Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

Atanasie Marian Marienescu (1830-1914)[1] a publicat în 1861 o carte de colinde la București[2], de 198 pagini, cu o grafie compozită româno-slavonă.

Și și-a împărțit cartea în două: Colinde religioase (p. 1-103) și Colinde lumescĭ (p. 105-176). Cele religioase sunt în număr de 35 iar cele lumești în număr de 25.

Catalogată ca a 18-a colindă religioasă, Cântulu dorului se află la p. 50-52 și are următorul conținut în transliterarea noastră:

La cea dalbă de cetate,

Florile dalbe!

Merge carulu de mătase,

Florile dalbe!

Dar în caru, oare cine-mi șede?

Șede-mi Maria-n haină verde!

Și-mi cântă prea duiosu,

Și-mi lucră prea frumosu.

Dar cu lucru ce gătește?

Totu-mi coase, firuiește,

La prapuri împărătești,

La veșminte bărbătești.

„Maria!, coase pentru noi,

Dați-mi miei, și dați-mi oi,

Dați-mi buți cu bani mărunți

Galbeni nuoi, ori câtu de mulți,

Niște care, cu comoare,

Mi-oru luci ca sfântulu soare!”.

Dar Maria suspina:

„De acelea n-oi lua,

Florile dalbe!

De mi-ați da pe Fiulu meu,

Domnulu sfântu-mi Dumnezeu!”.

„Și L-amu[3] da, dar e legatu,

Și stă-n poartă răzematu,

Susu la curtea lui Pilatu.

Și așteaptă dupe Cruce,

Ca pe ea, viu să-Lu usuce,

Fiulu tău că a cutezatu

De a strica pe unu împăratu,

Și să scape pe poporu

De celu lanțu, și de omoru!”.

Maria merge și se cântă,

De dureri, focu se frământă,

Cântă dupe Fiulu său,

Doar aude versulu greu,

Versulu greu că-i pare rău.

Dar o aude o-mpărăteasă,

Dintre toate mai aleasă,

Florile dalbe!

Și în cale-i se grăbea,

Și atuncea-i grăia:

„Nu cânta așea înaltu,

Că te-aude unu împăratu,

Împăratu și alu meu bărbatu,

Și pe mine m-a[r] urî,

Pruncișorii o părăsi,

Florile dalbe,

Și pe tine te-o iubi!”.

„De-oi cânta, câtu oi cânta,

Taci, și nu mă asculta,

Nu cântu împăratului,

Ci cântu numai dorului,

Dorului și Fiului,

Cerului Împăratului!”.

Maică!, fii tu bucuroasă,

Priimește colinda noastră.

O-nchinămu spre sănătate!

*

Ediția primă a poeziilor eminesciene e cea din 1884 și are 307 pagini[4]. În ea sunt incluse 61 de poeme, începând cu Singurătate și încheindu-se cu Criticilor mei.

În loc de Scrisoare avem Satiră și aici sunt prezente doar primele 4.

Cuvântul înainte e semnat în luna decembrie 1883[5]. Î-ul e tipărit ca i în carte iar â-ul ca ă.

Lipsesc adesea cratimele, iar locul lor e ținut de apostrof. Exemplificăm acest lucru cu o strofă din p. 10.

(imagine text)

*

La Cluj, în 1939, Marina I. Lupaș edita o carte despre viața Sfântului Sava Brancovici. De 126 de pagini[6].

Iar în Introducerea de două pagini, autoarea spune că prima biografie românească a Sfântului Sava e din 1906 și aparține lui Vasile Mangra[7].

Pe 14 septembrie 1656 Sfântul Sava e hirotonit mitropolit al Bălgradului [Alba Iulia] de către ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei de la care primește un decret în limba română[8].

Iar în iulie 1680 i se confiscă averea de către principele Mihail Apaffi[9].

August Treboniu Laurian[10] a pledat pentru canonizarea lui pentru că Sfântul Sava și-a sfârșit viața ca un „Martir al credinței românești”[11].

La fel au pledat și Ioan Alexă Lepădatu, Sfântul Andrei Șaguna, Alex. Papiu Ilarian, Nicolae Tincu-Velea, PS Nicolae Popea, Gheorghe Barițiu, Eudoxiu Hurmuzaki, Gheorghe Popovici[12].

Istoricul Augustin Bunea însă l-a privit cu adversitate, negându-i orice merit[13]. Și l-a acuzat pe Sfântul Sava că ar fi fost calvinist[14].

Împotriva lui Bunea va scrie Vasile Mangra, în 1906, în monografia Mitropolitul Sava II Brancovici[15].

Părinții Sfântului Sava se numeau Ioan și Maria (Maria fiind numele monahal al mamei sale) și a fost primul-născut al lor[16]. S-a născut la Ineu[17].

Unchiul Sfântului Sava, PS Longhin Brancovici, a fost hirotonit episcop de Sfântul Chiril Lucaris al Constantinopolului în 1628[18].

Tatăl Sfântului Sava era căpitan[19]. Și Sfântul Sava a mai avut trei frați și două surori, numele său de Botez fiind Simion[20]. Pe alți doi frați ai săi îi chema Mihail și Vasile[21].

Tatăl și sora lui mai mare mor de ciumă[22]. După 3 zile de la moartea lor mor și frații lui, Mihail și Vasile[23].

La insistențele mamei sale, Sfântul Sava se căsătorește[24]. Sfântului Sava îi moare un copil. Și în această stare de durere PS Longhin îl duce la Târgoviște pentru a fi hirotonit preot[25].

E hirotonit preot, în zi de duminică, de ÎPS Ștefan al Ungrovlahiei. Însă când el era hirotonit preot…acasă, soția lui, era înmormântată[26].

Când se întoarce la Ineu o găsește pe mama lui monahie[27].

Deși era prea tânăr, Sfântul Sava a fost ales în 1656 drept mitropolit al Bălgradului[28]. Pe 28 decembrie 1656 i se iscălește „diploma de întărire” și va avea parte de cea mai întinsă jurisdicție pe care o avusese vreun mitropolit ardelean vreodată[29].

În 1668 pleacă după danii la Moscova[30]. Împreună cu el au fost „arhidiaconul Ioan, diaconul Stoica, fratele său Gheorghe, doi nepoți și alți șase oameni”[31].

Trece prin Polonia, ajunge la Smolensk și apoi la Moscova[32].

Pe 31 mai 1668 e primit în audiență de țarul Alexei Mihailovici[33], căruia îi dăruie „o icoană a Sfintei Treimi, încadrată în argint, o cruce de lemn în cadru de argint cu diamant, o panaghie tăiată în chiparos, încadrată în aur cu pietre scumpe și rubine, [și] două cruci din lemn de cedru”[34].

Iar de la țar, Sfântul Sava primește „o cupă de argint aurită, cu acoperământ, o ștofă de camohă (brocart), un soroc (patruzeci) de soboli și bani 30 de ruble”[35].

Pe 2 august 1668 e primit din nou în audiență de către țar și primește de la el o milostenie de 200 de ruble și o scrisoare pentru Apaffi[36].

Pe 28 august 1668, tot de la țar, primește un hrisov de danie prin care era invitat, din 7 în 7 ani, să vină să primească milostenie[37].

A primit de la țar și o mitră făcută special pentru el iar în ziua plecării sale din Moscova, 28 august 1668, din ordinul țarului, va fi însoțit până la Smolensk de către „Bogdan Trusov, căpitanul streliților din Moscova”[38]. Pe 12 septembrie 1668, din localitatea Zverevici, Sfântul Sava îi trimite o scrisoare de mulțumire țarului[39].

Pe 22 octombrie 1668, Sfântul Sava trece prin Varșovia și primește de la Ștefan Kalaicsy o obligațiune pentru 137 de galbeni și pentru 130 de florini ungurești[40].

La întoarcere, Apaffi, care era calvin, îi cere Sfântului Sava ca să fie supervizat de episcopul calvin[41].

Din lupta Sfântului Sava cu superstițiile din vremea lui din Transilvania aflăm că se aruncau bani în groapa mortului iar muierile țipau pe uliță pentru cel adormit[42].

Nu vroiau să-și îngroape morții lunea sau miercurea și făceau focuri în curte în Joia Mare și de Bunăvestire și întindeau masă ca să vină morții să mănânce și aruncau apă pe pajiști ca morții să vină și să bea apa[43].

Un sinonim, din timpul Sfântului Sava, pentru superstiții: bobonășaguri[44].

Împăcarea lui Apaffi cu Sfântul Sava se face în 1675[45]. Însă același, în 2 iulie 1680, constituie „un scaun de judecată” pentru Sfântul Sava[46].

Paginile 79-80: despre inventarul lucrurilor confiscate Sfântului Sava. În mod integral, inventarul e regăsibil în p. 97-107.

Când a fost eliberat din temniță, Sfântul Sava Brancovici era bolnav de podagră[47]. Și moare fără ca nimeni „să însemneze cel puțin data și locul morții sale”[48].

Și cei care au făcut inventarul au trecut în el tot ce au găsit în casa Sfântului Sava. Ca spre exemplu: un ciucure turcesc uzat, un orologiu de perete[49], două cești de argint, „două bucăți de postav englez roșu mâncate de molii”, o mulțime de litere românești[50], un topor turcesc cu coadă argintie[51],  o cingătoare roșie uzată, doi pinteni de argint turcesc[52] etc.

Și știm toate aceste nimicuri…dar nu știm cum a murit Sfântul Sava…


[2] At.[anasie] Marianu Marienescu, Colinde, culese și corectate de autor, Ed. Imprimeria Naționalĕ, Bucuresci, 1861, 198 p.

[3] L-am.

[4] Mihail Eminescu, Poesii, Ed. librăriei Socec & Comp., București, 1884, 307 p.

[5] Idem, p. IV.

[6] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), Ed. Cartea Românească, Cluj, 1939, 126 p.

[7] Idem, p. 3.

[8] Idem, p. 14.

[9] Idem, p. 17.

[11] Marina I. Lupaș, Mitropolitul Sava Brancovici (1656-1683), op. cit., p. 22.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 23.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 24.

[16] Idem, p. 31.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 33.

[19] Idem, p. 34.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 35.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 36.

[25] Idem, p. 37.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 38.

[29] Idem, p. 41.

[30] Idem, p. 56.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 56-57.

[33] Idem, p. 57.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 58.

[36] Idem, p. 60.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 61.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 64.

[42] Idem, p. 68.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 69.

[45] Idem, p. 72.

[46] Idem, p. 74.

[47] Idem, p. 85.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 97.

[50] Idem, p. 98.

[51] Idem, p. 99.

[52] Idem, p. 101.

Did you like this? Share it: