ishiros tu Israil/ Cel tare al lui Israil].

În concluzie, voia lui Dumnezeu se va împlini cu Israil, pentru că El este ferm în deciziile Sale.

Samuil îl ucide pe Agag înaintea Domnului [15, 33] și a plâns pentru că Domnul S-a căit pentru alegerea lui Saul [15, 34].

Însă Domnul îi vorbește lui Samuil și îl trimite în casa lui Iesse/ Iesei[1] din Vitleem [16, 1] pentru ca să îl ungă pe viitorul rege [16, 3].

Dumnezeu privește în inima omului și nu la fața lui [16, 7]. De aceea Domnul îl găsește pe David ca fiind bun [16, 12] pentru regalitate.

Și Samuil l-a uns pe David în mijlocul fraților lui și atunci „a sărit Duhul Domnului peste David” [efilato Pnevma Chiriu  epi David] [16, 13]. S-a umplut David de harul lui Dumnezeu.

Însă când David s-a umplut de har în urma ungerii lui ca rege al lui Israil, „Pnevma Chiriu apesti apo Saul” [Duhul Domnului s-a retras/ s-a îndepărtat de la Saul] [16, 14].

Și dacă s-a retras harul dumnezeiesc din ființa lui, a început să-l înăbușe pe el „pnevma poniron para Chiriu” [un duh rău de la Domnul] [Ibidem]. Nu trimis de Domnul ci căruia Domnul i-a îngăduit, datorită păcatelor lui, să îl chinuie pe Saul.

Slujitorii lui Saul erau conștienți de faptul că Domnul este cu David [16, 18]. De aceea, când David cânta din liră [tin chiniran][2], duhul cel rău se îndepărta de la Saul [16, 23].

Sfântul David folosește sintagma „ta stratefmata tu Teu tu zontos” [oștirile/ armatele Dumnezeului Celui viu] în I Sam. 17, 26, cf. MGK[3]. Ea repare, în aceeași ediție scripturală, și în 17, 36. În LXX, la 17, 36, avem sintagma la singular: „parataxin Teu zontos”, așa după cum au preluat-o și ed. BOR 1988 și 2001. Și credem că sintagma, în acest context, se referă la Puterile cerești și nu la oștirea lui Israil. Pentru că ea e pusă în relație directă cu Dumnezeul cel viu și nu cu perspectiva tranzitorie a lui Israil.

Domnul l-a scos pe David din mâna leului și a ursului [17, 37]. Și el luptă împotriva lui Goliat „în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oștirii lui Israil” [17, 45].

Și din cuvintele lui David reiese perspectiva dublă și, în același timp, concomitentă asupra relației lui Dumnezeu cu creația Sa. Pentru că El e, în același timp, Dumnezeul Oștirilor cerești dar și Dumnezeul armatei lui Israil. Căci El are o relație cu Îngerii dar și cu oamenii și cele două relații ale lui Dumnezeu nu sunt separate ci concomitente.

Iar David îi profețește lui Goliat că Domnul îl va da în mâna lui și-l va ucide [17, 46]. Și această biruință anunțată se va constitui într-o nouă dovadă a faptului că „Dumnezeu este în Israil” [estin Teos en Israil] [Ibidem]. Că Dumnezeu e viu și lucrează în mijlocul acestui popor.

Astfel, adunarea [i ecclisia[4]] lui Israil va cunoaște că Domnul nu mântuiește/ salvează cu ajutorul armelor ci El Însuși a dus acest război [17, 47].

În cele din urmă și Saul înțelege că Domnul e cu David [18, 12, cf. MGK și 18, 14, 28 cf. LXX]. Iar în jurământul de la 19, 6, el Îl mărturisește pe Domnul ca fiind viu.

Însă „duhul cel rău al lui Dumnezeu” [pnevma Teu poniron] (căci și demonii sunt creaturile Sale) a venit peste Saul [19, 9] și l-a instigat la ucidere. Dar și Duhul lui Dumnezeu [Pnevma Teu] a venit peste trimișii lui Saul și i-a făcut să profețească [19, 20].

Alte două rânduri de trimiși ai lui Saul încep să profețească [19, 21]. Și cu toate că era chinuit de demoni, peste Saul a venit Duhul lui Dumnezeu și a început să profețească [19, 23]. Iar Saul a profețit, dezbrăcat de hainele lui, o zi și-o noapte [19, 24]. Și toate acestea s-au petrecut pentru că Domnul este viu [20, 3; 20, 21].

Ionatan folosește sintagma „Domnul Dumnezeul lui Israil” [20, 12]. Iar Domnul e Cel care îi trimite pe oameni [20, 22]. Și Domnul e luat martor până în veac [20, 23], pentru că David și Ionatan fac jurământ „în numele Domnului” [20, 42].

David așteaptă să cunoască ce va face Dumnezeu cu el [22, 3]. Iar slujitorii lui Saul nu îndrăznesc să-i omoare pe preoții Domnului [22, 17].

Și Domnul îi vorbește lui David, care aștepta să cunoască voia Lui cu el, și Acesta îl trimite să lupte împotriva străinilor [23, 2]. Pentru că El îi va da pe străini în mâinile sale [23, 4].

Domnul răspunde rugăciunii lui David [23, 11, 12] și îl apără [23, 14].

Iar Ionatan a venit la David și „i-a întărit [ecrateosen] mâinile lui în Domnul” [23, 16]. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oamenii duhovnicești la întărirea/ la dinamizarea noastră.

Legământul se face înaintea Domnului [23, 18]. Și El este Cel care binecuvintează [23, 21]. Iar David îl respectă pe Saul ca pe unsul/ hristosul Domnului [24, 7].

Domnul e Cel care judecă între oameni [24, 13, 16] și decide asupra noastră [24, 9]. Și El răsplătește cu bine celor care fac bine [24, 20].

Saul înțelege că David e viitorul rege al lui Israil [24, 21]. Abigea [5] Îl declară viu pe Domnul [25, 26] și recunoaște că David face războiul Domnului [25, 28]. Aceeași femeie, la 25, 29, folosește expresia „în legătura vieții către Domnul Dumnezeu”, arătând că viața adevărată e viața cu Dumnezeu.

Dacă Ionatan folosise sintagma la 20, 12, David o folosește la 25, 32: „Domnul Dumnezeul lui Israil”. Și David Îl binecuvintează pe Dumnezeu pentru că a trimis-o pe Abigea înaintea sa [Ibidem].

Aceeași sintagmă și la 25, 34, David declarându-L pe Dumnezeu ca viu. Și El îl lovește pe Nabal și acesta moare [25, 38]. Iar David Îl binecuvintează pe Domnul pentru că l-a judecat pe Nabal [25, 39].

David afirmă că Dumnezeu e viu și la 26, 10; 26, 16. Și numai Domnul poate să-l lovească pe Saul [26, 10], pentru că acesta e unsul Lui [26, 9; 26, 16].

Domnul face să cadă uimire peste oamenii care dorm [26, 12]. Iar David îi blestemă pe fiii oamenilor înaintea Domnului [26, 19]. Căci aceștia vor să-l scoată din „moștenirea Domnului” [clironomia Chiriu][6] [Ibidem], îndemnându-l să slujească „altor dumnezei” [Ibidem].

În 26, 20 David folosește expresia „prosopu Chiriu” [feței Domnului].

Și el a înțeles că Domnul l-a dat în mâinile lui pe Saul [26, 23] și mărturisește că Îl așteaptă pe Domnul ca să îl scoată din toată strâmtorarea/ nenorocirea [ec pasis tlipseos] [26, 24].

Domnul nu îi răspunde lui Saul [28, 6] și din acest motiv el apelează la o ventrilocă [28, 7]. Dar când se jură, Saul îl declară pe Dumnezeu ca viu în fața femeii [28, 10]. Iar demonul, care e văzut de ea ca „ieșind din pământ” [28, 14], se dă drept Sfântul Samuil [28, 16][7].

Și din îngăduința Domnului, demonul îi spune lui Saul că Domnul S-a îndepărtat de el [28, 16] și că domnia i-o va da lui David [28, 17]. Și aceasta se va petrece pentru că Saul nu a ascultat „glasul Domnului” și nu a împlinit „urgia mâniei Lui în Amalic” [28, 18].  De aceea Domnul îl va da străinilor pe Israil [28, 19].

Iar din faptul că Domnul i-a vorbit lui Saul prin demoni înțelegem cât decăzuse acesta. Cât se satanizase.

Și Aghus[8] Îl declară pe Dumnezeu ca viu [29, 6]. Iar potrivit MGK, David era pentru Aghus un om bun, „ca Îngerul lui Dumnezeu [os Anghelos Teu]” [29, 9].

Tot în MGK, la 30, 6, găsim amănuntul că David „s-a întărit [ecrateoti] în Domnul Dumnezeul lui”. Amănunt existent și în VUL: „confortatus est…in Domino Deo suo” dar inexistent în LXX.

David întreabă pe Domnul și El îi răspunde [30, 8]. Iar David se jură pe Dumnezeu la cererea egipteanului găsit pe câmp [30, 11, 15-16] și are conștiința că Dumnezeu i-a ajutat să-i biruie pe amaliciți [30, 23].


[1] În ed. BOR 1988 și 2001.

[3] Pentru că nu există I Sam. 17, 12-31 în LXX, ediția Alfred Rahlfs.

[4] Singura apariție textuală în I Sam, cf. LXX.

[5] Care apare ca Abigail în ed. BOR 1988 și 2001, formă pe care o găsim în VUL. Aceeași formă a numelui, ca în LXX, avem și în MGK: Abigea.

[6] Sintagma clironomia Chiriu, de la I Sam. 26, 19, e unică în această carte.

[7] Iar LXX păstrează dialogul dintre Saul și demon, ca dialogul dintre Saul și Samuil.

[8] În ed. BOR 1988 și 2001: Achiș. Preluare din VUL, unde găsim forma Achis. În WTT: Akiș.

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [25]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Când a plecat de la Samuil, Dumnezeu i-a schimbat [metestrepsen] lui Saul inima [cardian] în alta [10, 9]. I-a dat altă inimă. Adică l-a umplut de har în ființa sa și l-a făcut să aibă alte simțiri, simțiri duhovnicești.

Prin expresia „ilato ep’ afton” [10, 10] se anunță prezența Duhului lui Dumnezeu în persoana lui Saul. Ea apare de 4 ori în LXX: la Jud. 14, 6; 14, 19; 15, 14 și aici, în I Sam. 10, 10.

Corelativul din VUL este „insilivit super eum” [a venit peste el]. La fel e și în L 45: „geriet über ihn” sau în MGK: „epilten ep’ afton”.

Însă în LXX putem traduce ilato ep’ afton Pnevma Teu și prin a sărit peste el Duhul lui Dumnezeu sau cu a țâșnit peste el Duhul lui Dumnezeu.  În ambele situații vorbindu-se despre venirea rapidă a harului lui Dumnezeu în Saul.

Astfel, I Sam. 10, 10 atestă venirea harului dumnezeiesc în Saul și faptul că el a început să profețească. Și el a profețit în mijlocul Profeților [Ibidem]. Nu știm însă conținutul profeției lui.

Samuil adună poporul către Domnul în Massifa [10, 17] și le spune ce zice Domnul Dumnezeu [10, 18]. Și Dumnezeu le amintește că i-a scos din Egipt dar că ei L-au disprețuit și au cerut un rege [10, 18-19].

Iar aici, la 10, 19, Dumnezeu le spune că El este Mântuitorul [Sotir] lor din toate relele și necazurile pe care le au. Și I Sam. 10, 19 e primul și singurul loc din această carte în care Dumnezeu li Se revelează ca Mântuitor.

În locul Mântuitorului lor ei au cerut un rege. Și cererea regalității de către popor a fost o disprețuire/ o respingere a Lui.

Cu toate acestea, Dumnezeu îl descoperă pe Saul [10, 22] și Samuil îl arată pe Saul poporului ca pe cel ales de Domnul [10, 24].

Drepturile regelui au fost scrise și puse înaintea Domnului [10, 25]. Iar Saul s-a întors în casa lui din Gavaa, împreună cu „fiii puterilor, cărora Domnul le-a atins [ipsato] inimile lor” [10, 26].

Și 10, 26 e singurul loc din I Sam. în care se vorbește despre atingerea lui Dumnezeu de inimile oamenilor.  Și e, totodată, o sintagmă unică în LXX.

Atingere care, ca și în cazul coborârii harului în om, vorbește despre umplerea oamenilor de slava lui Dumnezeu.

Din 11, 6 aflăm că Duhul Domnului a sărit pe [efilato] Saul și acesta s-a mâniat foarte pe ammaniți. Adică harul dumnezeiesc l-a cuprins cu repeziciune și el s-a umplut de râvna de a lupta împotriva dușmanilor lui Israil. De aceea, văzând gestul lui plin de har, „a venit extazul Domnului [epilten ecstasis Chiriu] peste poporul lui Israil și au strigat tare, ca un singur om” [11, 7]. Pentru că trăind o vedere dumnezeiască au înțeles că dorința lui Saul e de la Dumnezeu.

Și Saul, ieșind victorios, a avut conștiința că „astăzi, Domnul a făcut mântuire [sotirian] în Israil” [11, 13]. Pentru că a simțit ajutorul dumnezeiesc în timpul luptei.

Iar Samuil îl unge din nou rege pe Saul, în fața întregului popor, în Galgala, înaintea Domnului și aduce „jertfe și împăcări înaintea Domnului” [11, 15].

Samuil cere răspunsul poporului înaintea Domnului [12, 3] și Domnul e martor [martis][1] pentru el [12, 5-6]. Și Samuil se judecă cu poporul înaintea Domnului [12, 7].

I Sam. 12, 6-17 reprezintă judecarea poporului de către Samuil. Iar din predica lui reiese faptul că Dumnezeu a ajutat continuu Israilul. Iar poporul trebuie să se teamă de Domnul și să Îi slujească Lui. Să meargă după Domnul [opiso Chiriu] [12, 14].

Providența dumnezeiască este exprimată la 12, 15 sub forma: „este hir Chiriu epi imas” [mâna Domnului va fi peste voi]. Pentru că mâna Lui ajunge până la noi și ne ajută, când împlinim poruncile Lui sau ne stă împotrivă, când păcătuim.

La rugăciunea lui Samuil, Domnul va face ceva în ochii poporului [12, 16], în fața lor. El va striga către Domnul și Acesta „va da glasuri și ploaie” [12, 17]. Astfel ei vor cunoaște și vor vedea ce mare rău e înaintea Domnului faptul de-a fi cerut un rege [Ibidem].

Și Domnul a dat glasuri și ploaie la cererea lui Samuil și tot poporul s-a înfricoșat foarte de Domnul [12, 18].

În 12, 19, poporul îi cere să se roage pentru el. Și îl roagă folosind expresia: „pros Chirion Teon su” [către Domnul Dumnzeul tău]. Nu în sensul că poporul ar fi avut un alt Dumnzeu decât al lui Samuil ci în sensul că ei recunoșteau intimitatea lui Samuil cu Domnul. Cu alte cuvinte: roagă-te lui Dumnezeu cu prietenia și îndrăzneala pe care o ai față de El.

Poporul se temea de moarte și își recunoaște păcatul [Ibidem] iar Samuil îi cere să nu se îndepărteze de la urmarea Domnului și de la slujirea Domnului „din toată inima” [en oli cardia] [12, 20].

Domnul nu-l va respinge pe poporul Lui din cauza „numelui Lui celui mare” [12, 22]. Pentru că Lui i-a plăcut să-l primească „întru popor al Lui”, ca pe poporul Lui [Ibidem].

Și e nevoie de rugăciune înaintea Domnului, de slujire a Lui și de a trăi pe calea cea bună și dreaptă [12, 23].

Însă Saul păcătuiește [13, 9] și Samuil îi confirmă faptul că a păcătuit împotriva Domnului și că va pierde domnia [13, 13-14]. De aceea, Domnul va căuta [zitisi] om „după inima Lui” [cata din cardian Aftu] în locul lui Saul [13, 14]. Și acestui nou rege îi va porunci să conducă Israilul [Ibidem].

Pentru că Domnul dorește un rege care să-I împlinească poruncile și împlinirea poruncilor Lui te face să fii la inima lui Dumnezeu.

Ionatan se încrede în puterea lui Dumnezeu de a lucra mântuirea și prin mulți și prin puțini [14, 6]. „Și [atunci] s-a făcut extaz [egheniti ecstasis] în tabără” și au fost cuprinși de uimire și nu doreau să facă nimic altceva, căci pământul era uimit [etamvisen], pentru că „s-a făcut extaz de la Domnul” [egheniti ecstasis para Chiriu] [14, 15].

Domnul l-a mântuit pe Israil de vrăjmașii lui [14, 23] iar lui Ionatan i s-au luminat/ deschis [anevlepsan] ochii [14, 27], în sensul unei vederi duhovnicești.

Ionatan e conștient de faptul că a avut o experiență mistică, pentru că mărturisește că ochii lui „au văzut” [idon] [14, 29]. Iar cum el nu era orb, verbul a vedea de la 14, 29 indică  vederea duhovnicească și nu pe cea fizică.


[1] Aici, în I Sam. 12, 5 avem de trei ori amintit cuvântul martor și asta pentru prima dată în această carte.

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [24]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

Domnul Își va ridica un preot credincios [ierea piston], care va fi în toate după inima și sufletul Său [2, 35]. Domnul Își va zidi Sieși casă credincioasă [icon piston] și aceasta „va avea trecere înaintea Hristosului meu [enopion Hristu Mu] în toate zilele” [Ibidem]. O prorocie, în mod evident, despre Biserica lui Hristos și despre relația de mare intimitate dintre Hristos și Biserica Sa.

În vremea lui Samuil, cuvântul Domnului era cinstit [rima Chiriu in timion] dar nu era vedenie care să aleagă/ să distingă [uc in orasis diastellusa] [3, 1][1]. Deși revelația dumnezeiască anterioară era cinstită în popor, totuși nu exista un văzător de Dumnezeu care să înțeleagă, în mod profund și actual, voia lui Dumnezeu cu Israil.

Și acesta e motivul pentru care Domnul I Se revelează lui Samuil chemându-l pe nume de 4 ori [3, 4; 3, 6; 3, 8; 3, 3, 10]. Și cu toate că Samuil nu Îl cunoștea pe Dumnezeu [gnone Teon] din punct de vedere extatic, pentru că nu i Se revelase lui cuvântul Domnului [apocaliftine afto rima Chiriu] [3, 7], acesta îi răspunde de fiecare dată. Însă Ili a înțeles că Samuil a fost chemat [checlichen] de Domnul [3, 8].

De aceea Ili îl învață pe Samuil să-i răspundă Domnului cu cuvintele: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă! [lali Chirie oti acui o dulos Su]” [3, 9].

Prima revelare a lui Dumnezeu făță de Samuil e cuprinsă la 3, 11-14. Domnul îi spune că El face/ împlinește  cuvintele Lui în Israel și toți vor auzi ce va face Domnul cu ambele urechi [3, 11], adică în mod profund.

Domnul prorocește că va judeca casa lui Ili, pentru că fiii lui au vorbit de rău pe Dumnezeu [cacologuntes Teon] și el nu i-a pedepsit [3, 12-13]. Și Domnul Se jură că nedreptatea casei lui Ili nu va fi ștearsă prin tămâie și jertfe [3, 14].

Și când Ili îl obligă pe Samuil să îi spună conținutul vedeniei sale de noapte [3, 17], acesta îi spune totul [3, 18], încât Ili recunoaște că e Domnul, că El i S-a revelat și că El va face ce e bun înaintea Sa [Ibidem].

Domnul a fost mereu cu Samuil și cuvintele Domnului nu au căzut la pământ [3, 19], pentru că ele s-au împlinit.

Tot Israilul află că Samuil este „credincios întru Profet Domnului” [3, 20; 3, 21], pentru că Domnul continuă să Se arate/ să Se reveleze lui Samuil în Silom [2]/ Șilo[3] [3, 21].

Cei străini [allofili] s-au adunat împreună ca să lupte cu Israil și pentru că nu au întrebat pe Domnul au murit 4.000 de bărbați din poporul lui Israil [4, 1-2]. Poporul învins și-a dat seama că greșise Domnului [4, 3] însă, fără să Îl întrebe pe Domnul ce să facă, au luat cu forța chivotul Domnului pe câmpul de luptă [4, 4].

Și la I Samuil 4, 4 întâlnim pentru prima dată în LXX sintagma: catimenu Heruvim [Cel care șade pe Heruvimi], care a fost încetățenită în rugăciunile și în imnografia ortodoxe și pe care o regăsim la II Sam. 6, 2; I Cron. 13, 6; Dan. 3, 55.

Deși poporul se bucură când vede chivotul Domnului și strigă cu putere [4, 5] iar străinii recunosc că dumnezeii sunt cu Israel [4, 6], Israelul mai pierde în luptă încă 30.000 de oameni, chivotul Domnului e capturat de străini și Ofni și Finees, după cum prorocise Domnul, mor în aceeași zi [4, 10-11].

Ili, a cărui inimă era uimită pentru chivotul lui Dumnezeu [in i cardia aftu exestichia peri tis chivotu tu Teu] [4, 11], a murit la primirea veștii că chivotul lui Dumnezeu a fost luat [4, 17].

Femeia lui Finees naște un băiat la primirea veștii îngrozitoare și acesta primește numele Ue Varhavot [4] [4, 19-21], care explică lucrarea lui Dumnezeu cu Israel: „s-a dus/ a plecat slava lui Israil, întru [aceea] că a fost luat chivotul  Domnului” [apochiste doxa Israil en to limftine tin chivoton Chiriu] [4, 22].

Însă Domnul nu Își lasă batjocorit chivotul, pentru că mâna Sa îi înconvoaie/ îi împovărează pe cei din Azotos[5]/ Așdod[6] [5, 3; 5, 6].

Și se explică aici și ce a însemnat împovărarea mâinii lui Dumnezeu asupra acestora: „i-a chinuit pe ei și i-a lovit pe ei în șezuturile lor” [evasanisen aftus che epataxen aftus is tas edras afton] [5, 3][7], pentru că a adus peste ei bube supurătoare și înmulțirea șoarecilor [5, 6].

Cei din Azotos recunosc că mâna Domnului e grea [sclira] când pedepsește [5, 7]. Și cei din Ghetteos[8]/ Gat[9], [5, 9] cât și cei din Ascalon[10]/ Ecron[11] [5, 11-12], au simțit mâna grea a Domnului care răzbuna capturarea chivotului Său.

Pământul străinilor se umple de șoareci datorită posedării ilegale a chivotului Domnului [6, 1]. De aceea ei îi restituie lui Israil chivotul Domnului, dimpreună cu daruri [6, 2-14].

Cei doi boi care cărau chivotul ajung în țarina lui Osie din Betsamis [Osie ton en Betsamis][12] și au fost aduși ardere de tot Domnului [6, 14].

Se aduc și alte jertfe Domnului în acea zi [6, 15] în Betsamis. Dar pentru că fiii lui Iehonias nu au avut bună plăcere pentru chivotul Domnului [6, 19], El a lovit Betsamisul și au murit 50.070 de oameni [Ibidem].

Iar lovirea poporului de către Domnul e caracterizată la 6, 19 drept: „plagă foarte mare” [plighin megalin sfodra].

La I Sam. 6, 20 se vorbește despre sfințenia lui Dumnezeu, despre însușirea de Sfânt a lui Dumnezeu prin gura celor din Betsamis. Și tocmai pentru că Dumnezeu e Sfânt nu suportă păcatul, nedreptatea, lucrurile pe care El nu le dorește.

Eleazar e sfințit pentru ca să păzească chivotul legământului Domnului [tin chivoton diatichis Chiriu] [7, 1] și timp de 20 de ani de zile toată casa lui Israel a privit după Domnul [epevlepsen pas icos Israil apiso Chiriu] [7, 2]. Au mers după El, pentru că au ascultat poruncile Lui.

Samuil cere poporului ca întru toată inima să se întoarcă către Domnul și să lepede dumnezeii străini [7, 3]. Inimile lor trebuie să se pregătească către Domnul și să-i slujească numai Lui, pentru că El îi va scoate din mâinile străinilor [Ibidem].

Fiii lui Israil au îndepărtat de la ei Baalimii[13] și Astarotele[14] și „au slujit numai Domnului” [7, 4].

I Sam. 7, 5 consemnează rugăciunea lui Samuil către Domnul, care a fost făcută în Massifat [15] pentru popor. Toarnă apă pe pământ înaintea Domnului și postesc în acea zi și mărturisesc faptul că au păcătuit înaintea Domnului [7, 6].

Samuil judecă Israilul în Massifat [Ibidem]. Și când se tem de fața străinilor [7, 7], fiii lui Israil îi cer lui Samuil să nu înceteze să strige către Domnul Dumnezeu lui, pentru că erau încredințați că astfel se vor mântui de mâna străinilor [7, 8][16].

Și Samuil nu vrea să se depărteze de Domnul și nici de rugăciunea pentru Israil [7, 8, cf. ed. Biblia 1688, BOR 1914, 1988 și 2001]. De aceea mielul de lapte [arna galatinon][17] al lui Samuil adus ardere de tot Domnului, împreună cu tot poporul, a fost primit, pentru că strigătul lui Samuil către Domnul a fost ascultat [7, 9].

Domnul ajută Israilul să câștige lupta împotriva străinilor pentru că Domnul a tunat întru sunet mare [evrontisen Chirios en foni megali] în acea zi [7, 10-11]. De aici vedem că tunetul e în mâna Domnului și El îl folosește și ca pedeapsă.

Piatra pe care a pus-o Samuil a fost numită Abenezer, pentru că a spus: „până aici ne-a ajutat pe noi Domnul” [7, 12]. Și mâna Domnului a fost peste străini [ca pedeapsă și nu ca binecuvântare] în toate zilele lui Samuil [7, 13].

În Armatem [18], Samuil ridică jertfelnic Domnului [7, 17]. Iar când poporul cere rege, Samuil se roagă către Domnul [8, 6].

Și Domnul îi spune lui Samuil să asculte glasul poporului, pentru că prin această cerere pe El Îl diprețuiesc, pentru că nu mai doresc ca El să mai împărățească peste ei [8, 7]. Fiindcă poporul cerea un conducător lumesc în locul lui Dumnezeu, a Celui care a scos poporul lui Israel din Egipt și l-a condus prin pustiu.

Domnul Își amintește de slujirea la idoli a lui Israil [8, 8] și îl trimite pe Samuil să mărturisească prin mărturie și să le vestească „to dicheoma tu vasileos”[statutul regelui][19] [8, 9].

Samuil e trimisul Domnului, adică cel care spune „tot cuvântul Domnului” către popor în ceea ce privește regalitatea [8, 10]. Și statutul regelui, drepturile sale, sunt expuse la 8, 11-18 în tușe discreționare.

Nevoile și capriciile regelui vor fi motive reale pentru care poporul va striga către Domnul și nu va fi ascultat, pentru că regele este rezultatul alegerii poporului [8, 18].

Samuil a ascultat „toate cuvintele poporului” și le-a spus „întru urechile Domnului” [is ta ota Chiriu] [8, 21]. Și Domnul, Care aude ce îi spun Sfinții Lui, e de acord cu regalitatea [8, 22].

Omul lui Dumnezeu era cunoscut prin aceea că se împlineau cuvintele lui [9, 6][20]. Erau cuvinte adevărate pentru că erau insuflate de Dumnezeu.

Iar din 9, 9 aflăm că Profetul [ton Profitin] e tot una cu Văzătorul [o Vlepon]. Cu Văzătorul de Dumnezeu. Căci, mai înainte, Profeții se numeau Văzători.

Domnul i-a descoperit [apecalipsen] lui Samuil, cu o zi înainte, venirea lui Saul la el [9, 15]. Și i-a poruncit să îl ungă pe el întru conducător [is arhonta] al poporului Lui [9, 16]. Căci chiar dacă Israil va avea rege, el va fi tot poporul Lui.

Și prin Saul se va mântui poporul lui Dumnezeu din mâna străinilor, pentru că strigătul poporului a ajuns către El [Ibidem].

Însă când Samuil l-a văzut pe Saul, Domnul i S-a revelat din nou acestuia și l-a încredințat asupra faptului că el este cel care trebuie uns rege [9, 17].

Și Samuil îi spune lui Saul „cuvântul lui Dumnezeu [rima Teu]” [9, 27]. Și când a turnat uleiul pe capul lui Saul, Samuil i-a spus acestuia că Domnul îl unge și îl face conducător în poporul Domnului [10, 1]. Pentru că Domnul a lucrat și lucrează prin oameni la mântuirea noastră.

Semnul că a fost uns de Domnul [10, 1] îl va cunoaște prin aceea că se vor împlini prevestirile lui Samuil [10, 2-16]. Și Samuil îi prorocește lui Saul că se va pogorî peste el Duhul Domnului [Pnevma Chiriu] [21] și că el va profeți [10, 6]. Prin această pogorâre harică în persoana sa regele Saul „se va întoarce întru alt om” [strafisi is andra allon] [Ibidem]. Fiind un alt om.

Pentru că atunci când te umpli de harul lui Dumnezeu te faci om nou, harismatic.

Însă toate acestea s-au produs în Saul după ce Samuil l-a uns rege și pentru că Domnul a coborât în el harul Său.

Și Samuil îi spune, că atunci când se vor petrece toate aceste semne, pe care el i le prevestește, Saul va putea să facă ce va dori, pentru că Dumnezeu este cu el [10, 7].

Pentru că Dumnezeu e cu noi, atunci când ne umple de har, tocmai pentru că ascultăm voia Lui. Ascultarea de Dumnezeu face să se pogoare harul Lui în viața noastră. Însă pogorârea harului a fost darul lui Dumnezeu și nu o urmare automată a ungerii lui Saul ca rege.


[1] În ed. Biblia 1688: „și cuvântul Domnului era cinstit întru zilele acelea, [dar] nu era videnie [vedenie] să aleagă”. Și ea este credincioasă LXX-ului.

În ed. BOR 1988 textul e cu totul contrar LXX-lui: „În zilele acelea cuvântul Domnului era rar și nici vedeniile nu erau dese”.

În ed. BOR 2001 s-a revenit la LXX și s-a dat următoarea traducere: „Cuvântul Domnului însă era scump în zilele acelea; nicio vedenie nu era limpede”. Însă în Idem, n. c, p. 313, ÎPS Bartolomeu Anania echivalează pe timion cu scump/ rar (ca în ed. BOR 1988) și nu cu cinstit/ prețios/ onorabil/ de mare valoare ca în LXX.

[2] În ed. Biblia 1688.

[3] În ed. BOR 1939, 1988 și 2001.

[4] În ed. Biblia 1688, credincioasă LXX, avem Uevari Verhavoth. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001 avem Icabod, care este transliterarea numelui din ebraică, conform WTT:  Icabod, care înseamnă neslăvit.

[5] Transliterare a N. sg:  Azotos. În ed. Biblia 1688: Azot.

[6] În ed. BOR 1939, 1988, 2001: Așdod.

Adică transliterarea numelui ebraic: Așdodoh.

[7] Nu găsim textul din LXX în ed. Biblia 1688 și nici în ed. BOR 1939 și 1988. Însă în ed. BOR 2001 avem varianta explicată a ed. LXX: „Dar mâna Domnului era grea asupra celor din Așdod și i-a rănit și i-a lovit cu buboaie-n șezut”. Și ÎPS Bartolomeu Anania explică în n. e, p. 315: „Plaga bubei (egiptene) în șezut era unul din cumplitele blesteme deuteronomice (Dt. 28, 27). Buboaiele apar în straturile adipoase ale feselor și sunt extrem de dureroase”.

În VUL nu avem nimic despre pedeapsa celor din Azotios. Nici în NKJ, KJV, R60, CNS, ACF, FBJ, NAB, RSV, TOB.

[8] Transliterare a N. sg: Ghetteos.

[9] În ed. BOR 1988 și 2001.

[10] Transliterare a N. sg: Ascalon.

[11] În ed. BOR 1988 și 2001.

[12] În ed. BOR 1988: Iosua din Betșemeș. În ed. BOR 2001: Iosua din Bet-Șemeș.

[13] N sg.: Baalim.

[14] N. sg.: Astarot.

[15] În ed. BOR 1988 și 2001: Mițpa.

[16] În LXX nu există porțiunea finală a versetului al 8-lea, pe care o regăsim în ed. BOR 1988 sub forma: „Iar Samuel a zis: «Să nu fie cu mine una ca aceasta, ca să mă depărtez de Domnul Dumnezeul meu și să nu strig pentru voi întru rugăciune!»” iar în ed. BOR 2001 sub forma: „Iar Samuel a zis: «Să nu-mi fie mie una ca aceasta, să mă îndepărtez eu de Domnul, Dumnezeul meu, și să nu strig pentru voi rugându-mă!»”.

Nici în MGK și VUL nu există pasajul luat în discuție.

Însă îl găsim în ed. Biblia 1688: „Și zise Samuil: «Să nu mi să facă mie să mă depărtez de la Domnul Dumnezeul mieu, ca să nu strig pentru voi, rugându-mă»”.

Și în ed. BOR 1914: „și zise Samuil să nu fie mie ca să mă depărtez de Domnul Dumnezeul meu, ca să nu strig pentru voi rugându-mă”.

Însă textul cu pricina nu apare în ed. BOR 1939, ci numai că străinii sunt filistenii, după cum spune și MGK, VUL, L 45, KJV.

Edițiile L45, KJV, GNV, NAB, TOB, YLT, LBA, JPS, IEP, LND, LSG, LEI, BGT, LXE nu conțin textul existent în unele ediții românești.

[17] Care încă suge la oaie.

[18] În ed. Biblia 1688: Armathem. În ed. BOR 1914: „Armatem”. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001: Rama.

[19] În ed. Biblia 1688: „direptul [dreptul] împăratului”. În ed. BOR 1914: „dreptul împăratului”. În ed. BOR 1939, 1988 și 2001: „drepturile regelui”.

[20] Am început să scriu aici pe 16 februarie 2013, când am reluat munca susținută la carte.

[21] E prima apariție textuală a sintagmei Duhul Domnului în I Samuil.

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [23]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

2. 4. Cărţile I şi II ale lui Samuil

 

Prima carte a lui Samuil face prima referire la Dumnezeu în 1, 3, unde apare sintagma: Domnul Dumnezeu Savaot [Chirio Teo Savaot]. Dumnezeu este numit aici, pentru a doua oară în LXX, ca Dumnezeu Savaot, ca Dumnezeul Oştirilor cereşti, prima referinţă scripturală fiind aceea de la Iisus 6, 17.

Elcana o iubea pe Anna mai mult decât pe Fennana pentru că era conştient de faptul că Dumnezeu închisese pântecele ei [1, 5]. Astfel compensa prin iubirea lui nefericirea femeii.

Dumnezeu nu dăduse prunc Annei şi de aceea ea era descurajată [1, 6]. Ana stă înaintea Domnului în Silo [1, 9] şi se roagă către Domnul cu sufletul îndurerat şi plângând [1, 10].

În făgăduinţa sa de la 1, 11, Anna I se adresează lui Dumnezeu cu cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu, Savaot” arătând o profundă comuniune şi încredere în Dumnezeul mântuirii ei. Ea se simte înaintea Domnului o roabă umilită a Sa şi mărturiseşte faptul că Domnul Se uită la cel care I se roagă Lui [1, 11].

Anna înmulţeşte rugăciunea înaintea Domnului [1, 12] şi rugăciunea ei faţă de Domnul era o vorbire cu El în inima ei [en ti cardia aftis] [1, 13]. Rugăciunea Annei e o paradigmă a rugăciunii isihaste, a rugăciunii în lăuntrul inimii, care se înalţă către Dumnezeu fără glas, în tăcere abisală.

Ili o alungă pe Anna de la faţa Domnului crezând că e beată de vin [1, 14]. Însă Anna îi spune preotului că ea îşi varsă sufletul ei înaintea Domnului [echeo tin psihin mu enopion Chiriu] [1, 15].

Ili o binecuvintează pe Anna ca să meargă în pace şi se roagă ca Dumnezeul lui Israel să-i împlinească cererea ei [1, 17].

Anna se închină Domnului [1, 19] şi când naşte copil îi pune numele Samuil, pentru că l-a cerut de la Domnul Dumnezeu Savaot [1, 20].

Acesta va fi adus, după înţărcare, pentru ca să fie văzut de faţa Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna [1, 22]. Cel care era închinat Domnului era văzut de către Dumnezeu mereu, pentru că Lui i-a fost dăruit.

Elcana e de acord cu soţia lui şi vrea ca vorbele femeii să stea [1, 23]/ să fie adeverite de către Domnul. Şi Domnul acceptă dorinţa celor doi pentru Samuil şi acesta este adus de către ei înaintea Domnului [enopion Chiriu] [1, 25].

Sintagma înaintea Domnului apare la 1, 9; 1, 11; 1, 15; 1, 25; 2, 11; 2, 17; 2, 18; 2, 21; 2, 29; 2, 30; 3, 21; 6, 20; 7, 6**; 10, 25; 11, 15**, 12, 3; 12, 7; 12, 17; 15, 19; 15, 33; 23, 18; 26, 19; 26, 24.

Rugăciunea se face către Domnul [pros Chirion] [1, 26; 7, 5; 7, 8; 8, 6] iar rugăciunea Annei către El a fost ascultată, pentru că Domnul a răspuns la cererea ei [1, 27]. Pentru aceasta ea îl dă/ îl împrumută[1] [chihro] pe Samuil Domnului pentru toată viaţa lui, pentru ca el să fie folositor Domnului [1, 28].

Cântarea Annei (2, 1-10) e una profund teologică.

Anna mărturiseşte că inima ei s-a întărit, s-a făcut fermă, curajoasă întru Domnul şi cornul ei/ încrederea ei s-a înălţat întru Dumnezeu [2, 1], tocmai pentru că El a auzit-o. Primind un copil de la Domnul, ea a putut să-şi deschidă larg gura, să vorbească cu putere împotriva vrăjmaşilor ei, pentru că s-a bucurat întru mântuirea Domnului [2, 1].

Cuvântul mântuire [sotiria] apare aici pentru a treia oară în LXX şi pentru Anna mântuire înseamnă trecerea de la tristeţe la bucurie, pentru că Domnul i-a ascultat cererea şi i-a dat să nască copil[2].

Nimeni nu e Sfânt ca Domnul şi nimeni nu e Drept ca Dumnezeul nostru, pentru că numai El este Sfânt cu adevărat [2, 2]. Dumnezeu este Domnul înţelegerilor [gnoseon]/ al cunoştinţelor[3] şi El Îşi pregăteşte cu tărie/ cu consecvenţă scopurile Sale [2, 3].

Domnul este Cel care omoară şi învie, îi coboară în Iad şi îi ridică pe oameni de acolo [2, 6]. Și subliniem faptul că substantivul adis/ Hades sau Iad la genitiv apare pentru prima şi ultima dată în I Samuil aici, la 2, 6.

Domnul este Cel care îi sărăceşte şi îi îmbogăţeşte pe oameni, Cel care îi umileşte şi îi înalţă [2, 7]. El ridică din pământ pe omul nevoiaş şi din grămada de gunoi pe cel sărac, pe cei plini de păcate, pentru ca ei să fie printre stăpânitorii pământului [2, 8], adică printre Sfinţii Lui.

Tronul slavei dumnezeieşti va fi moştenirea celor Sfinţi [2, 8].

El dă rugăciunea duhovnicească celui care se roagă continuu, pentru că aceasta e un dar dumnezeiesc [2, 9]. El binecuvintează anii celui Drept şi adevărata tărie a bărbatului  nu e puterea lui [2, 9], ci sfinţenia lui.

Domnul îl slăbeşte pe potrivnicul/ pe adversarul Său, adică pe diavol [2, 10], pentru că El este Sfânt. Adevărata laudă a omului e aceea că Îl înţelege şi Îl cunoaşte pe Domnul [2, 10]. Tot aici, în ultimul verset al cântării, e profeţită înălţarea cu trupul la cer a Domnului şi tunetul/ uimirea pe care au avut-o Puterile cereşti văzând că Domnul Își înalţă umanitatea pe care Şi-a asumat-o, pentru vecie, de-a dreapta Tatălui.

Finalul v. 10 vorbeşte despre Judecata universală, despre tăria duhovnicească dată Sfinţilor şi despre înălţarea cornului lui Hristos, adică despre cunoaşterea slavei lui Hristos de către întreaga creaţie.

Samuil rămâne să slujească feței Domnului [liturgon to prosopo Chiriu] [2, 11; 2, 18; 3, 1] în timp ce fiii preotului Ili nu-L cunoșteau pe Domnul [2, 12]. Și nu-L cunoșteau pentru că erau limi/ pedepse/ epidemii ale casei lui Ili[4].

Din cauza imixtiunii lor trufașe în viața liturgică a poporului, păcatul fiilor lui Ili era foarte mare înaintea Domnului, pentru că ei respingeau jertfa Domnului [itetun tin tisian Chiriu] [2, 17]. Iar sintagma jertfa Domnului are singura apariție textuală la I Sam. 2, 17 în cărțile I și II ale lui Samuil.

Ili îi binecuvintează pe Elcana și Anna ca Domnul să le dea un urmaș în locul celui dat, care folosește Domnului [anti tu hreus u ehrisas to Chirio] [2, 20], adică în locul lui Samuil. Și Domnul a cercetat-o/ a vizitat-o pe Anna [epeschepsato[5] Chirios  tin Annan] [2, 21] și ea a născut 3 fii și două fiice [Ibidem].

Ili folosește sintagma poporul Domnului [tu lau Chiriu] la 2, 23 și 2, 24.

Pentru păcatele făcute între noi trebuie să ne rugăm Domnului [2, 25].

Iar fiii lui Ili nu ascultă de glasul tatălui lor pentru că Domnul dorea să-i distrugă [Ibidem].

Samuil, spune 2, 26, era bun [agaton] și cu Domnul și cu oamenii.

Sintagma omul lui Dumnezeu [antropos Teu] de la 2, 27 se regăsește și la 9, 6 și 9, 10 și se referă la o persoană contemporană, pentru că acesta a venit la Ili. Și omul lui Dumnezeu îi vestește cuvinte din partea Domnului [2, 27].

El îi reamintește lui Ili faptul că Domnul S-a descoperit casei tatălui său în Egipt [Ibidem] și că a ales casa tatălui său pentru ca să-I slujească Lui cele preoțești [2, 28].

Însă Ili a privit cu ochi nerușinat spre tămâia și jertfa Domnului, pentru că și-a cinstit fiii în loc să Îl binecuvinteze pe Domnul [2, 29].

În 2, 30 regăsim sintagma „Domnul Dumnezeul lui Israil”. Și dacă odinioară Domnul spusese că acea casă va avea trecere înaintea Lui, acum Domnul spune că nu va mai fi așa [Ibidem]. Pentru că El îi slăvește pe cei care Îl slăvesc pe El și îi disprețuiește pe cei care Îl disprețuiesc [Ibidem].

Domnul este o prezență continuă și activă în lume și El privește particularizat relația cu fiecare om. De aceea, prin omul lui Dumnezeu, El îi vestește lui Ili că va distruge seminția sa [2, 31-33]. Și îi dă un semn pentru împlinirea celor prorocite: Ofni și Finees vor muri în aceeași zi [2, 34].


[1] Este varianta legitimă aleasă de către ed. BOR 2001. De ce legitimă? Pentru că verbul chihrao se poate traduce şi cu a da şi cu a împrumuta ceva cuiva.

[2] Prima ocurenţă a lui sotiria din LXX este la Ieş. 20, 24 iar a doua la Num. 29, 39  şi în ambele cazuri substantivul nostru este la plural şi indică: jertfele de mântuire ale lui Israil.

Pentru prima dată în LXX, la I Sam. 2, 1, cuvântul mântuire înseamnă trecerea dintr-o stare în alta, acest înţeles îmbogăţindu-se cu noi valenţe în soteriologia ortodoxă.

[3] Cf. ed. Biblia 1688.

[4] Ed. BOR 1988 îi desemnează drept „oameni netrebnici”.

În ed. BOR 2001 ei sunt „copii răi”. În ed. Biblia 1688: „fii păgâni”.

[5] Forma verbală epeschepsato apare de 27 de ori în LXX. În cărțile I și II Samuil, la 2, 21 e pentru prima și ultima dată când apare sintagma epeschepsato Chirios.

De 1 martie 2013

PS Ciprian Câmpineanul e noul Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei.

Prof. Adrian Năstase anunță moartea creatorului de online Gheorghe Florescu/ Bibliotecaru’.

Contul de Facebook al Guvernului României.

Interviurile lui Ioan Șolea.

Arhiva video Privesc eu.

Bill Gates: „În viață nu primești ceea ce meriți, ci doar ce negociezi!”.

De la 1 iulie 2013 vom avea buletine europene, de tipul unui card bancar.

Centrul „Dumitru Stăniloae” de la Paris își propune să facă conferințe și seminarii online.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno