Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

 Teologia Dogmatică Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe

în contextul religios, cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

***

2. 4. Cărţile I şi II ale lui Samuil

 

Prima carte a lui Samuil face prima referire la Dumnezeu în 1, 3, unde apare sintagma: Domnul Dumnezeu Savaot [Chirio Teo Savaot]. Dumnezeu este numit aici, pentru a doua oară în LXX, ca Dumnezeu Savaot, ca Dumnezeul Oştirilor cereşti, prima referinţă scripturală fiind aceea de la Iisus 6, 17.

Elcana o iubea pe Anna mai mult decât pe Fennana pentru că era conştient de faptul că Dumnezeu închisese pântecele ei [1, 5]. Astfel compensa prin iubirea lui nefericirea femeii.

Dumnezeu nu dăduse prunc Annei şi de aceea ea era descurajată [1, 6]. Ana stă înaintea Domnului în Silo [1, 9] şi se roagă către Domnul cu sufletul îndurerat şi plângând [1, 10].

În făgăduinţa sa de la 1, 11, Anna I se adresează lui Dumnezeu cu cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu, Savaot” arătând o profundă comuniune şi încredere în Dumnezeul mântuirii ei. Ea se simte înaintea Domnului o roabă umilită a Sa şi mărturiseşte faptul că Domnul Se uită la cel care I se roagă Lui [1, 11].

Anna înmulţeşte rugăciunea înaintea Domnului [1, 12] şi rugăciunea ei faţă de Domnul era o vorbire cu El în inima ei [en ti cardia aftis] [1, 13]. Rugăciunea Annei e o paradigmă a rugăciunii isihaste, a rugăciunii în lăuntrul inimii, care se înalţă către Dumnezeu fără glas, în tăcere abisală.

Ili o alungă pe Anna de la faţa Domnului crezând că e beată de vin [1, 14]. Însă Anna îi spune preotului că ea îşi varsă sufletul ei înaintea Domnului [echeo tin psihin mu enopion Chiriu] [1, 15].

Ili o binecuvintează pe Anna ca să meargă în pace şi se roagă ca Dumnezeul lui Israel să-i împlinească cererea ei [1, 17].

Anna se închină Domnului [1, 19] şi când naşte copil îi pune numele Samuil, pentru că l-a cerut de la Domnul Dumnezeu Savaot [1, 20].

Acesta va fi adus, după înţărcare, pentru ca să fie văzut de faţa Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna [1, 22]. Cel care era închinat Domnului era văzut de către Dumnezeu mereu, pentru că Lui i-a fost dăruit.

Elcana e de acord cu soţia lui şi vrea ca vorbele femeii să stea [1, 23]/ să fie adeverite de către Domnul. Şi Domnul acceptă dorinţa celor doi pentru Samuil şi acesta este adus de către ei înaintea Domnului [enopion Chiriu] [1, 25].

Sintagma înaintea Domnului apare la 1, 9; 1, 11; 1, 15; 1, 25; 2, 11; 2, 17; 2, 18; 2, 21; 2, 29; 2, 30; 3, 21; 6, 20; 7, 6**; 10, 25; 11, 15**, 12, 3; 12, 7; 12, 17; 15, 19; 15, 33; 23, 18; 26, 19; 26, 24.

Rugăciunea se face către Domnul [pros Chirion] [1, 26; 7, 5; 7, 8; 8, 6] iar rugăciunea Annei către El a fost ascultată, pentru că Domnul a răspuns la cererea ei [1, 27]. Pentru aceasta ea îl dă/ îl împrumută[1] [chihro] pe Samuil Domnului pentru toată viaţa lui, pentru ca el să fie folositor Domnului [1, 28].

Cântarea Annei (2, 1-10) e una profund teologică.

Anna mărturiseşte că inima ei s-a întărit, s-a făcut fermă, curajoasă întru Domnul şi cornul ei/ încrederea ei s-a înălţat întru Dumnezeu [2, 1], tocmai pentru că El a auzit-o. Primind un copil de la Domnul, ea a putut să-şi deschidă larg gura, să vorbească cu putere împotriva vrăjmaşilor ei, pentru că s-a bucurat întru mântuirea Domnului [2, 1].

Cuvântul mântuire [sotiria] apare aici pentru a treia oară în LXX şi pentru Anna mântuire înseamnă trecerea de la tristeţe la bucurie, pentru că Domnul i-a ascultat cererea şi i-a dat să nască copil[2].

Nimeni nu e Sfânt ca Domnul şi nimeni nu e Drept ca Dumnezeul nostru, pentru că numai El este Sfânt cu adevărat [2, 2]. Dumnezeu este Domnul înţelegerilor [gnoseon]/ al cunoştinţelor[3] şi El Îşi pregăteşte cu tărie/ cu consecvenţă scopurile Sale [2, 3].

Domnul este Cel care omoară şi învie, îi coboară în Iad şi îi ridică pe oameni de acolo [2, 6]. Și subliniem faptul că substantivul adis/ Hades sau Iad la genitiv apare pentru prima şi ultima dată în I Samuil aici, la 2, 6.

Domnul este Cel care îi sărăceşte şi îi îmbogăţeşte pe oameni, Cel care îi umileşte şi îi înalţă [2, 7]. El ridică din pământ pe omul nevoiaş şi din grămada de gunoi pe cel sărac, pe cei plini de păcate, pentru ca ei să fie printre stăpânitorii pământului [2, 8], adică printre Sfinţii Lui.

Tronul slavei dumnezeieşti va fi moştenirea celor Sfinţi [2, 8].

El dă rugăciunea duhovnicească celui care se roagă continuu, pentru că aceasta e un dar dumnezeiesc [2, 9]. El binecuvintează anii celui Drept şi adevărata tărie a bărbatului  nu e puterea lui [2, 9], ci sfinţenia lui.

Domnul îl slăbeşte pe potrivnicul/ pe adversarul Său, adică pe diavol [2, 10], pentru că El este Sfânt. Adevărata laudă a omului e aceea că Îl înţelege şi Îl cunoaşte pe Domnul [2, 10]. Tot aici, în ultimul verset al cântării, e profeţită înălţarea cu trupul la cer a Domnului şi tunetul/ uimirea pe care au avut-o Puterile cereşti văzând că Domnul Își înalţă umanitatea pe care Şi-a asumat-o, pentru vecie, de-a dreapta Tatălui.

Finalul v. 10 vorbeşte despre Judecata universală, despre tăria duhovnicească dată Sfinţilor şi despre înălţarea cornului lui Hristos, adică despre cunoaşterea slavei lui Hristos de către întreaga creaţie.

Samuil rămâne să slujească feței Domnului [liturgon to prosopo Chiriu] [2, 11; 2, 18; 3, 1] în timp ce fiii preotului Ili nu-L cunoșteau pe Domnul [2, 12]. Și nu-L cunoșteau pentru că erau limi/ pedepse/ epidemii ale casei lui Ili[4].

Din cauza imixtiunii lor trufașe în viața liturgică a poporului, păcatul fiilor lui Ili era foarte mare înaintea Domnului, pentru că ei respingeau jertfa Domnului [itetun tin tisian Chiriu] [2, 17]. Iar sintagma jertfa Domnului are singura apariție textuală la I Sam. 2, 17 în cărțile I și II ale lui Samuil.

Ili îi binecuvintează pe Elcana și Anna ca Domnul să le dea un urmaș în locul celui dat, care folosește Domnului [anti tu hreus u ehrisas to Chirio] [2, 20], adică în locul lui Samuil. Și Domnul a cercetat-o/ a vizitat-o pe Anna [epeschepsato[5] Chirios  tin Annan] [2, 21] și ea a născut 3 fii și două fiice [Ibidem].

Ili folosește sintagma poporul Domnului [tu lau Chiriu] la 2, 23 și 2, 24.

Pentru păcatele făcute între noi trebuie să ne rugăm Domnului [2, 25].

Iar fiii lui Ili nu ascultă de glasul tatălui lor pentru că Domnul dorea să-i distrugă [Ibidem].

Samuil, spune 2, 26, era bun [agaton] și cu Domnul și cu oamenii.

Sintagma omul lui Dumnezeu [antropos Teu] de la 2, 27 se regăsește și la 9, 6 și 9, 10 și se referă la o persoană contemporană, pentru că acesta a venit la Ili. Și omul lui Dumnezeu îi vestește cuvinte din partea Domnului [2, 27].

El îi reamintește lui Ili faptul că Domnul S-a descoperit casei tatălui său în Egipt [Ibidem] și că a ales casa tatălui său pentru ca să-I slujească Lui cele preoțești [2, 28].

Însă Ili a privit cu ochi nerușinat spre tămâia și jertfa Domnului, pentru că și-a cinstit fiii în loc să Îl binecuvinteze pe Domnul [2, 29].

În 2, 30 regăsim sintagma „Domnul Dumnezeul lui Israil”. Și dacă odinioară Domnul spusese că acea casă va avea trecere înaintea Lui, acum Domnul spune că nu va mai fi așa [Ibidem]. Pentru că El îi slăvește pe cei care Îl slăvesc pe El și îi disprețuiește pe cei care Îl disprețuiesc [Ibidem].

Domnul este o prezență continuă și activă în lume și El privește particularizat relația cu fiecare om. De aceea, prin omul lui Dumnezeu, El îi vestește lui Ili că va distruge seminția sa [2, 31-33]. Și îi dă un semn pentru împlinirea celor prorocite: Ofni și Finees vor muri în aceeași zi [2, 34].


[1] Este varianta legitimă aleasă de către ed. BOR 2001. De ce legitimă? Pentru că verbul chihrao se poate traduce şi cu a da şi cu a împrumuta ceva cuiva.

[2] Prima ocurenţă a lui sotiria din LXX este la Ieş. 20, 24 iar a doua la Num. 29, 39  şi în ambele cazuri substantivul nostru este la plural şi indică: jertfele de mântuire ale lui Israil.

Pentru prima dată în LXX, la I Sam. 2, 1, cuvântul mântuire înseamnă trecerea dintr-o stare în alta, acest înţeles îmbogăţindu-se cu noi valenţe în soteriologia ortodoxă.

[3] Cf. ed. Biblia 1688.

[4] Ed. BOR 1988 îi desemnează drept „oameni netrebnici”.

În ed. BOR 2001 ei sunt „copii răi”. În ed. Biblia 1688: „fii păgâni”.

[5] Forma verbală epeschepsato apare de 27 de ori în LXX. În cărțile I și II Samuil, la 2, 21 e pentru prima și ultima dată când apare sintagma epeschepsato Chirios.

Did you like this? Share it: